Tatălui meu, Grigore Solunca, fost deținut politic

Doamna Elena Solunca Moise

La Sinodul de la Calcedon din 451 s-a decis ca Sf. Grigorie de Nazianz să fie numit și Teologul, Cuvântătorul de Dumnezeu, nume atribuit până atunci doar Sf. Ap. Ioan, cel mai mic dintre apostoli și ”cel iubit”. Viețuitor în secolul X Sf. Simion a fost numit ”Noul Teolog”. Sf. Grigorie a ”cuvântat” despre Dumnezeu și verbul lui i-a fost faptă, căci, a trăit jertfindu-se, renunțând până și la pustnicia pe care o iubea mult și căreia voia, încă de la început, să i se dedice. S-a dăruit pe sine cu tot sufletul slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. A făcut-o cu râvnă și pricepere, timp și peste timp, fără să aștepte laude sau măriri, pe care le-a și refuzat cu smerenie. În același timp, a făcut-o din credința că astfel aduce cuvenită slavă Celui care pe toate le-a făcut cu iubirea Sa ziditoare și proniatoare. A mai făcut-o și pentru că s-a considerat dator ca după cum Hristos s-a coborât din cer ca pe noi să ne urce și omul se poate îndumnezei, urcând de jos, unde suntem legați de pământ spre patria cerească. Reluând o expresie a lui Platon după care a-L înțelege pe Dumnezeu este greu și a-L explica este imposibil, Sf. Grigorie afirma că, dimpotrivă, a-L explica este greu și a-L înțelege imposibil, câtă vreme chiar creația rămâne în afara puterii de cuprindere a minții mărginite a omului. Cu dor neostoit pentru viața cerească s-a făcut pe sine un călător spre patria cea de sus, străin de zgomotul și chemările acestei lumi pe care le-a refuzat înainte ca ele să reușească a-l ademeni în vreun fel. Poate că sună straniu celor care azi se numesc creștini fără ca totdeauna să fie, dar pentru Sf. Grigorie a fi creștin înseamnă să ne aducem pe noi înșine jertfă lui Dumnezeu, mai mult chiar să ne jertfim în fiecare zi pe noi înșine și orice mișcare a noastră.

Secolul IV în care a trăit Sf. Grigorie de Nazianz a fost numit și secolul de aur al creștinismului (trimițând la secolul lui Pericle din antichitatea elină) a fost unul deosebit de tensionat. Abia depășind prigoana celor trei secole, și fiind ”religia licita”, creștinismul s-a văzut cu numeroas erezii dintre care, pe departe, cea mai importantă a fost arianismul, dar și altele ca eunomianismul sau pneumotamahismul. Toate configurează imaginea unui timp tumultuos în care aceste frământări s-au concretizat într-o serie opere fundamentale ale creștinismului. Nu se cunoaște cu exactitate data când a văzut lumina zilei, apreciindu-se a fi fost în jurul anului 330, într-o familie cu bun nume . Mama sa, Nona era creștină și a reușit, prin pilda vieții ei, să-l aducă la dreapta credință și pe bărbatul ei – care se numea tot Grigorie – și care avea să ajungă episcop de Nazianz, fiind prăznuit pe întâi ianuarie. Își dorea mult să aibă un băiat pe care să-l dăruiască lui Dumnezeu și, cum, Dumnezeu ascultă ruga celor drepți, ruga a fost împlinită iar ea și-a ținut făgăduința. A făcut-o după spusa lui David: ”Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie. Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema. Făgăduințele mele le voi plini în fața a tot poporul Său.” Numele de Grigorie,primit la botez, era după cel al tatălui și semnifică ”vigilent, atent”. Cum atunci numele nu se făcea la întâmplare,ci prefigura un destin, putem spune că Sf. Grigorie l-a încununat cu renume. De mic a primit o educație aleasă care să-l facă vrednic de o adevărată viață creștină, după în convingerea nestrămutată că ”pe unii oameni îi vindeci cu cuvântul; pe alții cu pilda vieții tale”. Cuvântul despre Dumnezeu este absolut necesar dar poate rămâne suspendat într-o retorică găunoasă dacă, exprimând credința, nu primește viață prin fapte cum mărturisea mai târziu: ”Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru ca eu să fiu tot atât de mult Dumnezeu pe cât a fost El om.”

