Salvaţi-i pe ai ţării eroi!
de Marian Teodorescu
În ajunul zilei veteranilor de război şi al sărbătoririi a 70 de ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial, Gheorghe Olteanu şi Gheorghe Pietreanu, onorând cele două evenimente, au publicat lucrarea Amintiri din tranşee la Editura Tipoalex –Alexandria.
Titlul de ”veteran de război” are o vechime de 113 ani, fiind instituit prin Înalt Decret de regele Carol I la 29 aprilie 1902, când se împlinea un sfert de veac de la decretarea, la 29 aprilie 1877, a mobilizării pentru Războiul de Independenţă. Deşi tardivă, măsura încerca să repare o nedreptate faţă de bravii luptători români, acordându-le unele drepturi şi facilităţi. Aceeaşi dată s-a menţinut şi prin Decretul – Lege nr. 440/1945, numai că regimul de democraţie populară l-a aplicat discriminatoriu. Militarii care au luptat pe frontul de est au fost privaţi de drepturile instituite, marginalizaţi şi ostracizaţi, iar unii dintre ei au suferit ani grei de închisoare.
Legea 303/2007 a reconfirmat şi consfinţit Ziua Veteranilor de Război sărbătorită anual pe 29 aprilie. Prin osârdia generalului teleormănean Marin Dragnea, statul a restabilit drepturile ce se cuvin acestui nucleu de viteji ai ţării.
Gestul autorilor de a face cunoscute faptele de arme, înnobilate de vitejie şi curaj, prin apel direct la sursă, adică de la cei care s-au aflat în focul luptelor, se înscrie într-un demers pe cât de dificil, pe atât de patriotic şi de nobil. Dificultatea rezultă din faptul că autorii s-au aflat într-o întrecere vijelioasă cu timpul. Vremea investigaţiilor desfăşurate în localităţi aflate la mare depărtare unele de altele pe harta judeţului, oferea arşiţă, ger, ploaie şi vânt, ce trebuiau înfruntate fără ezitare, pentru că timpul material al supravieţuitorilor ultimului măcel mondial se scurta, dată fiind distanţa apreciabilă de la eveniment. Inserţia patriotică este desprinsă din dorinţa de a nu lăsa să cadă sub lespedea uitării nume de teleormăneni care au înfruntat pericolele războiului şi chiar moartea, pentru a-şi apăra patria.
Fără a se juca cu vorbele, autorii au reabilitat noţiuni ca patrie, patriotism, fapte de vitejie ş.a., căzute în desuetudine în timpul din urmă, considerate de inşi, cel puţin superficiali, dacă nu chiar iresponsabili, ca simple vorbe. Şi acelea expirate!
Purtând un dialog din care se desprinde căldura sufletească, respectul pentru oamenii care au îndurat greutăţile frontului, autorii pun în evidenţă cu migală şi răbdare vitejia fără seamăn, bărbăţia şi eroismul ostaşilor care, fără a-şi precupeţi forţele şi viaţa, au luptat pentru apărarea pământului strămoşesc.
Într-un elogios Cuvânt înainte, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, general de armată (rt.) Marin Dragnea trece în revistă varii momente de luptă şi de viaţă dintr-un vibrant curriculum colectiv al camarazilor săi veterani: uneori, totul părea încremenit în trecerea timpului, iar tu, ostaş, vrednic veteran de război, în aceste ultime clipe îţi adunai în gând chipul fiinţelor iubite şi în inimă nădejdea credinţei în Dumnezeu. Apoi, se pornea uraganul. (…) Te-ai ospă tat din mierea succesului, dar ai mai şi sorbit din paharul amar al înfrângerii. Te-ai legănat în braţele norocului şi te-ai zvârcolit în strânsoarea neşansei. Ai parcurs gama întreagă a trăirilor omeneşti, de la entuziasm la dezamăgire şi de la decepţie la speranţă şi ai supravieţuit tuturor încercărilor. Ai dovedit demnitate, onestitate şi un ardent patriotism, de-a lungul întregii tale vieţi, bătrâne ostaş al Ţării! (…) Ţie brav veteran, supravieţuitor al războiului, ţi se cuvin respectul şi recunoştinţa întregii naţiuni române!
Lucrarea prezintă o îmbinare de date biografice cu fapte semnificative din viaţa civilă şi militară a celor 61 de nume consemnate în nuclee narative rememorative. Autorii ignoră tentaţia de a întocmi simple fişe cu date statistice despre locuri şi fapte de arme, dând valoare literară cărţii prin descrierea ambientului [când am intrat în curte, frunzele pomilor cădeau una câte una, gutuiile aşteptau să fie culese. Mirosul de tufănele plutea în aer, iar gazda (nonagenară n.n.) săpa în grădina de legume.] în care „tăifăsuieşte” cu fiecare veteran. În acelaşi registru ambiental este menţionat şi colţul suvenirurilor ilustrat cu diplome, brevete şi medalii în fiecare odaie mare – odaie în care se ţine şi lada de zestre.
