Foto: O Decizie aberanta a directorului MTR, Virgil Nitulescu
Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Nr.____/___________
Către:
Directorul general al MNŢR
Consiliul Administrativ al MNŢR
MEMORIU
În luna iulie a anului 2012, Departamentul Management Cultural a depus la secretariatul muzeului un memoriu care semnala conducerii o stare de fapt, respectiv o serie de decizii şi evenimente care au perturbat, în timp, prin acumularea lor într-un ritm îngrijorător, bunul mers al activităţii muzeului, conducând la situaţii de natură să aducă prejudicii imaginii şi prestigiului MNŢR. Memoriul, semnat de directorul acestui departament şi de şefa secţiei Educaţie Muzeală, nu a primit niciun fel de răspuns, starea de fapt consemnată în acel moment continuând să se agraveze, prin noi situaţii ce contribuie la deteriorarea imaginii publice a muzeului.
Este ceea ce ne determină să revenim asupra acelui memoriu, exprimându-ne oficial nemulţumirile legate de felul în care se decid anumite acţiuni, anumite colaborări sau chiar programul manifestărilor în spaţiile Muzeului.
Remarcăm în ultimii trei ani o depreciere constantă a actului de management al MNŢR, întreţinerea unei stări tensionate, încălcarea gravă şi repetată a normelor deontologice, anihilarea oricărui tip de consultare reală a specialiştilor în cadrul organismelor MNŢR, transformarea acestora în simple întâlniri formale de consultări fără niciun efect practic concret. Au fost înregistrate multiple evenimente negative datorate tocmai acestui gen de hotărâri rapide, luate fără consultare şi fără informare. Instituţia a fost literalmente sufocată cu o agendă de evenimente fără nicio relevanţă pentru misiunea MNŢR, târguri de slabă calitate, expoziţii kitsch, lansări sau vernisaje fără niciun ecou, evenimente care s-ar putea desfăşura oriunde în altă parte. Multitudinea de evenimente creează, din păcate, o saţietate a publicului, conducând astfel la un efect negativ. Pe lângă acestea există, bineînţeles, o sumedenie de activităţi culturale de ţinută, care sunt însă înecate în masa unor non-evenimente.
Managementul deficitar creează permanent factori de risc potenţial la adresa instituţiei tocmai cu ocazia nenumăratelor activităţi găzduite de muzeu, care, la rândul lor, creează aglomerări şi suprapuneri, în spaţii mici, care nu au menirea să găzduiască evenimente de amploare. Ultima activitate de acest fel, un eveniment cu grad sporit de risc pentru muzeu, a fost găzduirea difuzării unor filme cu tematică homosexuală (urmând să se desfăşoare pe 20, respectiv 27 februarie), care a constituit încă o probă pentru maniera de conducere a managerului MNŢR. Deşi avertizat asupra apariţiei unor posibile situaţii tensionate, managerul a părăsit instituţia, în ziua proiecţiei primului film, nelăsând pe nimeni cu responsabilitatea de a veghea asupra evenimentului. Deşi a fost promotorul desfăşurării acestuia, managerul general nu şi-a asumat consecinţele propriilor acte de conducere. Proiectarea filmelor a fost discutată şi dezbătută în mai multe rânduri în forurile interne, iar opinia generală a fost ca MNŢR să decline găzduirea evenimentului, neexistând nicio obligativitate, de niciun fel, pentru găzduirea proiecţiei respective. Cu toate acestea, fără niciun contract, fără nicio relaţie instituţională transparentă, managerul general a asumat această obligaţie, care a condus, în cele din urmă, la un scandal public, prin punerea muzeului într-o situaţie falsă şi păgubitoare.
Mai jos urmează câteva exemplificări şi analize care demonstrează cele afirmate mai sus:
1. Direcţia de management cultural se confruntă cu o masivă intervenţie în domeniul său de activitate din partea directorului general al muzeului, fără ca această intervenţie să fie întotdeauna vizibil ghidată de necesităţi culturale sau de marketing transparente şi subsumate unui program cultural care să susţină valori sigure ale culturii şi artei româneşti. Programul stabilit de directorul general al muzeului nu este niciodată discutat şi evaluat cu specialiştii. Această situaţie a condus la disfuncţii şi, deseori, la imposibilitatea de a coordona şi supraveghea evenimente culturale, găzduite de MNŢR, care se desfăşurau simultan. Practic, direcţia a fost văduvită de una din principalele modalităţi de acţiune pentru promovarea MNŢR ca instituţie de cultură, nu de divertisment.
