”Acesta este Fiul Meu mult iubit întru care bine am voit”

de Elena Solunca Moise

Sf. Grigorie de Nazianz, prezentând în două registre complementare mulțimea atributelor lui Hristos, subliniază că ”a fost botezat ca om, dar a dezlegat păcatele ca Dumnezeu, nu pentru că avea nevoie de curățire, ci ca să sfințească apele…ca un miel fără glas nu a spus nimic, dar este Cuvânt vestit de glasul celui ce strigă în pustie…Moare dar dă viață și dezleagă moartea de moarte, este îngropat, dar înviază, coboară în iad dar aduce sus sufletele dar le urcă în ceruri, dar va veni să judece vii și morții și să probeze astfel de cuvinte” Dacă primele cuvinte ar duce spre rătăcire, următoarele ”împrăștie rătăcirea”. Asta pentru că, așa cum a spus, și nu odată, nu a venit să strice Legea, ci s-o plinească. De stricat, au făcut-o oamenii prin neascultare, cum o facem și astăzi, deși ne numim creștini. Ne întrebăm cu Sf. Igantie Teoforul, câți dintre noi și suntem creștini adevărați, adică aducem slavă lui Dumnezeu cu inima și cu gura fără a ne lepăda cu fapta. Până la vârsta de 30 de ani. Hristos s-a arătat doar ca Fiu al Omului, petrecând împreună cu Preasfânta-i Maică și cu dreptul Iosif , care era tâmplar și când tatăl Său după trup s-a stins, a rămas singur cu Maica Sa Preasfântă. ”Fiul teslarului” continua munca tatălui după trup anume să ne arate că trebuie să ne dobândim existența prin muncă onestă și nu așteptând să ”pice de sus” sau să ne dea alții. Iisus, care biruia necondiționat în discuții pe cei mai de seamă învățați ai timpului,a primit să facă muncă fizică astfel încât noi să conștientizăm faptul că nu o anumită sau că una este superioară altora,ci felul cum o facem, după cuvântul lui David: ”Ieși-va omul la lucrul său și la lucrarea sa până noaptea”.

Când a împlinit 30 de ani, vârsta ”bărbatului desăvârșit” Hristos ca Fiul Omului și-a început propovăduirea deoarece Legea veche interzicea cu desăvârșire ca cineva să fie învățător mai înainte de a atinge această vârstă. Sf. Ioan Gură de Aur descrie vârstele, astfel: „Cea dintâi vârstă, a copilăriei, are multă neştiinţă şi nebunie; cea de a doua vârstă, a tinereţilor, cu poftă trupească se aprinde; iar cea de treizeci de ani, vârsta bărbatului desăvârşit, aceasta robeşte pe om tuturor păcatelor. De aceea, şi Hristos Domnul a aşteptat până la această vârstă ca să Se boteze, ca să împlinească voia Domnului şi, totodată, să sfinţească firea noastră şi să ne dea putere ca să biruim patimile şi să putem scăpa de păcatele cele de moarte.” După rânduială, cel ce urma să fie botezat trebuia să fie scufundat în apă până la grumaji și ținut așa până ce își mărturisea toate păcatele și, numai astfel, primind învoirea de a ieși din apă. Sf. Evanghelist Marcu scrie că, Hristos fiind fără de păcat, nu avea de ce să stea mai mult în apă și a ieșit pe dată. Atunci, minune a minunilor, cerurile s-au deschis pentru a lăsa ochilor să vadă o lumină strălucitoare și pe Duhul Sfânt,ce coborând în chip de porumbel a grăit spre auzul tuturor celor de față: ”Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit”. Ne amintim că la potopul din zilele lui Noe, pedeapsă trimisă de Dumnezeu oamenilor pentru păcatele lor, tot un porumbel a coborât cu un ram de măslin în cioc, vestind iertarea păcatelor și sfârșitul pedepsei. Dintre toate păsările, a fost ales porumbelul pentru că este o pasăre curată, iubitoare de oamenii, blândă, fără de răutate și ocolind a sta în locuri murdare. El simbolizează acum Duhul Sfânt, ”Duh al Adevărului care de la Tatăl purcede, Care împreună cu Tatăl este închinat și slăvit, care a grăit prin prooroci.” Cum pe ”Dumnezeu nu este cu putință a-L vedea oamenilor, pe care nu cutează a-L privi oștirile îngerești”, Ziditorul și-a făcut simțită prezența prin auz, când toți au prins de veste prin limpede glasul Părintelui Ceresc mărturisind: ” Aceste este Fiul Meu mult iubit, întru care bine am voit”. Odinioară îi spusese lui Moise ”Eu sunt cel ce sunt” și fiul Său rostește și se arată ca fiind ”Calea, Adevărul și Viața” Dacă, așa cum încredințează Sf. Ap. Ioan, ”Dumnezeu este Iubire” voia Lui este împlinită de Fiul Cel Unul Născut înainte de toți vecii. A mărturisit ucenicilor: ”Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui”. Asta pentru că este ”Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, Născut nu făcut prin care toate s-au făcut”.

