La prăznuirea Soborului Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil

Neobosiţi ocrotitori şi povăţuitori ai dreptei credinţe

Cu deosebire astăzi, mulţi ne amintim cu duioşie, cum, odinioară, de-o şchioapă fiind, îngenuncheam lângă pat şi ne rugam Tatălui nostru cel din ceruri şi îndată „îngeraşului” pe care Dumnezeu ni l-a dăruit ca ajutor în toate cele bune şi păzitor de relele viclene. În mângâierea care ne alină ca o binecuvântare descoperim abia simţit bucuria de a trăi împreună cu cei dragi. În Elegie neterminată, Rilke îndemna să nu lăsam viaţa să nege copilăria, „Căci dincolo de timp ea stăruie în inima noastră…În mijlocul unei naturi ce dispare, decade/ singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.” Şi asta datorită lor, îngerilor, făpturi diafane, „duhuri slujitoare” lui Dumnezeu şi oamenilor, mesageri ai Celui care a făcut cerul, pământul „cu toată podoaba lor”. La Sfânta Liturghie ne rugăm: „Înger de pace, păzitor şi îndreptător sufletului şi trupului nostru”. Într-o rugăciune de fiecare zi cerem Bunului Dumnezeu: „înconjoară-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri ca prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povăţuiţi să ajungem la unitatea credinţei şi la cunoaşterea slavei Tale celei neapropiate”. O facem cu credinţă nestrămutată pentru că, scrie Sf. Damaschin, îngerii sunt „lumini spirituale secundare”, care îşi iau lumina din lumina cea începătoare a lumii, dincolo de ceea ce mintea poate cuprinde şi îi e dat inimii ca prin rugăciune să se înalţe. Nu trebuie să ne tulbure că în Sfânta Scriptură nu e vorba despre îngeri, câtă vreme în paginile ei este descrisă doar crearea lumii celei văzute. Ei, îngerii, crâmpeie lumină nevăzută de ochii noştri trupeşti, au fost făcuţi dintru începutul începutului când Domnul a făcut şi toate cu înţelepciune. Pentru noi, ei este sunt manifestarea neîndoielnică a iubirii lui Dumnezeu care, după căderea din rai a primilor oameni, nu ne-a părăsit, nu ne-a lăsat singuri şi, din grijă părintească ne-a dăruit îngerii să ne fie mereu alături şi urmează doar ca fiecare dintre noi să-i primească după cuviinţă. Cu ei, mesagerii ai voii dumnezeieşti suntem ocrotiţi şi sfătuiţi dar nicicum obligaţi, darul libertăţii, odată făcut, nu se ia înapoi, rămâne neatins. Neascultându-i însă, îngerii se întristează şi depărtează de noi iar spre locul rămas gol dau fuga spiritele rele ne stăpânească. Ştiau bătrânii noştri şi le spuneau copiilor că la Sf. Liturghie când se sfinţesc darurile, îngerii celor prezenţi sunt în altar aşteptând hrana sfinţită. Dar dacă cineva a mâncat, îngerul său nu va primi nimic. Doamne, cum să laşi un înger flămând doar pentru lăcomia ta şi cum din cauza ei rămâi lipsit de un atât de necesar ocrotitor şi sfătuitor? Aşa era odinioară şi, cine ştie, poate se vor întoarce timpurile. Asta pentru că ei, îngerii aşteaptă cu dor să-i chemăm ca odinioară şi îi presimţim în liniştea, pacea şi bucuria care ne înveşmântează în sublim atunci când greul şi răutatea ne par că ne doboară.

