“Scriam, în 22 iunie 1990, după Mineriade:

►Cum de a fost posibil ca acești tineri minunați – care, ei, s-au jertfit cei dintâi, în urmă cu jumătate de an, pentru ca noi toți să ne putem bucura azi de libertate (ne mai putem oare?), – cum de a fost posibil ca tocmai ei (care, după cum înseși autoritățile au recunoscut, n-au avut niciun amestec în luptele de stradă din ziua de 13 iunie [1990], de tristă memorie), cum de a fost posibil ca tocmai ei să fi fost stâlciți în bătăi (de către cine?), și cum de este posibil ca acum să fie aruncați pradă oprobriului public?◄
___

Nici astăzi nu regret că mi-am dat atunci demisia din funcția de ministru al Învățământului, după doar șase luni. – Șase luni în care am putut înțelege unde este manipularea, cine sunt oamenii „noi“ ieșiți la rampă ori pe scena politică.
Nici astăzi nu regret că m-am retras din acel Guvern și că nu am mai revenit niciodată în vreo funcție de conducere. Cu Ticăloșia nu negociezi, nu stai la masă, nu dai mâna. Mai ales dacă mâna care ți se întinde este plină de sânge.”

Din păcate, partea a doua a textului de mai sus este o minciună sfruntată. Sperăm din toată inima că a scris-o actuala lui soție, Luiza Palanciuc, care nu știm dacă era născută la data aceea.

Adevărul a fost prezentat de Evenimentul Zilei prin dovada obținută de la Ministerul Educației Naționale, care atestă că Mihai Șora și-a încheiat mandatul bine-mersi, pe 28 iunie 1990, la schimbarea Guvernului FSN Roman I cu Roman II, rezultat în urma alegerilor din 20 mai 1990. Păcat. Să minți și la 100 de ani e ca și cum ți-ai trăit toată viața numai în minciună…

Redăm un extras din materialul EvZ intitulat  Minciunile fondatoare ale Mitului Șora. Ministerul Educației spulberă biografia falsă a unei fantome a comunismului:

“Conform unui document transmis Evenimentului Zilei de către Ministerul Educației Naționale, Mihai Șora revine în Ministerul Învățământului Republicii Socialiste România, tot prin transfer, la 1.05.1970, ca „Inspector general” și apoi „Director”, respectiv, potrivit mărturiilor vremii, în calitate de consilier al lui Mircea Malița.

Ulterior, după plecarea membrului C.C. al P.C.R. și viitor membru al Clubului de la Roma la Consiliul de Stat, Mihai Șora mai ocupă poziții de Șef Serviciu și Referent de specialitate până la pensionarea sa, în data de 1.06.1977.

Marian Popa scrie sec în Istoria Literaturii Române: Mihai Șora „ajunge unul dintre consilierii ministrului Învățământului Mircea Malița. Eminență cenușie la figurat și la propriu, Șora a intervenit subtil în viața ideologică, literară și culturală, ca intermediar în acțiuni de moderare a contextului spiritual intern, în funcție de interese străine”. Mai concret: comisar ideologic. Mai finuț decât Paul Cornea, unul dintre secretarii lui de stat din primul Guvern Roman și tatăl lui Andrei Cornea, actualul șef al GDS.

Documentul MEN, pe care îl publicăm aici în exclusivitate, spulberă, definitiv, sperăm, cea mai mare minciună dintre toate, vehiculată agresiv și întreținută cu obstinație de Mihai Șora și de către toți biografii săi de ocazie (îl recomandăm cu predilecție prelucrătorilor istoriei de la Wikipedia).

Este vorba despre pretinsa „Demisie de Onoare” pe care cofondatorul GDS și al Fundației Soros și-ar fi dat-o din Guvernul Petre Roman la venirea minerilor în București.

Documentul obținut de EVZ atestă, așa cum am mai afirmat, ca unul dintre primii bucureșteni arestați și maltratați pe 14 iunie 1990, la orele 5 ale dimineții, din Institutul de Arhitectură, și apoi cercetător pentru Amnesty International al crimelor săvârșite de mineri, că Mihai Șora nu și-a dat nici o demisie în semn de protest, deși a văzut cu ochii lui sângele de pe pereții Arhitecturii, sânge despre care Petre Roman a afirmat nonșalant pentru presa occidentală că este „vopsea roșie aruncată de studenți”.

Contractul de muncă în folosul FSN (Frontul Salvării Naționale) i s-a închis lui Mihai Șora la Ministerul Învățământului odată cu încetarea mandatului de ministru, la schimbarea „guvernului provizoriu” cu cel rezultat în urma alegerilor din 20 mai: pe 28 iunie 1990.

„Jos labele de pe Șora și Arafat, măi, nemernicilor!”, scrie pe blogul ei Alina Mungiu. Între vocile care s-au revoltat la reclama mincinoasă Papaya în care Mihai Șora luptă pentru libertate sub comunism, demnă de manualele de „Fake News” ale NKVD și de o adendă la romanul „1984” al lui George Orwell, se numără și fosta deținută politic Niculina Moica.

Distinsa doamnă afirmă că campania nerușinată a eMAG reprezintă „o minciună mizerabilă” și „o batjocură adusă memoriei martirilor și eroilor anticomuniști”. Iar Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, citat de ActiveNews, spune, „contrazicându-i pe cei care sar în apărarea lui Mihai Șora susținând că fostul agitator comunist a fost obligat să fie consilier al Anei Pauker, că este exclus ca cineva să fi deținut o funcție în regimul comunist fără să dea informații Securității”.

Niște „nemernici”! Ana Pauker era mai miloasă: le zicea „bandiți”.”

Citiți la EvZ 10 din cele mai mari minciuni ale lui Mihai Șora

Vedeți și Deconspirare istorică! Mihai Șora, sub acuzele lui Eugen Ionesco și Paul Goma

Mihai Şora, de la marele filosof, la penibilul #Rezistent

Tismăneanu ameninţă, iar Luiza Şora scrie că sîntem „un popor incult”

Clanul lui Soroș se apără

Biografia „anticomunistului” Șora la fel de falsă ca cea a „deținutului politic” Patapievici Sr.

Documente de Arhivă: Mihai Șora și părinții lui Tismăneanu și Patapievici au avut trecut comun

Cum se falsifica istoria: cazul Mihai Sora, ”eroul” antifesenist

Preluare Ziaristi Online