Două principii de viață – curățenia și înfrânarea

După obiceiul vremii, s-a botezat la vârsta de 30 de ani, cum a făcut-o Însuși Hristos și toți Sfinții părinți din acele vremuri. Se povestește că, odată,i s-au arătat în vis două fecioare de o frumusețe cu totul ieșită din comun, îmbrăcate frumos, dar simplu și curat, fără nici o podoabă dintre cele obișnuite, adică, aur, argint sau pietre scumpe. Capul le era acoperit cu marame subțiri iar privirile plecate spre pământ. Când l-au văzut că se bucura de prezența lor, l-au cuprins în brațe și la întrebarea ”cine sunteți?”, una a răspuns că este ”curățenia” iar cea de a doua ”înfrânarea”. Apoi au continuat: ”Fii în gând cu noi, unește mintea ta cu mintea noastră ca pe tine să te înălțăm la cer și aproape de lumina cea fără de moarte a Sfintei Treimi să te punem.” Atunci în inima lui s-a ivit dorința arzătoare de curățenie și înfrânare pe care a plinit-o pe întreaga sa viață,păstrându-și fecioria și dându-se pe sine vrednică pildă păstoriților săi.

Înzestrat cu un adevărat patos al cunoașterii, a mers mai întâi în Cezarea Capadociei unde a studiat scolastica, retorica și întreaga filozofie antică greacă cu cei mai mari profesori ai timpului. A plecat apoi la Alexandria unde, mistuit de dorința de a găsi răspuns la întrebările ce-l frământau și-a îmbogățit volumul de cunoștințe care apoi s-au convertit în gândire creștină. În anul 357 se întoarce la Atena, se botează și, împreună cu Sf. Vasile, s-au retras în pustie, unde s-au dedicat studiului și rugăciunii și au început să alcătuiască o antologie din Opera lui Origen, cunoscuta ”Filocalia”. A fost un început bun, pentru că, în timp, elaborarea acestei opere a fost continuată de alți Sfinți Părinți și tradusă în numeroase limbi. Noi datorăm versiunea în limba română a celor douăsprezece volume ”Filocalia”, Părintelui Dumitru Stăniloae. Traducerea este însoțită de numeroase note, de fapt adevărate comentarii, care ar putea face cuprinsul unei cărți speciale. ”Filocalia” este iubirea de frumos dar nu doar în accepțiunea estetică propriu-zisă, ci cuprinde întreaga viață înțeleasă în orizontul fricii de Dumnezeu ca început al înțelepciunii. Este frumosul înțeles ca ”splendoare a adevărului” într-o tăinuită unitate a vieții ca dar de la Dumnezeu. Parcă auzim glasul ca o rugăciune neostoită a Părintelui Dumitru spunând în spiritul Sfinților Părinți că: ” Frica de Dumnezeu dă putere, ea nu slăbănogește. Cu cât e mai mare frica de Dumnezeu în cineva, cu atât este mai prezent El în acela cu puterea Lui. Căci în frica aceasta este trăirea covârșitoare a lui Dumnezeu… te ajută împotriva patimilor, îți mobilizează și întărește resursele de luptă…îți deschide orizontul de dincolo de lume…care face să te pocăiești de păcate și să urmărești binele, simțindu-l pe Dumnezeu ca susținător al binelui.”

”Ceea ce este dumnezeiesc în om este puterea de a face bine”