2. Un alt fenomen îngrijorător este aglomerarea de evenimente găzduite de muzeu, fără nicio altă direcţie strategică decât aglomerarea şi prezenţa pe agenda publică a evenimentelor culturale ale capitalei. Un astfel de eveniment a fost, de pildă, organizarea de către Romfilatelia a unei sărbătoriri a zilei de 1 iunie, când copiii au fost invitaţi la jocuri pe muzică hard-rock (Highway to hell, compoziţie a formaţiei AC/DC ale cărei versuri erau total nepotrivite în acest context!). Evenimentul s-a caracterizat printr-o formulă zgomotoasă de kitsch relativ agresiv, caracteristică acţiunilor curente din lumea mall-urilor.
Aglomerarea excesivă de evenimente conduce şi la imposibilitatea gestionării lor în bune condiţii din cauza lipsei de personal care să poată măcar supraveghea desfăşurarea, dacă nu şi să participe la organizarea evenimentelor. Angajaţii (în special cei ai secţiei Marketing) sunt total depăşiţi de multitudinea acestor evenimente şi a sarcinilor care derivă din organizarea lor. MNŢR nu poate deveni un centru cultural, pentru că nu aceasta este menirea sa, nu a fost creat pentru aşa ceva şi nu are personal specializat pentru o astfel de misiune. Forţarea permanentă a programului MNŢR pentru a se încadra într-o astfel de perspectivă este nefericită şi creatoare de disfuncţii majore.
În plus, acţiunile şi evenimentele proprii ale muzeului tind spre un evident dezechilibru (ca pondere în programul general), fiind uneori defavorizate din anumite puncte de vedere în comparaţie cu acţiunile unor terţe instituţii sau persoane cu care muzeul colaborează. Acestea sunt de cele mai multe ori proiecte discutabile ori manifestări nesupuse niciunui control intern de specialitate, risipind resurse, dar fără să aibă un beneficiu real, cuantificabil.
Organizarea acestei multitudini de evenimente se face cel mai adesea fără perceperea niciunei taxe sau a oricărei alte forme de plată, astfel încât muzeul a devenit o locaţie gratuită pentru derularea de acţiuni şi evenimente de orice natură. Sunt puse gratuit la dispoziţia operatorilor privaţi spaţii muzeale, care, la rândul lor, sunt subînchiriate de către aceşti operatori terţilor, cu sume apreciabile. Peste 50% din aceste activităţi sunt derulate în regim de gratuitate, muzeul nebeneficiind de nicio sumă la bugetul de venituri proprii.
3. În aceeaşi ordine de lucruri poate fi menţionat şi parteneriatul cu fundaţia culturală Artex, ale cărui elemente concrete constituie, în mod evident, un secret de serviciu. Evenimentul „Ritualuri şi obiceiuri la români: peţit, nuntă, botez”, organizat între 4 şi 6 mai 2012, a fost sub nivelul aşteptărilor din toate punctele de vedere: cultural, estetic şi al marketing-ului. Nu s-a putut înţelege nimic din miza acestui proiect, după cum nu s-a putut înţelege nimic nici din natura proiectului realizat de către fundaţia Artex. Suma enormă pusă în joc, obţinută de fundaţie, presupunem, numai în urma angajării MNŢR în proiect (evenimentul face parte din proiectul Muzeului Ţăranului Român – „Datini şi obiceiuri pierdute”, Cod SMIS 2650, selectat în cadrul POR, Axa prioritară 2) nu poate fi detectată în analiza desfăşurării acţiunii din curtea MNŢR. Lăsând la o parte chestiunea financiară, deloc de neglijat, este de chestionat calitatea actului cultural, rolul muzeului în cadrul parteneriatului şi sensul acestui parteneriat care pune MNŢR în rândul unor muzee de etnografie care practică încă etnografia şi muzeografia „Cântării României”.
