COMENTARIU. China – ECE și reacțiile emoționale europene (I)

Dan TOMOZEI

În doar două săptămâni, Republica Populară Chineză a trasat graniţele de forţă şi de reprezentare în relaţia cu Uniunea Europeană, de o manieră uimitor de clară, tranşantă şi de simplă, încât singurele reacţii europene nu au reuşit să depăşească un nivel emoţional. Privind imaginea de ansamblu, China se află permanent la conducerea jocului, Uniunea Europeană având rol de sparing-partener.

După „partida” jucată la Beijing, cu ocazia Summitului China – Uniunea Europeană, a urmat Reuniunea liderilor China – Europa Centrală şi de Est (ECE), acest al doilea eveniment generând reacţii emoţionale, bine controlate, din partea chino-scepticilor. Agenda 2020 China – UE, pare o chestiune serioasă dar nu o piedică în expansiunea economică a Beijingului în Europa. Pentru trei zile, România şi premierul de la Bucureşti au devenit vedete ale spaţiului de interes euro-asiatic, asta ca un cadou de prietenie primit din partea celui de-al doilea jucător economic mondial: China.

“China – ECE şi reacţiile emoţionale europene” reprezintă un efort de clarificare a câtorva teme pe relaţia China – România – ECE – UE, clarificări şi observaţii care au la bază modesta experienţă a anilor petrecuţi în China, în contact direct sau mijlocit cu evenimentele şi evoluţiile politice externe chineze. Departe de a fi o abordare exhaustivă, consider că evenimentul de la Bucureşti necesită temperare şi un tratament detaşat şi aplicat pe interesul economic şi politic al României, ţară membră NATO şi UE, dar aflată într-o zonă de permanentă aşezare pe relaţia Washington, Bruxelles, Moscova.

Dincolo zona de interes chino-europeană, Reuniunea China – ECE nu a stârnit interesul presei asiatice, subiectul fiind inexistent în mass-media oficiale din Japonia, Coreea de Sud sau Rusia, ca să dau câteva exemple din proximitatea Chinei, direct interesate de expansiunea economică chineză. România a găzduit un eveniment care a generat motivaţii şi pasiuni febrile la Bucureşti şi în persa europeană şi americană, de cele mai multe ori din poziţii subiective, interesate şi lipsite de obiectivitate. Prejudecăţile, partizanatul, absenţa unei cunoaşteri a realităţilor chineze, au dominat majoritatea reflectărilor pe subiectul prezenţei în România a primului ministru chinez Li Keqiang, eveniment care, analizat din perspectivă politică şi economică, poate reprezenta un moment istoric. Asta, fără a mai pune la socoteală valul uriaş de aşteptare generat în zona social-economică, comparabil, dacă nu superior, aderării României la Uniunea Europeană. Organizarea Reuniunii China-ECE la Bucureşti este o şansă şi totodată o neşansă, a doua opţiune fiind valabilă în condiţiile în care guvernul condus de Victor Ponta nu va aplica o politică prudentă, inteligentă şi cuprinzătoare în plan intern şi extern.