În ciuda fragilității fizice predispusă spre îmbolnăviri, viața i-a fost una de asceză și rugăciune, concretizată într-o operă impresionată ca volum și diversitate. O enumerare sumară a scrierilor cuprinde, mai întâi, cele patruzeci și cinci de cuvântări ce acoperă o tematică destul de complexă între care se detașează cele cinci cuvântări dogmatice despre Sfânta Treime și care i-au și adus numele de Teolog; cuvântările la praznicele de peste an (Nașterea Domnului, Învierea Domnului, Cincizecimea); panegirici dedicate unor sfinți; predici funebre (lui Cezarie și Sf. Vasile cel Mare) dar și cele care cuprind apostrofări cum au fost cele adresate împăratului Iulian Apostatul și cele în care își explică atitudinile. Urmează poemele mai puțin cunoscute și grupate în poeme teologice, istorice, fiecare cu două subgrupe – dogmatice și morale și, respectiv, personale și despre alte personalități. Bogata sa corespondență, apreciată la 244 de documente este ca un jurnal al unui timp tensionat. Între ele se disting cele polemice și sub acest aspect, Sf. Grigorie ne este un învățător, mai ales astăzi când adesea cea mai frecvent folosită replică într-o polemică este adjectivul. Sf. Grigorie oferă o lecție despre polemică, întemeiată pe o logică a argumentări care să convingă, nu să distrugă. O spunem cu amărăciune azi când invectiva și agresiunea limbajului folosit ne descalifică atât ca oameni, cât mai ales ca unii care se numesc creștini. Când o polemică se poartă în numele adevărului și dreptății, ea este ziditoare; când ceea ce-i animă pe participanți este trufia devine păguboasă, chiar otrăvitoare. Cuvântătorul de Dumnezeu amintește dăinuitor cum că orice cuvânt poate fi contrazis de alt cuvânt, dar nu există cuvânt care să contrazică fapta. Mai spunea că ”binele nu e bine dacă nu-i făcut bine și nu întâmplător câtă vreme puterea de a face bine este tot cea ce omul are dumnezeiesc în el.

Cele cinci Cuvântări Teologice concentrează întreaga credință creștină centrată pe Hristos Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut Fiu al Omului ca omul să se poată face Fiu al lui Dumnezeu. Contradicțiile care au generat dispute ale căror ecouri se aud și astăzi se datorau, în concepția sa, unor grave confuzii. Cu tact paideic, Sf. Grigorie scrie:”El s-a născut, dar era născut; se naște dintr-o femeie, dar fecioară. Una dintre acestea îl arată ca Om, cealaltă ca Dumnezeu. El arată aici fără Tată iar dincolo fără mamă…S-a botezat ca om dar a desființat păcatul ca Dumnezeu; a fost ispitit ca om, dar a biruit ca Dumnezeu; a flămânzit dar a săturat mii de oameni; Lăcrimează dar oprește plânsul…e urcat pe lemn, pironit pe el dar reface pomul vieții…mântuiește chiar pe tâlhar…își pune viața, dar are putere să și-o iarăși. Se sfâșie catapeteasma căci arată cele de sus. Pietrele se despică, morții învie ca anticipare a învierii de obște. Moare dar dă viață, desființează moartea prin moarte. E înmormântat dar învie. Pogoară în iad dar scoate sufletele de acolo pentru că s-a suit la ceruri. Dar va veni să judece vii și morții și să cerceteze cuvinte ca ale tale (ale lui Arie și a tuturor ereticilor. s.n.) Dacă acelea îți sunt prilej de rătăcire, cele contrare înlătură rătăcirea ta.” Nu este vorba de contradicție, ci contrarietate generată de apartenența lui Hristos la firea lui Dumnezeu și firea omului și ”subțirimea raționamentului pune în evidență kenoza crucii cum socotește Sf. Ap. Pavel deoarece credința este împlinirea rațiunii noastre (s.n.)

