INTREVEDEREA BODNĂRAŞ – GROZA

– 23 iunie 1949, ora 20,30 – 22,30 –

 Vezi si Petru Groza a fost antisemit? Stenograme Strict Secrete (I)

Ceausescu – pe urmele “antisemite” ale lui Petru Groza? Stenograme Strict Secrete (II) – de Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu

“Formal, sioniştii nu activează ca organizaţie politică, în fond însă îi găsim  multiplicaţi în zeci de mii de exemplare, infiltraţi în viaţa noastră  politică, economică, de partid, administrativă…  Noi nu primim şi nu dăm muncă inginerului al cărui tată este declarat chiabur, dar primim şi încredinţăm posturi de comandă coloanei a 5-a sioniste,  pentru simplul fapt că ştiu să se lipească de partid.”– Petru Groza

“Cartea mare a conspiraţiei este o carte pe care i-am recomandat-o lui [Vasile] Luca s-o citească şi i-am trimis-o într-o ediţie maghiară. În această carte se înfăţişează formele de luptă ale lumii capitaliste împotriva Uniunii Sovietice. Încercuirea capitalistă, marea conspiraţie împotriva Uniunii Sovietice, continuă şi azi, numai că de astă-dată în obiectul care priveşte acţiunea conspiraţiei de minare, de surpare a creaţiei noastre, suntem înglobaţi şi noi. Şi aceasta ne-o dovedesc zecile şi sutele de fapte care mi se duc la cunoştinţă din diferite locuri. Chiar azi câţiva ţărani mi-au adus un material foarte interesant, din care rezultă că acţiunea de minare a poziţiilor câştigate de voi este dusă cu un extrem rafinament şi cu foarte multă metodă.

Doi ani de zile v-am vorbit de faimosul “Duduia”. Doi ani au trebuit ca voi să vă convingeţi că “Duduia” este un bandit, Duduia care nu putea să ierte Frontului Plugarilor că i-a desfiinţat vechile sale organizaţii legionare.

Sigur, Duduia nu putea să fie prietenul meu, pentru că Duduia era duşmanul vostru. Duduia m-a “lucrat” timp de doi ani de zile ca secretar al organizaţiei de partid, făcând jocul legionarilor. Duduia a fost scos, dar prietenii lui Duduia au rămas în partid. Şi eu cred că sunt mulţi ca Duduia care îşi duc activitatea la adăpostul autorităţii Partidului [Muncitoresc Român].

Pe Moga, care este unul din cei mai vechi membri ai Frontului Plugarilor, îl califică chiabur, îl alungă de oriunde omul încearcă să se afirme politiceşte. Ce chiabur este Moga cu 3 ha de pământ şi cu un atelier de pieptănat lână?, atelier care nu mai lucrează de mai bine de un an. Dar, pentru legionarii din Hunedoara, Moga trebuie să fie chiabur, pentru că asta este o lozincă convenabilă pentru a izola un om. Moga  trebuie să dispară de pe terenul politic, pentru că Moga se pricepe admirabil să sfarme organizaţiile legionare, cum a mai făcut-o odată.

Un alt ţăran, tot bun prieten al nostru, membru în Frontul Plugarilor, activist care nu o dată a luptat cu legionarii – şi a luptat cu succes – a devenit şi el peste noapte chiabur, pentru simplul fapt că are undeva pe un vârf de munte o moară nenorocită, neacoperită – deşi omul umblă în zdrenţe şi abia îşi duce zilele. Legionarii de felul lui Duduia, din partid, l-au calificat chiabur. Şi el trebuie izolat şi au reuşit să-l izoleze.

Pe cumnatul meu, dr. Moldoveanu, – acesta este un fapt mai vechi, pe care îl redau pentru a caracteriza o metodă – timp de doi ani de zile l-au persecutat şi au cerut să plece din sat. Pe d-rul Moldoveanu, care este un om consacrat exclusiv preocupărilor sale de medic, au reuşit să-l scoată din sat pentru că este rudă cu mine. Abia intervenţia mea pe lângă Teohari [Georgescu] şi pe lângă voi s-a reuşit să-l readucă pe Moldoveanu în sat. Cred însă că legionarii din partid nu au renunţat la lupta lor împotriva mea şi împotriva familiei mele. De 1 Mai soţia mea a scos pentru prima dată portretele  conducerii de partid şi şi-a împodobit casa cu ele. A scos drapele, a expus portretele lui Marx, Engels, Lenin, Stalin şi, în afară de aceste portrete, ea a crezut că este bine să pună şi portretul lui [Constantin I.] Parhon şi al meu. Nu a trecut nici o jumătate de oră şi s-a prezentat cineva de la partid, care a cerut să dea imediat jos portretul meu. Îţi poţi închipui ce dureros a fost pentru soţia mea să afle că partidul nu este de acord ca portretul meu de prim-ministru să fie înfăţişat public de această sărbătoare naţională (sic!).

