Procurorul general al României, Augustin Lazăr, fostul magistrat comunist care i-a anulat militantului anticomunist Iulius Filip eliberarea de la Aiud în două rânduri, urmează să primească săptămâna aceasta, parcă la schimb, două premii pentru întreaga sa activitate. Astăzi, la orele 15, în cadrul unei dezbateri regizate la Biblioteca Central-Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara, îi va fi înmânat premiul „Speranța” al Societății Timișoara iar miercuri, la sediul Grupului pentru Dialog Social din Calea Victoriei 120, la orele 18, va primi premiul Omul Anului din partea GDS. Despre GDS, EvZ a publicat recent un material revelator în care se arată că fondatorul acestuia a fost Silviu Brucan, ideologul KGB-ist care cerea în Scînteia comunistă moartea lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu și Gheorghe I Brătianu, a lui Radu Gyr sau Pamfil Șeicaru.
Pe lângă ilegaliștii comuniști Silviu Brucan, Mihai Șora și Pavel Câmpeanu, alți membri GDS sunt fii de comisari bolșevici, ca Vladimir Tismăneanu, Andrei Oișteanu și Anca Oroveanu, nepotul lui Petru Groza, Radu Filipescu, bursieri în RFG pe vremea lui Ceaușescu, ca Pleșu și Liiceanu, activiști și propagandiști PCR și UTC, informatori ai Securității și agenți ai unor servicii de informații din spațiul sovietic sau chiar PSD-iști cu funcții mari, ca Adrian Cioflâncă și Alin Teodorescu, alături de o fostă procuroare comunistă, acum fondatoare a unei „alternative de dreapta”. Așa că decizia de a-l premia pe Augustin Lazăr este absolut firească, în cazul lor.
Mai ciudată a părut unora decizia Societății Timișoara, care, prin premierea lui Augustin Lazăr încalcă însăși Proclamația de la Timișoara – Punctul 8, pentru care ne-am zbătut și în Piața Universității 1990, sintetizat scurt prin “fără comuniști” – cât și varianta de Lege a Lustrației susținută cu vehemență de Societatea Timișoara, în care se cerea cu fermitate „limitarea accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989″. Dacă s-ar fi pus în aplicare proiectul de lege susținut de Societatea Timșoara, Augustin Lazăr ar fi fost zburat demult din funcția sa de procuror general. Așa este premiat, deși chiar și în așa-zisul „Raport Tismăneanu”, care a stat la baza condamnării formale a comunismului de către președintele atunci în funcție, Traian Băsescu, se scrie negru pe alb că pilonii aparatului represiv comunist au fost Partidul, Securitatea, Procuratura și Miliția. Mai puțin ciudată pare această alegere a Societății Timișoara dacă luăm în seama afirmația lui Liviu Mihaiu din emisiunea TVR pe această temă, România 9 cu Ionuț Cristache, în care cunoscutul ziarist a susținut în direct că „Societatea Timișoara este infiltrată de informatori ai Securității”.
Cercetând situația, am aflat că decizia premierii lui Augustin Lazăr, în ciuda dezvăluirilor publice privind trecutul său de „rotiță a Securității” – ca să folosim formula emisă de Radu Filipescu – a fost impusă, fără nici o dezbatere democratică internă, de un singur om: controversata Brîndușa Armanca.
În prezent portavoce și vicepreședinte al Societății, totodată și membră a GDS, Armanca aspiră la șefia presitigioasei asociații, profitând de starea delicată de sănătate a actualului președinte, Florian Mihalcea.
Vă întrebați, probabil, cine este personajul. Brîndușa Armanca, conform CV-ului ei de pe site-ul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, i-a avut ca părinți pe Kiss Bela și Ilona și timp de șase ani a fost director al ICR-Budapesta, plantată acolo de tripleta Horia Roman Patapievici – Mircea Mihăieși – Tania Radu Mihăilescu. 1989 a prins-o ca corector la ziarul de limbă maghiară din Timișoara UJ Szo.
Ulterior urmează mai multe stagii de pregătire în străinătate, între care două la Universitatea Central Europeană a lui Soros de la Budapesta. Soțul ei, Alexandru Armanca devine în 2013 președintele filialei Timișoara a Partidului Forța Civică, condus atunci de Mihai Răzvan Ungureanu, fostul șef al SIE. În 2014, Brîndușa Armanca o apostrofa pe disidenta Doina Cornea în revista „22” și pe Hotnews pentru că și-a permis să critice o demonstrație politică la Timișoara.
Nici Lucia Hossu Longin, autoarea serialului „Memorialul Durerii” nu a scăpat de atacurile suburbane din „22” ale personajului. Realizatoarea TVR i-a răspuns ICR-istei GDS-iste printr-un editorial intitulat „Lichelele libertății”. De altfel, Lucia Hossu Longin a fost acuzată că a fost „colaboratoare a Securității” chiar în paginile organului GDS stipendiat de Guvernul PSD, care i-a conferit statutul de ONG de utilitate publică, prin semnătura lui Adrian Năstase. Procesul declanșat de Hossu Longin contra GDS este pe rol.
