A plecat la Domnul creatorul teoriei succesiunilor coexistente, inițiatorul „Noii Enciclopedii a României”, un om minunat si o mare constiință pentru vremurile noastre, profesorul si Academicianul Tudorel Postolache. Enciclopedia inițiată de Excelența Sa, fiind cadrul unui extraordinar proces de cunoaştere, se anunța a fi, totodată, şi o nouă concepţie de pedagogie naţională. O asemenea operă vie chema tineretul la un proiect spiritual inaltator spre a-l feri de rătăciri și de risipirile unei postmodernități așa de amăgitoare. Domnul academician Tudorel Postolache întrunea o putere de credinţă, o lungime de voinţă, un tip de energie extraordinare, de tip minunat, așa de necesare pentru a susține marile proiecte.
„Noua Enciclopedie a României” este o necesitate europeană, aşa cum statul român, precum spunea altădată Nicolae Iorga, a fost și este un stat de necesitate geo-politică europeană. Un stat de cultură la Dunărea de jos nu-şi poate exercita funcţiile strategice fără un asemenea proiect, și cultura românească nu-și poate exprima întreaga ei putere misionară fără o asemenea mare operă.
Enciclopedia ca tip de cunoaștere și ca mișcare spirituală, ne spune autorul acestei teorii, înflorește în faza tranziției de la fragmentarismul medieval la globalismul inter-civilizațional. Ca urmare a marii cuceriri a generației columbiene, care a lărgit spațiul Europei de 30 de ori, lumea a fost antrenată, ne spun teoria succesiunilor coexistente și autorul ei, dl Academician Tudorel Postolache într-un proces de trecere de la stadiul succesiunilor civilizaționale simple la stadiul succesiunilor coexistente și deci la un ciclu istoric de integrare inter-civilizațională (Postolache, Tudorel, Vers un ideal pratiquable, Ed. Academiei Române, 2008).
Noua ordine este fondată pe un fenomen de „întâlnire” a civilizațiilor, de intercunoaștere planetară din care s-au născut științele noi, care au dat startul ciclului enciclopedic al cunoașterii universale și au prilejuit inventarea proiecției Mercator a hărților planetare (procedeu datorat flamandului Gerard Mercator). Lumea înainta pe fluxul planetar al expansiunii coexistențiale a civilizațiilor. Aceasta este legitatea noii lumi, ne spune Acad Tudorel Postolache în cuprinsul teoriei Dsale a succesiunilor coexistente. Impulsul expansionar al noii lumi a fost și marele impuls enciclopedic al omenirii dar și prima lovitură teribilă dată cunoașterii enciclopedice a popoarelor. Cum se explică un asemenea paradox? Ca să înțelegem lucrul acesta trebuie să verificăm ce anume s-a întâmplat în cadrul marelui ciclu secular al tranziţiei europene. Teoria Acad Tudorel Postolache ne propune un răspuns veridic derivat din analiza modelului de propagare a creativității elitelor în cadrul sistemului mondial modern. D-sa ne avertizează asupra unei posibile crize a creativității elitelor răsăritene pe toată durata lungii tranziţii europene, criză care a îmbracat forma unui deficit de energie. „O entitate socială de tip vechi se poate adapta la un mediu nou, chiar radical schimbat, dar se poate întâmpla să nu mai aibă energia internă necesară pentru a se readapta la o a doua schimbare succesivă” (Postolache, 58). Ea este capabilă, altminteri spus, de schimbare adaptativă nu însă și de schimbare inovativă adică de acel spirit din care se nutrește și elanul enciclopedic al unei culturi. Forța sistemului hegemonic combinată cu slăbiciunea elitelor a făcut posibilă devierea societăților de la directia lor organica. Performanța enciclopedică este rodul combinării fericite a impulsului expansionar al noii civilizații cu puterea creatoare și deci cu spiritul inovator al elitelor locale. Elitele imitative nu au imbold