Ierarhia îngerilor – unitatea care găzduieşte desăvârşirea

Multe şi înţelepte sunt povăţuirile pe care ni le dau îngerii numai de-am voi să plecăm urechea inimii spre ascultare lucrătoare spre cuvioasă cinstire. Mai întâi, cinstim îngerii în fiecare luni, prima zi lucrătoare după Duminecă, ziua Învierii, ca un bun început pe care îl reînnoim la cuvenită vreme în nevoia de eliberare de pizma neobosită a celui viclean. Ei sunt cei care ne învaţă cum să lucrăm voia Tatălui Ceresc aşa cum ei o fac în cerurile nehotărnicite de ritmul vremilor repede trecătoare. Sfinţii Părinţi au rânduit a închina ziua de 8 noiembrie îngerilor pentru că cifra 8 semnifică infinitul iar noiembrie este cea de a noua lună a creaţiei, începută în marte. Este o îngemănare mai presus de fire între veşnicie şi vremelnicie, care datorită îngerilor se îmbogăţesc una pe cealaltă ca un dor nespus de pace şi bucurie sfântă. Dionisie Areopagitul, ucenic al Sf. Ap. Pavel, descrie lumea îngerilor ca o unitate armonios alcătuită din nouă cete, împărţite în trei ierarhii, fiecare având o anumită misiune de împlinit. În imediata apropiere de Sf. Treime stau Serafimii, Heruvimii şi Tronurile, înveşmântaţi în foc şi transmit voia lui Dumnezeu celor aflaţi mai jos. Proorocul Isaia spunea că serafimii au şase aripi şi au darul de a face ca oamenii să fie cuprinşi de dragostea pentru Dumnezeu, numele desemnându-i ca pe „cei care aprind” sau „încălzesc”. Le urmează heruvimii, „cei cu mulţi ochi”, care fiind aproape de dumnezeire sunt cuprinşi de „multă înţelegere” într-o adevărată „revărsare de înţelepciune” întru luminarea cunoştinţei lui Dumnezeu. Tronurile sunt „scaune înţelegătoare” şi Sf. Maxim Mărturisitorul spune că misiunea lor este slujirea şi darul. Vine ceata Domniilor, lucrători ai voii divine din voia lor proprie şi pentru asta domnesc peste cei care sunt mai jos. Ei ajută oamenii să-şi controleze simţurile, să-şi stăpânească patimile, învăţând cum trupul se supune duhului şi cerea David să fie întărit de „duh stăpânitor”. Apoi, ceata Puterilor ne întăreşte ca să răbdăm necazurile vieţii cu păzirea neostoită a poruncilor Mântuitorului şi le dă darul proorociei şi al facerii de fapte bune. Şi ştim că numai cine rabdă până la capăt va fi mântuit, ca într-o ardere de tot al urii şi răului. Ceata Stăpâniilor este investită cu mare putere peste diavoli, cu asupra de măsură de folos în împotrivirea faţă de ispitele cele ucigătoare. Ceata Începătoriilor păzeşte lumea întreagă şi îndrumă conducătorii spre cinstită stăpânire peste cele ce au fost puşi. Arhanghelii sunt meniţi să vestească oamenilor tainele lui Dumnezeu şi, încredinţează Sf. Grigorie Dialogul, ei sunt cei care „înmulţesc sfânta credinţă între oameni, luminând înaintea lor cu Lumina Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele dreptei credinţe”. Cea mai apropiată de noi este aceea a îngerilor, „păzitori şi îndreptători” ai fiecăruia dintre noi, ducând rugile noastre lui Dumnezeu spre împlinire. Între toţi se face tainic o legătură a unităţii în care se rotunjeşte desăvârşirea, cum şi Dumnezeu Însuşi este Unitate în treime – Părinte, Tată şi Duh Sfânt. Dându-le ascultare deprindem calea spre „unitatea credinţei şi cunoaşterea slavei celei neapropiate” ca semn am îndumnezeirii pentru care Hristos s-a făcut Fiu al Omului. Cei care îi ascultă şi lucrează cuvântul lor sunt numiţi „îngeri în trup” ca, bunăoară, Sf. Ilie Tesviteanul şi toţi sfinţii ce au făcut voia lui Dumnezeu, L-au mărturisit cu faptele şi, la vreme de restrişte, cu însăşi viaţa lor.