4. Calitatea multor evenimente la care muzeul devine partener sau este numai gazdă este foarte discutabilă. Pe lângă multe evenimente de o calitate acceptabilă, iar unele chiar de o bună calitate, am fost martorii unor evenimente de o factură cu totul şi cu totul stranie pentru rangul MNŢR. Cele mai elocvente exemple sunt expoziţia „Constelaţii” (organizată în 2012 în sala Acvariu, expoziţie care exhiba o pasiune dezlănţuită pentru nudul feminin şi pentru scene erotice de lesbianism; această „operă de artă” a stat pe simeza sălii timp de trei-patru zile fără ca nimeni să poată interveni) şi proiecţiile de filme propuse de Fundaţia Accept în cadrul „Lunii LGBT” .
5. Intervenţia masivă şi fără precedent în programul muzeului cu scopul de a transforma instituţia într-un mall cultural este o intervenţie ilegitimă, care excede misiunea muzeului, şi care pune în permanentă dificultate echipa de specialişti ai direcţiei de management, direcţie de transformare a MNŢR care nu apare în niciun document programatic al MNŢR, în nicio discuţie sau hotărâre a Consiliului Administrativ sau a Consiliului Ştiinţific (reduse, ambele, doar la un rol consultativ, formal, conform ROF).
Deschiderea muzeului spre societate este una, disoluţia muzeului într-un bazar cultural inform este cu totul altceva. În acest sens, necesitatea unei discuţii asupra acestor aspecte se impune de la sine. Schimbarea profilului cultural (implicând statut, direcţii culturale, discurs ştiinţific şi artistic) al instituţiei, aceeaşi care i-a adus Muzeului în 1996 prestigiosul Premiu Internaţional EMYA, nu se poate face în absenţa consultării unei întregi echipe de specialişti şi oameni de cultură, care să confere acestei instituţii o direcţie nouă, dar pe baze ştiinţifice şi artistice de cea mai bună calitate, împrospătată, dacă într-adevăr se simte nevoia unei schimbări, dar coerente, responsabile, care să răspundă cu adevărat nevoilor publicului fără a crea confuzie şi consternare, fără a afecta imaginea acestei instituţii, care se constituie într-un adevărat simbol al tradiţiei ţărăneşti pentru numeroşi români. Să nu uităm că la reînfiinţarea Muzeului în 1990 au lucrat specialişti şi artişti de renume, sub conducerea unui artist de talie internaţională. O schimbare responsabilă nu se poate face decât cu concursul unei echipe din oameni valoroşi, care să ofere o alternativă de cel puţin aceeaşi calitate.
Dacă se doreşte cu adevărat acest demers, acesta nu se poate face de la o zi la alta, iar numeroasele schimbări de stil din ultimii trei ani, fără o coerenţă ştiinţifică şi artistică la bază, nu fac decât să aducă confuzie în rândul vizitatorilor. Nimeni nu susţine conceptul unui muzeu care să se închidă într-o nişă, dar orizontul unui muzeu fără nicio strategie de identitate, aflat la perpetua intersecţie a intereselor personale sau clientelare şi ale derapajelor unei anumite industrii culturale care înţelege să manipuleze şi să subordoneze instituţiile publice de cultură, nu poate fi acceptat.
6. Galeria de Artă Ţărănească este unul din cele mai prestigioase magazine de suveniruri, căruia i se face reclamă nu doar pe site-ul muzeului, ci şi în ghidurile turistice internaţionale (de exemplu, ghidul României editat de National Geographic). Totodată, Galeria este una din sursele de venit propriu pe care muzeul nostru le are, prin regimul de consignaţie şi adaosul comercial impus obiectelor aduse în magazin de către meşterii din ţară şi alte persoane fizice care doresc să îşi vândă obiectele ţărăneşti.
Se remarcă o scădere dramatică a vânzărilor produselor în Galerie, fenomen influenţat direct de organizarea deasă a târgurilor de produse ţărăneşti, în afara celor propuse de către specialiştii Muzeului, târguri care, în ultimul timp, au loc aproape săptămânal în colaborare cu diverse societăţi comerciale (SC. Magazinul Boieresc, Tactic Events SRL etc.).
