Extremistul maghiar Csibi Barna i se alatura lui Patapievici, contra lui Eminescu, la Miercurea Ciuc - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Extremistul maghiar Csibi Barna i se alatura lui Patapievici, contra lui Eminescu, la Miercurea Ciuc

Dan Tanasa, bloggerul din Sfantu Gheorghe  autointitulat “contribuabilul tupeist”, semnaleaza o noua actiune a liderului Garzii Secuiesti si totodata funcţionar la Direcţia Generală a Finanţelor Pu­blice Harghita, Csibi Barna, antisemit din fire si acum, iata, si anti-Eminescu, adica anti-roman, normal. Practic, Csibi Barna intra in categoria detractorilor violenti ai poetului, gazetarului si ganditorului national Mihai Eminescu, alaturi de mai celebrul Patapievici. Este vorba de o altă încercare de sfidare a românilor şi a legilor statului din partea funcţionarului public din cadrul DGFP, Csibi Barna, dupa cum scrie si Informatia Harghitei. Daca la venirea presedintelui Traian Basescu la Tusnad, Csibi Barnba i-a cerut pasaportul pentru intrarea pe teritoriul autonom al Tinutului Secuiesc, la Miercurea Ciuc acesta a fost amendat de jandarmi după ce a încercat să organizeze o manifestaţie de protest împotriva poetului naţional Mihai Eminescu, folosit, corect dealtfel, ca tinta de lovit in toti romanii.

Deşi a cerut aprobare, în numele aşa-numitei Asociaţii culturale ,,Garda secuiască”, pentru ,,acţiunea literară, de informare”, a primit aviz negativ din partea Primăriei Miercurea-Ciuc, pe motivul că ,,Sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, comunistă, rasistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste” (Legea nr. 60/1991, art. 9, punctul a). Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, lt. col. Daniel Harmeniuc, existau suspiciuni cu privire la faptul că cele scrise în cerere nu corespund cu scopul manifestaţiei.

După ce a fost amendat de mai multe ori în Cluj-Napoca pentru manifestaţii cu caracter xenofob şi rasist organizate în spaţiu public, iată că Csibi Barna a fost sancţionat de către jandarmi şi în municipiul Miercurea-Ciuc. Sancţiunea contravenţională, constând într-o amendă în valoare de o mie de lei, i-a fost aplicată miercuri, în jurul orei 17,00, după ce a încercat să organizeze o manifestaţie împotriva poetului naţional Mihai Eminescu, în scopul de a-şi susţine iniţiativa de schimbare a denumirii străzii din municipiul reşedinţă de judeţ. Deşi a primit aviz nefavorabil, cu unanimitate de voturi, din partea Comisiei de avizare a manifestărilor publice din cadrul Primăriei Miercurea-Ciuc (din care fac parte primarul şi secretarul municipiului, precum şi câte un reprezentant al Poliţiei şi Jandarmeriei), Csibi Barna a sfidat acel aviz, iar împreună cu încă trei tineri au încercat marţi să organizeze totuşi ,,acţiunea literară, informativă” legată de ,,activitatea literară şi publicistică a poetului român din secolul al XIX-lea”, după cum suna cererea lor, mai scrie Informatia Harghitei citata de Dan Tanasa.

Extremistul maghiar Csibi Barna se revolta la adresa lui Eminescu-nationalistul roman si da ca exemplu negativ articolul ECUILIBRUL, reprodus de Ziaristi Online in preajma aniversarii Romanului Absolut, si pentru care, la varsta de 20 de ani, jurnalistul a fost urmarit de organele de la Budapesta si silit sa paraseasca Imperiul Austro-Ungar, o perioada. Debutul in presa nationala i-a consacrat lui Eminescu si primul proces, Csibi Barna propunandu-si sa puna acum in executie sentinta de la Budapesta din 1870.

Actiunea antisemitului si antiromanului maghiar a avut ecou si in presa centrala. Jurnalul National anunta ca extremiştii din Garda Secuiască au declarat război străzii ce poartă numele poetului. Eminescu, interzis în Miercurea Ciuc, scrie Daniela Munteanu.