Se descoperea în acest fel oamenilor Preasfânta Treime și, de aceea, sărbătoarea de astăzi se numește Epifanie sau Teofanie pentru că Hristos se arată ca Fiu al Lui Dumnezeu, cum îl vestise Sf. Ioan Botezătorul și,în același timp, se revelează taina Sfintei Treimi. Învață troparul sărbătorii: ”În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, slavă Ţie.”Toate s-au plinit după cuvântul lui Dumnezeu, cum de altfel, spune însuși Înaintemergătorul Domnului: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt”. Sf. Ioan striga ”Pregătiți căile Domnului, drepte faceți cărările Lui”. Mulțime de oamenii veneau la acest apostol al pocăinței și nu puțini credeau și spuneau că el are fi cel așteptat, însă el mărturisea:„Vine după mine Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Că eu v-am botezat cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt”. Pocăința precede ascultarea și Sf. Ioan Botezătorul împlinind-o, a primit a vedea ceea ce nimeni văzuse – pe Fiul lui Dumnezeu în cip de Fiu al Omului. A venit întru respectul Legii, Cel mai curat decât oricare dintre oameni, fiind născut din Preacurata şi Preasfânta-i Maică-Fecioară, și fiind El Însuşi izvorul a toată curăţia şi sfinţenia. Ca ”miel al lui Dumnezeu” a venit să se boteze și a venit anume la Sf. Ioan ca el să fie martorul nemincinos care să afirme în fața tuturor cum a văzut Duhul Sfânt coborând asupra Sa și cum Tatăl ceresc L-a recunoscut și El respectând cutuma oamenilor.