Comparativ cu anii trecuţi se remarcă faptul că vânzările în stand scad de la un an la altul. Astfel, în 2010 au fost vândute produse învaloare de 976.133 lei, în 2011 vânzările scăzând la 780.910 lei.
Se remarcă, de asemenea, faptul că, pe an ce trece, scad şi veniturile pe care Muzeul le are după ce se realizează plata TVA-ului şi a meşterilor. Comparativ, în primul trimestru al anului 2010 au fost înregistrate venituri în valoare de 114.185 lei, în trimestrul I al anului 2011, 98.936 lei, iar în trimestrul I al anului 2012, 43.357 lei.
Considerăm că organizarea de târguri săptămânale în exces descurajează vizitatorii să intre în magazin, de vreme ce pot achiziţiona direct de la meşteri produsele pe care le găsesc şi în Galerie. Totodată, târgurile organizate de către terţi în curtea Muzeului sunt defavorabile receptării publice a târgurilor organizate în mod curent de către specialiştii muzeului (târguri în număr de 5 pe an), cu un număr mare de meşteri invitaţi, târguri de anvergură care şi-au făcut, deja, un renume în rândul evenimentelor culturale ale Bucureştiului.
Un efect secundar al scăderii vânzărilor din Galerie este acela că asistăm la aglomerarea de obiecte, din cauză că nu există un spaţiu separat pentru depozitarea celor care intră spre vânzare, toate fiind aranjate în standurile Galeriei.
Pentru remedierea acestei situaţii propunem scăderea drastică a numărului de târguri de meşteri şi produse tradiţionale organizate de terţi şi creşterea taxei pe care Muzeul o încasează din închirierea spaţiului (în primul trimestru al anului 2012 venitul net încasat de muzeu în urma organizării târgurilor a fost de 4.960 lei, o parte din târguri fiind organizate în regim de parteneriat, fără nici o taxă). De asemenea, este absolut necesar ca specialiştii secţiei să fie consultaţi la stabilirea programului de târguri, pentru a evita situaţiile dramatice în care nu se cunosc nici măcar condiţiile de desfăşurare ale târgurilor deja stabilite.
7. O altă problemă o constituie lipsa de transparenţă a cheltuirii subvenţiei de la bugetul de stat, precum şi a cheltuirii veniturilor proprii. În fapt, nu a existat niciodată o dare de seamă în faţa Comitetului Director sau a altui for legal constituit asupra cheltuielilor executate într-un exerciţiu bugetar. Netransparenţa relativă la execuţia bugetară conduce permanent la confuzie şi nemulţumiri, la situaţia în care în a doua jumătate a anului bugetar aproape toate proiectele muzeului se opresc din cauza lipsei de fonduri. Mare parte din resursele bugetare se cheltuiesc prioritar pentru proiecte care nu apar niciodată în planul discutat şi aprobat al muzeului, operaţiuni de construcţie, reconstrucţie, refacere etc. a căror importanţă nu o neagă nimeni, dar a căror multitudine şi oportunitate rămân de discutat. Aceste operaţiuni sunt plătite în mare parte din capitolul de „Bunuri şi servicii”, acelaşi capitol care alimentează şi realizarea proiectelor culturale, ştiinţifice şi de promovare, astfel încât acestea din urmă rămân adeseori în situaţia de a fi neplătite. O mai bună comunicare şi coordonare, susţinerea de către directorul general a unui dialog instituţional coerent, legitim şi legal, încetarea unei anumite atitudini de posesiune patrimonială a instituţiei publice la conducerea căreia se află, ar putea conduce la limitarea disfuncţionalităţilor sesizate.
8. Deşi există departamente şi compartimente care derulează de ani de zile activităţi finanţate cu preponderenţă extrabugetar (din finanţări nerambursabile naţionale şi europene câştigate prin concursuri de proiecte), ducându-şi astfel planul de activităţi anual la capăt într-o proporţie covârşitoare, activităţile acestora se poticnesc de multe ori de consecinţele unor decizii nefericite ale conducerii, conjuncturale, luate cel mai adesea discreţionar. În plus, nu s-a făcut niciodată o evaluare a departamentelor din perspectiva rezultatelor obţinute în raport cu resursele consumate, ceea ce poate ar fi fost util din mai multe puncte de vedere.
