Când serviciile de securitate, aşa cum deja am menţionat, ale fostelor ţări comuniste sau ale regimurilor militare din Chile, Argentina, Grecia, Portugalia, Africa de Sud şi multe altele au folosit serviciile secrete ca instrument executiv în politica internă şi politica externă pe liniile de acţiune menţionate mai sus după schimbarea regimului, toţi factorii de comandă au făcut trimitere la disciplina şi subordonarea necondiţionată faţă de conducerea politică. Caracterul militar al majorităţii structurilor instituţionale ale serviciilor secrete nu a făcut decât să accentueze ca disculpare actul subordonării şi executării necondiţionate a sarcinilor primite. La cele menţionate se mai adaugă nu într-o proporţie neglijabilă circumstanţele favorizante negative ce ţin de caracterul şi conştiinţa personală a executanţilor. De absenţa unui sistem solid de valori civice şi morale, augmentat de fanatismul politic şi ideologic, de oportunism şi carierism birocratic. Aşa au fost şi continuă să fie posibile şi azi în acest tip de regim politic practicarea curentă a torturii, eliminarea fizică în absenţa sau cu participarea sumară şi măsluită a actului de justiţie, intimidarea, persecuţia şi discriminarea pe multiple planuri, etc. Execuţia adolescenţilor, practica violului multiplu şi aruncarea victimelor încă în viaţă din elicopter în apele îngheţate ale oceanului pot fi greu asimilate nu numai ca făcând parte din categoria intereselor naţionale, dar şi a însăşi lumii civilizate.
De remarcat faptul că, deşi în esenţă operaţiunile represive ale regimurilor autoritare vizau în primul rând consolidarea puterii politice a individului şi grupului aflat în vârful piramidei politice, comandamentele date sistemului politic instituţional şi îndeosebi structurilor de securitate au avut întotdeauna o puternică umbrelă justificativă ideologică. O platformă care de regulă s-a bazat pe mobilizarea şi sprijinul unei importante părţi a opiniei publice. Şi ideologiile fasciste şi cele comuniste au fost ideologii de masă. În acest sens în regimurile comuniste s-a folosit marota veşnicului pericol imperialist burghez în timp ce în regimurile autoritare militare menţionate mai sus era utilizat veşnicul pericol mortal al mişcărilor şi formaţiunilor politice comuniste, extins apoi “generos” la nivelul întregii stângi politice.
Pe plan intern, trecerea de la un regim politic la altul provoacă îndeobşte serioase seisme socio-politice cu efecte dintre cele mai dramatice şi la nivelul serviciilor secrete care sunt socotite a fi intim legate de fostul regim detronat. Ca atare, când nu sunt cvasi-desfiinţate, cum a fost cazul DINA înlocuită cu ANI în Chile, sunt epurate şi reformate serios cum a fost cazul SIDE, devenită S.I. în Argentina. În cazul regimurilor post-comuniste procesul, deşi neuniform, a fost mai degrabă unul de realiniere după modelul fostei clase politice care şi-a asigurat în mod abil continuitatea prezenţei şi legitimităţii pe eşichierul politic. Pe plan extern, relativitatea criteriului de calificare politică şi morală a unui regim şi a serviciilor secrete ce-i aparţin este şi mai vizibilă fiind dominată de interferenţa factorilor geopolitici, economici şi militari ce definesc configuraţia internaţională a momentului respectiv. Aşa se explică coabitarea volens nolens îndelungată a unor regimuri politice diametral opuse sub aspect politic sau ideologic.
În spiritul obiectivităţii trebuie precizat că nici regimurile democratice occidentale nu au fost şi continuă să nu fie perfecte la acest capitol în raport cu litera comandamentelor politice formulate. Este de notorietate constatarea, azi publică, făcută de foste cadre ale uneia dintre cele mai mari puteri occidentale că, deşi serviciul de informaţii din care a făcut parte se bucură în lumea serviciilor secrete de calificativul unei accentuate poziţii ideologice de dreapta, a avut totuşi surpriza de a descoperi că principalul lor aliat pe acelaşi profil se poziţiona practic în postura lui “mai la dreapta nu se poate”. Viaţa îşi are însă ironiile ei şi una dintre acestea a fost şi faptul că în ultimul deceniu ce a precedat căderea regimurilor comuniste o mică ţară occidentală europeană care a devenit cu sprijinul şi consimţământul marilor puteri vârful de lance al promovării pe plan internaţional a drepturilor omului practica la nivelul propriei societăţi una dintre cele mai acerbe politici de supraveghere informativ-operative la adresa stângii politice. Infiltrarea organizaţiilor existente, supravegherea tehnico-operativă, intervenţia directă la nivelul corporaţiilor economico-financiare şi industriale pentru a bloca accesul profesional al celor supravegheaţi erau activităţi curente şi nu de excepţie. Şi nu în ultimul rând, serviciul în cauză era socotit a fi fost la propriu campion internaţional al numărului de interceptări telefonice şi alte mijloace de comunicaţie.
Alte servicii de informaţii aparţinând marilor puteri nici măcar nu fac un secret din faptul de a folosi sistemul SIGINT (colectarea informaţiilor de interes prin supravegherea semnalelor specifice mijloacelor de comunicare) ca principal mijloc de colecţie, sortare şi selecţie a informaţiilor de interes informativ operativ. Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franţa, Rusia, China, sunt doar câteva dintre acestea. În ultimele decenii din necesităţi de ordin operativ global s-au constituit adevărate constelaţii de alianţe tehnologice în domeniul SIGINT şi mai apoi pe plan tematic şi în domeniul HUMINT (human intelligence). Progresele ce mai însemnate în domeniul cooperarii internaţionale inter-servicii s-au făcut în domeniul combaterii terorismului, a proliferarii armelor de distrugere în masă şi par-ţial a activităţilor criminale transnaţionale.