Deşi o mare parte dintre interlocutori au participat în aceleaşi teatre de operaţiuni, autorii le diferenţiază discursul pentru a distinge valoarea participativă a fiecăruia la respectivul eveniment. În plus, pentru a evidenţia unele momente emoţionante trăite de veterani în juneţea lor eroică, autorii le confirmă spusele cu citate din lucrări despre cel de al Doilea Război Mondial, dintr-o bibliografie de specialitate. Bunăoară, se citează faptul că la 13 aprilie 1945, mareşalul Rodion Malinovski consemna într-un ordin de front: „Armatele române luptă foarte bine şi sunt foarte mulţumit de comandanţi, de statele majore şi de trupe, care sunt brave şi gata de orice sacrificiu”
Da, de aceea Înaltul Comandament Militar sovietic sub comanda căruia se aflau trupele române ordona împlicarea acestora în cele mai grele lupte, adesea fără susţinere directă, cum s-au petrecut lucrurile la Oarba de Mureş, care a devenit cel mai tragic moment de pe frontul de vest. „La Oarba de Mureş a fost un adevărat Katin pentru armata română. Ordinul iresponsabil de a ataca frontal şi fără sprijin de artilerie Dealul Sângeorgiu din zona Iernut, dat de comandantul rus, generalul Serghei Trofimenco, căruia i se subordona armata a 4-a română, a determinat pierderi uriaşe în rândul militarilor români.”
Momente impresionante de vitejie sunt readuse în actualitate din ascunzişurile memoriei de către bravii veterani, dar cu ce preţ se câştigau luptele când în fiecare zi făceai cunoştinţă cu moartea…când n-aveai răgazul să-i închizi ochii unui camarad căzut lângă tine…dacă nu ai patria în suflet, nimic nu ai…iată câteva din reflecţiile unora dintre personajele cărţii. La replica unui vateran: războiul este o stupiditate care nu trebuie să existe…fără a-l contrazice direct, un altul crede că oricât de urât ar fi războiul, el trebuie dus împotriva celor care vor să ne fure ţara. Am plecat la luptă cu această credinţă şi îndemnat de cuvintele patriahului Nicodim: „Noi suntem în război, fiindcă s-au năpustit asupra noastră cei mai nedrepţi vecini!”
Un vajnic veteran de război, din păcate plecat dincolo să-şi întâlnească foştii camarazi de luptă, a fost şi prietenul nostru, învăţătorul Costică Păunescu, coleg de catedră cu soţia mea, Ştefania Teodorescu, la şcoala nr. 171 de lângă parcul „Regina Maria”, care ne-a vorbit adesea despre solidaritatea şi eroismul camarazilor săi în luptele din Crimeea, despre faptul că a scăpat de la o încercuire la Feodosia, cu ajutorul unui cal, care l-a dus, pe deşelate peste o sută de kilometri în spatele frontului. Numele acestui patriot adevărat este evocat în carte de către Comănescu R. Alexandru (103 ani) – din comuna Tătărăştii de sus, satul Udupu. Acesta îşi aminteşte: (…) „trecuseră opt sute de zile de când eram în armată. Într-o zi, colonelul Dumitru Florescu, comandantul regimentului, mi-a zis: sergent Comănescu, sublocotenentul Constantin Păunescu (tatăl poetului Adrian Păunescu) te înlocuieşte. Îi predai trusa, primeşti haine noi şi fiind funcţionar de stat, eşti demobilizat. Când eram pe picior de plecare, Constantin Păunescu, de profesie învăţător, m-a întrebat: -Cum e pe aici? -Ca pe front, i-am răspuns. Interlocutorul veteranului îl întreabă: Poetul Adrian Păunescu a aflat despre întâmplarea petrecută pe front? A aflat mai târziu. A fost la mine acasă şi a notat tot ceea ce i-am spus”.
Nu pot încheia acest minunat florilegiu istoric şi deopotrivă eroic, realizat de Gheorghe Olteanu şi Gheorghe Pietreanu, fără a evoca numele unui alt veteran teleormănean, plecat într-o vizită de revedere cu foştii camarazi pe frontul subteran, colonelul Flămânzeanu Stancu (Teacu) din comuna Buzescu. Acesta, împins de neajunsuri, dar îndrăgostit de armată, a fost primit copil de trupă la numai 14 ani, în 1940, la Centrul de Instrucţie Moto-mecanizat din Bucureşti, în cadrul căruia a obţinut calificarea de mecanic auto. Se înţelege că, fiind minor, n-a fost trimis pe front, dar a contribuit la nevoile acestuia prin activitatea pe care o desfăşura într-unul din atelierele de reparaţii ale vehicolelor de război. Era mândru că în 1944, la 18 ani a participat la mai multe misiuni de luare de prizonieri germani care încercau să pătrundă în Capitală.
Am luat parte la sărbătorirea colonelului cu prilejul ieşirii sale la pensie, eveniment pe care l-am consemnat în Flacăra nr.47 din 22 noiembrie 1985, din care reproduc un fragment: „ Am trăit aproape două ore de bilanţ omenesc. Au fost rostite cuvinte calde, elogioase, la adresa bravului ostaş ce şi-a încheiat misiunea…Au fost aduse în prim plan savuroase întâmplări de juneţe. Şi toţi revin la portretul celui care le face cinste la propriu şi la figurat. Patruzeci şi cinci de ani de uniformă militară purtată cu drag de la frageda vârstă de 14 ani – fiind copil de trupă – până azi, colonelul Flămânzeanu Stancu a trecut cu demnitate prin toate gradele… Şi, deodată, spontan, glasurile profunde, reunite în tradiţionalul „Mulţi ani trăiască”, au creat solemnitatea unui cor verdian, iar undeva, parcă, o fanfară nevăzută prezenta onorul.”
Să trăiţi – salutul militar şi urarea civilă – să vă însoţească, bravi veterani ai Ţării mele!
Articol publicat în Flacăra lui Adrian Păunescu nr. 14 din 24-30 aprilie 2015 şi online la Ziaristi Online
Pingback: Ziua Veteranilor de Război: Amintiri din tranşee-publicat de Victor RONCEA in Ziaristi Online din Bucuresti /ROMANIA- RadioMetafora.ro