Cu grijă şi atenţie despre construirea unor relaţii regionale

Cei care cunosc construcţia filozofică de politică externă a Chinei au în vedere modul extrem de complicat şi detaliat al chinezilor în ceea ce priveşte adoptarea deciziilor şi aplicarea lor în practică. Altfel spus, în modul lor de analiză, doar într-un mod execepţional poate apărea o variantă „surpriză” de evoluţie. Iată de ce, oricare ar putea fi evoluţia evenimentului, rezultatul sau rezultatele posibile sunt cunoscute dinainte, iar în funcţie de acesta sunt abordate modalităţile de optimizare a beneficiilor. Mai trebuie ştiut că, spre comparaţie cu politica excepţionalismului american, de tip misionar, excepţionalismul chinez are o valenţă predominant culturală. Tradusă pe modelul reuniunii de la Bucureşti, asta înseamă că puterea de exemplu este mai valoroasă ca efect, mai uşor de înţeles (luaţi ca exemplu numai macheta de 21 de metri a trenului de mare viteză, tren care rulează cu 350 de kilometri/oră, prezentată într-un spaţiu Central-Est European unde viteza medie de rulare este de 65-75/oră, sau de 50 kilometri/oră în România).
Nimeni nu poate contesta evoluţia uimitoare a Chinei din ultimii 30 de ani, în ciuda vocilor (tot mai obosite) care dau ca certă prăbuşirea sistemului coordonat de la Beijing. Prin comparaţie, dacă România era privită în anii ’90 drept un model pentru China, România de azi este o umbră rătăcită în istoria ultimilor 23 de ani, în timp ce China a realizat un salt greu de imaginat şi de înţeles de cei care nu ajung nici măcar în vizită în marele stat asiatic. De aici şi poziţiile comentarilor chino-sceptici, care confundă Partidul Comunist Chinez cu masa de peste 1,3 miliarde de chinezi. Un sistem care administrează aproape de perfecţiune o ţară cât un continent, cu o populaţie aproape dublă comparativ cu UE, nu poate fi atacat decât printr-un reflex de memorie afectiv-personală. Dar, modul în care presa de la Bucureşti observă comunismul revenind în România, odată cu „chinezii care vin cu covrigi în coadă”, îl voi trata în capitolul “Emoţiile media trădează incertitudini personale”, mai spre finalul analizei.

Din aceeaşi perspectivă a construcţiei externe, China susţine o politică de dominaţie psihologică, nicidecum una de forţă, de abrupt dialog în relaţiile bilaterale, aşa cum se practică în spaţiul euro-atlantic. Disuasiunea este arta chinezilor, chiar dinainte de epoca Mao, dar cu precădere de atunci încoace. Iată de ce, “Europa Centrală şi de Est (ECE)” poate face parte dintr-un proiect chinez mai amplu, cu lungă bătaie pe zona economică, dar care nu vizează ca principal rezultat spaţiul ECE, ci mult mai mult şi mai profund pe relaţia China – UE, China – SUA, pentru că tot vorbeam de arta disiuasiuni.
Oricum socoteşti, 16 ţări central-est europene, din care 11 sunt deja membre ale Uniunii Europene, vor dezvolta releflexe filo-chineze, iar asta se va reflecta atât în votul din interiorul UE, dar şi din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite sau Organizaţia Mondială a Comerţului. Fără a mai pune la socoteală ţările limitrofe zonei ECE care îşi doresc să fie luate în calcul. Exerciţiul derulat cu precădere la nivelul declaraţiilor impresionante, cu paşi mărunţi şi bine calculaţi, copiază modelul aplicat cu succes în spaţiul african, acolo unde China este, de mulţi ani, cel mai bun prieten venit de departe. Diferenţele de context geo-politic, economic şi istoric ale ECE nu fac decât să fie tot un avantaj chinez, pentru că timpul (de acţiune mult mai mare) întotdeauna a fost unul dintre aliaţii preferaţi ai Chinei.

(VA URMA)

COMENTARIU | China – ECE și reacțiile emoționale europene (II)

Dan TOMOZEI

Spuneam în prima parte că timpul este unul dintre aliaţii preferaţi ai Chinei, una dintre naţiunile Asiei care a făcut bun obicei din răbdare, aşteptare şi lentoare, de multe ori interpretată eronat în lumea occidentală, mult prea grăbită să concluzioneze. Lansat în urmă cu aproape doi ani, proiectul China – ECE a avansat cât să genereze suficiente emoţii în birourile de la Bruxelles. Concret, dincolo de reuniunile organizate în Polonia, China şi România, dincolo de avansarea unor intenţii, nu s-a întâmplat nimic zguduitor. Nici măcar “Ghidul de cooperare China – Europa Centrală şi de Est” nu este mai mult decât un ghid care, totuşi, nelinişteşte “bătrânele” Europei.

Temerile Uniunii Europene sunt justificate

În faţa blocajului comercial impus prin invocarea procedurilor anti-dumping, a procedurilor declanşate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, procese prin care se caută întârzierea un competitor pe cât de uriaş, pe atât de sprinten şi curajos cum este China, autorităţile de la Beijing demonstrează că centralismul nu este atât de rău pe cât se chinuie Occidentul să arate. Diferenţele sistemice sunt atât de puternice, atât de înrădăcinate în convingerea fiecărei părţi, presiunile interne fiecărei părţi atât de mari, încât orice formă de cedare este inadmisibilă.

