Religia și actele politice - de Alexandra Nadane - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Religia și actele politice – de Alexandra Nadane

Alexandra Nadanede Alexandra Nadane (foto)

Dacă până acum eram obișnuiți să auzim în campaniile electorale promisiuni, măriri, planuri de dezvoltare sau strategii pe următorii patru ani, anul 2014 aduce cu sine o mică excepție de la regulă, candidații la alegerile prezidențiale având, pe lângă polemicile de ordin politic, și un schimb de replici pe tema identității religioase.

Fiind vizată în mod deosebit Biserica Ortodoxă Română, Patriarhia a dat un comunicat scurt și clar, reiterând ceea ce s-a transmis de mai multe ori de-al lungul anilor, anume neimplicarea partinică în lupta politică, dar și colaborarea dintre Biserică și orice altă instituție atunci când se urmărește realizarea binelui public.

În timp ce unii vor folosi acest prilej pentru a cere încă o dată eliminara oricărei prezențe a Bisericii din viața publică, cred că scurtul text al Patriarhiei a adus exact distincția necesară. Religia nu trebuie folosită în interes personal, dar cultele au datoria de a participa la bunul mers al comunității din care fac parte. De exemplu, pacea, buna conviețuire a oamenilor, bunătatea, cinstea, sprijinul aproapelui sunt doar câteva dintre valorile promovate de creștinism, valori ce pot fi folosite în realizarea interesului public.

Iată două exemple de bună folosire a religiei în spațiul politicii:

Știrea recentă despre apelul Președintei Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, la trei zile de post și rugăciune pentru lupta împotriva virusului Ebola este un exemplu de folosire a unor elemente religioase pentru realizarea binelui public.

„Le cer tuturor liberienilor să țină trei zile naționale de post și rugăciune pentru a-i cere lui Dumnezeu să aibă milă de noi, să ne ierte greșelile și să ne apere țara, Liberia, în momentul în care noi luptăm împotriva febrei Ebola”, a declarat Ellen Johnson Sirleaf într-un comunicat citat de Agerpress.

Cele trei zile de post s-au încheiat cu trei ore de rugăciune „pentru familiile îndurerate ale celor care și-au pierdut viața, pentru persoanele în carantină, pentru medicii și voluntarii care își riscă viața în ajutorarea persoanelor bolnave, precum și pentru refacerea morală și spirituală a țării”, se arată în același comunicat.

Un gest asemănător are loc la mii de kilometri distanță, în Irak. Dalia Al Aqidi, prezentatoare de știri la televiziunea irakiană, a declarat în timp ce prezenta știrile „Suntem toți creștini!” și a anunțat că va purta la gât o cruciuliță în timpul emisiunilor de știri, în semn de solidaritate cu creștinii irakieni, care sunt supuși unor tratamente inumane din cauza orientării religioase. Într-o țară majoritar musulmană, un astfel de gest reflectă mult curaj din partea persoanei care îl face, deoarece reprezintă, simultan, un posibil mod de a-ți semna condamnarea la moarte.

Chiar dacă nu este om politic, demersul său a vizat, pe de-o parte, spațiul politic irakian, iar de cealaltă, pe oamenii politici din străinătate. Este în interesul Irakului să oprească dezbinarea țării și este interesul Irakului să dea semnale altor țări, tuturor țărilor, că este un partener viabil de dialog. Folosind un element religios, Dalia Al Aqidi, musulmană de credință, a dat un astfel de semnal: „Pluralismul religios este o realitate a Irakului, leagăn al civilizației, științei și culturii. Cine mai poate beneficia de istorie și civilizație dacă revenim la obscurantism? Creștinii sunt oameni ai acestei țări, și noi nu putem progresa fără ei sau în absența unei părți din Irak” a declarat prezentatoarea într-un interviu acordat ziarului libanez Al-Nahar.

Să sperăm că atât candidații, cât și alegătorii au înțeles mesajul din spatele comunicatului Patriarhiei Române și doresc astfel să contribuie în funcție de propriile puteri la realizarea, de această dată, a unei armonii nu personale, ci publice, prin apelul la un set de valori adânc înrădăcinat în sistemul intern al fiecărui stat.

Sursa: Gen90 via Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.