STAREA NAŢIUNII

de Grid Modorcea

Problema dedublării

Problema ofiţerului sub acoperire seamănă până la un punct cu problema evreiască. De rezolvarea ei depinde starea naţiunii. Dacă naţiunea nu o rezolvă, ţara continuă să fie bolnavă. E ca bolnavul neînchipuit.

Nici nu ne imaginăm cât e de bolnavă, mai ales că hâhâie şi nici nu-şi dă seama. Evident, mi se va spune, păi nici problema evreiască nu e rezolvată. Nu. Şi nici nu trebuie. Va fi veşnic o problemă. A fi sau nu antisemit? A fi sau nu ofiţer sub acoperire?

E o veşnică problemă, e problema dedublării. Într-un capitol cu acest titlu, am analizat-o pe larg în cartea Shakespeare şi Eminescu (2006 şi 2014, ediţia engleză). Problema dedublării la personaje ca Iago, Richard al III-lea sau Edmund este scoasă din istorie, ca şi în cazul dedublaţilor eminescieni, personaje istorice precum Grue Sânger, Alexandru Lăpuşneanu, Ilieş Vodă, Despot Vodă, Bogdan cel Chior şi altele. A crea astfel de personaje înseamnă a reflecta istoria. Ele nu sunt inventate.

Nici dacă am scrie o piesă de teatru inspirată din cazul Turcescu, Băsescu, Ponta sau Voiculescu, să spunem, nu ar trebui să inventăm nimic. Dedublaţii mişună peste tot.

Dar însăşi natura umană este duală. Ideea de dublu se află la baza universului, a creaţiei, a fiinţei umane. Bine şi Rău, Yin şi Yang, Ra şi Osiris, Fârtate şi Nefârtate. Toate popoarele lumii au creat o mitologie proprie în care îşi exprimă în mod specific această idee duală. Dar una este să ai prin datum-ul existenţial această nelinişte duală, de sorginte metafizică, şi cu totul alta este să faci o meserie din pornirea de a te dedubla, de a fi ca Ianus sau ca Omul cu mai multe feţe. Desigur, din această natură duală s-a zămislit şi meseria de turnător sau de spion. Iscoadele, cum se numeau spionii pe la curţile domneşti, au existat dintotdeauna, imediat după ce Cain l-a ucis pe fratele său, Abel. Ba evreii susţin în cărţile lor că originea Mossad-ului se află în Biblie, în cap. 13 din Numerii, când Domnul îi grăieşte lui Moise şi îi spune ca, înainte de a cuceri Ţara Canaanului, să trimită iscoade acolo. Şi a trimis „câte un om de fiecare seminţie”. Şi sunt pomenite 12 căpetenii pe care le-a făcut iscoade. Deci nu oameni oarecare, ci aleşi, căpetenii! E punctul de naştere a serviciilor secrete. Aşadar, meseria de iscoadă este biblică, de la geneză. Aşa a apărut o adevărată clasă subversivă, la curţile împărăteşti sau domneşti, pe care azi o numim clasa serviciilor secrete. S-a creat o armată subversivă, evoluată, care însă a avut scopul de a apăra naţiunea. Ea s-a identificat cu ideea de siguranţă naţională. Toate ţările lumii au o astfel de armată, pregătită şi înzestrată în acest scop, să vegheze la siguranţa cetăţeanului, a respectării constituţiei, a garantării integrităţii ţării.

Când ofiţerul sub acoperire îşi vede de această misiune, el îndeplineşte o datorie sacră, patriotică. Astfel de oameni sunt şi foarte pregătiţi. Nu sunt oameni de rând, sunt căpetenii, aleşi, fiindcă e o mare artă să pari una şi să fii alta, să te prefaci că eşti ceea ce nu eşti. Aceşti dedublaţi au o soartă grea, fiindcă meseria lor este şi foarte periculoasă, mai ales când se pune problema spionajului, a unor infiltrări în viaţa secretă a vecinilor sau a altor state. De unde ştiu asta? Din cărţi şi filme, bineînţeles, din confesiunile celor care au jucat astfel de roluri.