enciclopedic fiindcă se mulțumesc să împrumute viziunile metropolei și deci enciclopediile metropolitane. Autocunoașterea nu face parte din programul lor spiritual și deci din schema lor sufletească. Când elitele sunt puternice enciclopedia nu va întârzia să răzbată în chip de mare operă de autocunoaștere etnopolitică și etnospirituală a acelui popor. Impulsul enciclopedic al Noii Enciclopedii a României aparține unei generații și unei elite creatoare care a dominat scena culturală a României ultimului pătrar al secolului al XX-lea. Spiritul eniclopedic ilustrat de proiectul NER inițiat de Acad Tudorel Postolache, ori de Istoria Românilor coordonată de un alt exponent al generației eroice a ultimului pătrar al veacului trecut, finalizarea marelui dicționar al limbii române, susținut de energetismul aceleiași generații, marea literatură a generației Labiș, cum a fost denumită, sunt opera unei epoci și a unui val generațional care au transformat, în spațiul românesc, succesiunile simple în succesiuni coexistențiale, semnul suprem al marii performanțe. Generațiile și elitele noului val postdecembrist nu dau semne ale unui cât de discret elan creator ceea ce ne face sceptici în legătură cu spiritul inovator de care este radicală nevoie pentru o relansare a ciclului cunoașterii enciclopedice a României postmoderne. Ca și marii proprietari de ieri, elita tehnocratică și politică a perioadei reformatoare a dovedit aceeași oboseală, același tip de absenteism, același comportament demisionard datorat divorțului lor de fondul civilizațional propriu și adeziunii la ademenirea sistemului și deci la promisiunea lui îndoielnică. În loc să cultive valorile românești, să întărească munca și capitalul românesc, elita tehnocratică, ne spune dureros de lucid Academicianul Tudorel Postolache, a optat pentru câștiguri rapide, necorelate nici cu munca, nici cu puterea capitalului și nici cu performanța propriilor întreprinderi. Ea s-a rupt deopotrivă de comunitatea națională de muncă și de imperativul slujirii poporului român, adică de consolidarea genului românesc de viață prosperă, lăsând sistemul industrial la discreția unui agent deviant, oligarhia, care a desăvârșit opera de distrugere. Cele patru componente – reforma, privatizarea distructivă, ideologia tranziției salvatoare, soteriologia integrării europene – au alcătuit cadrilaterul conversiunii sistemice și deci al falimentării României industriale și rurale. Mecansimul și mașinăria au fost similare în tot Răsăritul. Conversiunea înțelesurilor și a logicii proprii sistemelor naturale la logica și semantica metasistemului globalist s-a bazat pe folosirea convergentă a mecanismului pieței, a banilor și, nu în ultimul rând, a ideologiei neoliberale cu toată mașinăria ei, de la televiziunea ademenitoare a statului magic la corectitudinea politică. Enciclopedia ca proces de autocunoaștere și ca mișcare spirituală este cadrul refacerii legăturilor rupte ale elitelor unui popor cu fondul civilizațional național și universal. Tranziția a fost, în esența ei, o ideologie de camuflare a unui proces de conversiune sistemică a popoarelor, amăgite să adere la un sistem străin de fondul civilizațional propriu și să accepte o masivă și tragică denaturare a vieții spre insolvența fondului vital însuși al acelor popoare. Pe un asemenea fundal, spiritul enciclopedic se diminuează masiv. Sistemul își „devorează” părțile constitutive, adică „entitățile secundare”, care compun nutrimentul enciclopediilor. Acesta este rezultatul conversiunii sistemice. Legea epuizării energetice a entităţilor secundare generate de expansiunea „nucleului dur” al sistemului este mai generală, ne spune Acad Tudorel Postolache.
