Ce este “politia politica”?
de Prof Univ Dr Corneliu Turianu
“Zilele trecute, în sfârşit, opinia publică din România a luat act cu satisfacţie de aprobarea raportului întocmit de Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere ale Parlamentului la proiectul de Lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Toată lumea a răsuflat uşurată – mai puţin membrii fostei poliţii politice bineînţeles – că după atâta aşteptare, amânări şi tergiversări, această lege atât de importantă pentru recăpătarea demnităţii noastre naţionale va fi trimisă, spre promulgare, preşedintelui României. Numai că, surpriză de proporţii, după ce senatorii au votat fără probleme cele 108 propuneri ale Comisiei de mediere ‑ fie textele Senatului, fie cele ale Camerei Deputaţilor şi nu puţine texte comune, rezultate din cele două variante – s-a strecurat în finalul raportului o chichiţă de ultimă oră care amână din nou, pentru a câta oară, promulgarea şi intrarea în vigoare a „legii Ticu”. Astfel, cu de la sine putere, membrii comisiei de mediere au găsit de cuviinţă ca, în final, respectiv la poziţia 109, să introducă un „Articol nou”, şi anume art. 24. Urmarea imediată a acestei nepermise adăugiri – şi păguboasei încăpăţânări a unora de a fi totuşi luată în consideraţie – este faptul că proiectul urmează a fi retrimis spre discutare sub acest din urmă aspect Camerei Deputaţilor, zic unii, ba chiar camerelor reunite, zic alţii. Sigur, însă că, până una alta, mai va până la declanşarea „Dosariadei”.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că „Articol(ul)” nou este, şi‑mi pare rău că trebuie s-o spun, o aberaţie juridică de zile mari. Dar iată acest buclucaş art. 24: „Orice alte prevederi legale în vigoare contra reglementărilor prezentei legi privind regimul documentelor nu pot fi invocate pentru a împiedica aplicarea acesteia”. Este de-a dreptul ridicol ca membrii vreunui organism statal să poată interzice cetăţenilor României să invoce prevederile unor alte legi aflate în vigoare.
Ceea ce aduce „nou” varianta textului ce defineşte „poliţia politică”, aflat la poziţia 47, contrazice flagrant raţiunile pentru care art. 2 din aceeaşi lege „asigură dreptul de acces la informaţiile de interes public,… al persoanelor care ocupă următoarele funcţii”. În varianta Senatului, textul prevedea că „Prin poliţie politică se înţeleg acele structuri ale Securităţii create în scopul menţinerii puterii discreţionare a fostului Partid Comunist Român, prin suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Era vorba despre o definiţie a „poliţiei politice” cât se poate de echilibrată, rezultată în urma a numeroase dezbateri, şi care îi incrimina doar pe acei securişti care au acţionat explicit împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Însă să vedem ce au reuşit să scoată membrii Comisiei de mediere din logica şi raţiunea acestui articol: „Prin poliţie politică se înţeleg toate acele structuri ale Securităţii create pentru instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi pentru suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Are loc astfel o nepermisă incriminare globală, de-a valma, a tuturor lucrătorilor fostei Securităţi, chiar şi a celor care, de exemplu, au lucrat în domeniul contraspionajului economic sau militar. Domenii care nu au nici un fel de legătură cu poliţia politică şi care fiinţează în toate marile democraţii ale lumii. Iar gafa cu Securitatea a acţionat pentru „instaurarea” puterii totalitar comuniste în România, şi nu după instaurarea forţată a acestei puteri, poate fi privită ca banală eroare de exprimare!
Reţin aici numai că această neaşteptată incriminare in integrum vine la puţin timp de la înaintarea unei propuneri legislative privind modificarea prevederilor Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Pe scurt, proiectul prevede ca doritorii de demnităţi publice din cele enunţate la art. 2 lit. a-z, foşti membri ai poliţiei politice şi persoanele cu antecedente penale să nu poată intra în Parlament. Propunerea legislativă survenită într-un moment în care se vorbeşte atât de asanarea vieţii noastre politice, a fost salutată de mass-media şi de reprezentanţii societăţii civile. Mă întreb dacă, după încriminarea in corpore a fostei Securităţi ca „poliţie politică”, vor mai exista suficienţi susţinători ai modificării şi în acest sens a legii electorale.
Pe de altă parte, încă de la alegerile trecute am constatat cu surprindere că Legea nr. 68/1992 nu cuprinde o interdicţie pentru persoanele cu antecedente penale de a candida. Aşa cum, de pildă, se prevede în Legea pentru organizarea judecătorească. De ce n-ar funcţiona o asemenea interdicţie şi în cazul parlamentarilor? Ar exista un minim de garanţie socială că persoana care aspiră la o demnitate publică se bucură de stima, consideraţia, respectul celor din jur şi care alcătuiesc laolaltă reputaţia (prestigiul) unui om”.
Adevărul – 19 octombrie 1999 via Corneliu Turianu Blog si Ziaristi Online