În după-amiaza zilei de 26 ianuarie, la doar câteva zile după aniversarea naşterii marelui poet român, Mihai Eminescu, membrii fondatori ai Asociaţiei de Cultură şi Tradiţii Garda Secuiască, Csibi Barna şi Csiszer Lóránt, au organizat o „Acţiune lite­rară” în Miercurea Ciuc. Scopul nu era însă, după cum ne-am aştepta, de a aduce un omagiu amintirii poetului, ci, dimpotrivă, avea menirea de a defăima numele lui Eminescu, de a convinge cetăţenii urbei că acesta nu merită ca o stradă din Miercurea Ciuc să-i poartă numele. Csibi Barna purta în mână portretul lui Eminescu, cu semnul „Interzis”, iar sub portret apărea inscripţia „Nu la insultarea hunilor!”.

Csibi Barna: afară cu denigratorul hunilor din oraş! În 17 ianua­rie a.c. a fost înregistrat, la Registratura Primăriei Miercurea Ciuc, un document care purta antetul Székely Gárda Kulturalis és Hagyományşrzş Egyesület (Asociaţia de Cultură şi Tradiţii Garda Secuiască), cu nu­mărul 464. Semnatarii, Csibi Barna şi Csiszer Lóránt, în calitate de „membri fondatori” ai asociaţiei, solicitau acordul Primăriei pentru organizarea, în 20 ianuarie, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, o „acţiune de informare literară”, pri­vind activitatea poetului Mihai Eminescu. În adresa înaintată Primăriei (postată pe blogul personal al lui Csibi Barna) este menţionat că „(…) vor fi prezentate prin recitaluri şi prin reproducţii pe afişe, cât şi prin proiector, opere aparţinând poetului amin­tit, atât în limba română, cât şi în tra­du­cere maghiară, respectiv se vor dis­tri­bui fluturaşe”.

Acţiunea Gărzii, intitulată „Eminescu – publicistul”, avea menirea de a convinge cetăţenii urbei despre faptul că poetul român nu a avut nici o legătură cu oraşul Miercurea Ciuc, ba, mai mult, el „a jignit în mod foarte profund atât naţiunea, limba, cultura maghiară, cât şi legislaţia, ştiinţa şi po­litica economică ale poporului ma­ghiar”, în consecinţă, nu merită ca o stradă din municipiu să-i poartă nu­mele. Cu câteva zile mai târziu, cei doi semnatari au revenit cu o altă so­li­citare către Primăria urbei, de aceas­tă dată, în nume propriu. Noul docu­ment a fost înregistrat cu numărul „ad. 464”. Prin acest document, cei doi înştiinţau instituţia că „dorim să modificăm data şi ora de începere a acţiunii literare din declararea prea­labilă pusă sub numărul de înregistrare 464/2011.01.17. Noua dată va fi 26.01.2011, de la ora 17:00. Ac­ţiu­nea literară se va desfăşura conform celor scrise în declararea prealabilă originală şi se va desfăşura între orele 17:00-18:00”. Prin Dispoziţia nr. 23 din 24 ianua­rie, primarul Ráduly Róbert Kálmán a dispus „Interzicerea organizării adunării publice, solicitată de Asociaţia Székely Gárda Kulturalis és Hagyományşrzş Egyesület pentru data de 26.01.2011, ora 17:00, pe mo­tivul încălcării prevederilor art. 9 alin. a) din Legea nr. 60/1991 privind orga­ni­zarea şi desfăşurarea adunărilor pu­blice, cu modificările ulterioare”. Articolul şi alineatul invocate din Legea nr. 60/1991 privind organiza­rea şi desfăşurarea adună­ri­lor publice prevăd că „Sunt inter­zi­se adunările publice prin care se ur­mă­reşte: a) pro­pagarea ideilor to­talitare de na­tură fascistă, comunistă, ra­sistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste”.

