Aveți "bărbăție," lovind în morți! - Gavrilă Filichi, militant anticomunist din 15 noiembrie 1987, către CNSAS și cei doi istorici de Facebook care batjocoresc memoria victimelor Experimentului Pitești - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Aveți “bărbăție,” lovind în morți! – Gavrilă Filichi, militant anticomunist din 15 noiembrie 1987, către CNSAS și cei doi istorici de Facebook care batjocoresc memoria victimelor Experimentului Pitești

Gavrilă Filichi, luptător anticomunist din 15 noiembrie 1987, Brașov:

,,Am luat la cunoștință și eu despre felul în care se rescrie Istoria recentă a României.
Eu nu sunt istoric ca să mă duelez cu cei doi tineri istorici, care prin natura serviciului lor, cercetători la CNSAS, o structură, dacă nu mă-nșel, funcționând cu bani grei de la bugetul statului, au acces la documente inaccesibile românului obișnuit.

Am postat cele trei poze de profil, a mea ceva mai veche, pentru a ști cum stă treaba.
Așadar, eu nu sunt istoric, dar îndrăznesc să afirm că Am Făcut Istorie la 15 Noiembrie 1987, la Brașov, împreună cu brașovenii mei curajoși!
Voi ce ați făcut la viața voastră important, în afară de faptul că aveți niște joburi călduțe și plătite bine ?
Aseară nu eram așa lămurit ce hram purtați pe la CNSAS, acolo unde, în 1997, în calitate de președinte al Asociației 15 Noiembrie 1987, cu mare greutate, după nenumărate drumuri făcute la București, au catadicsit, în bătaie de joc, să-mi dea un document pe care îl copiaseră mulți, mulți.
Acum lucrurile îmi apar mai clare.
Simpatiile politice ale celor doi “istorici” spun totul despre cum trebuie văzută Istoria noastră Recentă.
Neo-marxismul e pe cai mari în lume…ce și-au zis ei, domnii cercetători… dacă, și așa, cei supuși Experimentului Pitești au plecat, aproape toți, în altă lume, hai să le aruncăm cu lături în cap !
“Bărbăție,” nene!
Dacă voi doi, alții ca voi, credeți că Memoria acestor Martiri poate fi murdărită, doar pentru că așa e dispoziție, vă înșelați dragilor!
Noi n-am murit chiar toți!
În încheiere o întrebare pentru cei doi specialiști;
În anchetele de la București și Brașov din acel memorabil Noiembrie 1987, existau printre noi legionari?
Vreau să mă luminez și eu, de ce, în timpul anchetelor, unii colegi au fost puși să-i bată pe alți colegi …
Poate erau niște “căcați cu ochi” care se băteau “pentru un blid de mâncare”, așa cum reiese din ultimele descoperiri ale unor cercetători CNSAS!”

Preluare: Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.