Sub un afiș-sacrilegiu la adresa memoriei românilor uciși în timpul evenimentelor anticomuniste din decembrie 1989 – înfățișând o jumătate din Piața Revoluției 1989 și o alta cu licuricii lui Soros aprinși la creier la poarta Guvernului României în 2018 dând intelectualicește “MUIE lui Dragnea” și “MUIE PSD” – se desfășoară un festival de film injurios la adresa tuturor românilor și a istoriei naționale: “One World Romania”. Girat de președintele de la Cotroceni, care l-a inaugurat prin producerea enormităților grobiene despre Referendum și cele “două popoare”, român și “moldovenesc” (afirmație pe linie cu manifestarea, scoasă din tezele staliniste), festivalul cu afiș politic de joasă factură rulează cu trimitere la fondatorul lui, Centrul Ceh București. Mai grav: sub acoperirea “drepturilor omului”, festivalul desfășoară o adevărată propagandă homosexualistă și de-a dreptul pro-stalinistă. Sponsor principal: Kaufland, același lanț german de magazine care promovează teoriile transexualilor în școlile din România, Partener principal: Fundația germană Konrad Adenauer. Alți parteneri, pe lângă mai multe ambasade păcălite de titlul pompos al festivalului, Editura Humanitas a lui Liiceanu și Colegiul Novaia Europa a lui Pleșu. Sigur, e treaba lor dacă le place homosexualismul și stalinismul. Dar ce ne facem când și instituții ale statului se pretează la promovarea bolșevismului, culmea!, sub pretextul aniversării celor 30 de ani de la căderea regimului comunist? Și ce ne facem când acestea sunt Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria Capitalei prin, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Institutul Cultural Român și mai ales Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc?
Iată și detalierea opțiunii ideologice a homosexualului sifilitic Vladimir Ilici Lenin, la secțiunea “A fi LGBTQi+”:
“Pentru al doilea an consecutiv, dedicăm una dintre secțiunile festivalului unor filme ce abordează probleme trăite de persoane gay, lesbiene, bisexuale sau transgender. Am hotărât că, orice s-ar întâmpla, această secțiune LGBTQi+ va face parte în fiecare an din programul festivalului, întrucât suntem profund îngrijorați de ascensiunea homofobiei și a transfobiei pretutindeni în lume și de amplitudinea problemei în România, unde în continuare acest subiect este extrem de controversat în rândul populației. Opțiunea noastră reprezintă un statement politic și umanist inechivoc.
Referendumul sprijinit de Coaliția pentru Familie în octombrie 2018 nu a reușit să determine modificarea Constituției României în vederea redefinirii nonincluzive a termenului de „familie”. A fost o mare victorie atât pentru comunitatea LGBTQi+, pentru asociațiile care luptă pentru drepturile membrilor acesteia – și pentru drepturile multor alte „minorități” -, dar și pentru mulți oameni preocupați de această problemă, nefiind membri ai comunității. A fost foarte importantă recunoașterea și înțelegerea faptului că mulți români nu doresc să participe la acest val de ură și dezbinare și că visează la cu totul altceva pentru viitorul țării.
Ne dorim să participăm, alături de asociațiile pentru drepturile omului și de public, la acest proces colectiv de reflecție. Sperăm ca filmele prezentate să îi ajute pe unii dintre noi să își depășească prejudecățile și pe alții să simtă că nu e nimic în neregulă cu ei.
Anul acesta, vom face cunoștință cu Coby, un american care decide să se identifice oficial ca barbat, simțindu-se astfel încă din copilărie, și nu ca Suzana; vom petrece o noapte albă cu Julia, o femeie braziliană trans. Vom înțelege, de asemenea, cât de complexă trebuie să fi fost situația tatălui Augustinei Comedi, care a dus o viață dublă ca bărbat homosexual în Argentina; sau prin ce trebuie să fi trecut unchiul unei cineaste braziliene, fiind homosexual și bolnav de SIDA în anii 1980; ca apoi să fim martori la momentul de coming-out al unor tineri”.