Csibi Barna, amendat de Jandar­merie cu 1.000 de lei. Primăria a in­terzis autorizarea adunării pu­blice so­licitate de Garda Secuiască de a pro­testa faţă de poetul naţional al Ro­mâniei, chiar în faţa Centrului Cul­tu­ral „Miron Cristea”. În aceste con­diţii, Csibi Barna a încercat să se fo­lo­sească de un tertip ordinar, şi anu­me de faptul că a doua solicitare a fost făcută în nume propriu, iar el ca per­soană nu a primit nici un răspuns din partea primăriei. Numai că Pri­mă­ria Miercurea Ciuc a analizat cele două solicitări şi a observat că a doua a fost făcută, chiar dacă în nume propriu, pentru a amâna, la o dată ulte­rioa­ră, „festivităţile” solicitate de Gar­da Secuiască.

Cu toate acestea, Csibi Barna a apărut în centrul oraşului cu portretul lui Eminescu, pe care apare semnul „Interzis”, dar şi inscripţia „Nu la insultarea hunilor!”. De altfel, pe blogul lui personal, liderul mişcării extremiste menţionează că a avut loc o „acţiune literară de conştientizare şi de informare”, anunţată de persoana fizică Csibi Barna, dar interzisă de Primăria Gărzii Secuieşti, care „dorea să atragă atenţia asupra punctului de vedere specific al poetului român Eminescu Mihály din secolul al 19-lea, vizavi de naţiunea, limba şi cultura maghiară, publicat în ziarul Federaţiunea în 1872, intitulat «Ecuilibrul»„.

Cei patru au fost conduşi la se­diul Jandarmeriei din Miercurea Ciuc, unde Csibi Barna a fost amendat cu suma de 1.000 de lei, pentru faptul că a organizat şi desfăşurat un protest, cu toate că a fost anunţat că nu i se permite acest lucru. Ceilalţi trei participanţi la protest au primit avertisment în scris pentru implicarea lor într-o acţiune interzisă.

Mircea Duşa, interzis pentru in­ti­midare. Pe lângă portretul lui Eminescu, Csibi Barna avea în mână şi por­tretul deputatului  harghitean Mir­cea Duşa, tot cu semnul „Interzis” şi inscripţionat „Nu la intimidare!”. Pentru Csibi Barna, persoana deputatului Duşa a devenit deranjantă din 15 ianuarie, când acesta anunţa că pregăteşte un proiect de lege care să interzică schimbarea denumirilor de străzi sau a obiectivelor culturale care poartă numele unor personalităţi im­por­tante ale culturii, istoriei şi ştiinţei ro­mâneşti şi universale. El va depune proiectul la Camera Depu­ta­ţilor o dată cu începerea sesiunii parlamen­tare, pe 1 februarie, şi va solicita dezbaterea lui în procedură de urgenţă.

Iniţiativa de a înlocui denumirea străzii nu este prima încercare a lui Csibi Barna de a aduce schimbări în Miercurea Ciuc. El doreşte şi înde­păr­ta­rea Monumentului Ostaşului Ne­cu­noscut din oraş, unde se săr­bă­to­reşte anual Ziua Naţională a Ro­mâ­niei. Mai mult, liderul Gărzii vrea re-ferendum şi pentru schimbarea de­nu­mirii municipiului reşedinţă de judeţ din Miercurea Ciuc în Csíkszereda.

Csibi Barna este funcţionar la Direcţia Generală a Finanţelor Pu­blice Harghita, calitate în care a făcut mai multe demersuri pentru spriji­nirea acţiunilor Gărzii Secuieşti, o or­ganizaţie extremistă, neînregistrată ju­ridic. Potrivit propriului site, organizaţia are ca scop obţinerea autodeterminării poporului secuiesc, ob­ţi­ne­rea recunoaşterii poporului secuiesc ca şi naţie şi apariţia Ţinutului Secu­iesc pe harta politică a lumii, adică rea­lizarea unui stat autonom secu­iesc. Mişcarea a luat fiinţă la Miercu­rea Ciuc, după ce organizaţia extre­mis­tă Garda Maghiară din Ungaria a fost scoasă anul trecut în afara legii de justiţia din ţara vecină, conchide Jurnalul National.

Sursa: Dan Tanasa, Informatia Harghitei, Daniela Munteanu/Jurnalul National

Foto: Csibi Barna
Vezi si http://www.romania-actualitati.ro/urmarire_penala_pentru_rasism_si_fascism-17415

6 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.