Ajutați Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă a Părintelui Justin Pârvu pentru refacerea sa după incendiul de la stăreție! Miracolul cu moaștele unui sfânt călugăr. FOTO UPDATE: Altarul Paraclisului a fost ocolit de foc! | Ziaristi Online

Ajutați Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă a Părintelui Justin Pârvu pentru refacerea sa după incendiul de la stăreție! Miracolul cu moaștele unui sfânt călugăr. FOTO UPDATE: Altarul Paraclisului a fost ocolit de foc!

Sâmbătă, 4 ianuarie 2020, pompierii nemțeni au fost solicitați în jurul orei 21.00 să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o chilie de la Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă, comuna Poiana Teiului, respectiv clădirea stăreției, informează presa online locală.
Mănăstirea este ctitorită de marele duhovnic al Ortodoxiei Părintele Justin Pârvu și a fost clădită împreună cu un spital, un azil de bătrâne și un cămin de copii.
La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului. Ajunși la locul indicat pompierii au constatat că incendiul se manifesta la nivelul întregului acoperiș. Deoarece exista posibilitatea propagării incendiului la biserică, au fost solicitate forțe în sprijin de la Detașamentele Piatra Neamț și Târgu Neamț. Au venit alte 4 autospeciale de stingere și 2 autospeciale de intervenție pentru lucru la înălțime.
La această misiune au fost și două ambulanțe SMURD însă din fericire, nu au fost victime.
În urma incendiului au ars :
– mansarda pe o suprafață de aproximativ 400 mp,
– acoperișul pe o suprafață de aproximativ 500mp,
– obiecte de mobilier aflate în chilii,
– cărți aflate în biblioteca mănăstirii,
– obiecte de cult,
– plante medicinale depozitate în saci.
Pompierii după ce au lichidat incendiul au stabilit cauza probabilă de producere a incendiului ca fiind coșul de fum neprotejat termic față de un material combustibil, transmite News Allert.

Cei care vor sa ajute pentru refacerea cladirii stăreției Mănăstirii Paltin  sa transmită mesaje la https://www.paltin-petruvoda.ro/manastirea/contact/ și la https://www.facebook.com/manastirea.paltin/ .

UPDATE 1

Moaștele unui călugăr de la Muntele Athos au rămas intacte în incendiul de sâmbătă seară, de la Mănăstirea Paltin – Petru Vodă.

Pe lângă pompierii care au intervenit să stingă focul, în sprijin au venit și oameni care locuiesc în zonă și care au reușit să evacueze mai multe icoane și alte bunuri din stăreție.  Potrivit surselor noastre, moaștele unui călugăr de la Muntele Athos au scăpat intacte, deși cutia în care se aflau a fost găsită aproape carbonizată (vezi foto via Știri Neamț).

UPDATE 2:  Mănăstirea Paltin Petru-Vodă anunță că micul altar din interiorul stăreției nu a fost afectat de incendiul de sâmbătă: „Domnul ne-a bucurat cu harul Său, arătându-ne printr-o minune că Harul lui Dumnezeu nu poate fi biruit de niciun foc potrivnic”

Mănăstirea Paltin Petru Vodă:

“Mănăstirea noastră a trecut prin clipe dramatice în urma incendiului din noaptea de 4 spre 5 ianuarie, care a afectat aproape în întregime clădirea stăreției. Mulțumim tuturor celor ce au fost alături de noi în aceste momente de încercare, în primul rând echipei de pompieri care au intervenit în mod exemplar în stingerea incendiului violent, stopând astfel riscul extinderii focului la celelalte clădiri din apropiere. De asemenea mulțumim localnicilor și turiștilor din zonă care în chip jertfelnic au participat alături de noi, la recuperarea mai multor bunuri, dintre care mai multe icoane de valoare și sfinte moaște, ce spre bucuria noastră, au rămas intacte și neatinse de flăcările mistuitoare.
Mulțumim mai ales Domnului pentru această încercare și nădăjduim să putem transforma tot răul în mai bine. În toate aceste momente de îndurerare, Domnul ne-a bucurat cu harul Său, arătându-ne printr-o minune preaslăvită că Harul lui Dumnezeu nu poate fi biruit de niciun foc potrivnic, iar cei ce ne punem nădejdea în Domnul vom trece prin foc nearși. Micul altar din paraclisul aflat în interiorul stăreției a rămas în chip minunat neatins de flăcări, păstrând intacte sfânta masă, sf. Evanghelie, Sf. Cruce și toate vesmintele ce impodobeau altarul Domnului. Atașăm spre mărturie câteva imagini.
Amintim binefăcătorilor care doresc să contribuie la refacerea clădirii, datele de contact prin care pot ajuta: https://www.paltin-petruvoda.ro/manastirea/donatii/
. ”

Foto: Mănăstirea Paltin Petru Vodă, NewsAllert, Știri Neamț și Vestea.net

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este ctitoria părintelui arhimandrit Justin Pârvu.

Mănăstirea, care se află la 35 km. distanţă de oraşul Târgu-Neamţ și la 3 km. distanţă de Mănăstirea Petru – Vodă, a fost iniţial aşezământ social-filantropic al m-rii Petru Vodă, în timp obţinând şi titlul de mănăstire.

În prezent, în această mănăstire vieţuiesc 160 de maici, sub oblăduirea călduroasă a maicii stareţe, Monahia Justina Bujor.

Citiți și FOTO – Ediție Specială de Timbre la Centenarul Părintele Justin Pârvu. Miracol după incendiul de la Mănăstirea de maici Petru Vodă

Foto cu Părintele Justin: Cristina Nichituș Roncea

Sursa: Ziaristi Online

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.