Nicolae Herlea – voce de o nobleţe unică
«Din copilărie, fiecare dintre noi am ascultat la radio voci admirabile. Ş}i sunt sigură că fiecare îşi aminteşte, ca şi mine, o anume voce, de o frumuseţe, de o culoare şi de o nobleţe aparte, unică. Vocea lui Nicolae Herlea.
Planeta întreagă l-a aplaudat pe marile scene. A fost iubit de toţi cei care l-au auzit cântând şi de toţi cei care l-au cunoscut.
Un om minunat, blând, cald, atent, generos prin toată fiinţa sa.
A cântat împreună cu cei mai mari artişti ai timpului său şi a exprimat de multe ori în public regretul că, dată fiind diferenţa de generaţii, nu am cântat împreună.
Dar am fost alături ani şi ani de zile, de când l-am invitat să mi se alăture în Juriul Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, unde statura lui aducea întotdeauna o notă supremă de prestigiu şi de încurajare pentru artiştii în devenire.
L-am sărbătorit cu infinită dragoste, de douăzeci de ani încoace, la fiecare aniversare, şi nu voi uita vreodată emoţia lui, şi a mea, în 2012, la împlinirea a 85 de ani, atunci când, mână în mână, împreună cu zeci şi zeci de tinere talente din nenumărate ţări, pe scena Festivalului Darclée, ascultam cutremurătoare secvenţe din opere înregistrate de el.
Cu Nicolae Herlea a plecat un prieten drag şi un imens artist a cărui voce, cu timbrul ei sublim, va entuziasma şi va mângâia în veci sufletele noastre».
Sursa: Ziaristi Online