Mi-am pus întrebarea: ce vor cu aceste atitudini. Eu am găsit explicaţia: marea conspiraţie este interesată în ce priveşte România să producă un dezacord între Groza şi partid, să mă indispună cu orice preţ, doar-doar vor reuşi să creeze o breşă în guvern.

Iată alte fapte care caracterizează această dorinţă a reacţiunii. La Hărţăgani am ajutat ţăranilor să-şi facă o casă culturală. I-am ajutat să-şi procure costume pentru dansuri şi îndeosebi i-am ajutat să-şi procure costume ruseşti. Voiau să înveţe dansuri ruseşti. Şi au învăţat. Au organizat casa culturală minunat.

De Paşte am fost împreună cu Moga ca s-o văd. Oamenii m-au primit cu foarte multă bucurie, au cântat, au dansat şi, când eram aproape de plecare, deodată un bătrân îmi spune: ”Prietene Groza, nu ai vrea să treci şi pe la şcoală s-o vezi?” Nu prea aveam eu chef să mai pierd timpul şi cu şcoala, dar oamenii au stăruit să mă duc s-o vizitez. Însoţit de învăţător, am trecut din sală în sală. Sălile – foarte frumos împodobite, curate, îngrijite… La un moment dat ajung în sala principală. Ţăranul care mă invitase să vizitez şcoala îmi pune întrebarea: “Prietene Groza, nu vezi nimic? Ia uite acolo, pe perete, se vede urma unui tablou… A fost tabloul D-tale. Au venit de la partid şi au dat ordin învăţătorului să-l scoată, acum câteva zile”. Şi a adăugat: “Dar nu-i nimic, prietene Groza, ei pot să te scoată de pe pereţi, D-ta rămâi în inimile noastre”.  Când m-am interesat cine a venit să dea ordin să se scoată tabloul, am aflat că este un cunoscut legionar de la Rovine, care este azi activist al partidului. I-am făcut învăţătorului reproşuri (eram obligat să-i fac faţă de ţăranii care se adunaseră) : “De ce n-ai raportat D-ta autorităţilor D-tale, că ţi s-a cerut să scoţi tabloul primului ministru. Acesta este un act de ostilitate”.  Învăţătorul mi-a răspuns: “Nu am cutezat să fac acest lucru. Am copii şi nu vreau să rămân fără pâine”.

Spune-mi, te rog – întreabă Groza – am eu nevoie de această popularitate, de o asemenea popularitate, de popularitatea exprimată de ţăranii care mi-au spus: “Lasă, pot ei să te scoată de pe pereţi, D-ta rămâi în inimile noastre”? Am eu, Groza, nevoie şi este just să fiu o figură populară ilegală în gândurile nemărturisite ale oamenilor decât cu prilejuri rare? Eu cred că o asemenea popularitate nu-mi foloseşte nici mie şi nici partidului. Legionarii însă, şi duşmanii, conspiratorii împotriva Uniuni Sovietice şi ai Republicii noastre populare, au nevoie de o asemenea popularitate a mea.

Dar conspiraţia nu se termină la legionari. Conspiraţia merge departe de tot. Iată, recent a apărut un roman de Zaharia Stancu, Desculţ. Eu, drept sa-ţi spun, nu l-am citit decât în ziua când mi s-a atras atenţia că romanul este foarte mult citit de reacţiune. Verificaţi, cercetaţi şi veţi vedea că este foarte mult cumpărat de reacţiune. De ce?  Pentru că cuprinde undeva un cuvânt, o propoziţiune, care pentru reacţiune este o armă foarte bună de luptă împotriva noastră. Zaharia Stancu descrie undeva un ţăran care, la un moment dat, povestindu-şi amărăciunile vieţii, îşi aminteşte de un popă care i-a venit în casă ca să-i sfinţească. În faţa acestei amintiri, ţăranul spune: “Îmi venea să-i scuip în cădelniţă…“ Pentru acest scuipat în cădelniţă, această formulă care este folosită azi pentru a caracteriza atitudinea duşmănoasă faţă de biserică, romanul lui Zaharia Stancu este citit şi popularizat de reacţiune. Cine nu crede că voi dispreţuiţi biserica, că luptaţi împotriva ei, este îndemnat să citească romanul lui Zaharia Stancu, şi anume numai această frază…

