Academia Române revine în cazul pericolele generate de tehnologia 5G și cere Dezbatere Națională - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Academia Române revine în cazul pericolele generate de tehnologia 5G și cere Dezbatere Națională

ACADEMIA ROMÂNĂ – Tehnologia 5G –subiect de dezbatere națională

2 septembrie 2020

Comunicat de presă

Academia Română a lansat în data de 27 august 2020 un comunicat de presă în care atrăgea atenția că utilizarea pe termen lung a tehnologiei 5G poate avea efecte negative asupra sănătății oamenilor. Tema, așa cum precizam, este sensibilă la nivel mondial și a generat și continuă să genereze dezbateri în comunitatea științifică internațională. Comunicatul nostru a fost gândit ca o invitație către întreaga societate românească (specialiști, factori de decizie, mediul economic, corpul medical și întreaga populație), pentru ca împreună să analizăm și să ajungem la niște concluzii utile fiecăruia dintre noi.

Comunicatul a stârnit controverse, ignorându-se faptul că Academia Română a solicitat o analiză a impactului utilizării pe termen lung, deci ca urmare a expunerii de lungă durată a populației la radiațiile emise de aceste tehnologii. Studiile au menirea să trateze într-o manieră echilibrată avantajele și dezavantajele acestor tehnologii și să evalueze potențialul de risc asupra sănătății. Academia Română nu se opune implementării noilor tehnologii, ci dorește să fie luat în considerare principiul medical al prevenției înainte de trecerea la utilizarea lor pe scară largă.

Precizăm că decizia conducerii Academiei Române de a retrage comunicatul de pe site-ul instituției a fost luată ca urmare a hotărârii de a prelua inițiativa organizării unei dezbateri la nivel național, cu participarea tuturor factorilor implicați și elaborarea unui document comun.

Tema impactului tehnologiilor 5G asupra sănătății oamenilor, alături de subiecte precum impactul evoluției tehnologiei informației și comunicațiilor asupra omului şi societăţii, schimbările climatice, sistemul de educație contemporan și raportul dintre învățământul on-line și educația în clasă, se încadrează în seria de probleme majore ale societății pe care le-a abordat în ultima perioadăAcademia Română.

Biroul Prezidiului Academiei Române

Tehnologia 5G și posibilul impact asupra sănătății umane

Articole în presa de specialitate –Bibliografie selectivă
https://acad.ro/mediaAR/doc2020/b0902-Tehnologia5G-BibliografieStiitificaSelectiv.pdf

Opinii în presa internațională – Bibliografie selectivă
https://acad.ro/mediaAR/doc2020/b0902-Tehnologia5G-BibliografieOpiniiPresaInternationala.pdf

Sursa: Ioan Aurel Pop – Presedinte al Academiei Române

Vedeți și Academia Română: 5G poate cauza CANCER. Guvernul, dat în judecată pentru HG 5G. Antenele de telefonie mobilă, periculoase pentru sănătate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.