Gelui-m-aş şi n-am cui!
Gabrigel Liiceanu a plagiat pasajul cu „geluirea” după romanul „American Psycho”
de Ion Spânu
Vă previn de la început că nu este vorba de nici o glumă: celebrul pasaj din romanul lui Gabriel Liiceanu, în care autorul povesteşte cum se dă cu gel de duş, gel de corp, cremă de faţă, cremă de corp şi diverse parfumuri este plagiat după romanul „American Psycho” al scriitorului american Bret Easton Ellis!
Nu cred că mai este cineva care să nu fi auzit de articolul „Liicheanu”, pe care l-am publicat în „Ziua” din 27 februarie 2007, în care l-am acuzat pe Gabriel Liiceanu că l-a plagiat pe Martin Heidegger, în urma căruia a trebuit să suport, alături de Sorin Roşca şi Victor Roncea, un lung proces pe care, în final, l-am cîştigat prin retragerea plîngerii de către împricinat în momentul în care și-a dat seama că pierde procesul.
Nu eram însă nici primul şi nici ultimul care să-l fi acuzat pe Liiceanu de plagiat, căci acesta, în 1976, fusese dat afară din Institutul de filosofie tocmai pentru că plagiase în teza de doctorat, iar filosoful Constantin Barbu a publicat în 2012 chiar cele 32 de pagini ale „Nostos”-ului, capitol în volumul „Tragicul”, pe care Liiceanu le-a plagiat după Constantin Noica (v. https://www.cotidianul.ro/liiceanu-l-a-plagiat-pe-noica-sau-i-a-furat-textul-despre-nostos/)!
Dar nu mi-am imaginat că acela care este supraestimat ca făcînd parte din „elită intelectuală” ar fi în stare să plagieze chiar şi într-un aşa-zis roman! Iată, însă, că acest lucru s-a întîmplat, obiectul plagiatului fiind singurul pasaj care are o teribilă celebritate, chiar dacă nu pentru valoarea lui literară, ci pentru scîrboşenia lui şocantă. Este vorba despre acest fragment din „Scrisori către fiul meu”, publicat la Ed. Humanitas în anul 2008:
”Îți mărturisesc că, la rându-mi, petrec în fiecare dimineață, în baia mea, minute de adevărată voluptate și toate în preajma răsfățurilor pe care mi le procură mai întâi dușul matinal – cu alegerea, după felul în care voi începe ziua, a gelului de duș cel mai potrivit (șovăi zilnic între mirosurile de ghimbir, ceai verde și lavandă de la Roger & Gallet) -, apoi, odată dușul terminat, utilizarea cremelor de față de la Clinique, a cremelor de corp de la Molton Brown sau a gamei de The Vert de la Bvlgari, în sfârșit, alegerea parfumului din prima parte a zilei: Carolina Herrera sau Bois d’Argent de la Dior. Sper că nu mă judeci pentru atâta lucru. Oricum, întreaga operațiune nu îmi răpește mai mult de jumătate de oră, așa cum cele 15 minute de gantere și de exerciții de abdomen se așază și ele, cuminți, în economia debutului zilei, tot ca o plăcere, înainte de duș. Te asigur că făcând toate astea nu mă simt nici ca o ”cocotă masculină”, nici ”devirilizat”, nici ”îmburghezit”, nici snob, nici ”metrosexual”, ci sunt pur și simplu un om care are o relație cordială cu corpul său, o răspundere pentru forma lui, pentru suplețea pielii lui, pentru mirosurile care le emană.” (Gabriel Liiceanu, Scrisori către fiul meu, Humanitas, București, 2008, p. 193).
În acest pasaj din – să-i spunem – romanul autobiografic „Scrisori către fiul meu”, personajul-autor descrie ce face el „în fiecare dimineaţă”: se duce la baie (sic!) pentru un adevărat ritual! Mai concret: face 15 minute de gantere, după care un duş urmat de „ungeri” sofisticate. Mai întîi „gelul de duş”, ales după programul pe care-l are în acea zi. Liiceanu şovăie între mirosurile de ghimbir, ceai verde şi lavandă – neapărat – de la „Roger & Gallet”! După duş, personajul se cremuieşte pe faţă cu cremele de la „Clinique”. Pentru corp are de ales între cremele „Molton Brown” şi cele din gama „The Vert” de la „Bvlgari”. Şi asta nu este tot, căci urmează parfumarea hoitului! Numai pentru prima parte a zilei, Liiceanu ezită între „Carolina Herrera” şi „Bois d’Argent” de la „Dior”, în funcţie, desigur, de cum e vremea!