La nivelul percepţiei generale, electorale, (specialiştii în economiei vor putea avea, fîără îndoială o altă părere, mult mai aplicată pe scheme şi formule) cele două sisteme aflate în dispută arată astfel.

După 23 de ani de destructurare a economiilor din fostele ţări ale blocului comunist, Statele Unite ale Americii şi marile ţări ale Uniunii Europene au reuşit un singur lucru extrem de profitabil: au întârziat o criză economică prefigurată încă dinainte de 1990. Fostele economii comuniste, performante pentru plata datoriilor externe (vezi cazul României), au devenit peste noapte industrii de fiare vechi. Protejând lideri dispuşi la compromisuri nelimitate, SUA şi ţările europene au contribuit cu Know-how la falimentarea ţărilor aflate azi în zona de interes ECE. În absenţa complicităţii liderilor naţionali, prăbuşirea economică din zona central-est europeană nu ar fi fost posibilă în măsura pe care o constatăm azi. Altfel spus, globalizarea în Estul Europei a început prin salvarea economiilor şi locurilor de muncă din Vest.

De partea cealaltă, cu o economie (nu discut de dimensiune) nu foarte departe de cea a României din momentul 1990, China a aplicat sistemul de deschidere spre exterior, oferind condiţii propice investitorilor străini, reuşind să crească şi să menţină echilibrul intern prin simplul fapt că nu a cedat controlul decizional. Altfel spus, în timp ce din ţările est-europene se lua şi se distrugea, în China se adăuga permanent, se reforma lent, pe înţelesul şi capacitatea de „absorbţie” socială. Această diferenţă de metodă, aducătoare de succes, este evidentă azi, chiar dacă pentru ţările est-europene este prea târziu să mai fie schimbat ceva. Mai mult, azi, la fel ca înainte de 1990, legătura dintre guvernare şi economie este atât de strânsă încât este destul de greu de stabilit cine, cui îi este subordonată.

În acest context general, temerile greilor din Uniunea Europeană sunt justificate, măcar pentru că oferta chineză este una care prezintă alternative de construcţie, de plus valoare. Mai mult, temerile nu se nasc în birourile administrative de stat sau europene, ci în clădirile marilor concerne internaţionale, pentru care prima grijă o reprezintă beneficiul propriu, nicidecum chestiunile de ordin social-uman.

Proiectele chineze aduc, dincolo de infuzia financiară, un plus de optimism, de speranţă, şi nu doar la nivelul liderilor politici direct implicaţi şi interesaţi chiar şi electoral în apropierea de China. Ce aduce China ţărilor ECE este o chestiune de principiu, oamenii fiind dispuşi să îi urmeze aproape orbeşte pe cei care vin să spună “se poate”, nicidecum pe cei care spun: “avem reguli, condiţii şi bariere pe care trebuie să le ridicaţi când vom considera noi de cuviinţă”. În timp ce China lansează şarje optimiste, UE continuă să vorbescă de crize şi nevoia de continuare a proceselor de reducere a bugetelor, locurile de muncă fiind teme de seminar şi proiecte mereu pentru viitor.

Nimeni nu poate garanta, azi, pentru succesul China – ECE, cum este greu de apreciat care vor fi reacţiile de apărare ale UE şi SUA pentru protejarea pieţelor de desfacere în care îşi distribuie o bună parte din producţiile interne. Presiunile vor începe în primul rând la adresa ţărilor membre UE, însă este greu de crezut că vor demara puternic înaintea alegerilor europene programate în 2014, dincolo de retoricile electorale. Apoi, presiunile vor fi făcute la adresa ţărilor candidate la UE. Negocierile se vor duce dur şi fără scrupule, aşa cum am putut observa în anul 2012, când arbitrajul politic intern a fost realizat în România din birourile de la Bruxelles, Londra sau Berlin.

