“Într’o ţară creată de Eminescu, trebuie să cauţi în van un muzeu Eminescu, o bibliotecă Eminescu, o biografie întreagă a lui Eminescu, o statuie Eminescu — ar trebui să te duci s’o afli — de ce ? la Galaţi. Într’o țară creată de Eminescu nu se află o singură ediţie a poemelor lui care să nu fie stricată, ştirbită, falsă, opera netoată a vre-unui compilator, fără pregătire și gust.”
Tudor Arghezi
(cf. Contimporanul, an II, nr.29, 3 februarie 1923)

Nu numai operele scrise ale Românului Absolut Mihai Eminescu sunt masacrate – așa cum spunea Arghezi – de către vreun netot fără pregătire și gust, ci, de săptămâna trecută, chiar și mormantul lui Eminescu a fost profanat similar, după cum stă dovadă actuala stare, jalnică, a locului de veci al poetului și jurnalistului de geniu, unde un grup de neaveniți au “restaurat” cu bidineaua monumentul istoric de importanță națională. Acțiunea a fost revendicată triumfalist pe pagina de Facebook a unui fotomodel masculin, Aureliu Surulescu, cunoscut și ca conducător al unui grup brănduit cu denumirea “Neamunit”, unde pot fi găsiți mulți tineri animați de idealuri naționale, atrași după metoda clasică din manualele de specialitate sintetizată prin formula “fluturele la lampă” și folosiți ca atare.   În ciuda bunelor intenții cu care și-au pavat drumul prin cimitirul Bellu, vopsitorii au încălcat flagrant legea. Interesându-ne la primul responsabil de mormântul lui Eminescu, Administrația Cimitirelor București, ni s-a transmis promp că nu a existat nici un fel de aprobare pentru această intervenție barbară, drept pentru care s-a deschis o anchetă. Distrugerea parțială sau totală, profanarea, precum și degradarea monumentelor istorice sunt interzise și se sancționează conform legii. Potrivit Legii 422/2001,  ”Intervențiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza și cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ”. Este evident că un astfel de aviz nu a existat. Dacă o astfel de blasfemie nu este semnalată, de 1 mai ne putem trezi cu socialiștii că vin să vopsească și ei, cu roșu, mormântul, după cum afirmă și marele eminescolog Nae Georgescu, care ne-a trimis la redacție un punct de vedere cu privire la acest sacrilegiu. De asemenea, reputatul cercetător Dan Dulciu ne-a remis un lung eseu privind plăcile, statuile și monumentele închinate lui Eminescu, din care am selectat pentru moment doar extrasul cu privire la mormântul Românului Absolut. Vă vom ține la curent cu situația inimaginabilă de la Bellu, pe măsură ce vom primi răspunsuri din partea autorităților îndrituite. Iată însă cum devine din nou de actualitate propunerea eminescologului Constantin Barbu adresata Patriarhului României ca mormântul Marelui Român să fie mutat la finalizarea lucrărilor la Catedrala Națională – a cărui inițiator este chiar el, – unde ar beneficia de paza și onorurile cuvenite. Nu în ultimul rând, dacă acest lucru se va întâmpla, se va putea lămuri și misterul osemintelor lui Eminescu, despre care se spune că au fost furate, așa cum a fost furat și craniul lui Radu Gyr. Vom reveni!

“Mihai Eminescu a fost printre primii intelectuali români care au lansat şi susţinut ideea construirii unei Catedrale Naţionale, ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu după Războiul de Independenţă din anii 1877 – 1878, un edificiu bisericesc cu valoare de simbol naţional” – Prea Fericitul Patriarh Daniel la Academia Română, 15 ianuarie 2014

Eminescu fardat!

de Nae Georgescu

Fotomodelul Aureliu Surulescu: “Alături de voluntarii NEAMUNIT am avut ocazia să cosmetizăm si aranjăm un pic mormântul poetului nostru național Mihail Eminescu. ” Să “cosmetizăm”…

