Imaginile cu procuroarea care a scos un copil minor din familia in care a crescut ani de zile si pe care, conform propriilor declaratii, l-a “predat” parintilor adoptivi, in temeiul unei hotarari definitive, au facut ocolul internetului, impactul emotional al acestor imagini fiind unul extrem de puternic.
“(…)ne-am legitimat, am prezentat mandatul de perchezitie si am solicitat sa ne-o prezinte pe minora. Am încercat sa relationam cu minora, dar nu s-a putut, pentru ca striga, plangea.(…) Atunci am luat hotararea sa incetam aceasta stare a minorei. Parintii adoptivi erau cu noi, au fost cu noi si un psiholog si un asistent social de la DGASP Dolj. Trebuia sa inceteze starea de detinere ilegala si sa o predam parintilor adoptivi, conform hotararii definitive.(…) eu am incercat sa o iau in brate, chiar am reusit si am predat-o tatalui in brate” declara procuroarea Maria Piturca, citata de media.
Din informatiile publice reiese ca au fost declansate mai multe anchete vizand acest caz si este important ca acestea sa se desfasoare profesionist si cu celeritate.
Din punctul de vedere al autoritatilor din justitie, insa, este important sa fie clarificat care a fost rolul procedural al procurorului in acest caz si cum s-a ajuns ca prin punerea in executare a unui mandat de perchezitie sa se ajunga, in fapt, la executarea silita a unei hotarari judecatoresti civile privind un minor.
Pana cand circumstantele concrete ale spetei vor fi lamurite de organele abilitate, este important ca cetatenii sa inteleaga regulile ce guverneaza executarea silita a unei hotarari judecatoresti, pentru ca am observat multa confuzie, lipsa de informare, dezinformare si manipulare in spatiul public pe acest subiect.
Am urmarit atenta modul in care presa a relatat sau nu a relatat despre acest caz. S-a vazut din nou ca o mare parte a presei este tributara viziunii subiective pe care o au asupra justitie: daca fapta ce a starnit controverse apartine “celor buni”, “rezistentilor” sau “aparatorilor independentei justitiei” primordiala nu mai este informarea corecta a publicului, ci justificarea actiunilor. Adica exact reteta devenita comuna in trecut si folosita de fiecare data cand se vorbea despre vreun abuz in justitie.
Relevanta in acest sens este pozitia asociatiei VeDem Just, varf de lance al “apararii” justitiei prin reteta amintita mai sus, pozitie postata de Facebook de judecatorul Cristi Danilet, care, la scurt timp dupa ce a izbucnit scandalul mediatic, a iesit sa linisteasca cetatenii, anuntandu-i ca “azi s-a pus în executare silita aceasta hotarare, cu organe de la Protectia Copilului, executor judecatoresc si Politie”.
In realitate, insa, asa cum rezulta chiar din spusele procuroarei citate mai sus, judecatorul Danilet a dezinformat, deoarece nu executorul judecatoresc, ci chiar procuroarea a “ridicat” si “predat” copila, in urma punerii in executare a unui mandat de perchezitie, nu a unei hotarari judecatoresti.
Toate aceste detalii esentiale sunt ascunse de VeDem Just, care cearta insa ipocrit presa pentru ca “a prezentat cazul fara o pozitie din partea institutiei publice ANPDC sau a organizatiei FONDC care s-au preocupat îndeaproape de acest caz”.
In aceasta epoca a “post- adevarului”, informarea devine o misiune personala a fiecarui cetatean si arma sa in a-si apara libertatile si drepturile fundamentale, atunci cand ele sunt amenintate mai ales de institutii de forta ale statului.
Ce trebuie sa se stie despre executarea silita a unei hotarari judecatoresti privind minorul?
In primul rand, procedura executarii unei hotari definitive privind minorul este reglementata de Codul de procedura civila, nicidecum de cel de procedura penala. Competenta de a pune in executare o hotarare judecatoreasca in materie civila apartine executorului judecatoresc, nicidecum procurorului.
Ca regula, o hotarare judecatoreasca definitiva trebuie pusa in executare. Altfel, intreg sistemul de justitie devine iluzoriu, o forma lipsita de continut. Aceasta regula este valabila si in situatia in care hotararea judecatoreasca priveste un minor.
Un copil, insa, nu este un obiect, un lucru ce sa poata fi “ridicat” si “predat” silit.
Un copil este o persoana, si inca una vulnerabila, caruia statul ii recunoaste, pe langa drepturile fundamentale ale omului, si o serie de drepturi specifice, tocmai pentru protejarea integritatii sale fizice si psihice.
Ca atare, legea prevede norme speciale ce se aplica in cazul masurilor privitoare la minori prevazute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuintei minorului, darea in plasament, inapoierea minorului de catre persoana care il tine fara drept, exercitarea dreptului de a avea legaturi personale cu minorul, precum si alte masuri prevazute de lege.
Aceste norme prevad o serie de etape specifice, ce se intind fiecare pe perioade mai lungi de timp (de la 1 la 3 luni) si includ aplicarea de penalitati persoanei la care se afla copilul si care refuza predarea acesteia, consiliere psihologica pentru minorul ce refuza sa il paraseasca pe debitor sau manifesta adversitate fata de creditor, sesizarea parchetului pentru nerespectarea hotararilor judecatoresti, alte penalitati etc.
In nici o circumstanta insa constrangerea nu se manifesta asupra copilului, ci doar asupra persoanei la care acesta se afla.
Din contra, legea interzice in mod categoric exercitarea oricarei presiuni asupra copilului, prevazand in mod expres ca: “Nu este permis niciunei persoane sa bruscheze minorul sau sa exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea” – art. 910 alin. 4 Cod procedura civila.
TOATE prevederile mentionate au in centru COPILUL pentru ca LEGEA il protejeaza.
Au fost respectate aceste drepturi ale copilului in acest caz? Permite legea creditorului sa obtina in mod indirect executarea silita prin apelarea la sprijinul procurorului, folosind procedura perchezitiei? A fost in acest caz emis un mandat de perchezitie care prevede ca trebuie cautat si predat INSUSI COPILUL? Daca da, in ce temei legal? Care mai este atunci sensul reglementarilor din Codul de procedura civila, daca partile au la indemana o cale alternativa, mai scurta, brutala, dar eficienta, cum ar fi perchezitia prin ridicarea de copii minori?
La toate aceste intrebari – si la multe altele – trebuie sa raspunda autoritatile competente.
Pana atunci insa, este important ca fiecare cetatean sa fie informat corect si, mai ales, sa se autoeduce in privinta drepturilor si libertatilor fundamentale. Cititi presa din cat mai multe surse dar, mai ales, cititi legile. Si, cel mai important, intelegeti ca atunci cand drepturile fundamentale ale unui om sunt incalcate, libertatea fiecaruia dintre noi este in pericol. Cu cat omul vizat este mai slab, mai vulnerabil, cu atat pericolul este mai mare.
Aparati drepturile celor de langa voi, ridicati-va vocea in apararea celor slabi, pentru ca asa va aparati propria libertate.