Sigur, nu mi-am propus să fac aici o istorie a dedublării, cu ramificaţiile ei actuale, cum este şi cazul ofiţerului sub acoperire. E o soartă grea, fiindcă se pune problema identităţii. Pe el îl cheamă Ionescu, dar trebuie să funcţioneze cu numele conspirativ Mişu, să spunem. Astfel de oameni sunt necesari, sunt produsul istoriei omenirii, care nu e dreaptă. E atât de strâmbă încât ideea dedublării a devenit raţiunea de a fi a unor state. Iar acum, se pare, şi a statului român.

Dar una este ca Mişu să-şi facă datoria de militar, de spion, de lucrător cu secrete politice, şi cu totul alta este ca el să se infiltreze în tribunale, în şcoli, în instituţii civile şi să controleze viaţa oamenilor. Să-l vezi că de 20 de ani tot dă lecţii la televizor, iar el e un ticălos, ia bani şi de pe un stat de plată secret, cu care îşi face vilă, ca Turcescu. Acest dedublat va da socoteală vreodată? Unde ar duce civilizaţia dacă locul oamenilor politici sau al câinelui de pază, ziaristul, ar fi luat de ofiţerul sub acoperire?

România e total descoperită în acest moment şi la acest capitol vital, fiindcă oamenii care au făcut deconspirările, Turcescu şi Băsescu, două nume prin ele însele prevestitoare, amirosind de la distanţă a dedublare, nu au pregătit bine nici clasa politică, nici populaţia, nici serviciile secrete. Ei au apărut pe rol de sperietoare, de bau-bau. Însuşi şeful SIE este duplicitar, fiindcă nu ştie ce se întâmplă, cum de s-a ajuns aici. A fost luat total pe nepregătite, nu putea să-şi închipuie că tocmai personajul malefic din fruntea ţării, un dedublat notoriu, va încerca să compromită şi armata subversivă din rândul căreia provine. Dar trebuia să se aştepte, de aceea e şef SIE. Nu ştia că Băsescu are stofă de turnător? El a trădat tot ce se poate, de când a vândut flota ţării, a vândut tot. Iar când a văzut că alegătorii l-au votat şi a doua oară în fruntea ţării, el nu a mai avut piedică, a dat drumul la frâne şi s-a dat de-a rostogolul. E omul care s-a aruncat cu capul înainte, cu ochii larg deschişi, în prăpastie. Evident, e un mod fanatic de sinucidere. De parcă ar face parte din secta sinucigaşilor.

Desigur, astfel de argumente sunt valabile dintr-o perspectivă logică şi dacă avem de a face şi cu un cititor normal, cu un cuvânt, dacă am trăi într-o ţară normală, unde starea naţiunii ar fi sănătoasă. Dar din perspectiva denaturărilor în care trăim, un astfel de om poate că e considerat erou, curajos, uite cum a deconspirat el cauza cea mai rea a bolii de care suferim. Şi a făcut-o la greu, în campanie electorală, nu atunci când a ştiut, acum vreo câţiva ani. Nu, a făcut-o acum. Cu ce scop? Să destabilizeze. Să mai facă el o nebunie, ca să i se ducă buhu, lui, şi României.

Bun, Ponta a fost ofiţer sub acoperire. Şi recunoaşte. Şi se retrage din cursa pentru Cotoceni. Ce s-a obţinut? Cu ce preţ a fost stopată cariera lui? E Ponta mai murdat decât Băsescu? E Diaconescu mai curat decât ei, fiindcă jubilează că va avea drumul liber către tron? Se vor potoli oare aceste valuri cumplite, înalte, cu iz memodramatic, care, simultan, au devenit pretext pentru scenete vesele la emisiunile tembelizoarelor?!

Această escaladare a problemei dedublării a căpătat o turnură atât de ridicolă, cu consecinţe nefaste, întrucât personajele nu au consistenţă, nu sunt bine creionate, au lipsuri, sunt proaste. Evident, ele sunt cum e starea naţiunii, bolnavă. Nu era periclitat nimic şi nimeni dacă toată afacerea deconspirării s-ar fi încheiat bărbăteşte, la dosul zidului, în subterană, acolo unde acţionează serviciile secrete. Înainte, pe vremuri, o astfel de dambla, o practică obişnuită numită şantaj, se petrecea în cămări tăinuite. O discuţie secretă, bărbătească, un aranjament de culise, ar fi fost în spiritul dedublării. Dar aceste personaje de la noi sunt penibile, sunt caricaturile unor Iago, Richard sau Despot Vodă, ele nu sunt capabile să joace acest rol al dedublării, care e un rol foarte, foarte greu. Aşa că au lucrat, ca idioţii, la compromiterea lui. Astfel de lepădături au devenit personaje de desen animat, au început să fie luate peste picior, fiindcă nimeni nu le mai ia în serios. Ne amuzăm, însă ar trebui să plângem, fiindcă am ajuns aici.