„O entitate care a atins pragul ei de maturitate „învinge toţi competitorii pe terenul pe care este obişnuită să se bată. Dar, pe de altă parte, dacă terenul de luptă se schimbă, ea va fi zdrobită…..Aşa se poate explica extincţia unui mare număr de specii. Condiţiile climatice se schimbă. Speciile au folosit toate resursele energiilor lor vitale pentru a se adapta acestor circumstanţe… Ele n-au mai păstrat combustibil pentru a se putea adapta altor circumstanţe. Angajate în sens unic, ele nu mai pot să-şi modifice direcţia şi sunt condamnate la dispariţie” (A Toynbee, apud Postolache, Tudorel, Vers un ideal pratiquable, Ed. Academiei Române, 2008, 59).
Aceasta este esența conversiunii sistemice. În genere, expansiunile se confruntă cu pragurile critice dincolo de care „nucleul care a generat entitatea în expansiune” este supus unei „aventuri suicidare” (Postolache, Tudorel, Vers un ideal pratiquable, Ed. Academiei Române, 2008, 59).
„Dincolo de un atare punct critic, o extensie devine supra-imperialistă (esenţa supraimperialismului fiind divorţul iremediabil între obiective şi mijloacele de gestionat pentru atingerea lor)” (ibidem). „Imperialismul se reproduce inexorabil, în lărgime şi în profunzime, până la un punct de la care obiectivele şi mijloacele de care dispune pentru realizarea extinderii intră în coliziune” (ibidem).
Ce constatăm? Impulsul expansionar al noului sistem istoric a împins elitele lumii într-o frământare, un elan, un flux vital extraordinare, din care se va alege, în cele din urmă, generația lui Columb care va și reuși să modifice radical orizontul spațial al lumii și să ofere mediul potrivit pentru noul curs al istoriei și pentru marea biruință a spiritului enciclopedic european. Derulându-se în tot triunghiul atlantic, noul comerț preschimbă Atlanticul în lac interior. Aceasta este faza benefică a conversiunii sistemice. Civilizațiile reacționează și astfel, ne spune teoria succesiunilor coexistente, se declanșează impulsul spre expansiunea coexistențială și spre autocunoaștere enciclopedică a civilizației însăși. Savantul american, Im Wallerstein, evidențiază și el fenomenul prin ceea ce consideră a fi fost competiția dintre Europa și China pentru adjudecarea conducerii sistemului. China concura și ea la ocuparea poziției de start în marea cursă către explorarea mărilor și oceanelor. S-a întâmplat, însă, un fenomen curios. Elitele civilizațiilor non-europene intră brusc și inexplicabil într-o „oboseală” și astfel impulsul expansionar scade în loc să crească în fața pragului de start al proiectului maritim sau oceanic. Singurele elite care trec pragul adaptativ spre un stadiu creator sunt cele europene. În același moment se produce, însă, și prima autoconvertire imperialistă în profilul lor interior, care va pava nu numai drumul ascensiunii, ci și calea spre dezastru (preschimbând marea expansiune în ”aventură suicidară”, cum o califică Acad Tudorel Postolache). Descoperindu-se singure pe scena lumii și foarte puternice, ele trec de la expansiune coexistențială la una bazată pe competiție hegemonică și astfel se naște impulsul imperialist: se trecea de la ideea mersului împreună la ideea mersului unuia singur contra tuturor și deci asupra celorlalți. Aceasta este deja faza depresivă a conversiunii sistemice și a spiritului enciclopedic european. Ordinea coexistențială se transformă în subordine colonială. Lumea începe să parieze pe un singur sistem, adoptă sistemul capitalist nord-atlantic – bazat pe externalizarea costurilor, colonialism și periferializare – ca pe o nouă religie. Niciunul dintre actorii majori ai scenei nu-și mai aminteau de sentimentul care predominase în orașele Renașterii florentine, genoveze etc., prin agenții care descoperiseră noile civilizații minunându-se de ele, adică purtați de bucuria florală a pluralității lumilor și culturilor. În locul acelei