Profesorii dr. Ilie Badescu si dr. Larry Watts primiti in Fundatia Panteonul Romaniei. FOTO/VIDEO - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Profesorii dr. Ilie Badescu si dr. Larry Watts primiti in Fundatia Panteonul Romaniei. FOTO/VIDEO

Fundatia Panteonul Romaniei - Prof Radu Ciuceanu - Haiduc - INST - 13.03.2014

Profesorul Radu Ciuceanu si academicianul Ionel Haiduc

Fundatia Panteonul Romaniei a sustinut ieri, 13 martie 2014,  o adunare generala la sediul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST). Intrunirea a inceput cu un moment de reculegere tinut in memoria membrilor Fundatiei disparuti dintre noi de la infiintarea acesteia, in 2009, si pana azi: vrednicii de pomenire Inalt Preasfintitul Bartolomeu Anania, profesorul Mihai Ungheanu si academicianul Gabriel Tepelea. Prezidata de presedintele Academiei Romane, dl. Ionel Haiduc, adunarea a stabilit prioritatiile Fundatiei pe termen scurt, mediu si lung si a primit noi membri in randurile sale, alaturi de cei 25 de membri fondatori, intre care se afla academicieni, istorici, publicisti. Proiectul are ca obiectiv construirea din fonduri private a unui spaţiu de cuvenită aducere aminte a marilor personalităţi ale istoriei neamului nostru. Printre noii sustinatori ai proiectului initiat de Academia Romana la 8 iulie 2009 se numara, intre altii, academicienii Cristian Hera, vicepresedinte al Academiei Romane, si Dumitru Radu Popescu, directorul general al Editurii Academiei, profesorii univ. dr. Ilie Badescu, directorul Institutului de Sociologie “Dimitrie Gusti” al Academiei Romanie, si binecunoscutul istoric american Larry Watts, profesor vizitator la Universitatea Bucuresti, Masterul Studii de Securitate si Analiza Informatiilor, precum si Preasfinţitul Varlaam Merticariu- Ploiesteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, si arhitectul Vlad Mitric. Va vom tine la curent cu activitatile viitoare ale Fundatiei Panteonul Romaniei. (V.R.)

Fundatia Panteonul Romaniei - Prof Radu Ciuceanu - Haiduc - Candea - INST - 13.03.2014

Prezentam mai jos doua dintre alocutiunile sustinute la infiintarea Fundatiei, insotite de o filmare a evenimentului:

Adevarul crestin

Trebuie înţeles ca acest Panteon strânge sub cupola sa nu numai cele mai ilustre valori ale naţiunii române, printr-un rapel al memoriei noastre, dar şi Adevărul creştin ce se regăseşte şi în cei ce nu fac parte din comunitatea noastră. Numai aşa îşi va căpăta această instituţie milenară pe care o construim o valoare fundamentală, naţională, şi o universală recunoaştere.

I.P.S. Bartolomeu Anania,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Pentru Adevar si Dreptate

A vrut Dumnezeu să depăşim un moment care ne-a furat o jumătate de an. Pentru majoritatea celor prezenţi în acest moment aniversar, dacă nu pentru toţi, orice realizare s-a supus aceluiaşi regim al unei constante şi îndârjite afirmări şi a unor îndelungi demersuri.
Acum suntem o Fundaţie cu un scop afirmat şi recunoscut public. De acum încolo, imitând peste veac ctitorirea de cinste a Ateneului Român, vom avea porţile deschise către toţi cei care vor dori să ni se alăture în fel şi chip. Panteonul României va fi împlinirea aspiraţiilor şi năzuinţelor unui popor întreg.
S-a vorbit mai înainte despre prezenţa Adevărului pe frontispiciul acestei instituţii. Ar trebui să-l legăm de cealaltă componentă morală, atât de căutată şi necesară acum: Dreptatea. Asigurăm pe această cale că ne vom strădui să-i chemăm în nemurire şi pe acei peste care uitarea şi nerecunoştinţa au aşternut un colb greu şi nemeritat.
Cu aceste gânduri încheiem întâlnirea noastră în cuget şi simţiri.

Prof. dr. Radu Ciuceanu

Presedinte INST – Academia Romana

Sursa: Ziaristi Online

Cuvantul Mitropolitului Bartolomeu Anania si lansarea Fundatiei Panteonul Romaniei de VictoRoncea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.