Credința ca împlinire a rațiunii noastre

Conștient de ceea ce trebuie să fie un preot în viața cetății, a refuzat la început hirotonia fugind în pustiu, dar a fost nevoit să o primească la moartea tatălui său. Și-a motivat atitudinea scriind o lucrare devenită antologică, ”Despre preoție” Vom înțelege mai bine cum s-a făcut că a reușit să biruie arianismul care era propovăduit în toate bisericile din Constantinopol cu o singură excepție iar, la plecare, doar una mai era de partea ereticului Arie. Vom înțelege și de ce credincioșii spuneau că odată cu plecarea Sfinției Sale, pleacă și Sfânta Treime. Scria Cuvântătorul de Dumnezeu: ”Preoția, știința vindecării sufletelor, urmărește să întraripeze sufletul, să-l smulgă din lume, să-l de lui Dumnezeu; să-l facă să păzească chipul lui Dumnezeu dacă nu l-a pierdut; dacă e în primejdie să-l piardă, să-i arate calea ca să-L păstreze, iar dacă și l-a stricat, să-L aducă din nou la starea cea dintâi. Preoția urmărește să locuiască, prin Duhul Sfânt, Hristos în inimile oamenilor. Și, în sfârșit scopul cel mai de seamă al preoției este să-l facă dumnezeu și părtaș fericirii de sus pe cel ce aparține cetei de jos, pe om” (s.n.) Mai târziu, când va pleca iarăși în singurătatea atât de râvnită, motivează: ”Ni se va reproșa, așa cum s-a reproșat (nouă episcopilor) luxul meselor, splendoarea hainelor, acoliții și aroganța față de cei pe care îi întâlnim. N-am știut că trebuie să ne întrecem cu înainte-stătătorii, cu guvernatorii sau cu cei mai faimoși generali de armată care nu mai au loc să-și adune bogățiile. N-am știut că stomacul nostru trebuie să fie înfometat ca să se desfete cu mâncarea săracilor…N-am știut că e nevoie să călărim cai de rasă, fiind conduși în calești splendide, cu alai în față și spate, totul retrăgându-se din drum de parcă am fi niște animale (de circ), rupând rândurile pentru ca apariția noastră să fie cât mai vizibilă…Iertați-mi această nedrepte. Alegeți pe altul care să fie pe placul majorității. Mie dați-mi pustia și meleagurile de la țară și pe Dumnezeu, Singurul căruia trebuie să-I fac pe plac și pe care-L voi mulțumi printr-o viața smerită.” Și iar trebuie să spunem cât de prisos sunt posibilele comentarii când viața socială a devenit, după expresia lui Llosa, un spectacol sclipitor în strădania vană de a face neobservată sărăcia interioară. Or, prin tot ce a făcut și ne-a lăsat moștenire ca mod de a fi și gândi în slujba lui Dumnezeu Sf. Grigorie a dat viața cuvintelor Psalmistului: ”Jertfa bine plăcută lui Dumnezeu, duhul umilit/inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.”

”A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare,

dar și mai mare este a te curăța pentru Dumnezeu”

O jertfă a Sf. Grigorie Teologul este și faptul că, deși iubind ca puțini viața pustnicească, a primit să fie slujitor oamenilor, cu inima și mintea, cu gândul, cuvântul și fapta și asta pentru a fi adevărat creștin și nu doar a se numi. De aici și îndemnul care ar putea fi o soluție la secularizarea de care ne plângem neputincioși, acutizând-o dramatic într-o criză ce anticipează parcă vremuri apocaliptice. Vigilența neobosită a Sf. Grigorie Teologul atrage atenția asupra credinței creștine ca mod de a fii și nu doar ca discurs teoretic, câtă vreme ”A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este și mai mare a te curății pentru Dumnezeu.” Cuvântul a primit puterea faptei și dă vremelniciei binecuvântarea veșniciei: ”Să ne facem la fel ca Hristos fiindcă El s-a făcut ca noi; să ne facem dumnezei fiindcă El s-a făcut om pentru noi; a luat asupra-și ce era mai rău ca să ne dea ceea ce era mai bun; a sărăcit ca să ne îmbogățim noi din sărăcia Lui; a luat chip de rob ca noi să dobândim libertatea; s-a coborât el ca noi să ne înălțăm; a fost ispitit (adică încercat) ca să biruim noi; a fost necinstit El, ca să ne slăvească pe noi; El a murit ca pe noi să ne mântuiască; s-a înălțat El ca să tragă la El pe cei care erau în păcat. Fiecare să dea toate, fiecare să aducă prinos din toate Celui ce s-a dat pe Sine preț de răscumpărare. Nimic însă nu va da omul de un așa mare preț decât pe sine însuși, făcându-se înțelegător al tainei și făcut pentru Hristos cum s-a făcut El pentru noi.” Sfinte Ierarh Grigorie Teologul roagă-te pentru noi.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Sf. Grigorie de Nazianz: Ce este teologia?