COMUNICAT DE PRESĂ
Arhiepiscopia Sibiului respinge ca nefondate şi tendenţioase acuzele aduse orei de religie şi implicit învăţăturii morale creştine de către ASUR, prin mediatizarea denaturată a unei teme esenţiale vieţii morale, prezentată elevilor clasei a X—a, dintr-un liceu braşovean.
Precizăm că educaţia religioasă a elevilor în şcoală urmăreşte promovarea şi apărarea virtuţilor creştine, pentru formarea caracterului religios moral al tinerilor. Sunt condamnate, însă, abaterile de la Legea Divină, păcatele împotriva lui Dumnezeu şi a semenului, mai ales cele care schimbă „fireasca rânduială cu cea împotriva firii”,toate fiind condamnate de Sfântul Apostol Pavel (Romani 1,18-32). Acest text biblic, considerat incriminator de către cei care ne acuză, aminteşte de mulţimea păcatelor care duc la moartea spirituală, nu numai de cele împotriva firii!
Din cele constatate, lecţia de religie încriminată face parte din tema „Virtute şi păcat”, cuprinsă în curriculumul disciplinei Religie, la clasa a X-a, iar broşura folosită ca material auxiliar şi oferită în număr foarte mic unor elevi, este cunoscută public, din anul 1995, cuprinzând materiale ale unor personalităţi laice şi bisericeşti, precum: Profesorul Univ. Dr. Ilie Bădescu(sociolog), Părintele profesor Constantin Galeriu , avocaţii Emil Popescu şi Ion Predescu, medicul primar psihiatru Rodica Năstase, Dr. Edward Fields (SUA) ş.a.
Respingem, de asemenea, acuzaţia că utilizarea acestui material a fost o acţiune împotriva unor persoane şi a drepturilor acestora şi cu atât mai mult o „incitare la violenţă” din partea unor „grupări religioase fundamentaliste”, infiltrate în şcoli!?
Mulţumim celor care au apreciat rolul educativ al orei de religie din şcoală, luând atitudine şi înţelegând că Biserica noastră, împlinind Legea morală dumnezeiască, aplică în lucrarea sa acrivie faţă de „păcatul împotriva firii” şi iconomie faţă de păcătos, pentru că nu doreşte moartea acestuia, ci să se întoarcă şi să fie viu (Ezec. 33,11).
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sibiului via Ziaristi Online