Iată, aşadar, listate o serie de argumente pentru care Uniunea Europeană nu are cum să privească cu detaşare proiectul chinez, care pare să se contureze din ce în ce mai solid. Repetatele mesaje promovate de premierul Li Keqiang şi de toţi liderii europeni prezenţi la Reuniunea China – ECE, potrivit cărora cooperarea dintre cele două părţi va urmări consolidarea şi respectarea condiţiilor UE, nu fac decât să aducă în memorie fapul că există piedici, nu reguli de respectat. Totuşi, este evident faptul că ţările membre UE vor continua să rămână fidele convingerilor europene, cum la fel de evident este faptul că îţi vor schimba atitudinea. Atât în raportul direct cu marile decidente, cât şi într-o posibilă formă organizată. Grupul celor 11 ţări UE din cadrul ECE va putea prefigura o puternică voce în cadrul Parlamentului European, ca dublură a presiunii chineze în negocierile directe.
Această repoziţionare, cumva necesară în contextul în care ţările din Estul UE sunt văzute ca zonă de mâna a doua, nu ar trebui sub nicio formă să ducă spre o scindare a blocului european. Nici ca presiuni venite dinspre marele capital UE, nici ca reacţie de frondă a ţărilor devenite tributare propriilor decizii politice şi economice. Niciuna dintre părţi nu ar trebui să aibă la orizont opţiunea evadării din grup, câtă vreme chiar şi China, direct interesată să joace cât mai tranşant cartea europeană, are nevoie de un “gardian” aflat permanent în preajma ţărilor ECE.

Liniile directoare de la Bucureşti, China – ECE

Reuniunea China – Europa Centrală şi de Est găzduită de România s-a încheiat cu “Ghidul de cooperare China-Europa Centrală şi de Est de la Bucureşti”, asumat de reprezentanţii celor 16 ţări europene şi de premierul chinez. Urmărind atent textul documentului, se poate observa structura unui proiect în care cel puţin una dintre părţi are prevăzuţi paşii viitori, aşteptând doar intrarea în joc.

Proclamate drept “Liniile directoare de la Bucureşti”, cooperarea China – ECE se va derula în conformitate cu propriile lor legi şi reglementări iar, în cazul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), legislaţia şi reglementările UE relevante vor fi respectate. Se poate sesiza cum China nu face economie atunci când situaţia solicită repetarea unor şabloane, câtă vreme liderii Uniunii Europene asta doresc să audă. Dar, iată care sunt principalele idei ale ghidului agreat la Bucureşti, evidenţiate în ordinea din document.

În cadrul promovării cooperării în domeniul investiţiilor, economic şi comercial, anul 2014 va fi declarat Anul Promovării Investiţiilor şi Afacerilor China-ECE. În acest cadru, vor fi organizate: o reuniune ministerială China-ECE, o expoziţie de mărfuri a ţărilor ECE, în China, un simpozion China-ECE cu privire la politicile macroeconomice, în China, un simpozion China-ECE pentru promovarea investiţiilor, în China, un eveniment de promovare a investiţiilor China-ECE la Târgul Internaţional pentru Investiţii şi Comerţ din China, un Forum de investiţii chineze în Republica Cehă. De asemenea va fi stabilit un mecanism de legătură pentru agenţiile de promovare a investiţiilor şi va fi înfiinţată o asociaţie China-ECE a camerelor de comerţ, la care să participe camerele de comerţ din China şi ECE, pe bază de voluntariat şi va fi încurajată înfiinţarea unei asociaţii China-ECE pentru promovarea cooperării agricole.

În domeniul extinderii cooperării financiare, părţile au salutat lansarea oficială a Fondului de Investiţii şi Cooperare China – ECE (faza I), sprijinirea instituţiilor financiare calificate din China şi din statele ECE să deschidă filiale şi să dezvolte afaceri în celelalte ţări partenere, sprijinirea Băncii Populară a Chinei şi a băncilor centrale din ţările ECE care să încheie acorduri de schimb valutar şi să fie promovată decontarea în moneda locală.

Intensificarea cooperării în domeniul conectivităţii China – ECE vizează încurajarea companiilor să identifice zone libere şi centre de distribuţie de-a lungul rutelor feroviare pentru construcţia unui nou pasaj logistic între China şi Europa, precum şi înfiinţarea unei asociaţii China-ECE de cooperare în domeniul infrastructurii.