Un alt fapt. Am fost la Cluj şi am aflat de la câţiva prieteni unguri că Ministerul Artelor a scos o broşură [căutată] îndeosebi pentru ceea ce lipseşte din ea. L-am rugat pe Hodoş să-mi procure broşura şi multă vreme n-am putut descoperi despre ce putea fi vorba. Dar, iată, priveşte fotografia asta, nu vezi nimic? Aici este portretul lui Parhon, iar în dreapta, unde trebuia să fie portretul meu, n-a rămas decât cadrul, iar figura a fost ştearsă. În fotografie este înfăţişată o sală din Cluj, pe care prietenii mei unguri au vizitat-o după apariţia broşurii. Portretul meu este şi acum acolo, dar conspiratorii din Ministerul Artelor, care luptă împotriva partidului, au retuşat fotografia, lăsând totuşi acel cadru, pentru a sublinia că acolo a fost un portret – spre a mă indispune. De ce n-au retuşat şi cadrul, ca să apară un spaţiu absolut gol? Intenţionat a fost lăsat cadrul, c pentru a sublinia că “de aici a fost scos Groza”. Am eu nevoie de o asemenea popularitate? Broşura Ministerului Artelor circulă în mâinile întregii reacţiuni din Ardeal şi ţăranii, care n-au văzut-o niciodată, care nu ştiu franţuzeşte, caută să şi-o procure. Şi pun întrebarea: De ce l-au sos pe Groza de aci? Groza nu mai este prim ministru? Groza nu mai este prietenul partidului?

Află că la Sebeş, Sibiu, Făgăraş – şi acum lucrurile se întind şi în celelalte regiuni din Ardeal – nu mai există nici o fotografie de a mea. Toate au  fost scoase din ordinul partidului, al legionarilor din partid, al conspiratorilor împotriva partidului. Şi probabil că din Ardeal va dispare cu totul şi numai din Ardeal, pentru că în Ardeal sunt eu mai popular şi acolo pot fi lovit mai cu folos pentru cauza conspiratorilor.

La 1 Mai, la Deva, câţiva oameni puseseră fotografiile fie în ferestre, fie afară pe case. Toate au fost scoase. A venit la mine văduva Candrea. Este o bătrână de vreo 70 de ani. Plângând, mi-a spus că a venit cineva de la partid şi i-a cerut să scoată portretul meu din geam. Ea a întrebat: “De ce, Groza e prim-ministru”. I s-a răspuns: “Groza nu are ce căuta în vitrine. Portretul lui nu are ce căuta în public”. Şi a fost obligată să-l scoată.

Mi-am pus întrebarea: de unde vine această adversitate? Iată constatarea: Elemente active în jud. Hunedoara sunt fără îndoială legionarii împotriva mea. Dar este foarte interesant că legionarii se înţeleg foarte bine pe linia aceasta a adversităţii împotriva mea, cu evreii. Evreii mă socotesc pe mine antisemit. Am dovada acestui fapt încă de atunci de când am refuzat să-l primesc pe Filderman, social-democratul, ca ministru al aprovizionării în 1946. La câteva zile după refuzul meu, a venit la mine o delegaţie de evrei în frunte cu agentul americanilor, rabinul [Al.] Şafran, şi mi-a cerut să-l fac pe [Leopold] Filderman ministru, întrucât au fost informaţi că eu refuz să-l primesc în guvern.  Le-am explicat că, numai după nume dacă am lua-o, Filderman nu ar putea fi ministru într-un cabinet democrat. Numele de Filderman a devenit odios în România şi nu mă puteam afişa cu un Filderman, indiferent că nu avea nici o legătură de rudenie cu faimosul [Wilhelm] Filderman. Al doilea, nu puteam să numesc un evreu ministru al aprovizionării în 1946, când lumea murea de foame şi când ţara era plină de pachetele Joint-ului. Ar fi însemnat o provocare să pun un evreu la aprovizionare. S-ar fi putut specula acest lucru împotriva guvernului, reacţiunea ar fi putut spune: Sigur, evreul de la Aprovizionare trimite pachete cu alimente evreilor şi-i înfometează pe români. Am invitat delegaţia să plece, după ce i-am dat aceste explicaţii, şi să nu mai revină  cu stăruinţele lor. Acest lucru nu mi-a fost iertat de conspiratorii sionişti, de agenţii americani evrei îmbrăcaţi în haina partidului. Nu mă surprinde că Ministerul Propagandei mă retuşează în broşurile sale, atâta vreme cât în Ministerul Propagandei şade [N.] Moraru – evreul care n-a uitat învăţămintele sionismului. Plâng artiştii, plâng oamenii de cultură şi de ştiinţă faţă de atitudinea  arogantă, sabotoare a acestui Moraru. Îi ameninţă… Ba, într-o bună zi, s-a adresat unui grup spunându-i că ar merita palme. Ştii că eu am legături cu lumea artiştilor, poate mai mult cu a artistelor… Şi mi se spun de toate… [Octav] Livezeanu a venit într-o bună zi la mine aproape plângând şi mi-a cerut să ac tot posibilul să-l scot de acolo, de la propagandă… Era obiectul bătăii de joc a lui Moraru şi nu voia să continue această situaţie umilitoare pentru el. [Eduard] Mezincescu – care şi el este evreu – este o păpuşă în  mâna lui Moraru. Moraru dirijează Ministerul Propagandei, azi Ministerul Artelor. (Te miră că am afirmat că Mezincescu este evreu? Tatăl lui Mezincescu a fost doctor la Bacău şi medic curant al lui Averescu. Tatăl lui Mezincescu a fost evreu botezat).