Este intolerabil ce se petrece la Cimitirul Bellu cu mormântul lui Mihai Eminescu. Acum s-a vopsit în alb piatra care delimiteazâ spațiul sepulcral. Mâine poate se va vopsi în verde sau roșu, apoi în albastru și cine știe în ce alte culori ale curcubeului, după cum îi va plăcea unuia sa altuia. Era o piatră dedicată monumentelor, nu scumpă dar elegantă. Ea înlocuia vechiul grilaj de fier forjat care avea o vechime memorabilă. N-a convenit grilajul, a fost resimțit ca un gard, s-a dărâmat – și asta a dus la un fel de democrație a morților noștri mari, un fel de „democrație a aristocrației”, cum ziceau liberalii pe vremea lui Eminescu, ce permite, iată, aglomerarea spațiului cu tot alți și alți scriitori români în jurul lui Eminescu.

Desigur, în spirit cu toții pot sta alături de genialul poet (mai puțin soțiile lor: toată stima pentru poetul Ion Iuga, bine-i șade crucii sale maramureșene în vecinătate – dar și soția lui? Poate și nepoții, și alte neamuri? Sunt aceste locuri ale familiilor – sau ale spiritelor?). Dar nu e mai bine să aibă fiecare în parte spațiul lui de respirare? Să ne amintim că, la început, mormântul lui Eminescu se afla într-un spațiu liber, un fel de dumbravă din marginea cimitirului, în jur era iarbă, poiană, doi tei. S-a găsit cu cale să fi adus aici, din Germania, și I.L.Caragiale. Începutul aglomerării s-a făcut însă mai târziu, odată cu aducerea osemintelor lui George Coșbuc alături. Era pe vremea refugiaților ardeleni veniți la București după Diktatul de la Viena, cu luarea unei hălci de pământ românesc. Ardelenii se întâlneau des la Cimitirul Bellu, a fost de înțeles aducerea amintirii lui Coșbuc aici, în mijlocul plângerilor lor, a fost ca punerea unui altar la locul de rugă.

După război, însă, a început îndesirea (Traian Săvulescu și Mihail Sadoveanu l-au încadrat pe Eminescu). Fie… Măcar de s-ar opri aici. Dar… de ce să tai grilajul la Eminescu? De ce să lași doar o bază joasă de piatră, apoi de ce s-o vopsești? De ce o căsuță de copii, bisericuță de kitsch grecesc fără cruce, în chip de loc pentru lumânări? Acum, recent, se vede că la crucea poetului s-au adăugat două spătare ca de fotoliu sau lojă.

Ciudat este că pe această vopsea albă lucitoare (ca de mașină de spălat) se vede mai clar și o placă de bronz pe care scrie „Anul 2000 Anul Eminescu – Guvernul României – Ministerul Culturii – Primăria Municipiului București”. Am ajuns să batem plăci și în mormântul lui Eminescu! Eminescu pare sufocat de grijile pe care și le face Primăria să-și afișeze numele pe pietrele taman vopsite. Primăria, care are în custodie mormântul lui Eminescu din 1913 – iată, de peste 100 de ani! – să redevină responsabilă și să repare distrugerea comisă. Nu în ultimul rând se impune ca acest monument al națiunii să beneficieze de gardă națională.

O crasă lipsă de respect

Despre mormântul lui Eminescu

de Dan Dulciu

Citesc de aici, de la Viena, știri care mă pun pe gânduri: domnul Profesor N. Georgescu aduce în discuție o informație, luată sub beneficiu de inventar, conform căreia mormântul lui Eminescu nu ar mai fi ceea ce a fost inițial: în anii 50 ai secolului trecut, s-ar fi deschis mormântul iar rămășițele sale trupești ar fi fost mutate sau, pur și simplu, au dispărut. Am citit aceste informații, datând de la începutul anului, cu mirare, însă observ că lucrurile se precipită. Mormântul lui Eminescu a fost din nou atins de elanuri ce nu mi le pot explica. În aceste condiții, am trimis o scrisoare în țară, analizând chestiunea schimbărilor efectuate la mormântul lui Eminescu, din punct de vedere juridic.