Promovarea schimburilor dinamice şi a cooperării inter-umane şi culturaleChina – ECE va urmări organizarea de vizite reciproce pentru 50 de jurnalişti chinezi şi 50 de jurnalişti din statele ECE în 2014, organizarea, odată la doi ani, a Forumului tinerilor lideri politici China-ECE şi a Forumului de Cooperare Culturală China –ECE, asigurarea de sprijin pentru înfiinţarea unei asociaţii a agenţiilor şi companiilor pentru promovarea turismului China-ECE şi adoptarea de măsuri efective pentru facilitarea liberei circulaţii a persoanelor.

La acest capitol, partea chineză a salutat adoptarea, de către România şi Republica Cehă, a măsurilor de facilitare a vizelor şi a rezidenţei pentru cetăţenii chinezi. În contra partidă, China anunţând că toţi cetăţenii din statele ECE vor avea dreptul la tranzit fără viză pentru o perioadă de până la 72 de ore în Beijing, Shanghai şi în alte porturi, facilitate valabilă la nivel mondial începând din acest an.

Cei care sunt familiarizaţi cu astfel de formulări standard pot sesiza că “Liniile directoare de la Bucureşti” asumate de cele 16 ţări central şi est europene sunt “servite”, logistica şi spaţiul de joc fiind puse la dispoziţie de China. Marele partener caută să impună reguli şi modele de lucru negociate cât mai direct cu fiecare partener în parte sau cu grupuri de ţări, în cadrul proiectelor care îi aduc un beneficiu direct sau indirect propriilor interese, limita celor 10 mii de miliarde de dolari fiind infimă pentru nevoile din economie şi infrastructura ţărilor ECE. Totuşi, suma a fost agreată de decidenţii Uniunii Europene, fapt care trădează, din nou, o emoţie aparte în faţa investiţiilor mai ales în viitor ale Chinei în Europa.

(VA URMA)

COMENTARIU | China – ECE și reacțiile emoționale europene (III)

Dan TOMOZEI

România post Reuniunea liderilor China – Europa Centrală şi de Est (ECE), dincolo de explozia de vizibilitate în cadrul ţărilor direct implicate, nu a suferit vreo transformare, un şoc în urma căruia să se poată discuta despre un moment de cotitură istorică sau economică. Fireşte, proiectul China – ECE, aşa cum am mai arătat, solicită timp, încredere, continuitate şi adaptarea celor 16 ţări europene la un joc abil şi interesant de combinare a pretenţiilor chineze cu logica de coabitare euro-atlantică. Două precondiţii pe cât de diferite ca mecanism, pe atât de strâns legate de interesele şi necesităţile de ordin economic.

La numai câteva zile, evenimentul de la Bucureşti a devenit istorie, a dispărut ca abordare din peisajul media, după ce majoritatea comentariilor şi poziţiilor exprimate la cald, în timpul prezenţei în România a premierului Li Keqiang, se poziţionau abrupt, fie pro, fie împotrivă. Sunt uşor de observat mizele susţinute de fiecare tabără, opţiunea politică pro-guvernamentală sau pro-prezidenţială fiind decisive în această selecţie de opinie. Ce nu am observat au fost punctele de vedere ale specialiştilor în domeniul relaţiilor România – China, Europa – Asia. Acest “gol” de comunicare a caracterizat şi organizatorul principal al evenimentului, Guvernul României, care a mizat exclusiv pe propria oportunitate de imagine, pe miza electoral sau personală.