Un efort remarcabil ce are la bază premiza teoretică că aceste teme reprezintă ameninţări de ordin universal şi depăşesc ca atare competiţia politică, ideologică, economică şi militară tradiţională, aşa cum este ilustrată de evoluţia relaţiilor internaţionale. O competiţie care altfel rămâne pe fond la fel de acerbă, avându-se în vedere faptul că în pofida publicităţii ce se face la nivelul opiniei publice, ponderea cooperării pe aceste teme continuă să reprezinte doar o fracţiune a activităţii serviciilor de informaţii externe naţionale. Afganistanul continuă să rămână câmpul competiţiei conflictuale între serviciile secrete ale Indiei, Pakistanului şi Iranului; Orientul Mijlociu rămâne în continuare scena competiţiei serviciilor secrete ale marilor puteri occidentale, ale Rusiei, Chinei, ţărilor arabe şi Israelului; fosta zonă aflată în sfera de interes a Uniunii Sovietice, a ramas terenul competiţiei conflictuale între serviciile secrete ale Rusiei, ale marilor puteri occidentale, ale Chinei, Turciei, Iranului şi serviciilor secrete renovate ale ţărilor est-europene sau a celor desprinse din federaţia sovietică; Africa continuă să facă obiectul operaţiunilor informativ-operative şi acţiunilor clandestine, inclusiv de natură paramilitară în care fostele puteri coloniale îşi dispută între ele sau cu mai nou veniţi precum Rusia, China, Japonia poziţiile de influenţă politică, economică şi militară; lista poate continua uşor până la acoperirea întregului spaţiu geografic al mapamondului, inclusiv Antartica şi spaţiul Artic. Sub aspect informativ operativ lumea a devenit mai mult ca oricând un “global village” adică un fel de “sat global” la nivelul interdependenţelor şi competiţiilor de tot felul.
Dacă pe plan politic în cadrul relaţiilor internaţionale epoca postbelică a adus cu sine fie şi în forme fragile un anumit modus vivendi caracterizat de convenirea unui sistem de limite comportamentale politico-militare ca expresie a “ordinii mondiale de tip bipolar” în domeniul competiţiei serviciilor de informaţii externe a fost menţinută tacit preeminenţa principiului “fiecare pentru sine”. Pentru cei înclinaţi să invoce exemplele de strânsă cooperare, altfel de notorietate publică între serviciile de informaţii ale unor ţări aliate, cunoscătorii obiectivi ai lumii serviciilor secrete pot aduce numeroase contra-argumente incontestabile ce demonstrează în timp fluiditatea şi dinamica acestui tip de relaţii. Criteriile morale “clasice” cunoscute şi aplicate la nivelul relaţiilor umane interpersonale nu se aplică întotdeauna când este vorba de relaţiile internaţionale tocmai datorită principiului încă dominant al lui “înainte de toate fiecare pentru sine”. Exemplele abundă şi de o parte şi de alta a fostei baricade ideologice a vechii ordini mondiale de tip bipolar: serviciile de informaţii franceze au sprijinit succesiv operaţiunile de înarmare ale Israelului, inclusiv pentru construirea reactorului nuclear de la Dimona pentru ca ulterior să schimbe cadrilul în sprijinul ambiţiilor nucleare ale Irakului; serviciile de informaţii americane au livrat Egiptului o întreagă bază de date de informaţii politico-militare despre Israel ca urmare a condiţiilor de bona fide puse de preşedintele Anwar Sadat pentru finalizarea Acordului Tripartit de la Camp David; la rândul lor serviciile de informaţii israeliene au desfăşurat ample operaţiuni informativ-operative pe teritoriul Statelor Unite în domeniile politic, militar şi tehnologic, multe dintre acestea fiind deja de notorietate publică; serviciile occidentale au sprijinit informativ-operativ ani de-a rândul regimul lui Sadam Husein în timpul războiului dintre Iran şi Irak, pentru ca ulterior, la începutul anilor ’90, să se întâmple ceea ce deja se cunoaşte; competiţia între serviciile de informaţii franceze şi cele americane au atins cote conflictuale atunci când au constatat că, în pofida colaborării în unele domenii s-au penetrat reciproc pentru promovarea intereselor economice şi de business; relaţiile între serviciile de informaţii ruse şi cele ale noilor state independent din fosta federaţie sovietică au urmat şi urmează cursul unui adevărat roller-coaster al cooperărilor şi penetrărilor reciproce în propriul interes sau ca proxi al unor terţe servicii de informaţii.
Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că prin definiţie serviciile secrete urmează de regulă necondiţionat litera comandamentelor dictate de conducerea regimului politic. Abaterile de la regulă sunt rare, iar când este vorba de marile puteri au caracter de excepţionalitate.
Continuare în ediţia de mâine
Vezi si Dr Liviu Turcu: Serviciile secrete: între mit şi realitate (I)
Marile adevăruri sunt simple şi profunde. Nimic mai adevărat şi mai potrivit pentru înţelegerea lumii serviciilor secrete