Personajele dedublării sunt proaste, fiindcă şi-au pierdut detot controlul, se dezbracă în văzul lumii, la lumina reflectoarelor şi ele cred că asta se numeşte transparenţă. Dacă un ticălos se deconspiră, nu e nici o transparenţă. Toţi ştiau că e ticălos, ce transparenţă să fie? Dacă un mincinos şi un corupt îşi numeşte adversarii mincinoşi şi corupţi, nu s-a rezolvat nimic. Suntem tot în groapă. El este total singur, părăsit, abandonat, a rămas numai cu un singur partener de dialog, poporul, numai cu poporul el crede că mai are de comunicat ceva.

*

Dar poporul nu este o abstracţie, este ceva viu, concret, iar oamenii de la aprozar spun că avem un preşedinte bolnav. Cel mai simplu om, ţăranul cu un pepene în braţe, a diagnosticat astfel boala supremului om din stat. Iar la emisiunea “Starea naţiei” de la TVR a fost numit de-a dreptul scrântit. Imaginile cu el purtând un fes pe cap, l-au făcut şi pe Octavian Paler, mai ţineţi minte?, să-l catalogheze în acest fel. Emisiunea e ingenioasă, iar comentariul ironic, pamfletar, este susţinut cu secvenţe potrivite din filmele româneşti! Din cele comuniste, bineînţeles, fiindcă sunt mai populare. Evident, nu lipsesc nici imaginile “în direct”, când personajele sunt la tribună. Şi e suficient să-l vedeţi pe Pazvante cum îi blamează pe ceilalalţi candidaţi la preşedinţie, toţi sunt mincinoşi şi corupţi, numai Nuţica lui e cinstită şi pricepută! Probabil că nimeni nu-l mai poate ridica, el e căzut rău la pământ, ca beţivul în şanţ, se zvârcoleşte, dar nimeni nu-i mai întinde o mână, sigur, şi cei mai apropiaţi au simţul ridicolului şi s-au săturat de măscărici! Omul nu vrea să se ridice defel. Trebuie ignorat.

Iar pe străzile Bucureştiului oricine poate vedea un afiş reprezentând stema României, având în centru “25 de ani”, iar dedesubt, cu litere de-o şchioapă, cuvântul “DEGEABA”. Deci 25 de ani au trecut degeaba, românii i-au trăit de pomană, adică i-au pierdut, i-au pierdut iremediabil şi nu se mai întorc. Aceasta este opinia populară. E semn că românii se pregătesc de o nouă revoluţie, oricum, condiţiile sociale îi împing la asta. Pontagiii de la putere nu au învăţat nimic din lecţia ceauşistă, repetă greşelile unei societăţi bolnave, amplificându-le. Dar din câte îmi dau seama, românii nu vor să fie bolnavi, au o viaţă de trăit, iar copiii lor au o viaţă înainte şi nu vor s-o trăiască „degeaba”.

Istoria poporului român este plină de conducători care au luat-o razna. Nebuni care au ajuns la conducerea ţării, care au urcat pe tronurile domneşti, sunt cu duiumul. Unii au urcat teferi şi apoi au luat-o razna. Dă-i omului puterea şi atunci ai să-l cunoşti. Ce face el cu puterea? Dacă nu o pui în slujba ţării, a oamenilor care te-au ales, te doboară. Şi s-a constatat că aceste cazuri de nebunie se petrec atunci când conducătorii stau mai mult la conducerea ţării. Longevitatea puterii face victime. Dacă Băsescu îşi termina mandatul acum 5 ani, ieşea binişor din istorie, dar nu, el s-a încăpăţânat să meargă mai departe, să dea cu cornul până în miezul siguranţei naţionale, să dărâme eşafodajul dedublării.

Nu-l va dărâma. Şi Pacepa a vrut să facă acest lucru, dar securitatea s-a reorganizat şi a produs o altă formă de Fiară apocaliptică, şi mai puternică, şi mai perversă, din care a rezultat şi el.