România, tigrul din cuşca leilor

Emoţionalitatea şi implicare de care a dat dovadă premierul Victor Ponta în zilele evenimentului de la Bucureşti ar trebui înţeleasă şi (dacă nu, mai ales) din perspectiva unui lider politic strâns legat de China, de Beijing în special. Asta dacă ţinem cont de faptul că, actualul premier şi eurodaputata Daciana Sârbu s-au cununat civil în cadrul unei ceremonii restrânse, organizate în Ambasada României din China. Adăugând vizitele frecvente în China, cu ocazia diferitelor evenimentele politice, avem structurată o relaţie de emoţionalitate a liderului PSD şi al Guvernului României pe relaţia cu R.P. Chineză. În această notă pot fi citite remarcile optimiste, de viitor, de lungă durată, lansate, în repetate rânduri, de premierul chinez, Li Keqiang, la adresa României.
“România va deveni un tigru al Europei”, a afirmat liderul chinez, atent însă la context şi nuanţe, subliniind o chestiune obligatorie: “dacă toţi tigrii (ţările ECE – n.a.) vor colabora”, pentru a dezvolta o piaţă uriaşă. Este greu de aflat dacă intervenţia premierului Li Keqiang, avută în Parlamentul României, a fost una spontană, sau dacă premierul Ponta a fost introdus în contextul mesajului pregătit de Beijing, pentru a lansa o flatare şi un semnal de maximă apropiere politică. Cert este că la nivel de intenţii, China vede în România un potenţial partener de încredere şi de viitor în proiectele sale de extindere spre vestul European, iar asta nu poate fi un lucru rău, dacă ţinem cont de situaţia economică internă şi regională central-est europeană.

Subliniind modestia elementelor care stau la baza propriilor argumente privind realitatea de detaliu a economiei dirijate de la Bucureşti, nu pot să nu am în vedere faptul că intenţiile chineze au destule şanse de eşec în contextul unui proces de centralizare şi constrângere pe zona de taxare, în lipsa unei susţineri a investitorilor privaţi, fără a mai pune în discuţie modalitatea extrem de ambiguă şi criticată a reformei administrative la nivel naţional. Reacţiile asociaţiilor de investitori, fie interni, fie străini, au fost consemnate de presa de la Beijing, semn că realităţile româneşti sunt atent monitorizate, iar câtă vreme o parte dintre probleme ajung să fie semnalate în presa oficială chineză acestea pot fi luate ca avertizări pentru proprii investitori care au intenţii în România. Altfel spus, vorbim de întârzirea marilor investiţii.
Cât de “tigru” poate să fie un stat care se luptă cu vecina de la Sud, Bulgaria, pentru evitarea ultimului loc în clasamentul celor 28 de stat membre ale Uniunii Europene, înţeleg cel mai bine românii din ţară. Mai mult, un “tigru” bun pentru alţii şi mai puţin bun pentru propriul popor nu are cum să genereze, sub nicio formă, speranţe şi adeziuni electorale. Şi totuşi, măcar pentru că alternativele sunt mult prea puţine, trebuie să credităm cu o minimă rată de succes orizontul în care, în jungla globală, va apărea şi specia “tigrul de România”, cu toate valenţele sale istorico-politice.

Ambiţii şi blocaje politice la Bucureşti

Contextul politic de la Bucureşti, extins până în reprezentanţele diplomatice din multe capitale ale lumii, nu asigură cadrul necesar, propice, solid şi constructiv pentru ambiţiile dezvoltării unor parteneriate internaţionale spre zona de Est. Nici cu China, nici cu Rusia.

Nu este un secret faptul că, prin actualii ocupanţi ai funcţiilor cheie, Preşedinţia şi Guvernul României sunt în permanentă opoziţie, chestiune care face aproape imposibilă generarea unei singure voci pe majoritatea temelor importante. Până şi traseul euro-atlantic, deja stabilit şi fixat în reperele constituţionale, generează divergenţe anormale, într-un stat în care instituţiile de reprezentare sunt primele obligate să coopereze, să genereze stabilitate. Competiţia politică internă între lideri, derulată de cele mai multe ori la nivelul obrăzniciilor şi loviturilor lipsite de orice perspectivă a imaginii ţării în exterior, produce ilaritate şi generează neîncredere politică, alături de o reacţie de reţinere a investitorilor străini. În aceste condiţii, cele două tabere, aservite pentru interese personale marilor curţi europene sau de peste Atlantic, scapă din vedere obiectivele principale: România şi românii. Mai mult, obiectivele propuse cu titlu exclusiv electoral, sunt mult prea puţin susţinute de realitate, de calcule şi proiecţii clare, argumentate şi credibile.

