Radu Golban si Corneliu Vlad despre cartea lor „Holograma Europa”
Cartea „Holograma Europa. Politica europeana a Germaniei” insumeaza convorbirile ziaristului Corneliu Vlad cu Radu Golban, doctor in stiinte economice. Lansarea cartii va avea loc joi, 26 aprilie, incepand cu orele 11.00, la Fundatia Europeana Titulescu (sos. Kiseleff, nr. 47), in cadrul dezbaterii “Pana unde poate merge integrarea europeana”. Cititi mai jos, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, prefata autorilor, sub forma unei explicatii la motto.
Cartea are drept motto doua citate din titani ai literaturii germane: Goethe si Heine. In cuvantul lor introductiv, autorii cartii explica aceste citate si, prin aceasta, rezuma mesajul cartii lor.
Uscatul francezii și rușii îl au,
Britanicii – au marea, se știe,
Iar noi stăpânim un văzduh de visări
În netăgăduită domnie.
Hegemonia noastră e-aici,
Și stăm dârji, ca dintr-o bucată,
Nu ca alte popoare, ce pe searbăd pământ
Duc viața lor împiedecată…
(Heinrich Heine, “Germania. O poveste de iarnă”)
Cum te-ar jigni să afli într-o zi,
Ce alţii ştiu: mai poate cineva gândi
Vreun lucru iscusit sau vreo prostie
Pe care’naintaşi să nu le fi gândit?
…
Cuvântul meu vă lasă reci.
Vă iert, băieţi, oricum începeţi.
Gândiţi-vă că dracul e bătrân.
Îmbătrâniţi şi voi ca să-l pricepeţi.
(Johann Wolfgang von Goethe, “Faust”)
Explicaţii la Motto
Motto-ul din Heinrich Heine al acestei cărţi, găsit întâmplător în timpul elaborării ei, sintetizează poate mai exact şi mai sugestiv decât eventuale explicaţii docte mesajul pe care doresc să-l conţină aceste pagini: ce este Europa pentru Germania, ce este Germania pentru Europa. Niciuna dintre ele nu poate fi înţeleasă, în devenirea ei, fără a o cunoaşte şi pe celalaltă.
La jumătatea secolului al XIX-lea, când poetul german Heinrich Heine scria în Franţa poemul său “Germania. O poveste de iarnă” (din care au fost extrase cele două strofe ca motto), abia începea să se întrezărească şi să se prefigureze constructul al ceea ce avem astăzi ca Europa Unită. Aflată pe continent între Franţa şi Rusia, puteri care stăpâneau mari întinderi de uscat dincolo de mări sau în prelungirea propriului teritoriu (“Uscatul francezii și rușii îl au”), alături de Imperiul Britanic (“Britanicii – au marea, se știe”), Germania, care era mare putere înainte chiar de a se fi constituit stat unificat, domnea doar peste “un văzduh de visări”. Acest “văzduh de visări” este astăzi Uniunea Europeană. Pe care Germania îl stăpâneşte “în netăgăduita domnie”. Şi poetul accentuează ideea: “Hegemonia noastră e-aici”, adică în Europa. “Nu ca alte popoare, ce pe searbăd pământ/Duc viaţa lor împiedicată”. Misiunea Germaniei este aşadar una singulară, una de excepţie (“Germania este o ţară nenormală”, după cum se spune). Iar această misiune nu poate fi concepută şi asumata altfel decât în Europa, cu Europa, spre binele Europei sau dimpotrivă. Binele şi dreptatea Europei sunt menite să-l întruchipeze Uniunea Europeană.
Dar Europa şi Europa Unită evoluează în paradigme diferite. În istoria şi geografia lui, continentul european este un fapt concret, cu bunele şi relele sale. Constructul Europei Unite este proiect, un proiect la care se construieşte mereu, dar care la o evaluare ce părăseşte stereotipurile consacrate de artizanii Uniunii Europene, este mai degrabă unul vag şi cu alte finalităţi decât cele proclamate în mod obişnuit în generosul şi umanistul discurs public. Europa Unită, în fotografia sa oficială, este însă mai degrabă o hologramă. Se va vedea, din carte, cum şi de ce.
Cu Europa Unită se întâmplă cumva ca în basmul lui Andersen: toată lumea vede că împăratul e gol, dar corectă politic fiind, toată lumea susţine că el poartă de fapt veşminte somptuoase. Şi aşa se face că spaţiul dintre Insulele Britanice şi Europa de Răsărit evoluează în două planuri paralele: cel real şi cel al imaginarului numit Uniunea Europeană. Iar acest imaginar ornamentat cu sintagme pozitive, adânc ancorat într-o percepţie arhaică a dreptului natural şi într-o însuşire pronunţată a adevărului sunt de sorginte germană. Un imaginar al binelui Europei croşetat cu minuţiozitate, seriozitate, conştiinciozitate, dar şi tenacitate germană. Este “văzduhul de visări” din poemul lui Heine. Dar visări într-o viziune cât se poate de pragmatică – a Berlinului, Weimarului, Bonnului şi iar Berlinului. O viziune pusă în acţiune ca politică, uneori cu succes, alteori cu urmări catastrofale, uneori cu înţelesuri îndoielnice ale principiului dreptăţii de remarcabilă consecvenţă şi continuitate în timp. Sintagma Europa Unita este aşadar strâns legată de noţiunea dreptăţii şi echităţii, drept care ne-am propus ca în această carte să conturăm delimitările acestui spaţiu virtual între iluzie şi deziluzie. După Hans Kelsen, remarcabil reprezentant al teoriei dreptului, unic prin profunzimea observaţiilor sale, această întrebare-problemă a dreptăţii izvorăşte din eterna întrebare a lui Pilat “Ce este adevărul?”. “Nici o altă problemă (cât dreptatea) nu este dezbătută cu o asemenea pasiune, pentru nici o altă chestiune nu se varsă atât de mult sânge preţios şi nu curg atât de multe lacrimi amare, la nimic altceva nu au meditat mai stăruitor şi mai profund minţile cele mai ilustre – de la Platon la Kant. Totuşi, această întrebare a rămas şi astăzi fără răspuns. Poate pentru că este una dintre acele întrebări pentru care este valabil răspunsul înţelepciunii deziluzionate, că omul nu va găsi niciodată un răspuns definitiv, ci doar poate va formula întrebări mai bune.”