sensibilități florale și a filosofiei adjectivelor (Noica) se instaurează un fel de beție a puterii și astfel începe domnia conjuncției enumerative. „Lumea sunt eu”, părea să spună orice mare întreprinzător al comerțului când venea în atingere cu lumile de peste mări, transformate progresiv în simple colonii. În locul sensului general al lumilor și al lucrurilor se instaurează conjuncția, cantitativul, multul: eu am (posed) și aia și aia și aia… Acesta este al doilea pas al conversiunii sistemice a lumii, al stingerii vârstei florale a spiritului enciclopedic care lasă loc coloniilor cu cenușiul lor mercantil, cu cantitativul colonizatorilor și cu setea de aur. Enciclopedia lasă loc antropologiei coloniale și strategia coexistențială lasă locul strategiei subalternizării. Civilizațiile extraeuropene păreau să nu mai aibă puterea de a se readapta creator la un mediu schimbat. Curiozitatea vie și bucuria descoperirilor și a diversității lasă locul hipnagogiei sistemului, somnambulismului și legănării în amăgirea atotputerniciei sistemului. Elitele orientale se lăsau purtate spre o lungă hibernare indusă de adoptarea somnambulică a formelor și formulelor înșelătoare ale sistemului colonial, imperialist, din care nu par a se fi trezit nici astăzi deși nu lipsesc manifestările hipnopompe, ale unei trezvii inevitabile. Ne aflăm în fața unui amplu proces de revenire pe scenă a actorilor civilizaționali care par să aibă destulă putere insurecțională pentru a revitaliza strategia coexistențială în locul celei hegemonice. În cadrul acestei „treziri” lumea începe a ieși din somnambulismul conversiunii imperialiste. Teoria succesiunilor coexistente luminează fenomenul și întrevede direcțiile lui de evoluție: școala universală și spiritul enciclopedic. Chiar cele două entități, economia de piață și capitalismul, par a prelua redefiniri care sunt uneori receptate ca fiind mișcări subversive și astfel cele două „globalisme” – cel hegemonic și cel coexistențial – par să intre iarăși în coliziune. Cunoașterea mapamondică fondată pe mișcarea spirituală eniclopedică a culturilor și Noua Școală sunt, ne spune teoria succesiunilor coexistente, semnele noii direcții spre universalizarea coexistențială a istoriei. Condiția accelerării noului curs al istoriei este însă creativitatea elitelor locale sau naționale. Capacitatea lor de a susține cele două proiecte – școala universală și noua enciclopedie – este una dintre condiționalitățile esențiale ale succesului popoarelor în fața acestei teribile provocări.
Sigur că despre „Noua Enciclopedie a României” s-ar putea vorbi foarte frumos, în termeni spirituali. Fiindcă, aşa cum s-a mai spus, Noua Enciclopedie reprezintă o mişcare spirituală cu adevărat. Sintetizând, Noua Enciclopedie a României, ca orice enciclopedie, este un proces de cunoaștere, un cadru de pedagogie națională, o extraordinară mișcare spirituală și o școală a energetismului, a personalismului energetic național. Aş vrea să cred că ziua acestei îndurerate despărțiri este ziua mărturisitoare a unei noi întâlniri spirituale cu omul de o rară profunzime și sensibilitate, Academicianul Tudorel Postolache, inițiatorul unui proiect enciclopedic extraordinar, creatorul unei teorii de uluitoare surpriză, teoria succesiunilor coexistente, cel ce-a lansat modelul analizei trinomice a valorii, teoria rentei de identitate și a proprietății identitare. Acestea sunt luminile care-i vor lumina numele și memoria în conștiința generațiilor succesoare ca să poată deveni, prin darul operei sale, generații coexistente cu marele om. Clipa aceasta, însă, este una de mare durere si regret profund.
Dumnezeu să-l odihnească în pace cu dreptii pe omul vizionar, Academicianul și profesorul Tudorel Postolache, înălțat în conștiința veacului de un elan ordonator și slujitor de excepție la încrucișarea mileniilor!
Sursa: Ilie Bădescu / FB