Anul trecut, tot cu un afiș batjocoritor la adresa României la Centenar a avut loc o adevărată odă orgasmatică la adresa stalinistei Nina Cassian prezentată într-o operațiune scabroasă de rescriere a istoriei drept un fel de luptătoare pe frontul anticomunist. Cu ajutorul limbilor, probabil, în lupta proletcultistei cu jumătatea de jos a reprezentanților statului comunist. Anul acesta, a avut loc joia aceasta și etapa post-coitum, când a fost reîncălzită ciorba bolșevică cu prezentarea stalinistei drept “un monument al literaturii române”. Desigur, un monument, asemenea celui al lui Lenin din fața Casei Scânteii. Numai că noi credeam că l-am dat jos… Omagiul comunistoid este regizat de Mona Nicoară și produs de Ada Solomon. Ca să clarificăm cine este Nina Cassian, amintim:
„În acest sens, istoria a fost, totuși, generoasă cu mine. Am avut și eu sentimentul de totală și imaculată Inspirație, când Partidul Comunist a ajuns la cârma țării mele”. – Nina Cassian. (intrată în Partidul Comunist din România în 1940, la 16 ani) Din “Antologia Rușinii” de Virgil Ierunca, Revistele Ethos și Luceafărul, Paris, 1972. Nu credem că a fost pastrată și în ediția Humanitas.
La moartea lui Stalin (5 martie 1953 – “pana la ultima suflare […] al clasei muncitoare fiu si parinte al ei”)
Foto: webfoto
„Cuvantul urca greu pana la mine.
Durerea ca o ancora il tine
si de ma lupt sa-l scot din fund de ape
tot nu-i pot da intregul rost,
sa spun de tine, cel care ne-ai fost
ca painea si ca aerul de-aproape…
Atat de simplu chipul tau
si haina ta,
ca floarea-n mana ta-nflorea
si oamenii, de gandul tau vegheati
cresteau inalti
cresteau curati […]
Stam neclintiti, milioane
sub raza ta, pe-ntinsa lumii harta,
ca niste drepte, omenesti coloane,
din epoca ce numele ti-l poarta”
Portret de comunist (Ceausescu, poezie din 1981)
“Arzi, deci existi! Ce valvatai,
ce rug superb sunt anii tai!
Dac-ai pieri si iar te-ai naste,
in acest semn te voi cunoaste:
trecut prin flacari, pur, subtire
si mistuit in omenire…”
Nina Cassian către Nicolae Ceauşescu: „Tovarăşe secretar general, vă rog să-mi permiteţi să încep cu o mărturisire personală. Nu am făcut niciodată şi nu fac parte din nici un grup. Cum spuneam într-o poezie: «Aparţin comunismului cu tot ce am mai bun în mine,/ cu cele mai tinere idei ale mele,/ cu dragostea mea cea mai întemeiată,/ cu actele mele cele mai fecunde». (…) Nu m-a atras nici o clipă sionismul, ci ideea şi lupta comuniştilor în care m-am încadrat şi din rândul cărora fac parte de 40 de ani.” (Întâlnirea șefului statului cu scriitorii RSR – 13 martie 1981)
„Eu sunt cu adevărat comunistă și cred într-o altă ordine, o altă lume, fără antagonisme și ură…” (CNSAS).
“Cel mai iubit film romanesc”…
“O proletcultistă stalinistă de cea mai joasă speţă”
de Dan Diaconu
În mult prea nedrept împopoțonatul (ştiu că înţelegeţi!) cinematograf de la MŢR va fi prezentat în premieră filmul despre Nina Cassian. E de-a dreptul revoltător să văd cum, aşa, pâş pâş, această figură de tristă amintire e ridicată în slăvi. Ba un reportaj elogios la Carmen Avram, ba trei-patru locuri comune ridicate la rang de vorbe de înţelepciune, ba, iată, ditai filmul care să-i facă pe tefelei să creadă povestea cu „marea poetă dizidentă”.
Cine-a fost Nina Cassian? În primul rând o proletcultistă stalinistă de cea mai joasă speţă, implementată aici odată cu tancurile sovietice. Misiunea ei era aceea de a uniformiza minţile, de a-i înstrăina pe români. Vreţi o mostră? Citiţi în continuare:
„Leacul cancerului e cunoscut de popoare
Şi putem feri de cancer organismul lumii
Domnule propagandist al glumii
Domnule mestecător al gumii!
Nu e nevoie să pui globul la microscop.
Se vede cu ochiul liber, lămurit.
În lume leacul acestui cancer
A fost descoperit
Încă din neuitatul an
O mie nouă sute şaptesprezece
Când o şesime a globului s-a însănătoşit
Şi există azi peste un milliard de activişti împotriva cancerului.”
Despre scandaloasa-i viaţă înecată în alcool şi amoruri pasagere nu vorbesc, dar marchez ca să nu cumva să se trăiască cu ideea că avem de-a face cu vreo sfântă. Nu! Individa a fost la fel de imorală ca şi regimul pe care-l pupa în cur. Imorală din toate punctele de vedere.
