de Victor Roncea
15 ani guvernantii si-au facut de cap dupa bunul plac, imbuibandu-se din avutia nationala si profitand de spiritul tolerant al romanului simplu. Guvernele au trecut, regimul Iliescu a ramas, interludiat doar de Constantinescu. Pana acum, speram.
Pripasitii vremelnic pe la putere nu o data au scuipat pe numele Romaniei. Agitand propagandist “interesul national” de cate ori doreau sa isi ascunda propriile interese meschine – asa cum o face si astazi un partid de buzunar al Securitatii secondat de tradatori traditionali – politicianistii de Dambovita, ca afluent al raului Moscova, au omis intentionat elaborarea unei strategii nationale, pe termen scurt, mediu si lung. Un act fundamental indelung asteptat, enuntarea strategiei nationale este o datorie care ar dovedi responsabilitatea reala a politicienilor fata de intreaga natiune si viitorul Romaniei. De altfel, scopul principal al existentei clasei politice. Teoretic, evident, si intr-o societate cu adevarat democratica.
Calcand pas-pas in politica regionala si internationala, ca sa nu supere vreo cometa internationalista in coada careia se prelingea, Romania tovaraseasca a lui Ion Iliescu a evitat intotdeauna afisarea unei politici strategice clare. Intre incercarea resuscitarii Pactului de la Varsovia, in 1990, plus semnarea in 1991 a ultimului Tratat cu defuncta URSS si agitarea sampaniei NATO de la Praga, au trecut prea multi ani, pe socoteala noastra. Ani grei care nu ar fi existat daca aveam o clasa politica reala care sa puna interesul national mai presus de propria fiinta si angajamentele kaghebist-securistice.
Astazi, slava Domnului, dupa 45+15 ani, au venit americanii. Cele trei prioritati ale Romaniei sunt sintetizate, simpatic, de catre un diplomat: America, America, America. Din nefericire, guvernul pestrit al lui Traian Basescu pare sa nu fie prea dispus sa explice natiunii traiectoria politicii internationale a Romaniei, altfel decat reusesc ziaristii sa o extraga pentru opinia publica din declaratiile prezidentiale. Externele, Integrarea si Apararea, mutulicele noastre.
Interesandu-ne la “noul” Minister de Externe daca si cam cand se vor prezenta prioritatile politicii externe a Romaniei, in cadrul unei presupuse strategii nationale, n-am putut afla mare lucru. Ni s-a invocat o legatura cam prea ombilicala cu Presedintia. Educatia occidentala a noului ministru nu i-a folosit nici macar pentru a returna un telefon in decursul unui saptamani intregi. Incepand de luna trecuta se prefigureaza deja un mic diferend cu un stat vecin, privind romanii din Valea Timocului. MAE, ca strutul. Probabil beculetul telefonului rosu de pe masa ministrului Razvan Ungureanu nu a clipit deloc. Mona Musca, dimpotriva, mult mai energica, nu mai asteapta cu infrigurare apelul Cotroceniului. In calitatea sa de ministru al Culturii si Cultelor a anuntat deja o luare de pozitie dura in apararea romanilor din Serbia, eclipsandu-si confratele mai tanar, preferatul lui Andrei Plesu.
De politica europeana ce sa mai vorbim, dupa balba penibila prin care Guvernul – care aud ca incepe sa-si spuna deja Tariceanu si nu al Romaniei dupa cum promisese Basescu – a ramas (pacat) fara blonda de la Integrare.
Nici la Aparare nu stam mai bine. Din cate se aude dinspre cele mai importante institutii ale statului, inclusiv voci mai critice din anturajul Presedintelui, noul ministru Teodor Atanasiu, care reprezinta Romania in fata NATO, n-a prea avut timp sa se familiarizeze cu limba engleza pe cand confectiona Kalasnikovuri la UM Cugir. De altfel, Atanasiu se remarca si ca autor al primei gafe cu consecinte internationale a noului Guvern, afirmand ca Romania se va retrage din Irak anul acesta.
Sigur, sutinatorii infierbantati ai oranjadei pot sa contreze invocand lipsa de timp a noii Administratii pentru a contura atat de necesara strategie nationala. Foarte adevarat, un asemenea act nu se realizeaza de pe o zi pe alta. Dar o astfel de initiativa nu putea sa lipseasca din portofoliul unei Aliante politice care viza preluarea conducerii Romaniei.
E adevarat ca din rahat nu poti sa faci bici insa si pestele de la cap se impute, imi spune un expert in securitate american sugerandu-mi ca, in cazul prezent, cel putin varful sagetii nu este otravit.
Una pesta alta, in asteptarea enuntarii unei strategii, reamintim necesitatea curatirii sistemului in vederea profesionalizarii si responsabilizarii reprezentantilor Romaniei, cu precadere in Ministerele Apararii, de Interne si Externe, aproape intoxicate de elemente tradatoare, corupte sau chiar si nesimtite. Nu in ultimul rand, daca tot nu exista pana acum, elaborarea strategiei nationale trebuie realizata impreuna cu societatea civila – ONG responsabile, lumea academica, mass media – preocupate constant cu securitatea si apararea Romaniei si a intregii natiunii romane, indiferent intre ce granite se afla, fragmentata. Edificarea rolului Romaniei si a aliatei sale, Marea Neagra, va schimba, fara indoiala, arhitectura de securitate a intregii regiuni.
Sursa: 9AM/ZIUA
10 ianuarie 2005