Cât a fost la Budapesta, Brîndușa Armanca s-a dat în petec pe banii românilor. În 2007, Patapievici, însoțit de vicepreședintele ICR, Mircea Mihaieși și de rectorul Colegiului Noua Europă, Andrei Pleșu, au decernat la Budapesta, la propunerea Brîndușei Armanca, “Premiul de excelență culturală al ICR Budapesta”, alături de mai multe “premii media”.
„Premiul cultural”, conferit printr-un trofeu de bronz al sculptorului maghiar Peter Jecza și suma deloc neglijabilă de 10.000 de euro, a fost decernat scriitorului Esterházy Peter, care tocmai fusese publicat de Humanitas-ul lui Gabriel Liiceanu cu două romane: “O femeie” și “Un strop de pornografie maghiară”.  Premiul cel mare media – 6000 de euro – a fost acordat jurnalistului Cselényi Laszlo, nimeni altul decât președintele DUNA TV, canal cu emisiuni revizioniste și antiromânești, care are ca televiziune subsidiară și postul destinat maghiarilor din “Bazinul carpatic” (Serbia, Slovacia, Transcarpatia și Transilvania română), denumit sugestiv AUTONOMIA TV. Întrebată cum a putut să premieze din banii românilor un propagandist antiromân, Brîndușa Armanca a răspuns că ea nu are de dat socoteală pentru că “nu reprezintă România” (foto de la premierea de la Budapesta, cu Armanca ocupând jumătatea din stânga a pozei).
În 2008, Armanca acordă tot din partea ei, sub firma ICR-Budapesta și pe banii românilor, cu mâna lui Patapievici, prezent personal, un nou “premiu de excelență media”, lui Miklos Sükösd, profesor la Universitatea Central Europeană (CEU) și director al Centrului Media al Universității lui Soros. În 2009, “Premiul de excelență culturală” i-a fost înmânat lui István Rév, profesor la – poate ați ghicit – aceeași Universitate (CEU) și director al Arhivelor “Societății Deschise” a lui Soros. În 2010 premiul media ICR-Budapesta merge la Jeno Merza de la Radio Kossuth. În 2011, la deja devenita “Gală a Premiilor ICR Budapesta” – “o platformă solidă de dialog și respect reciproc între cele două culturi prin care Institutul onorează cultura Ungariei” – , Brîndușa Armanca acordă Premiul media ziaristului maghiar Károly T. Vörös, redactor la Népszabadság, cel mai de stanga cotidian din Ungaria, afiliat în continuare Partidului Socialist Ungar, fostă portavoce oficială până în 1989 a Partidului Socialist al Muncitorilor, dupa modelul Scînteia și Pravda, fiind succesor al organului de presa al Partidului Poporului Muncitor, sub titulatura de “Poporul Liber” pentru a-și schimba ulterior numele în cel actual, care inseamnă “Libertatea Poporului”. Premiile pe 2011 au fost susținute de “anticomunistul” Vladimir Tismăneanu, Cristina Guseth, Director Freedom House – România, Carmen Bendovski, director ICR Viena, László Csorba, director Muzeul Național din Budapesta, Sándor M. Kiss, istoric ungur. În 2012 Armanca este rechemată de la post, moment în care Ministerul Culturii din Ungaria îi conferă în semn de apreciere pentru toată misiunea ei “Distincția pentru contribuția deosebită la cooperarea culturală româno-maghiară”.
Ca un corolar, adjunctul ei la ICR-Budapesta în această perioadă fructuoasă a fost un informator al Securității care își turna la finele anilor ’80 colegii de serviciu de la “Fructus – Timișoara”: Bartha Csaba. Nu s-a retras din funcție nici la doi ani de când și-a anunțat demisia, ca urmare a dezvăluirilor CNSAS.  Csaba s-a adăugat unui număr considerabil de ICR-iști și GDS-iști turnători deconspirați, între care îi amintim pe Sorin Antohi, profesor fraudulos la CEU și membru fondator al GDS, Andrei Corbea Hoisie membru GDS și ambasador la Viena, de asemenea fost bursier Humboldt în perioada comunistă, ca Pleșu și Liiceanu, Gheorghe Pascu, fost director adjunct al ICR – Berlin, Elvin Bernstein – B. Elvin, fost redactor-șef al Revistei ICR “Lettre International”, alias “Bebe”, recrutat din 1973, cu turnătorii despre Eugen Ionesco, sau Catrinel Pleșu, directoare a Centrului de Carte ICR, descoperită de CNSAS ca recrutată de DIE în 1968. Atitudinea lui Patapievici de promovare în Occident a primilor doi turnători amintiți a determinat-o pe scriitoarea Herta Muller să publice o scrisoarea deschisă în presa germană, în care actuala deținătoare a Premiului Nobel pentru Literatură întreba public: „Crede ICR că trăiește pe o altă planetă, pe care nu există noțiuni ca demnitate personală și integritate morală a știintei?”.
Premiul „Speranța” al Societății Timșoara se acordă „Pentru cea mai însemnată contribuție la instaurarea democrației, destrămarea structurilor comuniste și menținerea speranței în România”. Atât Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, prin vocea președintelui său, Octav Bjoza, cât și Asociația Brașov – 15 Noiembrie 1987 au solicitat Societății Timișoara să-i retragă lui Augustin Lazăr premiul “Speranța”. Iulius Filip a fost arestat, închis și torturat de acoliții lui Lazăr pentru poezia sa “Vis și Speranță”.
Victor Roncea pentru ActiveNews