EVZ: Părintele Justin a ctitorit Mănăstirea martirilor de la Canal și Poarta Albă
Victor Roncea: Pe 16 iunie se împlinesc șapte ani de la plecarea la Ceruri a sfântului Părinte Justin Pârvu, a cărui impresionantă slujbă de înmormântare ați oficiat-o, alături de IPS Teofan și alți arhierei. Veți merge și anul acesta la pomenirea de la Petru Vodă? Ce v-a legat de Sfinția Sa și ce amintiri ne puteți împărtăși despre personalitatea marelui duhovnic, coleg de generație și idealuri cu marele duhovnic de la Marea Neagră, vrednicul de pomenire Părinte Arsenie Papacioc?
IPS Teodosie: Părintele Justin a fost cu adevărat o personalitate a bisericii care își va lăsa aureola peste timp. A fost un om al rugăciunii, al dragostei, al credinței curate pe care a apărat-o tot timpul. S-a și spovedit la mine, am discutat lucruri de credință. Mi-a fost atât de apropiat! Trebuie să spun că Părintele Justin este la Petru Vodă cu trupul dar cu sufletul și dragostea este și aici, la noi. Nu știu cum va fi atunci.
În fiecare an l-am prohodit și aici pentru că are aici la noi cel puțin două ctitorii. Ctitoria cea mai însemnată este cea de la Poarta Albă, unde mănăstirea înflorește, și unde dânsul a pus piatra de temelie. Mi-a indicat locurile unde trebuie să se ridice, mi-a arătat și locul barăcilor în care au fost chinuiți contemporanii săi împreună cu el. Apoi avem un nou așezământ, care se datorează tot Părintelui Justin, un așezământ monahal la Lumina, unde va fi și mănăstire și clinică.
Vom face așadar pomenirea Părintelui Justin ori aici, ori acolo, dar cel mai probabil aici, pentru că cei de aici mă cheamă și de ziua numelui, pentru că biserica mică este închinată chiar Sfântului Justin și țin foarte mult maicile și ceilalți apropiați să-l pomenească. Dacă doctorul Ștefan Mindea de la Standford, cel mai bun neurochirurg din lume, este aici, se datorează Părintelui Justin. Multe îi datorăm Părintelui Justin. Îl port în suflet și în rugăciuni în permanență. Pomenirea lui este perpetuă dar și la sorocul de șapte ani voi fi la pomenirea dânsului!
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, cel mai încondeiat și, totodată, cel mai aclamat ierarh al zilei, ne-a povestit, chiar înainte de Sfântul Justin Martirul și Filosoful, care se aniversează pe 1 iunie, ce va face la apropiata pomenire a șapte ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Justin Pârvu. De asemenea, ne-a lămurit oficial și de ce a murit IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pe care l-a cunoscut îndeaproape și care a păstorit și peste meleagurile natale ale Înaltpreasfințitul Teodosie, comuna Dorna-Arini, unde ierarhul de la Tomis a ridicat o mănăstire.
Integral la: Evenimentul Zilei
Foto: Mănăstirea Petru Vodă
Semnal: Ziaristi Online
Pingback: “Pământul acesta, Iisuse Hristoase, E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu” – Video cu Blândul Părinte Justin Pâevu de ziua lui, Sfântul Justin Martirul și Filosoful, recitând Cântecul Potirului, de Nichifor Crainic | Victor Roncea
Pingback: “Pământul acesta, Iisuse Hristoase, E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu” – Video cu Blândul Părinte Justin Pârvu de ziua lui, Sfântul Justin Martirul și Filosoful, recitând pentru noi Cântecul Potirului, de Nichifor Crainic | Vi