Cu mai mult de un deceniu în urmă am scris un eseu în care analizam interpretarea ce se poate atribui torțelor cu vârful în jos de la mormântul lui Eminescu, respectiv despre deschiderea unui cont, în administrarea Primăriei Capitalei, pentru întreținerea și conservarea mormântului de la Bellu, subiect jurnalistic ce a făcut apoi obiectul unei ample anchete a domnului Miron Manega. Ca urmare, sunt interesat de acest subiect.

Fiindcă mă aflu încă la Viena, nu am la dispoziție decât fotografiile de pe net, deci nu mă pot să mă pronunț asupra aspectului estetic rezultat în urma intervenției efectuate asupra monumentului funerar. De asemenea, nu intenționez să abordez chestiuni de oportunitate sau de urgență ci numai de legalitate.

Așa cum îmi este obiceiul, vreau să tratez subiectul pe care semnalat fără a enunța păreri subiective, pe baza unor manifestări emoționale, ci pur și simplu raportând situația existentă la textele de lege ce guvernează acest domeniu.

Prin aceasta, vreau să răspund la câteva întrebări esențiale: ce lege guvernează speța semnalată, ce regim juridic are acest monument, cine este proprietarul, respectiv entitatea responsabilă cu păstrarea integrității sale, ce obligații are acesta, ce procedură trebuie îndeplinită în cazul efectuării unor modificări, respectiv ce sancțiuni atrag încălcările legii, etc.

Prima și cea mai importantă constatare: Monumentul lui Eminescu de la Cimitirul Bellu – București este declarat monument istoric, clasat în categoria A (de importanță națională), orice intervenție asupra sa trebuind să se facă în limitele și cu respectarea legislației în vigoare.

În Monitorul Oficial al României, Partea I-a, Nr.113 bis/15.02.2016, este publicată Lista Monumentelor Istorice 2015 (p. 498 – 730).

Mormântul lui Mihai Eminescu este trecut la poziția 2515, având Cod LMI iv –m- A- 20118.046, fiind situat în Cimitirul Bellu, fig. 9, Calea Șerban Vodă 249, Sector 4, datat 1889. Deci este declarat Monument Istoric. Regimul de monument istoric al Mormântului lui Eminescu este conferit așadar de prezența sa în Lista Monumentelor Istorice (LMI). Monumentele istorice fac parte integrantă din patrimoniul cultural național regimul acestora fiind reglementat de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, este responsabil de integritatea monumentelor clasate în Lista monumentelor istorice de pe raza Municipiului București. Această listă urmează a fi reactualizată la fiecare 5 ani, respectiv în anul 2020. Legea evocată mai sus precizează faptul că activitățile și măsurile de protejare a monumentelor istorice se realizează în interes public.

Prin urmare, paza, întreținerea, conservarea, consolidarea, restaurarea și punerea în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, proprietarilor.

Desființarea, distrugerea parțială sau totală, profanarea, precum și degradarea monumentelor istorice sunt interzise și se sancționează conform legii. De asemenea, orice intervenție asupra monumentelor istorice se face numai în condițiile stabilite de Legea 422/2001, cu modificările ulterioare.

Proprietar al acestui sit istoric (Cimitirul Bellu) este Primăria Municipiului București. Prima observație: cum este semnalată vizitatorilor calitatea de monument istoric a mormântului lui Eminescu? Legea amintită precizează: ”Calitatea de monument istoric se marchează printr-un însemn distinctiv amplasat pe monumentul istoric, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al Ministrului culturii.” Știu vizitatorii români sau străini ce valoare istorică are mormântul lui Eminescu ? Probabil că există un asemenea semn, dar eu nu îl văd, de aici de la Viena ! A propos: În Lista Monumentelor Istorice a Municipiului București (LMI) figurează din păcate doar trei monumente evocând personalitatea lui Eminescu: două monumente de for public (statuie, bust) și un monument funerar ! Măcar dacă și acestea ar avea tăblița signalectică de monument istoric, tot ar fi ceva !