Criza mondială, care nu ocoleşte Europa, acutizează neconcordanţa funciară între Europa de totdeauna şi Europa Unită şi îndeamnă la o analiză mai puţin canonica. Este ce-şi propune această carte. Ea este concepută ca un dialog, dar nu este stenograma unui taifas prelungit al celor doi coautori ai cărţii – un universitar şi autor specializat în economie şi ştiinţa politică şi un publicist cu aproape 50 de ani de gazetărie. În formula colocvială adoptată pentru această carte, şi-au găsit locul şi idei, analize, întrebări, atitudini ale celor doi expuse deja cu felurite prilejuri: în articole, cărţi, emisiuni tv, conferinţe etc. Ar fi prea orgolioasă susţinerea că acest text e un dialog socratic, el aduce mai degrabă cu discuţiile de cafenea, din piaţa publică, cu gazeta în mână, ale burghezilor europeni din ultimele câteva secole. Căci europeistul elveţian Denis de Rougemont nu concepea o ambianţă europeană fără piaţa comunală cu primăria şi celelalte instituţii trebuincioase urbei, între care negreşit şi cafeneaua cu ziare şi consumatorii puşi pe vorbă. Ceea ce presupune discuţii pe teme publice între preopinenţi, fie ele şuete sau brainstorminguri, ori conversaţii în registrul Mitică din Momentele lui Caragiale sau în registrul Moromete din Poiana lui Iocan a lui Marin Preda..
Şi încă o remarcă, obligatorie: cartea aceasta este una de bună credinţă, nu este o carte antigermană. Îşi propune doar să aplice corective necesare unui discurs politic şi public distorsionat dar larg răspândit, pentru unii adevărată dogmă, şi astfel să contribuie la identificarea doritei formule optime de funcţionare a relaţiei atât de solicitată Germania-Europa. Dar o relaţie, din nefericire, parazitată. Pe de o parte, de un noian de mistificări, de sorginte oficială sau publică germană, menite să disimuleze intenţii şi politici de influenţă şi expansiune. Pe de altă parte, de prejudecăţi ale celorlalţi “europeni”, fie ei aliaţi, competitori, rivali sau inamici ai Germaniei de-a lungul timpului.
În roz sau în negru, relaţia Germania-Europa are parte de o imagologie copios deformată. De aceea, lectorul german al acestei cărţi s-ar putea întreba, asemenea eroului goetheean din “Faust”: “Cum te-ar jigni să afli într-o zi/Ce alţii ştiu…”, despre “lucrul iscusit” sau “prostia” care, în această carte, este politica europeană a Germaniei de aproape două secole şi remarcabila ei continuitate. “Dracul e bătrân”, glumeşte personajul lui Goethe şi ne îndeamnă: “Îmbătrâniţi şi voi ca să-l pricepeţi”.
Enciclopedistul francez Diderot spunea, şi el, că înainte de a discuta, trebuie să ne înţelegem asupra termenilor. Este ceea ce ambiţionează şi această carte.
Autorii aduc mulţumiri, cu celeritate, pentru materializarea acestui proiect, familiei de editori ideali doctor în ştiinţe politice Vasile Simileanu şi arhitect Cristina Simileanu.
Unul dintre autorii cărţii este recunoscător soţiei sale Margareta şi fiului său Andrei, pentru răbdarea cu care i-au însoţit travaliul. Corneliu Vlad cinsteşte şi memoria marilor ziarişti dascăli ai săi – George Ivaşcu, Ion Cârje, Mircea Ivănescu.
Celălalt autor al cărţii mulţumeşte soţiei Raluca pentru stăruinţa în discuţie la audierea ideilor şi fiicei sale Viviane pentru gânguritul vesel care i-a înseninat ziua şi i-a sporit inspiraţia. Pentru şcoala de gândire şi analiza ideilor economice încadrate în conexiunile socio-politice, Radu Golban îi este în mod special recunoscător conducătorului tezei sale de doctorat, domnul profesor doctor Grigore Silaşi.
Dezavuarea oricărei politici nefaste deghizată în umanism ca izvor de inspiraţie şi credo pentru o lumea mai dreaptă, sunt în spiritul criticii ideologice fondate de inegalabilul Hans Kelsen.
AUTORII
Corneliu Vlad
Radu Golban
Sursa: Ziaristi Online