Sf. Arhanghel Mihail – voievodul oştirilor îngereşti

Astăzi îi cinstim soborul Sfinţilor Arhangheli prin a căror vrednică ascultare i-a fost dată omului taina mântuirii odată cu întruparea lui Iisus Hristos. Mai întâi, Sf. Arhanghel Mihail, „puterea lui Dumnezeu”, voievodul oştirilor îngereşti, reprezentat în icoane şi întâlnit la uşile Sfântului Altar ca un tânăr, frumos la chip, purtând sabia gata de luptă împotriva celor care nu păzesc poruncile Domnului. Atunci când, din trufie fără seamăn, Lucifer cu ceata lui au căzut, Arhanghelul Mihail a strigat „ Să stăm bine. Să luăm aminte!” şi a încetat căderea. În amintirea acelui moment, la Sfânta Liturghie auzim şi azi: „Să stăm bine, să stăm cu frică. Să luăm aminte” anume la cele sfinte ale sfinţilor. În Vechiul Testament, Arhanghelul Mihail l-a mustrat pe diavol pentru Moise zicând: „Ceartă-te pe tine Domnul”, a însoţit poporul evreu pe drumul din Egipt spre Ţara Făgăduinţei şi a adus cele zece pedepse asupra poporului cu suflet împietrit al faraonului. Apoi a păzit oastea lui Isus Navi, a stins focul din cuptorul în care au fost aruncaţi cei trei tineri din Babilon şi a păzit viaţa lui Daniil. Tot prin a adus focul mistuitor peste Sodoma şi Gomora şi l-a scos nevătămat pe Lot. Multe minuni a făcut şi mai apoi, după Întruparea, Răstignirea, Înălţarea Domnului şi coborârea Sfântului Duh şi toate ni-l înfăţişează ca un îndârjit apărător al credinţei drept măritoare. Încununarea vrednicii sale slujiri va fi la sfârşitul veacurilor, când, venind întreaga-i ceată, va suna trâmbiţa şi toţi cei morţi o vor auzi, se vor scula, toate limbile pământului se vor uni, după cuvântul Sf. Ap, Pavel: „Că însuşi Domnul întru poruncă, cu glasul Arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, se va coborî din cer”. Încununare, pentru că a doua Venire a lui Hristos va fi întru slavă şi spre judecata cea de pe urmă oamenilor. La capătul veacurilor, îngerii vor fi secerătorii şi grâul va fi strâns spre rodire iar neghina va fi arsă spre piere.  Gândul înfiorează, dar să nu uităm că Arhanghelul Mihail este cel care ne este statornic în preajmă în momente de cumpănă, sprijinindu-ne să nu cădem în cele de jos ale răutăţilor zilei. E împreună cu toţi cei din suferinţele cele mai felurite, alinându-i, încurajându-i şi întărindu-le sufletele să nu alunece pe căile rătăcirii. Pentru acestea şi pentru altele nu mai puţin minunate, Sf. Arhanghel Mihail este considerat ocrotitorul armatelor creştine, al voievozilor care, pe câmpul de luptă, îi purtau icoana. Mai este ocrotitorul monahilor în lupta lor cu atât de multele ispite pe care, biruindu-le, urmează suişul îndumnezeirii.

Sf. Arhanghel Gavriil – dăruitorul bunei vestiri

Urmează Gavriil, „bărbat – Dumnezeu”, care aduce vestirile cele bune, ca pe un dar divin şi de aceea chipul lui este plin de puritate şi blândeţe, înfăţişat, cel mai adesea, cu un crin în mână. Pe el îl întâlnim cu deosebire în Noul Testament, la început în Sfânta Sfintelor, hrănind-o pe Fecioara Maria, luând rugăciunile ei şi înălţându-le la cer. Îi presimţim zborul gingaş când a venit la Sfânta Fecioară Maria să o înştiinţeze de taina „cea de veacuri neştiută” a întrupării Fiului lui Dumnezeu zicând, însuşi mirat de minune: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har. Domnul este cu tine.”. Mai înainte, într-o înţeleaptă coerenţă a proniei divine, a vestit pe Ioachim şi Ana că, la bătrâneţe neputincioase, li se va da o pruncă, Fecioara Maria, Maica Dumnezeului nostru. Cu puţin mai devreme l-a înştiinţat pe Zaharia că, tot la vârsta nerodirii, va avea fiu al cărui nume va fi Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Când dreptul Iosif gândea să o lase pe Maria, logodnica sa, i-a spus că pruncul ce se va naşte „Fiu al lui Dumnezeu se va chema”. El a vestit păstorii de naşterea lui Mesia şi i-a învăţat să cânte „Slavă întru cei de sus, pe pământ pace între oameni bunăvoire.” Cu grijă sfântă l-a sfătuit pe Iosif să ia „pruncul şi pe mama Sa” şi să plece din cale ucigaşului Irod iar mai apoi să se întoarcă în Nazaret. Cu blândeţea sa fără seamăn, L-a însoţit pe Hristos în grădina Ghetsimani când s-a rugat:”Părinte, dacă este cu putinţă, fă să treacă de la Mine paharul acesta, dar nu voia Mea ci voia Ta să se facă”. Când femeile mironosiţe au venit să facă cele cuvenite la mormântul Domnului şi l-au găsit gol, îngerul le-a vestit spunându-le „Bucuraţi-vă”. Cu adevărat, bucuria, stare de graţie a omului este un dar de la Dumnezeu, poate ca răspuns la întrebarea psalmistului: „Doamne, ce este omul că Te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului că-l cercetezi pe el.” În viaţa de zi cu zi, îngerul Gavriil ocroteşte fetele creştine, familia, copii şi monahiile, care, lepădându-se de sine, urmează lui Hristos.

