Cum a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu pe 29/30 noiembrie 1938. DOCUMENTE scoase din Arhiva SRI de Ion Cristoiu. "Asasinatul de la Tâncăbești a fost, indiscutabil, un act de terorism de stat"

Neobositul jurnalist, scriitor și istoric Ion Cristoiu a publicat recent la Editura Mediafax două lucrări de eseuri înțesate cu documente obținute în zeci de ani de cercetări prin arhivele românești. De asemenea, în calitate de editor, a mai publicat și o carte dedicată personalității lui Ion I. C. Brătianu, care conține fragmente din discursurile marelui român . Cele două volume de eseuri centralizează în 672 de pagini o parte din rezultatele documentării efectuate de Ion Cristoiu în biblioteci şi arhive în ultimii ani, urmărind informaţii şi documente care redau realitatea istoriei, transmite Mediafax.

“Cărţile adună Eseuri, Note, Documente risipite de-a lungul anilor prin reviste şi dând seamă de o activitate de Istoric, desfăşurată în Bibliotecă, diferită de cea de Istoric al clipei, desfăşurată în ziare şi la tv. Coperţile sunt astfel concepute încât să atragă. Una dintre cărţi reproduce pe copertă o fotografie mai puţin cunoscută a lui Corneliu Zelea Codreanu, surprins în costum popular; cealaltă reprezintă un montaj în care chipurile lui Antonescu şi Ceauşescu se profilează pe un fundal de dolari, menit a semnala că şi în cazul Fondului Antonescu şi în cel al Conturilor lui Ceauşescu e vorba de dolari, de mulţi dolari, puşi deoparte de cei doi Conducători în scopuri de interes naţional şi furaţi de băieţi de bine în scopuri strict personale”, explică Ion Cristoiu.

“Dacă în «Statul versus Corneliu Zelea Codreanu», autorul îţi propune să descoperi unul dintre cele mai tulburătoare procese din istoria României, în «De la Fondul Antonescu, la conturile lui Ceauşescu» poţi afla cum s-au furat banii care puteau salva România după război şi după revoluţie”, spun editorii. Cele două cărţi sunt disponibile exclusiv în librăriile Cărtureşti şi pe carturesti.ro.

În «Statul versus Corneliu Zelea Codreanu» este tratată și asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din noaptea Sfântului Andrei a anului 1938, despre care autorul afirmă că era cunoscută istoriografic, până acum, prin prisma unui singur document: mărturia jandarmului Sârbu în fața Comisiei investigatoare a Curții de Casație, din noiembrie 1940. Iată însă că cercetătorul Ion Cristoiu a mai descoperit unul, în Arhiva SRI (ex-SSI și DSS, Fond P, Dosar 110237, în prezent la CNSAS 011784): mărturia Comandantului Legiunii de Jandarmi din Râmnicu-Sărat, maior Scarlat Roșeanu, pe care o publicăm mai jos, integral, în facsimil, după declarația jandarmului Sârbu, ucigașul direct al lui Corneliu Zelea Codreanu, la ordinele superioare primite.

Ion Cristoiu: “Jandarmul Sârbu a fost unul dintre membrii echipei trimise la Râmnicu Sărat pentru ca, la întoarcere, să procedeze la strangularea legionarilor. Lui i-a revenit chiar Căpitanul. Excepțională ca dramatism, mărturia nu ne dezvăluie implicarea înaltelor personaje ale vremii generalul Ion Bengliu, șeful Jandarmeriei, și ministrul de interne, Armand Călinescu. O face însă alt document, descoperit de noi în Arhiva SRI, de semnificație extraordinară nu numai pentru că se adaugă mărturiei lui Sârbu, dar și pentru că e semnat de Scarlat Roșeanu. Așa cum se vede din mărturia jandarmului Sârbu (pe care o reproducem în continuare), Scarlat Roșeanu era la vremea respectivă Comandantul Legiunii den Jandarmi din Râmnicu-Sărat. După venirea legionarilor la putere, în 14 noiembrie 1940, ing. Virgil Ionescu, lider al Mișcării, cere arestarea și condamnarea maiorului Scarlat Roșeanu. Chiar dacă declarația acuzatului stă sub semnul nevoii de a se disculpa, datele oferite de el sunt corecte, deoarece sunt confirmate și de alte izvoare. Ele ne conving încă o dată de un adevăr:

Asasinatul de la Tâncăbești a fost comandat de conducerea României de atunci. A fost, indiscutabil, un act de terorism de stat.”

