“Suntem încredințați că 2019 va fi Anul Canonizării Sfântului Arsenie Boca al Românilor”, publică azi, 28 octombrie 2018, la 29 de ani de la plecare la Ceruri a Părintelui Arsenie Boca, o pagină dedicată Mărturisitorilor din temnițele bolșevice, împreună cu fotografia de mai sus. Subsemnăm! De altfel, o Petiție către Patriarhia Română pe această temă a depășit 15.000 de semnatari. Republicăm In Memoriam, la pomenirea Sfântului Ardealului, un articol din Evenimentul Istoric semnat de Victor Roncea:

Părintele Arsenie Boca filat de Securitate la parastasul marelui său prieten Nichifor Crainic

Părintele Arsenie Boca, a cărui apropiată canonizare a fost anunţată chiar în paginile Evenimentului Zilei, încarcerat pentru credinţă si puterea sa duhovnicească, a fost urmărit întreaga sa viaţa de către Siguranţă şi apoi de către Securitate, ultimul raport al instituţiei speciale a regimului comunist fiind emis cu doar două luni înainte de trecerea la cele veşnice a “Sfântului Ardealului”, la Sinaia, în 28 noiembrie 1989.

În 6 septembrie 1943, Agentul Informator nr. 002 al Siguranţei, nota: „În concluzie, în urma contactului avut cu călugărul Arsenie toate persoanele manifestă o adâncă încredere față de acesta, care nu poate fi combătută prin niciun argument. Din toate conversațiile lor despre călugăr se poate observa că în viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară. Din toate predicile călugărului se poate observa intenția lui de a crea spirite de sacrificiu pe temeiul credinței, profețind o luptă mare când fiecare va trebui să sufere pentru mântuirea sufletească și pentru îndreptarea lumii pe căile bune.” – (ACNSAS, dosar 2637, vol. 2, f. 253v).

În 29 septembrie 1989, chiar de ziua de naştere a Părintelui Arsenie, un Raport asupra “Pictorului”, codificat şi “Bratu” în Dosarele Securităţii, se constituie ca ultima filă din Dosarele de Urmărire Informativă aflate la CNSAS şi publicate cu note explicative, în premieră, de către jurnalistul şi teologul Florian Bichir. În Raportul respectiv se cere “scoaterea numitului BOCA ZIAN VĂLEAN din supraveghere informativă”, cu menţiunea adăugată ulterior – “şi rămânerea în evidenţele de securitate” – întrucât acesta “este grav bolnav, imobilizat la pat, şi nu mai prezintă interes pentru securitatea statului” (“Părintele Arsenie Boca în arhivele securității. Alungarea din monahism, calomniile şi filajul. Bucureşti – Drăgănescu (1960-1989) – Sinaia“. Vol. 3). Lucrarea realizată cu acribie de fostul membru marcant al Colegiului CNSAS aruncă direct la lada de gunoi a umanităţii orice încercare prezentă, trecută sau viitoare de defăimare a personalităţii şi vieţii Părintelui Arsenie Boca.

De ce apare Părintele Arsenie Boca “în civil”

Securitatea a mers pas cu pas pe urmele Părintelui Arsenie Boca dar şi al vârfurilor şi modelelor generaţiei sale, cum a fost, de exemplu, filosoful, jurnalistul, scriitorul, poetul şi teologul Nichifor Crainic – voluntar pe front în Primul Război Mondial -, între cei doi legându-se o strânsă prietenie întărită în perioada pribegiei academicianului şi ulterior, după eliberarea acestuia din închisoare. Această prietenie a fost consemnată şi de Securitate, graţie căreia beneficiem azi de o fotografie cu totul specială realizată de filorii DSS chiar la parastasul marelui gânditor ortodox Nichifor Crainic şi scoasă la lumină din dosarele prăfuite ale CNSAS de neobositul cercetător şi teolog Florin Duţu, care a oferit-o spre publicare Evenimentului Istoric.

În fotografia folosită în premieră de Florin Duţu în cartea sa, “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești. Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni”, îl vedem pe Părintele Arsenie Boca fotografiat de Serviciul de Filaj al Securităţii la 66 de ani, pe 23 mai 1976, îmbrăcat elegant, în costum la două rânduri, cu pălărie de fetru şi celebrii săi ochelari fumurii în spatele cărora îşi ascundea privirea pătrunzătoare, coborând treptele Bisericii Enei din Bucureşti după parastasul pentru Aglaia şi Nichifor Crainic (n. 22/25 dec. 1889, Bulbucata, Vlaşca, azi jud. Giurgiu – d. 20-21 aug. 1972, Mogoşoaia, Bucureşti-Ilfov, înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri, Bucureşti, Fig. 22).