Legea 422/2001 aduce clarificări în Capitolul III, ”Intervenții asupra Monumentelor Istorice”, cu privire la procedura de urmat: ”Intervențiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza și cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ”. Oare, vopseaua folosită, culoarea și chiar maniera de aplicare, are avizul emis de minister ?

De menționat faptul că, în sensul Legii 422/2001, intervențiile ce se efectuează asupra monumentelor istorice sunt considerate toate lucrările care modifică aspectul monumentelor istorice. De asemenea, textul legii impune ca autorizația referitoare la intervenții să se elibereze numai pe baza și în conformitate cu avizul Ministerului Culturii sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii. Prin urmare, toate intervențiile care se efectuează asupra monumentelor istorice, se fac sub inspecția și controlul propriu ale Ministerului Culturii.

Dar cine se ocupă efectiv de acest domeniu ? Legea este clară: Elaborarea proiectelor de restaurare se efectuează numai de experți și/sau specialiști atestați de către Ministerul Culturii, cu respectarea exigențelor specifice domeniului monumentelor istorice și a cerințelor privind calitatea lucrărilor în construcții.

Acum să vedem ce responsabilități revin proprietarilor de monumente istorice: Capitolul IV ne lămurește și acest aspect: printre altele, proprietarii de monumente istorice sunt obligați să asigure paza, integritatea și protecția monumentelor istorice, să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, restaurare, reparații curente și de întreținere a acestora în condițiile legii; să obțină avizele prevăzute de lege pentru toate intervențiile la monument, să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, precum și a oricăror alte lucrări, conform prevederilor legale, numai de către persoane fizice sau juridice atestate în acest sens și să prevadă în contracte condițiile și termenele de execuție cuprinse în avizul de specialitate. Așadar, doar Primăria Capitalei are aptitudinea, dar și obligația, de a îndeplini aceste proceduri, legea obligând Primarul General să ”verifice existența tuturor avizelor de specialitate în domeniul monumentelor istorice și conformitatea autorizației cu prevederile acestora, precum și îndeplinirea dispozițiilor cuprinse în Obligația privind folosința monumentului istoric, conform prevederilor legale, să asigure menționarea în autorizație a tuturor condițiilor conținute în avize la autorizarea lucrărilor asupra monumentelor istorice.”

Dacă aceste condiții legale nu sunt îndeplinite, Legea 422/2001 prevede un capitol special: Sancțiuni (Cap. VI art. 53): ”Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, materială, disciplinară, contravențională sau penală”.

(…)

Prima consemnare a monumentului dedicat lui Eminescu

”’Monument pe mormentul lui M. Eminescu.’  – În cimiterul Bellu din Bucuresci, unde zac osemintele poetului s’a ridicat pe monumentul lui un monument masiv de piatră. Pe faţa pietrei e încrustat un mare medalion în bronz al poetului, executat de sculptorul [Ion] Georgescu.”

(Cf. Foaia Ilustrată, nr. 37, an I, Sibiu, 15/27 sept. 1891, p.295)

Fastul ceremoniilor de altă dată

”Comemorarea lui Eminescu

Împlinindu-se, în acest an, 36 de ani dela moartea marelui poet Mihai Eminescu, Dumineca trecută s’a făcut comemorarea scriitorului căruia s’a hotărît să i se ridice un vrednic monument. S’a ţinut la patriarhie un parastas, la care a slujit S. Sa patriarhul Miron înconjurat de cler. După parastas a urmat un pelerinaj la mormântul poetului în cimitirul Bellu, unde după un scurt serviciu religios s’au depus coroane de flori şi au vorbit dnii: general Moşoiu, preşedinte al comitetului pentru ridicarea monumentului şi P. Şeicaru în numele sindicatului ziariştilor. Seara s’a dat festival la Teatrul naţional cu o conferinţă a dlui N. lorga despre Eminescu, şi cu recitări şi cântece.”

(cf. Renașterea, an III, Cluj, 28 iunie 1928, nr. 26, p.6)

Sursa: Ziaristi Online