Cine a fost fondatorul Grupului pentru Dialog Social Silviu Brucan potrivit Rechizitoriului Dosarului Revolutiei: Iliescu Ion, gl. Militaru Nicolae, Voican Voiculescu, Brucan Silviu – inculpați pentru crime împotriva umanității – au cerut Moscovei invadarea trupelor URSS.
“Se observă că persoanele implicate în solicitarea de ajutor militar sovietic (trădare, conform legislaţiei penale), sunt aceleaşi faţă de care prezentul rechizitoriu reţine săvârşirea crimelor împotriva umanităţii, în circumstanţele arătate. Prin prisma acestei realităţi, prin raportare şi la probele administrate, în mod firesc se evidenţiază un liant, o continuitate logică, între consemnările din capitolul I (contextul internaţional), filosovietismul evident al componenţilor „grupului Iliescu”, acceptarea noii puteri din România de către URSS, reactivarea unor militari de o anumită factură şi (nu în ultimul rând) uciderea lui Ceauşescu Nicolae.
La nivelul anului 1989, Codul Penal în vigoare stabilea că este infracţiunea de Trădare „ Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima ori ştirbi unitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupării militare străine”. Pedeapsa pentru trădare era cea capitală sau închisoarea de la 15 la 20 de ani.”
Sursa Știri pe Surse / Ziaristi Online
Descărcați de Aici – RECHIZITORIUL DOSARULUI REVOLUȚIEI – DOC PDF