Pentru a avea o oarecare reprezentare a sticluţelor şi cutiuţelor necesare unui astfel de ritual, am încropit un panou chiar cu produsele enumerate de Liiceanu:
Pentru mulţi dintre cititori, este greu de imaginat că ditamai filosoful Gabriel Liiceanu ar putea să plagieze chiar şi un asemenea pasaj. Cu toate acestea, Liiceanu chiar asta a făcut: a preluat decrierea unui banal duş, cu toată înşiruirea numeroaselor produse cosmetice, din romanul „Amercian Psycho” al scriitorului american Bret Easton Ellis, apărut în anul 1991, avîndu-l ca personaj principal pe psihopatul Patrick Bateman! Este vorba despre aceeaşi scenă, a duşului de dimineaţă, cu tot ritualul de dinainte şi de după. La Liiceanu lipseşte un pasaj, al spălării părului cu şampon, însă explicaţia este simplă şi ţine de lipsa podoabei capilare din capul filosofului. Vă prezentăm mai jos cele patru pagini din romanul „American Psycho” care au generat pasajul din romanul lui Gabriel Liiceanu:
”La duș folosesc mai întâi un gel epurator care devine activ sub apă, apoi un detergent corporal pe bază de miere și migdale, iar pe față un gel de curățate exfoliant. Șamponul Vidal Sassoon este cel mai bun dacă vrei să scapi de stratul de transpirație uscată, săruri, uleiuri, poluanți aflați în suspensie în aer și în general de murdărie, care-ți poate face părul, depunându-se pe el, să ți se lipească de scalp, ceea ce înseamnă să te facă să arăți mai bătrân. (…) ”După ce ies din duș și mă usuc bine cu prosopul, îmi pun la loc perechea de boxeri și-mi dau cu Mousse A Raiser, o spumă de bărbierit de la Pour Hommes, dar nu înainte de a-mi aplica pe față un prosop fierbinte timp de două minute, pentru a înmuia firele de barbă prea bățoase. Pe urmă întotdeauna mă stopesc din belșug cu o formulă de hidratare (Clinique, după gustul meu) și o las să pătrundă în piele timp de un minut. Se poate înlătura prin clătire cu apă sau se poate păstra, iar peste ea se poate aplica spuma de bărbierit – de preferință cu un pămătuf, fiindcă înmoaie barba, ridicând firele de păr -, ceea ce am constatat că ușurează bărbieritul. Plus că împiedică evaporarea apei și reduce frecrea dintre pielea obrazului și crema de ras. […] Niciodată nu se dă cu colonie direct pe față, fiindcă alcoolul în concentrație mare îți usucă pielea și te face să arăți mai bătrân. Este bine de folosit un tonifiant antibacterian fără alcool, utilizând un tampon umezit cu apă pentru netezirea pielii. Ultimul pas este aplicarea unui hidratant. Se stropește fața cu apă, după care se aplică o loțiune emolientă care înmoaie pielea și-i păstrează umiditatea. Apoi se aplică Gel Appaisaint, tot de la Pour Hommes, care este o excelentă loțiune de calmare a pielii. Dacă fața pare uscată și se descuamează – ceea ce o face să arate obosită și îmbătrânită -, se folosește o loțiune de limpezire care înlătură pielea descuamată și scoate la iveală pielea fină ( plus că poate face tenul bronzat să arate și mai închis la culoare). După aceea se aplică un balsam anti-îmbătrânire pentru ochi Baume des Yeux, urmat, în final, de o loțiune „protectoare” hidratantă. După ce-mi șterg bine părul cu prosopul îmi dau cu o loțiune de hrănire a scalpului. Îmi și usuc puțin părul cu jet de aer, ca să-i dau volum și fermitate (nu însă și aderență), apoi mai adaug niște loțiune capilară și-i dau formă cu e perie Kent din păr natural, pentru ca-n final să mi-l netezesc spre spatele capului cu un pieptene cu dinții rari.” (Bret Easton Ellis, American Psycho, Polirom, Iași, 2005, pp 41,42,43).