În mod absolut ticălos, propagandiştii vorbesc despre dizidenţa ei. Care dizidenţă tovarăşi? În fapt, poeta lu Peşte avea o problemă nu cu comunismul, ci cu Ceauşescu şi asta deoarece Tovarăşul a tăiat-o definitiv cu stalinismul şi-a dat-o pe o politică naţională, punând interesele naţionale în prim plan. În fapt asta a generat revolta cozilor de topor ale Moscovei: se trăda „internaţionalismul socialist” şi crunta subordonare faţă de „Maica” URSS.
Adevărul este că, după definitivarea noii politici a lui Ceauşescu, toate javrele staliniste au fost trecute pe linia moartă, fapt care i-a deranjat teribil. Aşa au apărut „dizidenţii” Brukan, Bîrlădeanu, Roman, Tismăneanu s.a.m.d. Aşa au apărut „scrisorile” de protest mult prea popularizate de către Agentura Europa Liberă şi toate şobolănismele pe care noi, din naivitate şi ncunoştinţă de cauză, le consideram „dizidenţe”. Nu era nicio dizidenţă. Doar nu credeţi în „suferinţa” lui Tismănenau, omul care-a copilărit în Primăverii.
Nu e ciudat că toate aceste cozi de topor şi-au găsit „exilul” de lux în SUA, altădată duşmanul lor de moarte? De ce oare? Oare deoarece SUA se comuniza, intra din ce în ce mai adânc în „capcana stângii” sub binecuvântarea tembelilor din Grupul de la Frankfurt sau a descreieraţilor de la Tavistock Institute?
Iată că întreaga literatură proletcultistă a Ninei Cassian e ştearsă discret de pe net, iar individei i se fac portrete fulminante, în ciuda realităţii care e mai mult decât jenantă. Vă era dor de stalinism? Iată-l! Încă o dovadă că, din punct de vedere cultural, suntem distruşi. Poate chiar mai distruşi decât în anii crânceni ai stalinismului. Cel puţin atunci exista o conştiinţă naţională, iar oamenii ştiau că se află sub ocupaţie. Acum, proştii nu doar că n-au habar, dar pică precum musca în capcana cu căcat. Ne merităm soarta!
Câteva gânduri la moartea proletcultistei Nina Cassian
de George Damian
Toţi scriitorii din România anilor ’50 poartă pe frunte pecetea crimei. Au contribuit nemijlocit la instaurarea teroarei comuniste, umpleau coloanele publicaţiilor de propagandă conform directivelor partidului. Au otrăvit ani în şir minţile şi sufletele românilor. Scriitorii proletcultişti nu au ucis cu mâinile lor, însă în spatele perdelei de fum create de ei au putut avea loc crimele perioadei staliniste din România. Orice ar spune, ei au trăit bine, în timp ce la Piteşti se desfăşura experimentul reeducării cu parul.
După căderea comunismului toţi proletcultiştii au început să-şi amintească de cum erau ei de fapt anti-comunişti în sufletele lor, cum şi ei au fost victime, cât de mult au suferit sau că de fapt au fost orbiţi de un entuziasm tineresc. Încă puţin şi spun că le-au lipsit trei minute să prindă trenul spre Făgăraş pentru a se alătura grupului Gavrilă Ogoranu. Părerea mea este că de fapt au fost nişte cinici. Ştiau foarte bine ce făceau, ştiau foarte bine că la adăpostul scriiturii lor se petreceau crime. Însă au preferat să scrie la comandă şi să-şi încaseze banii. Transformaţi în cameleoni, cu suflete de reptilă, toţi aceşti proletcultişti care au contribuit la instaurarea comunismului în România au încercat să se adapteze la modificările echilibrului din interiorul puterii comuniste de la Bucureşti. Când îşi pierdeau protectorii din partid deveneau brusc disidenţi. Însă permanent au fost legaţi ombilical de comunism. După 1989 au ieşit ca păduchii în frunte şi au ocupat punctele nodale ale comunicării publice din România, ei înşişi, copii lor ori copii lor de suflet.
Acelaşi traseu l-a avut şi poeta Nina Cassian, oricât s-a încercat recuperarea ei în spaţiul public în ultimii ani. În loc să-i prindem pe toţi aceşti proletcultişti într-un insectar al ororilor României, să le studiem otrava cu maximă precauţie – ca de obicei le-am răbdat obrăznicia cu care se insinuează în spaţiul public. O altă colosală insolenţă se petrece în prezent cu complicitatea unor tineri inconştienţi: modificarea istoriei, acoperirea adevărului cu straturi groase de minciună, internetul care ştie tot nu ştie de fapt nimic. Moartea Ninei Cassian a fost acoperită de laudele puternicilor zilei de ieri şi de azi. Să-i fie ţărâna uşoară şi s-o ierte Dumnezeu, că mult rău ne-a mai făcut!
Recenzie: Ziaristi Online