9. Alte aspecte cu consecinţe negative pe termen lung ale unor decizii manageriale unilaterale:
– angajarea de expuneri găzduite de muzeu pentru perioade de timp ce depăşesc un an de activitate/bugetar (ceea ce condiţionează implicit viitoarele planificări ale acţiunilor muzeului) sau integrarea unor propuneri ad-hoc într-un plan expoziţional deja stabilit, cu forţarea limitelor de montare-demontare a unor expoziţii planificate deja;
– acceptarea prea multor evenimente nepotrivite cu profilul şi tipul de discurs al MNŢR, diversitatea acestora şi ritmul rapid în care se succed făcând mai degrabă deservicii decât potenţând rolul formator şi creator de plus-valoare culturală pe care ar trebui să-l aibă muzeul, care ajunge să se confunde cu instituţii cu un alt profil şi alt public-ţintă;
– adoptarea unor formate publicitare comune şi plate ce a condus la diluarea identităţii vizuale a MNŢR (recunoscute la nivel european) şi la alterarea tipului de mesaj construit în ani de zile prin munca unor specialişti cu experienţă din instituţie;
– concurarea neloială a acţiunilor Atelierului de Creativitate prin acceptarea unor acţiuni externe de aceeaşi factură care vin cu un alt tip de abordare a programelor pentru copii decât cel construit deja la MNŢR în ani de experienţă (a nu se uita că MNŢR a fost primul muzeu din România care a organizat acest tip de acţiune pentru copii, fiind urmat la scurtă vreme de muzeul de artă şi de multe altele);
– impunerea, în programul editurii MNŢR, a unor propuneri editoriale externe – unele nepotrivite cu profilul publicaţiilor MNŢR – fără ca acestea să fie discutate anterior în Consiliul Ştiinţific sau măcar cu cei direct implicaţi în activitatea editurii;
– modificarea bugetelor alocate unor activităţi aprobate în planul anual de activităţi fără o analiză prealabilă a priorităţilor şi fără consultarea celor implicaţi;
– minimalizarea dezbaterii problemelor semnalate ca abateri de la un mod firesc de funcţionare în organismele muzeului cu rol consultativ şi transformarea specialiştilor muzeului în spectatori fără replică – şi fără o posibilitate reală de intervenţie – la evenimente pentru care MNŢR a girat cu imaginea sa.
Strategia de activităţi – mai degrabă comerciale decât culturale – greşită şi păguboasă, o întreagă suită de manifestări scăpate de sub un minim control de specialitate, comunicarea imposibilă şi ruptura creată în modul de activitate pe care specialiştii din muzeu l-au avut până acum, toate acestea considerăm că reclamă o grabnică schimbare.
Activitatea managerului MNŢR, în special cea din ultimul an, constituie un permanent atentat la identitatea şi prestanţa acestei instituţii culturale. Dorinţa de schimbare informă, fără nicio altă miză decât bunul-plac, experimentarea a nenumărate modalităţi de a degrada atât misiunea, cât şi identitatea MNŢR constituie motive întemeiate pentru a-i solicita managerului general al MNŢR o demisie de onoare.
Urmeaza semnaturile angajatilor MTR
Cititi si
Vedeti si
STATUL CONTRA STATULUI
– cazul MŢR – Asociaţiile homosexualilor – Asociaţiile Creştine –
Opiniile unor avocati crestini
I OBLIGAŢIA STATULUI ŞI A CETĂŢENILOR
Statul însuşi este şi trebuie să fie garanţia valorilor româneşti tradiţionale naţionale.
Prin Constituţie, orice cetăţean român are dreptul la exprimarea valorilor sale personale, doar dacă acestea nu lezează nici o lege, dar mai presus de acestea are obligaţia de a apăra Statul şi valorile Statului: Constituţia României, Articolul 55 – (1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România, cu toate valorile ei validate de istorie, cultură, şi lege.
Obligaţia de a apăra Statul a fost îndeplinită numai de către organizaţiile protestatare, care au reprezentat astfel Statul Român.
Organizatorii şi majoritatea mass-media s-au dovedit împotrivitoare legii şi Statului. Prin venalitatea şi amploarea atacului lor, şi prin valoare de precedent a acestui caz, obligă Statul la o promptă acţiune în instanţă.