În aceste limite, care pot fi detaliate de maniera proceselor care pot merge până la absenţa totală de conştiinţă şi moralitate, afirm că “tigrul românesc” este pus în pericol tocmai de absenţa consensului politic de la Bucureşti, unde preşedintele este declarată făţiş anti-Est, iar premierul caută să facă un joc est-vest, cu prevalenţă pe vest.

Un aspect deloc de neglijat în imaginea generală a politicilor şi acţiunilor României în exterior, îl constituie forma şi nivelul de reprezentare din zona diplomatică. În condiţiile în care realitatea contrazice de o manieră totală intenţiile la nivel de afirmaţii, pretenţia unei relaţii bune, fie şi cu R.P. Chineză este sortită eşecului. Un stat responsabil, conştient de propriile interese şi realităţi, nu şi-ar putea permite să “evacueze” ambasadele de vorbitorii limbilor în care are reprezentare, de oamenii care au experienţă în relaţia cu autorităţile locale, mai ales în ţările din Asia, unde apropierile şi prieteniile politice şi economice se construiesc mult mai greu. Procedurile au ajuns să fie utilizate cu acribie pentru a întârzia, bloca şi anula orice iniţiativă sau proiect, iar asta a devenit un mod unic de acţiune, în paralel cu afişarea unui comportament sfidător, lipsit de minima decenţă în ţara în care eticheta şi aparenţele sunt cele care pot construi sau demola o relaţie.

În mod evident, realitatea din China îmi este mai la îndemână, iar de aici se poate construi o imagine care, cu mici diferenţe, poate fi extinsă la nivelul ţărilor importante din Orientul Îndepărtat. Cu certitudine, duritatea transformărilor pe relaţia de reprezentare ar trebui să preocupe decidenţii de la Bucureşti, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivelul Ministerului Afacerilor Externe. Constatarea generală, însă, este că nici actualul Guvern Ponta nu încearcă să fie mai responsabil, mai direct şi mai implicat în dezvoltarea unor relaţii decente şi productive la nivel diplomatic de reprezentare. Cu certitudine, acest subiect ar trebui tratat separat, în detaliu, frontal, fără eschive, însă aici nu încerc decât să listez o serie de aspecte cu titlu general.

Emoţiile media trădează incertitudini personale

Aminteam, anterior, nevoia de a credita cu speranţe şansele României în reconstrucţia relaţiilor cu China, dincolo de bunele intenţii şi declaraţiile pur teoretice. Încrederea, şansa acordată fiecărui proiect, în condiţiile în care îşi dovedeşte necesitatea şi aplicabilitatea în plan practic, este obligatorie, iar proiectul China – ECE se înscrie în aceste repere. Câtă vreme Vestul (am subliniat acest punct de vedere în partea a doua) utilizează zona central-est europeană exlusiv pentru satisfacerea propriilor necesităţi de ordin economic şi politic, era de aşteptat să apară o reacţie, fie ea şi iniţiată, susţinută din exterior.

Atitudinea presei de la Bucureşti, a comentatorilor mult prea grăbiţi să judece detalii în detrimentul ansamblului aflat, totuşi, în fază de proiect de principiu, denotă o superficialitate greu de acceptat dincolo de partizanatele politice sau de grup. Presupoziţia că presa generează efecte politice este pe cât de falsă, pe atât de lipsită de substanţă, cu atât mai mult într-o ţară ca România unde dezvăluirile de corupţie, probate cu documente, nu generează motivaţii de acţiune ale autorităţilor. Pe acest fond, poziţiile de punere sub semnul unui “potenţial pericol” a evenimentului derulat la Bucureşti se constituie într-o formă de frustrare a celor care se ante-pronunţă asumând eşecul, inutilitatea şi pericolul proiectului China – ECE.
Lista de titluri, de metafore şi adjective cu care a fost împănată Reuniunea liderilor China – ECE, pornind de la teama desprinderii de Uniunea Europeană, până la “butaforia româno-chineză”, nu fac decât să trădeze emoţiile celor care nu înţeleg şi nu doresc o posibilă reapropiere româno-chineză. Privită strict din perspectiva interesului românesc, o relaţie consolidată, de parteneriat direct cu China, poate asigura nu doar o stabilitate în plan economic, dar chiar şi în planul securităţii locale şi regionale. Prin China, România poate menţine o relaţie decentă şi cu Rusia, continuând fără probleme calea euro-atlantică. Ei bine, aceste evoluţii nu sunt văzute favorabil simultan, nici de decidenţii de la Bruxelles, nici de media anti-guvernamentală de la Bucureşti, considerând că o prezenţă chineză în Europa ar putea afecta liniştea şi ordinea existentă. Fără îndoială, aşa va fi. Poate garanta cineva că intenţiile Chinei în zona europeană pot fi blocate, deturnate, odată ce ele au fost prezentate la nivel de proiect public? Răspunsul este: NU!

