“Mai mulți voluntari mireni și monahi au reușit ca să publice online toate articolele părintelui jurnalismului românesc, militant ardent pentru România Mare – Românul Absolut Mihai Eminescu”, se arată pe site-ul Mihai-Eminescu.Ro.
“Este o premieră care se datorează exclusiv unei inițiative românești private susținute de rugăciunile fraților monahi, cărora le mulțumim din suflet pe acestă cale. Pentru prima oară de la înființarea internetului în România orice român poate găsi aici un articol al lui Eminescu, atât după titlu și subiect tratat cât și după perioadă sau publicație”, se mai scrie într-o Dare de seamă.
“Articolele au fost reproduse individual din OPERA POLITICĂ a lui Mihai Eminescu, Ediție Critică întemeiată de Perspessicius și îngrijită de Muzeul Literaturii Române, Coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei RSR, 1985-1989. În prezent reluam fiecare articol și îl confruntăm cu Ediția Integrală Mihai Eminescu în 11 volume îngrijită de regretatul istoricul literar Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române și publicată pe spezele proprii la Editura Național în 2010. De asemenea, ne străduim să îmbunățim aspectele tehnice ale site-ului”, mai informează autorii, care mulțumesc în final “pentru răspândirea de aici a cuvintelor de foc ale marelui nostru înaintaș și martir pe altarul României Mari, Mihai Eminescu”.
Totodată, la 170 de ani de la nașterea Românului Absolut artistul Florin Roștariu oferă prin intermediul site-ului Mihai-Eminescu.Ro cele patru fotografii clasice ale lui Eminescu, prelucrate, îmbunătățite și mărite. Le preluăm și noi aici.
Pagina de Facebook Mihai Eminescu – Aici
Semnalăm câteva titluri:
RUGĂCIUNE. Eminescu și Maica Domnului
Academia Română organizează miercuri, 15 ianuarie 2020, sesiunea festivă „Sincroniile europene ale culturii române“, dedicată Zilei Culturii Naționale – Mihai Eminescu, aflată la a zecea ediție. Evenimentul se va desfășura în Sala Mare a Ateneului Român, începând cu ora 11, și va fi moderat de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Manifestarea se va încheia cu un moment eminescian susținut de actorul Dorel Vișan.
În foaierul Ateneului Român va fi organizată expoziția foto-documentară „Eminescu 170“, realizată de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, și vor fi prezentate trei colecții de carte ale Academiei Române: „Civilizația românească“, „Basarabica“ și „Izvoare privind istoria românilor“– Seria „Hurmuzaki“, informează Biroul de comunicare al Academiei Române.
La împlinirea a 170 de ani de la naşterea poetului național Mihai Eminescu, miercuri, 15 ianuarie 2020, va fi oficiată o slujbă de pomenire la cimitirul Bellu din Bucureşti, transmite Patriarhia Română.
Între orele 8:00 și 10:00, în capela cimitirului Bellu va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi care slujesc în cimitirele din Bucureşti, urmată de slujba Parastasului la mormântul poetului, la ora 10:00. Profesorul eminescolog Nae Georgescu va susține un cuvânt la mormântul Românului Absolut.
Dumnezeu să-l odihnească pe aprigul și blândul Mihai Eminescu în rând cu drepții și sfinții neamului românesc!
Prelucrare Foto: Florin Roștariu
Pingback: Mihai Eminescu despre cei ce ne conduc – VIDEO. Cadoul unui artist: Fotografiile clasice îmbunătățite, la 170 de ani de la nașterea Românului Absolut. | Victor Roncea Blog