Cum pot fi inselati consumatorii
de Jean Valvis
Am avut noroc ca în cei 20 de ani în România să contruiesc 3 branduri. De curând, am văzut lista celor mai importante 100 de branduri din țară, iar între primii 8, se află 2 copii ai mei (n.r. Dorna și Aqua Carpatica). Am o satisfacție morală, nu materială.
Am ceva noțiuni în domeniul brandingului și al marketingului și vreau să transmit câteva idei a ceea ce leagă brandingul de marketing și de concurența neloială. În acești ani de online, am descoperit ceva: nu construiești un brand, dacă nu spui adevărul consumatorului, dacă nu ai interactivitate cu el prin rețelele sociale. Dacă nu spui adevărul, consumatorul te taxează. Te ignoră și apoi te uită.
Cum poți înșela un consumator? Dacă faci un lapte, un lapte care nu este adevărat și este făcut cu lapte praf perimat, imiți nu brandul, nu contrafaci, ci inșeli. Am făcut un lapte, chiar bio, dar am avut o concurență neloială, formată din oameni care făceau lapte din lapte praf. Am făcut iaurt cu La Dorna, pe care l-am numit în urmă cu 15 ani “iaurt adevărat”.
Azi, există o apă care circulă în totala regulă, pentru că legea este permisivă și permite 5-10 mg de nitrați. Dar, copiii dacă beau mai mult de 10 mg, sunt intoxicați. Nu trebuie să fie în apă. Doctorii spun 10 mg, legislația permite 50 mg. Și ies pe piață ape care au 48 mg, la limita legii, dar nu în afara ei, deci permise pe piață. Nitrații sunt îngrășăminte chimice, nu trebuie să fie în apă.
În România, noțiunile de marketing și de comunicare sunt percepute ca o sistematizare a minciunii. Câți dintre voi nu v-ați gândit că ceea ce vedeți este o reclamă mincinoasă? Asta este o situație tristă. Concurența neloială este mai greu de verificat, față de contrafacere.
Mi-a fost pus în cale cel mai pur izvor, cu 0 nitrați, iar asta n-a plăcut concurenței. Am anunțat că sunt cea mai pura apă minerală din lume și mi s-a spus că mint. A fost percepută remarca mea ca fiind la limita minciunii. Sunt ani de controale la care a fost supusă apa și tot cu 0 nitrați a reieșit. Am fost forțat de 3 ori să imi retrag apa, chiar de ANPC, dar lucrurile s-au remediat.
Lucrul diabolic este că nu trebuie să afirmi că ești asasin, ci trebuie să dovedești că esti. În ciuda tuturor încercărilor, nu s-a dovedit a exista o apă mai pură decât Aqua Carpatica.
Cel mai dificil în marketing este să știi ce să pui ca afirmație pe etichetă. În China și în SUA, ca și prin Europa, nu ai drept să pretinzi că o apă minerală este benefică sănătății, chiar dacă așa este. Ceva ce este adevărat pentru produs, eu nu pot afirma pentru produsul meu. Pentru că este adevărat că o apă naturală carbogazoasă este benefică sănătății.
Astfel, și legislația are eforturi de făcut pentru ca oamenii onești sa poată să promoveze valorile adevărate.
Declarație susținută la Conferința Cotidianul.ro despre “Contrafacere”
Preluare: Ziaristi Online