Pocăința, smerenia, ascultarea ca repere pentru sufletul dornic de mântuire

Pocăința aduce îndată cu sine smerenia și Ioan, cunoscându-L în Duh a spus: ”Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”. Cu adevărat și Ioan avea trebuinţă de botezul cel de la Domnul, ca unul născut în păcatul neascultării venit prin de Adam și răsfrânt asupra întregului neam omenesc. Fiind și Hristos, ”Trimis”, dătătorul Legii a făcut ascultare supunându-se El Însuși, dând pildă spre aminte că dătătorul Legii nu poate fi deasupra Legii pe care a dat-o. A venit tocmai în timpul în care oamenii aveau cea mai mare nevoie de un Mesia și când nu puțini erau cei care se și pretindeau a fi, acei prooroci mincinoși care au fost și sunt mereu. Domnul îi îngăduie ca să ne învețe în cine și cum să credem, cum avea să spună Sf. Ap. Iacob că, fără fapte doveditoare, credința este moartă. De aceea când Sf. Ioan Botezătorul, în temniță fiind, a trimis să întrebe dacă este Cel așteptat, Hristos îi spune să meargă și să povestească cele văzute – orbii văd, surzii aud, slăbănogii merg și săracilor li se bine-vestește. Spunând că va veni întru ”slava Sa” a făcut-o arătând că așa a și făcut-o, dar înveșmântat în curățenia trupului și smerenia Duhului. Cel prin care ”toate s-au făcut” s-a arătat ca făcător a toate, ca la rându-ne să lăsăm a mărturisi despre noi, nu vorbele, adesea goale și sunând ca butoaiele hodorogite rostogolindu-se pe drumuri. El, Iisus a în urma faptelor sale așa cum păstorul merge în spatele turmei păzind-o, având grijă să dea oilor sale hrană și apă la vreme și veghind la odihna lor. Domnul veghează și ascultă rugile noastre, dar nu pe toate și nici oricum, ci a celor smeriți care, ascultând îndemnul Sf. Ioan Botezătorul, se pocăiesc, botezul fiind primit în cunoștință de cauză, cum spunem astăzi. Dorind mărturisitor ca ”tot omul să se mântuiască și nimeni să nu piară, Domnul dăruiește și uneltele – pocăința și smerenia. Sunt doctoriile ce vindecă omul de păcatele trufiei și neascultării care dus la căderea din rai a primilor oameni, Și dacă Acela care a făcut Legea pentru noi este întâiul care se supune ei, noi, cei pentru care Legea a fost anume dată nu ar trebui să facem la fel? Desigur, ar spune mai toți. Dumnezeu însă dorește s-o facem din voia noastră, arătând-o ca fiind bună după asemănarea Celui care cu mâinile Sale ne-a făcut și ne-a dat Duh Sfânt. Ne rugăm lui Dumnezeu, fiecare după mintea și inima sa și rugile ajung la Domnul care le împlinește cu prioritate pe cele care sunt pentru iertarea păcatelor ca ușă de intrare a lucrării voii Sale. De aceea, botezul lui Ioan se făcea în fața comunității care astfel era martoră și se putea ruga pentru iertare. Are nevoie de rugăciune multă și cu inimă zdrobită, fiindcă niciodată el nu va atinge smerenia lui Hristos izvorâtă din ascultare netăgăduită. În Grădina Ghetsimani s-a rugat cu lacrimi de sânge: ”Părinte, dacă este cu putință, fă să treacă de la Mine paharul acesta, dar nu voia Ta nu voia Mea să se facă.” În toate, s-a arătat așa cum a spus Ioan Înaintemergătorul – ca miel al lui Dumnezeu, Cel care a venit să ridice păcatul lumii”. L-a ridicat cu puterea curăției și iubirii Sale și, luând păcatele noastre, a rămas fără păcat pentru că le-a curățat cu sângele Jertfei Lui fără de prihană. Atunci a rostit iar spre știința tuturor că ”Mi s-a dat toată puterea în cer și pe pământ”. La nunta din Cana Galileei, când vinul se terminase, Maica Sa Preasfântă, deopotrivă fiică a Domnului, Maică a Fiului său și mireasă a Duhului Sfânt a zis celor de atunci și din toate timpurile: ”Faceți tot ce spune El”, pentru că așa cum avea să recunoască ”Eu și Tatăl Una suntem”, Tatăl rostește și Fiul făptuiește de aceea este ”mult iubit”, ca regăsindu-se în Fiul care din ”Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii”. Întrupat ca Fiu al Omului, Hristos este recunoscut acum ca Fiu al lui Dumnezeu ca chipul după care am fost făcuți să renască din tina păcatelor cum spune o rugăciune: ”Vine Hristos să dea mântuire tuturor oamenilor prin Botez, ca întru Adam curățește, pe cel căzut înalță, pe tiranul cel surpat, rușinează, cerurile deschide, pe Dumnezeiescul Duh îl coboară și împărtășirea nestricăciunii dăruiește”.

Astăzi toată zidirea se sfințește și-și pune haina curăției dintâi iar noi, prăznuind această mare sărbătoare s-o facem cu pocăință și smerenie ca astfel să ne facem vrednici de Botezul său zicând: Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat” și așa să petrecem stăruind a sfinți numele Tatălui ceresc, așa cum îngerii o fac în ceruri. Mai mult ca în alte ori, simțim povara păcatelor noastre ridicate de Hristos, Fiul lui Dumnezeu întru care Ziditorul a vrut binele iar Fiul cheamă: ”Fiți buni cum Tatăl vostru cel ceresc bun este”. Să recunoaștem,ne este greu și, cum am mai făcut, îngenunchem cu Vasile Voiculescu mărturisind: ”Poate nu știu să mă rog…Prihană,/Sălbăticie e tot ce-ncerc a spune…/Dar urletul de lup prins în capcană/Nu-i pentru Tine tot o rugăciune?”.

Ne îndreptăm spre Domnul inima în care chipul Său este de neșters și Domnul se regăsește pe Sine-i în sublimul rotunjit al Sfintei Treimi în împreuna vorbire cu Dumnezeu. O facem cu credința nestrămutată că, așa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, Domnul poate face din noroi boabe de mărgăritar și din Fiu al gheenei, fiu al Împărăției cerești.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Icoane: Doxologia / Foto: PărinteleJustinPârvu.Ro

Foto cu Parintele Justin Parvu: Vasilica Dulama / ParinteleJustinParvu.Ro