Cel mai nou sfânt român, un ierarh basarabean canonizat în 2018, și „Sfântulița” care a murit pentru Hristos la vârsta de 12 ani, sunt „oaspeții” Sfântului Dimitrie cel Nou la Pelerinajul anual dedicat Ocrotitorului Capitalei, a semnalat duminică Patriarhul României.

Cine sunt însă acești doi „Invitați de Onoare ai Sfântului Dimitrie” și ce reprezintă ei pentru Ortodoxia românească?

Sfântul Dionisie

A primit la Botez numele „Dimitrie”

Episcopul Dionisie Erhan a fost botezat la naștere „Dimitrie”, numele „Dionisie” primindu-l ulterior, la tunderea în monahism.

În mod providențial, proclamarea sfințeniei sale va avea loc de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou.

S-a născut în anul 1868 în satul Bardar, la 15 km de Chișinău, într-o familie cu puține posibilități materiale. La vârsta de 15 ani, simțind dorul de Dumnezeu și dorința de a îmbrăca haina monahală, tânărul Dimitrie a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni.

De la început, fratele Dimitrie s-a arătat râvnitor față de cele sfinte și dornic de cunoaștere, sârguindu-se să își formeze o cultură teologică prin lecturarea Sfintei Scripturi și a operelor Sfinților Părinți, care i-au fost călăuză în viață și sprijin în momentele de răscruce din viața personală și istoria neamului.

Remarcându-se prin viața sa duhovnicească, prin blândețe, dar și fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, prin cultura pe care a dobândit-o ca autodidact și prin aprecierea credincioșilor, în anul 1908, a fost ales stareț al mănăstirii, notează Episcopul Veniamin, cel care a înaintat Sfântului Sinod propunerea de canonizare.

Pe inscripția de pe piatra sa de mormânt de la mănăstirea Suruceni cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, din Basarabia, se putea citi:

„Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcop al Ismailului (1932-1940), Episcop al Argeșului (1940-1941), Răzăș din Bardarul Lăpușnei, Luminatu-s-a singur prin învățătura cărții și fost-a cuvios călugăr din pruncie. Stareț aici (mănăstirea Suruceni) îndelungă vreme (1908-1934), Viteaz în Legea creștină Strămoșească, Neșovăielnic în dragostea de Neam. Cald sprijinitor al tinerilor spre lumina cărții. Pilda de păstor duhovnicesc – cu grai frumos, cu râvnă sfântă… până la moarte. Dormi în pace iubite părinte, frate și unchi”.

Un ierarh al Marii Uniri

Canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la o sută de ani de la Marea Unire, Sfântul Ierarh Dionisie a fost toată viața un fervent militant pentru înfăptuirea acestui ideal național. Peste 80% dintre membrii Sfatului Țării îl aveau ca povățuitor și duhovnic.

În aceste condiții, în anul Marii Uniri, Duhovnicul Dionisie de la Suruceni devenea arhiereu. A fost ales pe 22 iulie 1918 Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura „al Ismailului”, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Ulterior, în 1934, a devenit Episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit timp de șase ani.

A fost apreciat de personalități contemporane precum marele istoric Nicolae Iorga și profesorii de teologie Gala Galaction și Nichifor Crainic.

După pactul Ribbentrop-Molotov și cedarea Basarabiei, s-a refugiat în țară, fiind locțiitor al Episcopiei Argeșului în perioada 1940-1941. Ulterior, a revenit la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău.

La moartea Episcopului Dionisie, părintele profesor Gala Galaction avea să consemneze în câteva rânduri, demne de toată admirația, vrednicia acestui arhiereu al lui Hristos:

„Dacă aveai prilejul să-l priveşti în faţă şi să-l auzi vorbind, era o revelaţie. Ochii lui de o rară limpezime, fruntea lui albă şi înaltă şi cuvântul lui neaoş românesc, izvorând ca din cronici, îţi dovedeau o preţioasă şi aparte personalitate…; Episcopul Dionisie era un eminent exemplar. Nu învăţase carte oficială niciodată. Fusese şi rămăsese fiul, călugărul şi, pe urmă, stareţul Mânăstirii Suruceni. Şi cu toate acestea era un mare cărturar bisericesc.”

Moaștele Sfântului Dionisie

Trupul Episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018.

Descoperirea moaștelor sale, calitățile intelectuale și morale deosebite, precum și faptul că era un bun cunoscător al Sfintelor Scripturi și al cărților de cult, un apreciat duhovnic, un luptător pentru binele românilor din Basarabia și pentru afirmarea valorilor naționale au dus la decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a-l trece pe Episcopul Dionisie în rândul sfinților.

Sfânta Filofteia

Sfânta Filofteia între sfinții români

O vedem reprezentată în icoane în costum popular românesc specific zonei Argeșului și o auzim deseori invocată în rugăciuni alături de sfinții români și stră-români deși s-a născut în cetatea bulgară Târnovo.

De fapt, „Sfântulița”, cum este numită de argeșeni, are origini valahe după mamă, fiind născută la sud de Dunăre în timpul Țaratului vlaho-bulgar.

Mucenița care a suferit martiriul la vârsta de 12 ani este cinstită de români din cele mai vechi timpuri.

Sinaxarele arată că ea însăși a dorit a fi adoptată de Biserica Domnească din Curtea de Argeș.

Ucisă din greșeală, la mânie, de propriul tată pentru că împărțea săracilor hrana lui, trupul sfintei s-a făcut nefiresc de greu și nu a putut fi ridicat de la pământ decât la rostirea numelui capitalei de atunci a Valahiei, Curtea de Argeș.

Practic, potrivit dovezilor istorice, se pare că moaștele sfintei au ajuns în țara noastră mai târziu, fiind întâmpinate chiar de Mircea cel Bătrân.

Prima dată Sf. Filofteia a fost adusă în Biserica „Sf. Dumitru”

Trupul Sfintei Filofteia a fost îngropat la început în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Târnovo, alături de mama sa. Mai apoi, datorită minunilor ce se petreceau în jurul acelui mormânt, osemintele sale au fost scoase și așezate într-o raclă, urmând trecerea ei în rândul sfinților.

Abia în anul 1393, când turcii au ocupat Cetatea Târnovo, moaștele sfintei au fost duse pentru un timp la Vidin și de acolo răscumpărate de voievodul Mircea cel Bătrân, care, împreună cu Mitropolitul Atanasie al Severinului, le-a adus în Țara Românească, scrie Pr. Ioan Ioanicescu într-un articol semnat în 2012 pentru Ziarul Lumina.

În acest context, la aducerea lor în țară, moaștele Sfintei Filofteia au stat timp de trei zile în bisericuța „Sfântul Dumitru” a reședinței domnești de la Craiova. Biserica era închinată Sfântului Dumitru, acesta fiind considerat ocrotitorul lui Mircea cel Bătrân și al familiei sale (întrucât numele „Mircea” ar deriva din „Dumitru” sau „Mitru”).

Numele Sfintei Filofteia, traducerea în română a grecescului „Filoteea”, rezultă din alăturarea cuvintelor „filos” şi „theos” și înseamnă „iubitoare de Dumnezeu”.

Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia și ale Sfântului Ierarh Dionisie vor putea fi cinstite la București în perioada 25-29 octombrie 2019.

Foto credit: Basilica.ro

Preluare: Ziaristi Online

Cetatea Alba – Foto Basarabia-Bucovina.Info