Dar Moraru nu este singur acolo. Moraru şi-a adus o serie întreagă de oameni. Ia Ministerul Propagandei de la un cap la altul şi vezi ce oameni sunt aceştia. Aproape toţi – evrei.

M-am pomenit într-o zi solicitat să invit la mine acasă echipa culturală bulgară care a venit în România însoţită de echipa culturală română care vizitase Sofia. Am primit ambele echipe. Aflasem că la Sofia a fost o echipă culturală română, dar nu-i cunoşteam compoziţia. De astă dată am avut-o în faţa mea: 7 inşi, toţi evrei. Aceştia au fost reprezentanţii culturii române la Sofia. Nu s-a găsit nici un scriitor sau om de cultură român. Credeţi voi oare că  acest lucru nu s-a remarcat, că reacţiunea nu a înregistrat că în străinătate cultura română nu mai  poate fi reprezentată decât de către evrei. Dar Moraru, sionistul, nu pricepe acest lucru. El urmează consecvent linia marii conspiraţii împotriva noastră.

Să lăsăm însă partea principală care îl priveşte pe Groza. Eu sunt un om sănătos, eu fac sport, eu nu-mi complic existenţa, eu pot suporta multe, pe mine duşmanii nu mă vor scoate din calea mea; legăturile mele şi ataşamentul meu faţă de partid sunt vechi şi verificate, cu toate greşelile pe care  le-am făcut şi le mai fac. Eu nu sunt omul pe care, dacă îl întrebi dacă a văzut pădurea de brad şi cu ce impresie s-a întors, să răspundă: “A, dar am văzut  o grămadă de căcat de capre”. Eu preţuiesc pădurea de brad aşa cum e ea, fără să mă uit la murdăriile de sub tufe.

Pentru mine un lucru este clar: americanii şi englezii au făcut în România diverse experienţe, au jucat pe diferite cărţi, au jucat pe cartea [Iuliu] Maniu şi n-au reuşit, au jucat pe cartea bandelor de spioni şi de sabotori reacţionari, tot peste mână, au jucat pe cartea legionarilor şi n-au reuşit; au jucat pe cartea greco-catolicilor – partidul a dejucat admirabil această manevră şi a câştigat poziţii noi; acum, joacă pe cartea ungurilor catolici, nu vor reuşi. Ei au însă o carte pe care se pot juca cu mult succes, este cartea sioniştilor, cartea evreilor. Formal, sioniştii nu activează ca organizaţie politică, în fond însă îi găsim  multiplicaţi în zeci de mii de exemplare, infiltraţi în viaţa noastră  politică, economică, de partid, administrativă. Să luăm pe rând organismele: Iată sportul, OSP. Cine conduce, cine dirijează acolo? Evreii. Nu mai vorbesc de aparatul nostru economic, de diferitele organisme pe care le-au creat: Romlacta, Romcar, Comerţul, Planificarea – pline de evrei, peste tot evrei. Cum vrei ca evreii de la Planificare să facă muncă cinstită şi corectă, să-l ajute pe Miron [Constantinescu], care este foarte bine intenţionat şi hotărât să facă multă treabă, cum să-l ajute pe Miron evreii puşi să planifice fabricile, întreprinderile comerciale de care ei au fost expropriaţi? Sioniştii sunt foarte bune elemente pentru coloana a 5-a.

Pe mine mă surprinde că uneori Rubin, acest agent american, intervine atât de stăruitor pentru câte cineva din Comitetul Democrat Evreiesc şi mă întreb ce interes are Rubin şi ce legături are el cu comuniştii din Comitetul Democrat Evreiesc. Eu cred că dacă Stalin ar cunoaşte această situaţie – şi m-am gândit într-o zi să mă adresez lui  – v-ar bate serios cu varga la spate.