Întru toate cele bune, îngerii sunt solidari cu oamenii pe care îi apără de răul lumii, definit de Sf. Vasile cel Mare ca „absenţă a binelui”; adică a neascultării Tatălui ceresc care la Botezul Fiului Său a rostit pentru veacuri: „Acesta este Fiul Meu multiubit întru care am binevoit.” Ceata celor şapte îngeri se întregeşte cu Rafail, „Dumnezeu care vindecă” şi, cum îi spune numele este vindecător al celor bolnavi, călăuză nevăzută a celor care sunt în călătorii, ocrotitorul celor căsătoriţi. Pe rând, vin şi ceilalţi: Uriil, luminătorul celor cu mintea întunecată; Salatiil, rugător fierbinte pentru întreg neamul omenesc;Gudiil, cel grabnic ajutător celor care fac fapte bune, pentru că, ştim, „credinţa fără fapte este moartă” şi, cel din urmă, Varahiil care aduce pe pământ binecuvântarea Domnului. În icoana înfăţişând Înălţarea Domnului vedem doi îngeri, care înştiinţează: „Ce staţi priviţi la cer. Acest Iisus pe care îl vedeţi înălţându-se de la pământ la cer, astfel va şi veni să judece vii şi morţii.” Sunt cuvintele ce stăruie în unirea inimii cu mintea pregătite ca „pe Împăratul tuturor să-L primim, pe cel nevăzut înconjurat de cetele îngereşti”.

Mereu alături pe drumul îndumnezeirii omului

Pilduitor, în dumineca trecută, la Sfânta Liturghie a fost dat să ne readucem în minte şi suflete pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Cum vedem, bogatul nu are nume, el nu are fiinţă, are doar bogăţii şi petrece fără grijă, orb la suferinţa celui sărac şi indiferent faţă de Cel de la care pe toate le are. Lazăr, care semnifică „Dumnezeu ajută” din care derivă semnificativ „sărac, cerşetor, zdrenţăros, bolnav, lepros” stătea răbdător în suferinţa sa, fără să se revolte, fără să ţipe, fără să ceară măcar o firimitură de la masa bogatului. Răbdător a fost până la sfârşitul vieţii, când îngerii i-au luat sufletul şi l-au purtat în sânul lui Avraam. După legea firii, a murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Despre unii ca acesta scria David că „ se încred în puterea lor şi cu mulţimea bogăţiei lor se laudă. Nimeni nu poate scăpa de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare…Fiecare vede că înţelepţii mor ca şi neînţelepţii şi nebunii şi lasă altora bogăţia lor”. În altă parte spune că întreaga lor mărire coboară în pământ, odată cu trupul făcut din pământ pentru a ajunge în pământ. Sufletul bogatului s-a dus în iad, de unde vedea petrecerea senină a celor din sânul lui Avraam. Dar şi aici, sufletul egolatru a cerut lui Avraam ca să-l trimită ca pe un serv pe Lazăr să aducă apă care să-i astâmpere setea. Nu mai era cu putinţă, cum nu era posibil să fie trimis la fraţii rămaşi în viaţă să-i povăţuiască. Izgoniţi mereu , îngerii nu i-au venit în ajutor pentru că în viaţa sa trăită în orizontalitatea pierdută a lui „a avea” nu a găsit vreme să-i asculte pe cei care îl îndemnau să privească spre ceruri, de unde vine ajutorul şi tot darul cel desăvârşit. Bogatul cel nemilos se arată mult mai sărac decât Lazăr, fiindcă numai mila neînvăluită, cuviincioasă este adevărata bogăţie a omului în registrul armonios al lui „a fi” cu credinţă, iubire şi speranţă în Dumnezeu şi în binevoitoare comuniune cu semenii.

Dacă înţelegem omul ca fiinţă spre îndumnezeire, atunci îngerii sunt crainici ai lui Dumnezeu şi când îi primim în casa sufletului atunci ştim că, orice rău s-ar putea abate asupră-ne nu va reuşi să ne piardă. Doar câteva zile mai sunt până la începutul postului în care rugăciunea ne va fi călăuză spre Bethlehem, unde s-a născut Hristos. Dacă omul este, cum s-a spus, păstor al existenţei, să ne asemănăm păstorilor din vechime, priveghind la buna ei sporire şi învăţând de la îngeri a cânta: „Slavă întru cei de sus, pe pământ pace, întru oameni bunăvoire”. Întâi slava care se cuvine doar celor din ceruri, de unde vine „toată darea cea bună şi tot darul cel dumnezeiesc”. E slava aducătoare de pace pe pământ şi dată de Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut Fiu al Omului ca să deprindem a ne iubi unul pe altul cum El ne-a iubit. Din această iubire ca dintr-un pom al vieţii celei fără de moarte creşte şi rodeşte voia cea bună, bună-voirea, pe a cărei cale îi avem mereu alături pe îngeri în lucrarea asemănării noastre cu chipul lui Dumnezeu. Şi aşa făcând fără preget, vom putea spune ca odinioară David: „Te voi lăuda că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.”

Elena Solunca Moise

Sursa: Ziaristi Online