*

Românii însă îşi pot rezolva problema dedublării dacă se apucă de muncă, dacă pun munca în locul politichiei, a infinitei pălăvrăgeli. Toţi îşi dau cu părerea, toţi sunt deştepţi şi au soluţii, de aceea ţara e în râpă.

Munca îi va duce şi către supremul antidot al bolii naţionale, morala. Ea îi va face să-şi amintească de moravurile moştenite din străbuni. Aşa va apare, în sfârşit, ceea ce lipseşte cu desăvârşire la români, conştiinţa, cea care dă caracterul unui om, care îl face să aibă încredere într-un semen, nu să-l suspecteze şi să-l toarne la garnizoană!

De câte ori merg la New York, constat un fapt pe care îl poate remarca oricine intră într-un magazin: poate lua orice doreşte şi ieşi nestingherit pe uşă. Nu te controlează nimeni. Nu există supraveghere sau camere, aşa cum se crede pe aici. Dar nimeni nu pleacă fără să treacă mai întâi pe la casă, dacă a luat vreun obiect. Adică toată lumea plăteşte. Cum, nu există hoţi? Nu. Eu n-am văzut. Toţi trec pe la casă. De ce? Fiindcă au conştiinţă. Societatea i-a educat în acest fel, i-a ridicat pe oameni la o înaltă morală, la o înaltă cunoaştere de sine. Fiecare se transpune în cel care are ceva de vânzare. Nimeni nu vrea să fie păgubit. Şi nici nu se pune problema să nu ai cu ce plăti. Nu ai, nu intri în magazin. Sau nu iei nici un obiect. O societate evoluată este o societate în care toţi membrii ei au conştiinţă, care au depăşit ideea de furt, de delapidare, implicit ideea de cerşetorie, de pomanageală.

Aşa se explică şi peisajul comercial. În orice magazin ai intra aici, în Bucureşti, vezi vânzătorii încruntaţi. Chiar şi la piaţă, la Matache sau Amzei, deşi vânzătorii sunt ţărani, au tot chipuri sumbre. Nu ştiu de ce editurile care fac propagandă occidentală nu traduc o carte, se află pe toate aeroporturile, la Londra, Madrid, Frankfurt sau Amsterdam. E despre Smile, ce înseamnă Smile la americani şi ce bine ar fi să-l împrumutăm şi noi, să se predea la şcoli, mai ales la şcolile care pregătesc vânzători, să nu mai văd mutrele astea încruntate care mă privesc în orice magazin intru. Mă privesc ca pe un infractor, nu ca pe un client care vrea să cumpere ceva, deci, un cumpărător, cărui trebuie să-i zâmbeşti fiindcă a cumpărat de la tine, nu de la magazinul de alături!

Ca să-i faci şi pe români să zâmbească, e drum greu. E o Golgotă. Educaţia Smile este şi o autosugestie, te face să te simţi mereu bine, orientat pozitiv. Dar spectrul supravieţuirii, un spectru veşnic, nu-i va face pe români prea curând să trăiască într-o ţară în care Mr. Smile e rege. La noi, Supremul a pus în loc de Smile, hâhâiala sau rânjeala. Adică nu un semn uman, ci bestial.

Sunt îngrozit la gândul că tot ce funcţionează în România în materie de cultură se face pe bază de pomană, de sponsorizări, în principal de la guvern, care, la rândul lui, e sponsorizat de UE şi FMI. Aşa s-a ajuns la o datorie de peste 100 miliarde euro! Asta îţi ia tot piuitul, tot elanul. Cât va mai ţine pomana? Bălaia va înţărca. Dacă nu vor mai fi sponsorizate editurile, teatrele, filmele, revistele, muzeele etc., totul se va duce de râpă, fiindcă societatea românească nu e pregătită să trăiască pe propriile picioare, pe baza sistemului capitalist, al cererii şi ofertei. E o societate nici comunistă, nici capitalistă. Cum e mai rău. E ca un muribund, care este ţinut în viaţă pe cale artificială. Toate succesele raportate la guvern sunt de paradă, aşa cum îşi permite Festivalul “George Enescu”, de pildă, care de peste 50 de ani nu a găsit nici o soluţie de autofinanţare! Stă mereu cu mâna întinsă. Şi profitorii pe de lături. Mereu la pândă. Mereu sub acoperire. Vom reveni.

Sursa: Ziaristi Online