Cred că sunt unul dintre cei mulţi care abia aşteaptă să plece Băsescu de la Cotroceni. Asta ar fi trebuit să se întâmple demult. De fiecare dată a scăpat prin şmecherie sau nesimţire. Acum, când familia sa, în fine, a intrat în colimatorul justiţiei, ar fi trebuit să-şi dea demisia de onoare numai pentru că frate-său a recunoscut că a luat bani de la nişte interlopi. Nu mă interesează nici de ce i-a luat Mircea Băsescu şi nici de unde a avut clanul Bercea sumele respective. În orice ţară civilizată, un preşedinte demisiona. Scuza cu “libertatea justiţiei” care nu se poate dispensa de prezenţa lui Băsescu mă face să râd. Şi ce se va întâmpla după luna noiembrie? Cum va mai “apăra” Băsescu justiţia când i se va termina, în sfârşit, slavă Domnului, mandatul?
De un singur lucru mă tem: că nu vom scăpa de pletora de “intelectuali” care l-au susţinut pe Băsescu “bec et ongles” în toţi aceşti ani. Nu, ei nu vor dispărea înapoi sub piatra de sub care au ieşit. Se vor ascunde, poate, un timp sau îşi vor schimba pielea şi vor sări să susţină orice individ dispus încontinuu să dezintegreze Spiritul Românesc. Îl vor sprijini printr-un tam-tam neruşinat de asurzitor, bătând toba, exhibând vechi teorii internaţionaliste. Vor încerca să câştige prin zgomot ceea ce noi, românii, pierdem prin tăcere. Clica Patapievici, Tismăneanu & Comp. se izmeneşte într-un carnaval indecent, dansând pe morţii noştri. Ei cred că sunt invincibili precum credeau, odinioară, părinţii lor, cărora însă vântul le-a risipit cenuşa în cele patru puncte cardinale. Numele lor va rămâne veşnic lipit de numele Băsescu. Mai ales numele lui Vladimir Tismăneanu, unul dintre cei care au încercat să credibilizeze marinarul pe lângă Marele Licurici. Cred că Volodea s-a visat un fel de Bernard-Henri Lévy al României. N-a reuşit pentru că e laş, urât ca dracu’ şi nu e bogat, ci doar avid de bani. Are o singură trăsătură comună cu “intelectualul public” francez: pe orice pune mâna, se alege praful. Constantinescu, Iliescu şi acum urmează Băsescu, care va termina cel mai prost fiindcă va rămâne în istorie ca preşedintele ce a mitocănizat România.
Nu am de gând să-i reproşez lui Volodea că a trăit în cartierul Primăverii şi e fiul comuniştilor “fiapişti” (aveau pensie specială ca veterani ai războiului civil din Spania) Leon Tismenitzki şi Hermina Marcushon, ci faptul că îi reneagă cu neruşinare. Mai mult, a mutilat mormântul lui taică-său de pe ”Aleea comuniştilor” din Cimitirul Sfânta Vineri, acoperind simbolul comunist, “secera şi ciocanul”, cu fotografia defunctului. Cu atât mai mult cu cât, în realitate, ideologia lui Volodea nu se deosebeşte prea mult de cea a înaintaşului său: între “internaţionalismul proletar”, îmbrăţişat de Leon, şi “mondialismul liberalist”, susţinut de Volodea, diferă numai cuvintele, sensul e acelaşi. Dragostea lui Tismăneanu, şi a prietenilor lui, pentru Uniunea Europeană, aşa cum funcţionează astăzi, este fără limite tocmai pentru că recunosc în această formă de dominaţie transnaţională o nouă Uniune Sovietică, aceeaşi ideologie internaţionalistă. Europa, după ei, este ţara nimănui, doar a “elitelor” care o conduc, un teritoriu vast şi amorf, populat de zombi afumaţi cu marijuana. Nu mai au URSS — pentru ei, Rusia este o trădătoare a “înaltelor” idealuri, care s-a întors la religie, la credinţă, la tradiţie —, dar au la îndemână UE, o nouă formă de cominternism. Nu internaţionalism socialist, pentru că socialul este scump, ci “liberalism”, “legea junglei”, “care pe care”, adică supravieţuieşte cel mai puternic. Tradiţia şi Credinţa sunt pentru Tismăneanu şi compania cei mai mari duşmani, deoarece ei sunt nişte indivizi pentru care noţiunea de “Patrie” nu înseamnă nimic.
De aceea, prefer să fiu văzut în compania lui Alexandr Dughin, care scrie despre România şi români: “Deşi o ţară mică din estul Europei, România a avut, în plan intelectual, o contribuţie semnificativă la civilizaţie, comparabilă cu aceea a naţiunilor europene mari, aproape depăşindu-le. Această caracteristică a intelectualismului românesc reflectă spiritul gândirii europene, indisolubil legat de spiritul tradiţiei, avându-şi originile, cu sol, rădăcini şi tendinţe, în Antichitate, cât şi în eternul Orient european ortodox, rămas neschimbat”; decât să fiu prieten cu unul ca Horia-Roman Patapievici, care scria în ale sale “Politice”: “Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia Plaiului Mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării. Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în formula hibridă strămoşească, ne-au luat la urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavi; mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm aşa temeinic au făcut-o…”.
Tot Dughin scrie în “Bazele geopoliticii şi viitorul geopolitic al Rusiei”: “Identitatea românească face în acelaşi timp o simbioză între vectorii civilizaţiei de vest şi de est, fără a evidenţia, în final, pe niciunul din aceştia. În aceasta constă unicitatea României ca societate, ca ţară şi a românilor ca popor”. În timp ce Patapievici continuă să ne înjure în “Politice”: “…Dar România va fi distrusă de rrromâni care nu pot alcătui un popor, pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu”.
Aşa că îmi pasă prea puţin de ştampilele pe care mi le-ar putea pune unul ca Tismăneanu — amicul lui Patapievici —, care, în bună tradiţie stalinistă, gândeşte: “Cine nu este cu noi e împotriva noastră”. Pe Tismăneanu, pe prietenii şi pe stăpânul lui, marele Arghezi i-a descris cel mai bine: “Debarcate, dincolo de obscurităţi, lichelele repetă regulat acelaşi act inofensiv, dar caracteristic: se caută adânc între fese sau în nas şi scot cu două degete, elegant, fiinţa procreată de insul lor: un vierme lung, melancolic şi moale pe care ţi-l aruncă între coarne ca pe un fir de fidea puturos”.
Eugen Mihaescu
Sursa: Cotidianul
PS: Sarkozy a fost arestat preventiv pentru presupuse fapte de trafic de influenţă. Tot Dughin e de vină…