Din păcate, acest tip de comunicare, frivol şi obraznic în faţa realităţii, lipsit de anvergura la care evoluează politica şi economia globală azi, este sesizat şi la nivelul liderilor de opinie al taberelor politice susţinute de media românească. Argumentele prezentate de fiecare parte, fie de Preşedinţie, fie de Guvern, au ca mesageri personaje lipsite de caracter, de minimă decenţă şi cuprindere a poziţiei de vectori publici. Atât Preşedinţia, cât şi Guvernul de la Bucureşti se află într-o competiţie absurdă, selecţia purtătorilor de cuvânt şi a mesagerilor fiind făcută parcă după nivelul cât mai performant de a emite şi împroşca noroi în adversari. Ce nu înţeleg, din păcate, nici preşedintele Traian Băsescu, nici premierul Victor Ponta, nici copreşedintele USL, Crin Antonescu, este simplul fapt că ei reprezintă România ca un întreg, nicidecum parcele aflate în curtea prezidenţială, guvernamentală sau a Senatului. Altfel spus, nu se înţelege că ei sunt principalii vinovaţi pentru prăbuşirea nivelului de dialog public, iar prin ricoşeu pentru nivelul în care presa din România (fie centrală, fie locală) preia şi dezvoltă temele publice.

Iată un citat din Ion Cristoiu, un fost vizitator al Chinei, declarat cândva admirator al acesteia, pentru a releva modul în care a fost prezentat un eveniment de importanţă regională, eveniment derulat la Bucureşti: “…Cine ne garantează că deşănţarea pro-Chineză nu e un şantaj împotriva UE pentru a lăsa regimul USL să-şi facă de cap în România?! (…) Pînă atunci, paranoia pro-chinezească din aceste zile făcută de maşinăria de propagandă a USL, dar şi de iluziile tipic româneşti că vin chinezii cu covrigi în coadă, ne constrînge să afirmăm că Partidul Comunist Chinez a înregistrat o victorie istorică în bătălia cu capitalismul putred şi aflat pe marginea prăpastiei de pe plan mondial. Graţie României PSD-izate!” – (Evenimentul Zilei)

Încercaţi un exerciţiu şi înlocuiţi China şi Partidul Comunist Chinez cu SUA sau Uniunea Europeană, iar “capitalismul putred” cu “economia de dinainte din 1989″. Cum sună?

Privită din perspectiva românului care locuieşte în China, dacă detractorii de azi s-ar întoarce cu privirea spre trecut vor descoperi că, zilele trecute, România a primit vizita unui adevărat prieten, nu doar a unui oportunist, aşa cum se încearcă a se acredita. Dar, în condiţiile în care presa din România şi-a pierdut umorul, din motive deja explicate, iată pentru ce nu mai este în măsură să prezinte o atitudine desprinsă din decenţa, detaşarea, onestitatea abordărilor de ansamblu al noilor evenimente. Se cunoaşte la nivel de butadă faptul că SUA sunt ţara tuturor posibilităţilor, în timp ce România este ţara în care totul este posibil. Dar, să eludezi seriozitatea unui eveniment, de teama că peste noapte România va deveni provincie chineză, deşi, de 23 de ani, ne luptăm cu destul de mic succes să adoptăm legi şi comportamente democratice, este o altă demonstraţie a faptului că unii au ajuns să confunde libertatea cu libertinajul.

(SFÂRȘIT)

Sursa: Dan Tomozei via Ziaristi Online