II DREPTUL CETĂŢENILOR
Dreptul la libertatea de expresie aparţine în egală măsură tuturor cetăţenilor Statului Român. Conform democraţiei, dreptul la liberă expresie este acordat atât majorităţii normale dpdv psiho-biologic, cât şi ultraminorităţii cu preferinţe psiho-sexuale LGBT. Mass-Media are obligaţia să prezinte, ca poziţie oficială, doar adevărul atestat şi argumentat, iar ca activitate a persoanelor culturale din cadrul ei, are dreptul de a exprima liber orice opinii, atâta timp cât nu contravin legii.
În cazul de faţă dreptul de liberă expresie a fost exercitat astfel:
1. Protestatarii majoritari au ales să se exprime în conformitate cu legea, paşnic, cu steagul şi imnul naţionale, legal şi civilizat, atât înainte de eveniment – prin petiţie -, în timpul, cât şi după eveniment, prin declaraţia purtătoarei de cuvânt. Reprezentanţii majorităţii au militat argumentat şi paşnic împotriva desacralizării Instituţiei MŢR, instituţie echivalentă, prin valorile ei, cu Biserica, cu Sediul Guvernului şi cu Palatul Parlamentului. Comunicarea liberă a ideilor între diferite curente este un proces organic firesc şi în deplin acord cu Legea.
2. Organizatorii
a. Muzeul Ţăranului Român este o instituţie de promovare a valorilor tradiţionale româneşti (vezi Statutul M.Ţ.R.). Din toate arhivele istorice ale existenţei poporului român se arată că homosexualitatea nu este o valoare tradiţională a acestui popor, ci una negativă şi de natură să producă un atentat la adresa bunelor moravuri.
b. Organizaţiile LGBT au dreptul la liberă expresie numai câtă vreme respectă legile Statului, lucru aflat şi în statutele lor, aprobate de magistraţi ai Statului Român, conform Constituţiei.
c. Ambasadele altor state sunt obligate să respecte atât legea Statului în care se află, cât şi legile nescrise şi tradiţiile poporului gazdă, conform tuturor tratatelor internaţionale în vigoare.
Nu este democratic ca dreptul la expresie al minorităţii să calce dreptul la expresie a majorităţii, nici ca reprezentanţii altor ţări să aibă mai multe drepturi decât cele ale cetăţenilor ţării.
Organizatorii (directorul M.Ţ.R., Ambasada SUA şi Asociatiile homosexualilor) au ales să se exprime împotriva legii, precum urmează:
– Organizarea însăşi, prin aceea că-şi depăşea atribuţiile stipulate de lege, a constituit un abuz
– Intrarea a fost liberă, deşi conţinutul filmului era interzis minorilor în ţara de unde provine (aşa cum confirmă situl american specializat imdb.com)
– În nici un stat din lumea aceasta nu este o infracţiune a intona Imnul naţional. Directorul MŢR, sesizând şi informând eronat Poliţia, poate fi incriminat la inducere în eroare a Instituţiei de Stat. Câteva ore mai târziu, pentru faptul de a nu-i fi arestat pe apărătorii valorilor naţionale, Poliţia şi Jandarmeria au fost acuzate de “neonazism”, jignire adresată atât celor două instituţii ale Statului, cât şi cetăţenilor nevinovaţi, şi care este (precum se arată mai sus despre Art. 239 din Codul Penal) o încălcare a legii de către Organizatori.
– Atât prin simplul gest al organizării evenimentului, cât mai ales prin reacţia ulterioară, mediatizată, Organizatorii au săvârşit infracţiunea de ultraj: Codul Penal, Art. 321 – Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice: Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
3. Participanţii homosexuali par a nu fi priceput că suma legilor funcţionează ca un întreg iar nu aplicat disparat, şi au crezut că libera lor expresie este mai importantă decât însuşi Statul Român. Ei s-au exprimat astfel împotriva Legii 61/1991: Art. 3. – Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice.
Având în vedere că orice expresie a unei preferinţe sau păreri e firesc urmată de o liberă expresie a reacţiei societăţii la ea, participanţii au primit câteva apostrofări faţă de indecenţa de a-şi exhiba preferinţele sexuale într-un loc cu totul nepotrivit pentru aceasta, dar fără a fi agresaţi verbal sau fizic în nici un fel, precum este documentat pe film.