Cartea se bazează pe documente inedite din Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Arhivele Bisericii Ortodoxe Române, Arhivele Statului etc. şi cuprinde vieţile, activităţile şi contribuţiile teologice ale celor care au produs invazia misticii ortodoxe şi a duhului Filocaliei în cultura română, în viaţa bisericească a românilor şi în teologia academică: academicianul Nichifor Crainic, Părinţii Arsenie Boca şi Dumitru Stăniloae, se arată în prezentarea acesteia.

În fotografia inedită, ca şi în altele realizate de Filajul Securităţii şi care au “scandalizat” neaveniţii, Părintele Arsenie apare îmbracat în civil pentru că aşa fusese silit, conform actului de scoatere din Mănăstire emis de Episcopia Aradului la ordinele Securităţii, prin care i se impusese “să iasă din mănăstire fără rasă” (actul nr. 2407/14 mai 1959). Cu toate aceste el nu a fost caterisit niciodată, ci doar, la presiunea Securităţii, i s-a interzis să mai slujească şi să mai poarte haina monahală, cu care însă Părintele şi-a îmbrăcat sufletul, cu sfinţenie, toată viaţă sa. Ulterior, după cum se ştie, absolventul de Teologie şi apoi de Arte Frumoase a lucrat la Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti, ca secund pe lângă pictorul bisericesc Vasile Rudeanu, unde a pictat superba reprezentare a Maicii Domnului cu Pruncus Iisus “în zeghe”, pe bolta altarului, pentru ca din 1961 să fie angajat la Atelierul de Pictură al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor, iar din 1969 să lucreze la pictura întregii bisericii parohiale din satul Drăganescu de lângă Bucureşti, întemeindu-şi chilia monahală şi atelierul de pictură şi sculptură în aşezământul de la Sinaia, azi metoc al Mănăstirii Prislop.

Părintele Arsenie Boca l-a ascuns de bolşevici pe Nichifor Crainic la Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Puţină lume cunoaşte că prietenia dintre Părintele Arsenie Boca şi Nichifor Crainic, monitorizată de Securitate chiar şi la parastasul filosofului, s-a dovedit şi în perioada când fondatorul revistei Gândirea era pribeag prin ţară sub numele de Ion Vladimir Spânu, negustor de cherestea din Bucovina, cu buletin de identitate fals eliberat de primarul refugiat la Sibiu din Gălăneşti-Rădăuţ. Părintele Arsenie, fostul lui student, l-a ascuns în iarna lui 1944 – 1945 la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus unde l-a prezentat monahilor din obşte drept “fratele Ioan”, de altfel numele de botez al profesorului Ioan Dobre – Nichifor Crainic.

Acolo, la Naşterea Domnului 1944, pe când tocmai împlinea 55 de ani, “fratele Ioan”, hăituit de agenţii sovietici, scrie un poem care rămâne pentru eternitate. „Fiind în preajma Crăciunului, am scris un Colind şi l-am trimis la ziarul sibian Telegraful român. S-a tipărit în numărul festiv sub pseudonimul Victor Mărginaş, care nu însemna altceva decât Nichifor Crainic. Nu ştiam atunci că îmi luam adio de la publicistică pentru 20 de ani.”, mărturiseşte acesta în volumul de memorii “Pribeag în țara mea – sub mască” (Ed. Floare Albă de Colț, București, 2015, p. 47). Colindul “Oaspeți cu azur în gene”, astăzi cântat de psalmii Patriarhiei la fiecare sărbătoare de Crăciun, a fost armonizat la vremea respectivă de însuşi Arsenie Boca.

Părintele Arsenie Boca, salvatorul manuscriselor lui Nichifor Crainic

Ginerele lui Nichifor Crainic, Alexandru Cojan, afirma, într-o relatare făcută publică tot de către cercetătorul Florin Duţu, cum, după ce Nichifor Crainic a fost încarcerat, în 1947, tot Părintele Arsenie Boca a venit la locul său de refugiu şi a salvat manuscrisele marelui gânditor, între care şi faimoasele sale memorii, intitulate Zile albe, zile negre. „În momentul arestării lui Crainic la Cerghid, ignorantul plutonier de jandarmi a fost aşa de uluit de prada pe care pusese mâna: (de, un fost ministru, dar despre care nu ştia nimic), încât nu s-a gândit că un scriitor ar putea şi să scrie. Manuscrisele au rămas în casa preotului de unde, după un scurt timp, alt preot, părintele Arsenie le-a luat şi le-a ascuns în podul Mănăstirii Sâmbăta. Apoi, acelaşi inimos preot, când a fost silit să plece de acolo, le-a dus la o rudă a lui, morar undeva într-un sat din Transilvania, unde au rămas iarăşi câţiva ani până la moartea acestuia. După aceea, de acolo, au fost adăpostite prin alte locuri, ascunse în poduri sau şoproane, îngropate în pământ. Gândul nostru se îndreaptă cu recunoştinţă la acei oameni, – cu suflete mari care şi-au riscat libertatea şi familia ca scrierile lui Nichifor Crainic, adevărate documente de epocă, care le-au fost încredinţate, să nu se distrugă, să nu se piardă. După eliberarea din închisoare în 1962, aceste inestimabile scrieri au fost restituite lui Nichifor Crainic. Toţi cei care vegheasem la păstrarea acestor scrieri, trăiam adânca satisfacţie, marea mulţumire că ele au revenit în mâna celui care le scrisese. După moartea lui Nichifor Crainic, în 1972, aceste manuscrise au trecut din nou prin primejdii, fiind păstrate de fiica lui şi de mine, înfruntând din nou riscurile şi eventualitatea unor noi pătimiri ca în 1951-1955, când opresiunea s-a manifestat în forma ei cea mai brutală asupra noastră. Trecând prin atâtea locuri, împrejurări şi condiţii grele, aceste manuscrise au suferit parţial unele degradări, dar au ieşit la lumină după o jumătate de secol, ca adevărate documente de istorie şi cultură din care să se poată împărtăşi şi generaţiile tinere de az.”, mărturisea Alexandru Cojan.