Fragment din declaratia olografa a maiorului Rusanu

Ion Cristoiu mai consideră că “planul lichidării a fost conceput încă din septembrie 1938 când s-a decis transferarea lui C.Z. Codreanu la Râmnicu Sărat”. Publicăm aici documentele redate de Ion Cristoiu în lucrarea sa, cu mulțumiri pentru permiterea preluării lor.

Mărturia jandarmului Sârbu: ” În mâini aveam ștreangurile”

Fotografie de la deshumarea rămășițelor pământești ale celor asasinați din ordinul lui Carol al II-lea

„Am plecat în noaptea aceea din București (28/29 nov. 1938), cu două mașini-dube de la prefectura de poliție. Eram însoțiți de maiorii de jandarmi Dinulescu și Macoveanu. Ajunși în Râmnicu-Sărat am tras la legiunea de jandarmi. Aici, maiorii Dinulescu și Macoveanu au luat contact cu maiorul, de origine evreu, Scarlat Roșianu, comandantul legiunii de jandarmi Râmnicu-Sărat.

În lipsa unui ordin precis, jandarmii n-au mai luat pe legionari. Am fost băgați toți jandarmii în mașini. Imediat ne-am întors la București, dar în același timp sosește din urmă maiorul Dinulescu care ne-a dat ordin răstit: înapoi la Râmnicu-Sărat. Ne-am întors, dar ne-am oprit în comuna Bălțați, la câțiva kilometri de Râmnicu-Sărat, unde am fost cantonați pe timpul nopții. Aici ni s-a dat vin de băut, țigări scumpe și băuturi alese. În zorii zilei, am pornit spre Râmnicu-Sărat. Ajunși în închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă, unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiuni asupra modului cum aveam să executăm pe legionari.

Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-au aruncat un ștreang după gât, pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi câte unul afară, în curtea închisorii, și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar.

Mie mi-a dat pe unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acesta era Căpitanul, Corneliu Zelea Codreanu.

I-am dus apoi la mașini. Aici, legionarii erau legați cu mâinile de banca din spate, iar cu picioarele de partea de jos a băncii de față, în așa fel că nu se puteau mișca nici într-o parte nici într-alta. Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și patru în cealaltă.

Eu am fost în prima mașină, în cea cu zece legionari, în spatele Căpitanului, și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat.

În mâini aveam ștreangurile.

Era o tăcere de mormânt, căci nu aveam voie să vorbim, nici noi între noi, jandarmii, și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncăbești, maiorul Dinulescu care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna sa electrică, stingând-o și aprinzând-o iarăși de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce n-am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s-a dat jos, și s-a dus la mașina din spate. Acolo, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar; legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit: „Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei.”. Dar, în aceeași clipă, mai înainte ca el să fi terminat această rugăminte, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara mașinii și pășind înăuntru, cu revolverul în mână, a rostit printre dinți: „Executarea”.

La aceasta jandarmii au aruncat ștreangurile. Cu perdele trase, mașinile și-au continuat drumul până la Jilava. Când am ajuns erau orele 7 dimineața. Aici ne așteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist, locotenent-colonelul Ionescu și alții. Groapa era făcută.

Trași din mașini, legionarii au fost așezați apoi cu fața în jos și împușcați în spate, pentru a se simula împușcarea pe la spate, în timpul evadării de sub escortă.

După aceasta, au fost aruncați în groapa comună. La câteva săptămâni însă, aceeași jandarmi, tot noi, am fost aduși din nou la Jilava, și desfăcând groapa, am aruncat peste ei o soluție dizolvantă și arzătoare, cinsprezece damigene de Vitriol.

După aceasta am fost duși să dăm declarații, cum că legionarii, fugind de sub escortă, au fost împușcați. Apoi am fost adunați într-o încăpere a închisorii Jilava, unde colonelul ne-a ținut un discurs, spunându-ne: „V-ați făcut datoria, voi nu sunteți asasini de rând.”. La câteva zile după aceasta, eu am fost chemat în cabinetul colonelului Gherovici, care văzându-mă mi-a spus: „Tu ești voinic, ai fi putut să omori trei deodată.”. Mi-a întins apoi o hârtie pe care aveam să o semnez, spunând că am primit suma de 20.000 de lei drept ajutor de boală. I-am răspuns că „nu sunt bolnav, domnule colonel.”. Colonelul mi-a răspuns: „Mă, Sârbule, nu vezi cât arăți de rău și să-ți păzești gura, căci, altfel ți-o astup cu pământ”, arătându-mi cu mâna un pistol Mauser pe birou. Am fost trimis apoi, ca și ceilalți Jandarmi, în concediu.” (Din volumul “România și sfârșitul Europei: Amintiri din Țara pierdută” de Mihail Sturza)