Participanţii homosexuali au respectat doar parţial legea dreptului de liberă expresie, dar nu şi legile care îi reglementează modul, locul şi scopul, nici fundamentul general al Legii. Ei n-au călcat legea atunci, pe moment, căci s-au comportat paşnic şi s-au supus majorităţii, ci ulterior, prin declaraţii neadevărate şi atacuri josnice la adresa Statului, pe care le-au proferat prin Mass Media.
4. Poliţia are obligaţia de a apăra imparţial Legile ţării şi pe toţi cetăţenii ei. Venind în urma sesizării ilegale a directorului MŢR, ea nu şi-a exprimat nici o părere, nici referitoare la valorile tradiţionale româneşti, nici referitoare la preferinţele homosexualilor si trisexualilor, ba nici chiar cea la care ar fi fost obligată, anume a prezenta motivul pentru care legitima cetăţenii.
Ulterior, Poliţia şi Jandarmeria au fost grav ultragiate de către majoritatea mass-media.
5. Mass-media, în pofida deontologiei jurnalistice, a difuzat pe toate căile ştirea că minoritarii homosexuali au fost agresaţi, o minciună sfruntată şi dovedită, evenimentul fiind în întregime filmat şi mediatizat de către cei prezenţi.
Neoprindu-se aici, agentii mafiei homosexuale din mass media au ales să exprime alături de afirmaţii iraţionale, nedemonstrabile şi nefondate, un ultraj şi o deosebit de gravă calomniere a Instuţiilor de Stat ale României, încălcând flagrant următoarele legi (se prezintă aici doar cele mai importante, faptul putând fi prezentat mai exhaustiv în cazul unui proces în instanţă):
III NORME LEGALE ÎN MATERIE / DOCTRINA ŞI JURISPRUDENŢA CURŢII EUROPENE
– Codul Penal, Art. 239 – Ultrajul: Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
– Constituția României –Articolul 30 (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
– Majoritatea mass-media (care prin promovarea exclusivă a non-valorii nu respectă aproape niciodată Drepturile Omului) pune semnul egal între neonazism şi respectarea Constituţiei României, idee ea însăşi de provenienţă nazistă, ce demonstrează din plin acuzaţia de ultraj la adresa Statului Român, a Constituţiei şi instituţiilor Statului, şi în cele din urmă la adresa întregului Popor Român.
Acest abuz al majoritatii mass media este o declaraţie de război împotriva Adevărului şi împotriva Statului. Ca precedent îngrijorător şi evident, acest abuz al majoritatii mass media este o declaraţie de război împotriva Adevărului şi împotriva Statului, identică, în forma şi scopul ei, cu evenimentele care au adus Dictatura bolşevică şi ateo-materialismul comunist în România, care s-au făcut vinovaţi de cele mai grele crime împotriva umanităţii din istoria Statului Român.
În baza legilor privitoare la Siguranţa Statului, şi la Apărarea Naţională, Statul are dreptul şi obligaţia aplicării imediate a legilor punitive, în principal la demiterea şi exilarea sau încarcerarea celor care decis şi finanţat acest afront naţional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut dreptul statelor de a interzice manifestarea publică a unei atitudini homosexuale sau de a proteja persoanele incapabile să consimtă liber la asemenea acte, cum ar fi majorii incapabili sau minorii. Astfel, în cazul C.E.D.O. Dudgeon[1] contra Regatului Unit al Marii Britanii (1981), Curtea, la paragraful 57, subliniază faptul că în aspecte ale climatului moral în materia sexualităţii, autorităţile naţionale, ţinînd seama de ele, pot avea legitimitatea de a îşi exercita libertatea de aţtiune în sensul limitării manifestării lor. Indiferent dacă acest punct de vedere este corect sau greşit, şi chiar dacă ar putea fi neactual în raport cu părerile actuale din alte comunităţi, existenţa acestuia într-un sector important din societatea statului în cauză este în mod cert relevantă pentru scopul articolului 8 par.2 al Convenţiei.