Americanii  joacă acum pe cartea evreilor şi, într-o ţară unde avem 400 000 evrei, cu câteva zeci de mii infiltraţi în aparatul nostru de stat, economic, politic şi cultural, nu este greu de jucat pe această carte. Nu vă faceţi iluzii că îi puteţi schimba. Negustorii de ieri, fabricanţii de ieri, jucătorii de la bursa neagră nu-i puteţi transforma, chiar dacă vin şi vă demonstrează că l-au citit pe Marx şi că-l studiază pe Lenin. S-au făcut nişe cursuri caraghioase pentru evreii care pleacă în Palestina. Avem noi o grijă deosebită ca Palestina să nu cadă în dependenţa americanilor şi vrem să trimitem cât mai mulţi evrei democraţi în Palestina. Se dau şi examene politice la aceste cursuri. Ştii ce vorbesc evreii despre aceste cursuri? Mi-au spus-o câţiva: Domnule Groza, ce nu faci pentru un paşaport? Vreau să plec în Palestina, nu mai pot trăi aici, pentru că nu mai pot face afaceri. Învăţ marxismul, dar o să aibă grijă marea să mă scape de el. Când mă va prinde răul de mare, am să vărs, odată cu ce am mâncat, şi ce am învăţat. De unde este alimentată reacţiunea cu glume cam de felul acesta: La examenul ţinut la un asemenea  curs de democratizare a sioniştilor, profesorul întreabă: „Max, spune, te rog, ce este critica şi autocritica? Poţi  să-mi dai un exemplu?” Max rămâne încurcat. Se scoală Sami şi spune: „Ştiu eu. Iată ce este critica: Max Auşnit este un trădător şi un vânzător de ţară, care a fugit şi s-a pus în slujba americanilor”. – „Bravo, Sami. E un exemplu bun de critică. Şi acum, autocritica…” Şi tot Sami răspunde: „Prost am fost că n-am făcut şi eu ca Max Auşnit”.

M-am dus într-o zi într-un magazin de stat, să-mi cumpăr o cămaşă, şi am vrut să văd cum este organizat un magazin de stat. Spre  surprinderea mea îmi iese în cale conducătorul magazinului de stat, fost  patron al unui magazin foarte luxos în Bucureşti pe vremuri, pe care eu l-am cunoscut foarte bine, pentru că eram clientul lui. Îmi iese înainte cu o mutră tristă, amărâtă şi îmi spune:  „Domnule prim-ministru, pentru Dv. nu sunt mărfuri aici, nu este ca altă dată…” Indignat, l-am chemat la ordine şi i-am spus: „Nu ţi-e ruşine? Cu o asemenea mutră şi cu astfel de afirmaţii primeşti clienţii? Eu te ştiu când erai patron, că te pricepeai să primeşti altfel clienţii, să le expui marfa, să-i îndemni să cumpere, nu să-i dezguşti şi să-i goneşti. De ce nu e marfă şi pentru mine aici? Fabricile noastre nu produc? Am nevoie de o cămaşă, nu voi găsi pânză pentru o cămaşă pentru mine?” – Scârbit, am plecat din magazin, pentru că din câteva priviri mi-am dat seama că acest fost patron exploatator evreu şi-a  îmbâcsit magazinul tot numai cu vânzători evrei. Noi nu primim şi nu dăm muncă inginerului al cărui tată este declarat chiabur, dar primim şi încredinţăm posturi de comandă coloanei a 5-a sioniste,  pentru simplul fapt că ştiu să se lipească de partid. S-au cerut 50 000 paşapoarte de către evreii care vor să plece din ţară. De ce nu le-am dat aceste paşapoarte? Ce ajutor ne pot da aceşti 50 000 de evrei care umblă pe toate căile să obţină paşapoarte, care ne urăsc, care ne duşmănesc, care lucrează împotriva noastră cu toate legăturile lor şi cu toate neamurile lor? Nu înţeleg nimic din treaba asta. La distribuirea de mărfuri este o completă anarhie. Aţi  văzut exemplul adus de Luca în Consiliul de Miniştri cu opincile.  Nişte modele de opinci pe care trebuie scris: “aşa se poate sabota uşor”. Cred că nu este ţăran în ţara românească care să cumpere asemenea opinci. Poţi să presupui că cel care a conceput opincile caraghioase arătate de Luca nu ştie cum trebuie s fie o opincă? Dinadins a pus în fabricaţie o opincă pe care nimeni nu o va cumpăra pentru a distruge o materie primă preţioasă şi a ne face de râs comerţul de stat în faţa ţăranilor. Eu însumi am fost fabricant, eu ştiu ce poate să dea industria noastră textilă. Este posibil azi să nu mai găseşti în Bucureşti, în magazinul de stat, pânză pentru o cămaşă de calitate bună? Nevasta mea umblă de trei zile să-mi ajute câţiva metri de pânză  pentru o cămaşă de tenis. Este imposibil de găsit? – cu bumbacul minunat sovietic pe care îl primim să nu putem face noi lucruri de calitate bună? Abundă la produsele noastre calitatea inferioară. Fireşte, foştii patroni care stau în Comerţ, la Planificare, în industrie, în fabrici, coloana a 5-a sionistă în slujba americanilor, nu este interesată să dea economiei de stat produse de calitate bună şi suficientă.