Asemănările dintre cele două texte sînt evidente, chiar dacă, aşa cum s-a obişnuit, Gabriel Liiceanu ne va spune că nu este vorba despre un plagiat, că asemănările sînt întîmplătoare sau că eroul lui Bret Easton Ellis foloseşte alte produse!
Pentru a evita orice alte speculaţii, precizăm că romanul „American Psycho” a apărut în anul 1991, iar cel al lui Gabriel Liiceanu a apărut în anul 2008.
Romanul „American Psycho” a fost chiar ecranizat în anul 2000, filmul fiind regizat de Mary Harron, personajul principal fiind interpretat de actorul Christian Bale. Scena duşului şi a ritualului descris mai sus, pe care Gabriel Liiceanu l-a plagiat în romanul său autobiografic, poate fi văzută pe YouTube la adresa https://www.youtube.com/watch?v=V4EHu6KhGIg. (video mai jos).
S-a rîs mult de pasajul „geluirii” lui Gabriel Liiceanu, mai ales după ce s-a aflat că produse cosmetice similare au fost cumpărate de Mihai Răzvan Ungureanu atît la SIE, cît şi la Guvern, atunci cînd era şeful acestor instituţii. În ciuda precizării lui Liiceanu (chiar în pasajul din roman) că nu e vorba aici de metrosexualitate, unii s-au grăbit să pună acest pasaj pe seama orientării sexuale a personajului-autor: „Atenţia exagerată asupra îngrijirii corporale şi vestimentare te poate încadra sociologic, fără să îţi dai seama, în două curente, atenţie, curente, nu boli, ale lumii moderne: metrosexualitatea şi ubersexualitatea” (Gândul, 25.11.2008). Iată, însă, că nu este vorba neapărat despre orientarea sexuală a personajului, căci Gabriel Liiceanu nu a plagiat dintr-un astfel de roman, ci dintr-unul în care personajul este un psihopat!
Dar, e treaba criticilor şi chiar a autorului să explice resorturile estetice ale aşa-zisului roman al lui Gabriel Liiceanu. Un lucru însă este clar şi trebuie spus răspicat: pasajul din „Scrisori către fiul meu” este plagiat de Gabriel Liiceanu după romanul „American Psycho” al scriitorului american Bret Easton Ellis!
Asta nu înseamnă că, în fiecare dimineaţă, Gabriel Liiceanu nu are acum exact ritualul descris în romanul său autobiografic, dar nici că, aşa făcînd, plagiatul său ar trebui să fie trecut cu vederea. Căci, vorba lui Liiceanu: „Plagiatul este furt, furt, furt”!
Ion Spânu
Ziaristi Online
Video – Jos masca (Clinique) domnule Liiceanu!
PS: Daca doriti sa re/cititi si alte volume de la Editura Humanitas. Data aparitiei: 1991. Autor: George Soros – Pentru o transformare a sistemului sovietic.
“Intre personalitatile care au contribuit direct la recorifîgurarea istoriei actuale a Europei, George Soros ocupa un loc cu totul aparte, ilustrand, prin anvergura, complexitatea si originalitatea activitatii sale, un concept exemplar de “personalitate totala”. O spectaculoasa cariera in lumea marii finante occidentale n-a ingustat cu nimic spectrul preocuparilor sale; dimpotriva, uriasul succes financiar i-a oferit mijloacele necesare pentru a da viata unui proiect de dimensiuni si semnificatii neobisnuit de ample, proiectul materializarii idealului de Societate Deschisa.
George Soros s-a angajat la o articulare completa a acestui proiect: de la fundamentele sale filozofice, la constructia politica, de la constructia politica la sistemul economic subiacent, inclusiv mecanismele precise menite a-l genera, nimic nu a scapat atentiei sale teoretice. Autorul cartii de fata s-a implicat total, practic si teoretic, prin initiative directe ca si prin elaborari abstracte, la procesele care au schimbat si vor mai schimba nu numai infatisarea continentului nostru dar si destinul Statelor Unite.” (Editorul, i.e. – Gabriel Liiceanu)
Info: http://
https://www.cotidianul.ro/
https://romanialibera.ro/
Pingback: ZI TRISTĂ pentru LIICEANU. A apărut Necrologul reputatului filosof, scris de Decanul Facultății de Filosofie, Romulus Brâncoveanu. Despre gel, îmbrățișări și mângâieri dar și despre PCR, Securitate și Lucian Boia - Ziaristi OnlineZiaristi O