Acesta are următorul conţinut:
Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. (în RM îl garantează art. 28 din Constituţie)
Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
În acelasi caz, la par.47, Curtea subliniază faptul că este legitim ca unul din scopurile legislaţiei să fie acela de a oferi protecţie pentru membrii vulnerabili ai societăţii, aşa cum sunt tinerii, cu privire la consecinţele practicilor homosexuale.
Astfel, protecţia drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, făcută în sensul protejării intereselor cu privire la morala publică şi bunăstarea persoanelor în mod individual ori a anumitor clase de indivizi care necesită o protecţie specială sub motive ca lipsa de maturitate sau de experienţă, ori chiar dizabilităţi mintale, stări de dependenţă, oferă legitimitate statelor naţionale de a oferi legi care reglementează şi conferă un cadru restrictiv pentru desfăşurarea anumitor activităţi ce aduc atingere moralei publice, o astfel de legislatie fiind „necesara” in vederea protejarii atat a unor sectiuni particulare ale societatii dar si a „ethos-ului moral” al societăţii ca întreg.
„Necesar” nu are doar sensul restrictiv de „folositor”, „rezonabil”, „dezirabil”, ci poate implica şi existenţa unei „nevoi sociale insistente” pentru o restricţionare realizată de către stat. (par.51)
Apoi, este de competenţa autorităţilor naţionale să facă o evaluare iniţială a „nevoii sociale insistente” de la caz la caz, acestora fiindu-le lăsată şi o marjă de apreciere în interpretarea articolelor Convenţiei.
Faptul că anumite măsuri similare nu sunt considerate necesare în alte state membre ale Consiliului Europei nu înseamnă că acestea nu pot fi necesare în statul în cauză (situaţii asemănătoare şi în cazurile Sunday Times şi Handyside).
Chiar şi în cazul în care este vorba de acelaşi stat, aşa cum este situaţia Irlandei de Nord, membră a Marii Britanii (în cazul Dudgeon la care se face referire), atunci cînd întîlnim comunităţi culturale diferite, pot exista şi cerinţe morale şi sociale diferite, de care autorităţile guvernante vor ţine cont.
Aceste cerinţe morale şi sociale se pot exprima inclusiv printr-o opoziţie puternică, izvorîta dintr-o convingere veritabilă şi sinceră, împărtăşită de un număr mare de membri responsabili ai comunităţii, opoziţie ce poate reflecta o reprezentare a cerinţelor de morală şi a măsurilor considerate de către comunitate a fi necesare pentru a apăra eficient standardele morale. (par.57)
CONCLUZII
1. Libertatea cuiva se opreşte definitiv atunci când lezează libertatea întregului Stat. Organizaţiilor homosexualilor li se îngăduie libertatea să facă ce doresc cu trupurile lor proprii şi să se exprime în spaţiile lor proprii. În Cazul MŢR victima este Statul Român, care a fost umilit în cele mai fundamentale Instituţii, anume Familia, Constituţia, Poliţia şi Biserica.
2. Dreptul majorităţii de a exista, de a se apăra şi de a se exprima liber este ameninţat de trusturile majoritatii mass-media si patronii lor straini, care nu mai respectă nici o lege, şi care – prin iraţionalitatea, ilegalitatea şi maliţiozitatea cu care au acţionat – au demonstrat că sunt împotriva oricărei valori democratice, proferând o ideologie în care nimeni nu are dreptul să exprime decât abjecţia ca singură valoare. Statul a respectat dreptul Mass-media de a se exprima, dar este nepermisă îngăduinţa ca acea libertate să se transforme într-o armă de dezintegrare a Statului.
3. Recepţionarea de COMPORTAMENTE SEXUALE EXPLICITE nedorite şi şocante poate fi analizată ca o ingerinţă în viaţa privată a membrilor comunitatii şi ca o sfidare a normelor de convieţuire publică şi a moralităţii colective, faţă de care Statul ar fi trebuit să depună eforturi suplimentare pentru a se achita de eventualele obligaţii pozitive ce-i revin în temeiul art. 8 din Convenţie.
Cerem autorităţilor în drept ale Statului să dea dovadă că apără legea fundamentală, Constituţia, valorile şi interesele poporului, atât în faţa minorităţilor de orice fel, cât şi a reprezentanţilor altor state.
Sursa: Ziaristi Online