Un alt aspect: Academia noastră, în frunte cu Traian Săvulescu… A fost alaltăieri la mine, plângând: nu mai poate. Este o bătaie de joc cu Academia. Toată Academia, în ce priveşte încadrarea, repartizarea de funcţionari, atribuirea de sarcini, este dirijată de [Mihail] Roller, ajutat de o evreică care nu are decât 21 de ani şi care face politică de cadre. Eu m-am opus ca Roller să fie numit academician. Partea proastă este că el ştie că eu m-am opus, pentru că la voi în partid atitudinea mea nu a fost conspirată. Puteam să-l fac eu pe Roller asistent, puteam să-i dăm lui Roller un loc de frunte în Academia, un loc politic de seamă, dar să nu ne batem joc de Academie şi să venim cu Roller, răsărit peste noapte, putem spune. Istoria  României să n-o mai poată citi nimeni decât din publicaţiile Roller… Eu îl apreciez pe Roller, este un om priceput şi muncitor şi este şi un bun istoric, dar de ce este nevoie ca lucrările de istorie să apară sub firma Roller? De ce reacţiunea să spună: Istoria Românilor, dacă nu are pecetea evreului Roller, nu mai poate fi învăţată ?… Las la o parte deformaţiile pe care le găsim în istoria lui Roller, pe lângă atâtea părţi bune.

De ce Săvulescu şi academicienii trebuie să trăiască sub teroarea unei evreice de 21 de ani? Totul este în Academie sub mâna ei. Dacă ea şi Roller nu-şi dau avizul, nimic nu se poate face în Academie. Traian Săvulescu nu mai poate trăi.

Un alt exemplu: Arghiropol a fost la noi secretar general la Preşedinţie. Trei ani de zile l-am folosit pe acest om într-o funcţie înaltă, ne-a făcut servicii aşa cum i-am cerut şi aşa cum s-a priceput. Nu a avut niciodată o atitudine duşmănoasă. Mi s-a cerut  totuşi să-l dau afară pe Arghiropol. Am înţeles dorinţa partidului şi m-am executat. Aflu că Arghiropol trăieşte azi din pomană, nu i se poate găsi un serviciu. Arghiropol, fost secretar general în regimul nostru, trebuie să se ducă zilnic la oficiul de plasare să-şi găsească un loc de muncă. Acum patru zile a venit plângând la mine: I s-a găsit un loc de muncă, fie portar la UCB, fie taxator la tramvai. Dar dacă Arghiropol s-ar chema Haimsohn, ar găsi repede un post foarte bun.

Alt exemplu: Mi s-a pus pe masă un decret de acordarea premiului naţional pentru o piesă Harap Alb; acordarea premiului naţional unei piese care nici nu se jucase încă: Harap Alb – o piesă pe care am văzut-o mai târziu şi care m-a îngreţoşat, după cum publicul este îngreţoşat de ea, şi aceasta se constată şi se vede – a primit premiul naţional, pentru că aşa trebuia să fie… aşa voia Moraru. Harap Alb a fost scrisă de Mendelson şi încă un Son. După prima reprezentaţie, când s-a constatat eşecul piesei premiate cu premiul naţional, Moraru a convocat artiştii de la Operă şi i-a înjurat, acuzându-i că au sabotat piesa. Moraru nu a văzut însă că piesa este proastă şi că nu artiştii, ci publicul o sabotează. Moraru nu  înţelege că din căcat nu se poate face bice.

Coloana a 5-a lucrează în toate domeniile. Artiştii sunt disperaţi. Iată-l pe Deceanu. Are o trupă de 160 de oameni, au  pregătit piesa Rapsodia ţiganilor de Lehar. O joacă minunat de bine. Umblă de câteva luni să stăruie să fie naţionalizată trupa, să intre cu trupa lui la stat. Nu i se dă voie, i se pun impozite, i se aplică amenzi. Sunt 160 de artişti şi artiste şi trebuie să mizereze pentru că Moraru nu îl acceptă pe Deceanu. 160 de oameni trebuie să rămână outsider, din voinţa lui Moraru.

Alt exemplu. Ştii că nu-mi plac evreii care-şi schimbă numele. Eu îl respect pe Ioşca [Iosif Chişinevschi] şi pentru acest lucru. (Ioşca este omul cu care mă înţeleg foarte bine, dar Ioşca este foarte prins. El nu-şi dă seama că şi în aparatul lui s-au infiltrat multe elemente care nu au ce căuta acolo. Ioşca nu poate urmări pe fiecare, şi ce face Moraru, şi ce face Roller, şi ce fac alţii). Când  mi s-a propus să-l iau la Preşedinţie pe [Nicolae] Popescu-Doreanu, am avut un incident foarte hazliu cu Gheorghiu-Dej. Eu credeam că Popescu-Doreanu este evreu şi m-a bucurat foarte mult când am aflat că este ţigan. L-am primit cu multă plăcere la Preşedinţie şi am lucrat foarte bine cu el. Şi sunt sigur că Popescu-Doreanu va fi unul din cei mai buni miniştri ai Învăţământului pe care România i-a avut vreodată. După ce Popescu-Doreanu a plecat, s-a pus problema unui alt secretar general. Eram preocupat în acele zile şi de o altă chestiune, în legătură cu Mia, fiica mea – fata îmbătrâneşte, se usucă, trăieşte o viaţă anormală şi eram preocupat de felul cum pot curma această stare de lucruri. Şi tocmai atunci îmi vine Ana [Pauker] – era la mine acasă, pare-mi-se – şi îmi spune: „Pătrule, vreau să-ţi prezint un tânăr care are să-ţi placă”… (Eu repede am pus lucrurile în legătură cu Mia). Şi, într-adevăr, mi s-a prezentat un tânăr foarte simpatic, foarte drăguţ. La câteva minute după aceea am aflat însă că tânărul nu era destinat Miei, ci era viitorul meu secretar general, Hodoş, şi el tot evreu, deşi e un evreu foarte simpatic.

