Mariana Nicolesco în Juriul Concursului Internaţional de Canto al Chinei
Participă trei tineri artişti români
La numai câteva zile după succesul Concertului Extraordinar – Master Class dedicat Liedului Românesc în context european, Mariana Nicolesco este pe punctul de a finaliza ultima emisiune din ciclul celor patru dedicate Cursurilor sale de Măiestrie Artistică din vara trecută din cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, emisiuni ce vor fi transmise în luna noiembrie de televiziunea naţională.
Celebra soprană se pregăteşte în acelaşi timp să-şi ia zborul spre Shanghai şi Ningbo, oraş de veche tradiţie culturală, unde este Invitata de Onoare a celei de a şasea ediţii a Concursului Internaţional de Canto al Chinei, din Juriul căruia face parte. Ea e salutată ca “una dintre marile voci ale timpului nostru”, dar şi ca personalitate artistică de o incomparabilă generozitate care, prin manifestările de prestigiu create în ţara natală, a devenit un reper major pentru tinerii artişti lirici din lume, arătându-se că, pentru transmiterea prestigioaselor tradiţii ale artei cântului tinerelor talente din zeci şi zeci de ţări, sopranei Marianei Nicolesco i-a fost acordat înaltul titlu de Artist UNESCO pentru Pace “în semn de recunoaştere a angajamentului său în favoarea moştenirii muzicale, a creaţiei artistice, a dialogului între culturi şi a contribuţiei sale la promovarea idealurilor Organizaţiei”.
La competiţia ce are loc între 20 şi 31 octombrie au fost admişi trei tineri artişti români: soprana Silvia Micu, mezzosoprana Emanuela Pascu şi tenorul Adrian Dumitru.
Info via Ziaristi Online