La 4 iunie 1945, Nichifor Crainic era condamnat în lipsă, în cadrul Procesului ziariştilor naţionalişti, la detenţie pe viaţă, de către Acuzatorul public Alexandrina Sidorovici, soţia agentului NKVD Silviu Brucan. În 24 mai 1947, Crainic se predă şi cere anularea sentinţei şi rejudecarea procesului pe fond fiind închis în arestul Ministerului de Interne. Sentinţa este anulată dar, după opt luni de depoziţii în favoarea acuzatului, procesul este suspendat, Crainic pătimind 15 ani de temniţă grea fără nici o sentinţă judecatorească. La Aiud, poeziile lui Nichifor Crainic şi Radu Gyr au constituit “hrana duhovnicească” cu care au supravieţuit zecile de mii de preoţi, călugări, intelectuali, ţarani şi luptători anticomunişti încarceraţi de regimul de ocupaţie bolşevic, între care s-a aflat şi Părintele Arsenie Boca.

„Duminica dimineaţa, nu terciul era aşteptat, ci predica lui Nichifor Crainic, spusă în şoaptă să nu audă gardianul. Radu Gyr şi Nichifor Crainic sunt marii autori ai poeziei în lanţuri… Poeziile lor au suplinit antibioticele, vitaminele, poeziile lor ne-au ţinut de foame”, scria unul dintre supravieţuitori, Nicolae Enescu, în cartea sa, Memoria lacrimei.

Părintele Dumitru Stăniloae amintea cum „Cântecul Potirului” – “poezia care ar merita, socotesc, cel mai mult să fie învăţată de fiecare român” – este una dintre acele poezii scrise de Nichifor Crainic în cei cinsprezece ani de temniţă, transmisă celor din celulele învecinate prin alfabetul Morse, prin pereţi şi ţeavă sau prin noduri pe sfoară, cu acul pe săpun sau memorată la scurta plimbare în cerc din curtea închisorii, după care s-au împărtăşit de ea toţi deţinuţii Aiudului.

O fotografie cu Părintele Arsenie Boca la aniversarea de 80 de ani a lui Nichifor Crainic

La aniversarea a 80 de ani a academicianului Nichifor Crainic, care a avut loc în seara zilei de 23 decembrie 1969 la Restaurantul Bucur din Bucureşti, alături de alţi prieteni, Părintele Dumitru Stăniloae, Radu Gyr, Pan Vizirescu şi Părintele Arsenie Boca au stat alături de marele sărbătorit, evenimentul fiind imortalizat într-o altă fotografie de excepţie pe care o publicăm aici, cu rugăminte adresată cititorilor de a descoperi şi alte personalităţi între cei prezenţi la memorabila manifestare.

La aniversarea lui Nichifor Crainic, Părintele Stăniloae evoca astfel personalitatea marelui român şi dorul de Marea Unire, la a cărei Centenar ne aflăm azi: “Ați făcut parte din generația care a mers voluntar în războiul pentru întregirea neamului și v-ați dat seama că dorul cel mare dintre Făt-Frumosul de dincoace de Carpați și Ileana Cosânzeana de dincolo de Carpați, după întâlnirea lor, trebuia să continue într-o iubire tot așa de mare. (…) Acum 80 de ani, Moș Crăciun a adus într-o casă țărănească din apropierea Bucureștiului, un dar neprețuit nu numai pentru casa aceea, ci un dar neprețuit și netrecător pentru toată cultura românească”.

Victor Roncea

Evenimentul Istoric, Nr. 9, Octombrie – Noiembrie 2018

Preluare Ziaristi Online

Vedeți și “Măi, să aveți răbdare ! Numai prima durere o simți, restul suporți cu ajutorul lui Dumnezeu.”  / EvZ