Într-o zi, văzându-l că munceşte foarte mult, i-am spus în glumă: „Dragă Hodoş, ai nevoie de un ajutor, caută-ţi un băiat bun să te ajute”. Hodoş a acceptat această propunere şi, într-adevăr, a doua zi a apărut ajutorul lui, tot evreu.

Alta. Într-o zi simt nevoia să mă consult cu arhitectul, ştiam că am un arhitect la Consiliu. Când mi se prezintă, constat că nu mai se vechiul arhitect, e unul nou, şi acesta evreu. În altă zi mă durea o măsea. Am cerut să vină dentistul să mă vadă. Şi ăsta evreu.

La Caransebeş, conducătorul cel mare al organizaţiei de partid este Epstein. Epstein nu s-a sfiit, cu prilejul unei ceremonii religioase pe care noi am organizat-o pentru a îmbunătăţi o situaţie grea, nu s-a sfiit să afirme în faţa lumii: “Ce sunt porcăriile astea? Noi n-avem nevoie de popi”.

La Lugoj, şeful securităţii este Klink, tot evreu. Dacă voi analiza de ce la un moment dat am avut sute de ţărani fugiţi în munţi şi alăturaţi bandelor lui Uţă, vom găsi că toate acestea se datoresc prostiilor, actelor duşmănoase ale lui Klink, care la un moment dat a vrut să aresteze la Teregova vreo 40 de ţărani. Ţăranii au fugit în pădure şi după ei au mai fugit şi alte câteva zeci de ţărani, rudele şi prietenii primilor. Abia după ce am intervenit eu la Teohari şi am pus ordine la Teregova, am dat ţăranilor posibilitatea să se reîntoarcă; abia atunci am obţinut şi elementele necesare pentru a putea ataca bandele şi a le lichida cu ajutorul ţăranilor care fugiseră şi care, reîntorşi, ne-au furnizat informaţiile necesare. Uneori stai şi te gândeşti unde încetează prostia şi unde începe duşmănia. Fireşte, cu un Klink la Securitate la Lugoj, cu un Epstein în partid la Caransebeş şi cu alţii ca ei la Arte, Academie, Comerţ, Planificare, Industrie, în toată ţara, nu ne putem aştepta decât la consecinţele dezastruoase pe care le constatăm.

În Munţii Apuseni circulă legionari îmbrăcaţi în haina de partid şi sionişti camuflaţi în comunişti, şi ameninţă ţăranii cu duba şi cu trimiterea în Siberia, că nu vor accepta să intre în gospodăria colectivă. Nu este de mirare că în asemenea condiţii au putut la Hunedoara să  ia fiinţă numai în ultimul an 32 de cuiburi legionare. Verificaţi acest lucru: 32 cuiburi legionare într-un singur an reînfiinţate în Hunedoara, când acest lucru nu era posibil sub regimurile burgheze cu atâta uşurinţă, este un fenomen îngrijorător. Dar ce este mai interesant şi ceea ce confirmă acţiunea coloanei a 5-a, – după cum au declarat ţăranii reîntorşi din munţi – bandele sunt permanent perfect informate asupra mişcărilor aparatului securităţii. Ştiau perfect, spre exemplu, că la Luncaviţa vor veni 80 de miliţieni, ştiau şi cine îi va comanda, ştiau şi unde vor sta, şi ce vor întreprinde, aceasta cu două zile înainte ca miliţia să apară la Luncaviţa.

În concluzie, cred că partidul va trebui să-şi sporească vigilenţa şi să fie îndeosebi foarte vigilent faţă de  elementele din coloana a 5-a sionistă, care colaborează cu legionarii, care se afişează că sunt comunişti, dar în fond  sunt duşmanii regimului nostru. Recomandăm partidului să se ocupe de filarea celor puternici din partid, de tipul Moraru şi alţii, care îşi bat joc de noi.

Am avut nevoie să zvârlim brutal icoanele din şcoli? Ce am realizat cu aceasta? Am umplut bisericile. Niciodată bisericile nu au fost atât de pline ca acum. Am şters brutal slujba religioasă de la ora radio de duminică, pentru ca a doua zi  Londra şi Washington să  invite ascultătorii români să asculte ora religioasă pe care o vor transmite de aici înainte regulat, la posturile lor. Cine mergea înainte la biserică? Babele şi copiii. Azi – du-te şi controlează – bisericile sunt pline, sunt centre de adunare ale duşmanilor regimului. I-am spus lui Mezincescu: „Ai grijă, e Vinerea Mare, este un obicei în popor ca în această zi să nu aibă loc spectacole, balerinele să nu-şi prezinte graţiile pe diferite scene, să nu se cânte… Să se respecte sentimentul religios care este încă puternic ancorat în mase”. Mezincescu, deşi de acord cu mine, nu a putut face nimic, nu i-a dat voie Moraru. Moraru nu înţelege aceste lucruri; poate că le înţelege, dar face dinadins altfel… Şi ce am realizat? Am umplut în Vinerea Mare toate bisericile, de stăteau mii de oameni afară, în jurul lor, să asculte slujba.

Eu cred că, dacă Stalin ar cunoaşte toate aceste lucruri, v-ar da serios la dos. Şi mie, pentru că am tăcut. Nu mai pot să tac, trebuie să vorbesc, trebuie să avertizez partidul. Nu e ruşinos să-mi spună mie un ţăran: „Era mai bine, domnule Preşedinte, când ţineam o cuvântare în faţa ţăranilor şi când  se ridica câte unul: trăiască Maniu! … Aveam de cine să mă agăţ, aveam pe cine să combat. Azi vorbesc ţăranilor şi ei tac, nu-mi mai spun ce gândesc”.

În magazinele de stat – este o cifră recunoscută şi de Ana – avem 97 % evrei. La Comisia de Stat a Planificării, cu eforturile supraomeneşti pe care le fac specialiştii sovietici şi Miron, nu se rezolvă lucrurile. Formalităţi imense apasă aparatul nostru, ai nevoie de avize care durează săptămâni întregi, pentru a obţine un credit. Sigur, nu este nimic surprinzător în aceasta. Expropriaţii care stau azi în aparatul nostru de stat nu sunt interesaţi să uşureze funcţionarea fabricilor care au fost altădată ale lor. Deşi am creat toate condiţiile pentru a asigura realizarea planului, deşi dispunem de finanţe, dispunem de hotărârea muncitorilor, totuşi constatăm greutăţi imense care zilnic ni se pun în cale sub mii de forme. Este sabotaj organizat de coloana a 5-a.

Eu nu sunt antisemit. Eu simt însă datoria să sesizez partidul de constatările mele. Ana este o femeie minunată, este un cap politic clar, dar Ana pluteşte în nori, asta este marea ei lipsă. Ana nu ştie ce se face la Ministerul de Externe şi ce are ea acolo. Eu pregătesc material şi pentru Ana şi într-o zi am să vorbesc cu ea. Ministerul de Externe este plin de evrei, coloana a 5-a a pătruns şi acolo.

Nu vreau să fiu, din vina duşmanilor din partid, taxat ca neprieten al vostru. Cine vede că a fost smuls portretul meu din ordinul partidului, consideră pe drept cuvânt că eu sunt un duşman al partidului, reacţionarii mă popularizează. Eu nu am  nevoie de popularizarea reacţiunii, eu vreau să fiu înfăţişat aşa cum sunt.

Ţi-am vorbit de aceste lucruri  pentru a le transmite acolo unde trebuie; am simţit nevoia să mă descarc. Am încercat să vorbesc cu Gheorghiu-Dej, am prins însă o zi nepotrivită, Gheorghiu-Dej era foarte obosit. Munceşte mult şi este greu să-l smulg pentru un ceas-două, pentru ca să asculte plângerile mele. Totuşi, va trebui să vorbesc şi cu el, după cum va trebui să vorbesc foarte serios şi cu Luca şi cu Ana, înfăţişându-le aceste lucruri.

Ţi-am vorbit de toate aceste lucruri şi pentru motivul că partidul răspunde pentru poziţia mea. Eu nu sunt prim-ministru decât cu asentimentul şi cu sprijinul partidului  şi partidul este serios angajat cu răspunderea sa faţă de felul cum mă achit de însărcinarea mea şi cum sunt privit în ţară.

Vă avertizez, luaţi măsuri. Luaţi măsuri până nu e prea târziu!”

Stenodactilografiat: Sulamita Constantinescu,

                    în 2 ex.

(1 ex. la Emil pt. BP)

Extras din Gheorghe Buzatu – Nicolae Ceausescu – Biografii Paralele. Stenograme si Cuvantari Secrete. Dosare Inedite. Procesul si Executia. Editura TipoMoldova, Iasi, 2011