La praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică
de Elena Solunca Moise
Când a fost să împlinească trei ani, drepții părinții Ioachim și Ana au mers cu prunca Maria la templu s-o dăruiască, așa cum promiseseră. Au făcut-o ca mulțumire pentru darul divin, căci fiind ei petrecuți de vârsta la care mai puteau avea fii, ducându-și zilele în rugăciune și curățenie, au primit pe Maria, fecioara prin care, Născătoare de Dumnezeu primind a fi, istoria și-a schimbat radical cursul. Au apărut atunci zorii unei noi ere istorice în care omul, odinioară o ființă spre moarte, a devenit ființă spre înviere. Copila sfântă a fost însoțită de fecioare purtând în mână făclii aprinse care să-i lumineze viitoarea cale și să uite mai ușor casa părintească. La intrare, a fost primită de preot care, sărutând-o, a binecuvântat-o zicând că Domnul i-a preamărit pe veci numele, pentru că “ El își va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel “. Evenimentul nu este descris în Evangheliile canonice și cele ce se știu sunt cuprinse în Evanghelia după Iacov sau Protoevanghelia, scriere apocrifă datată în secolul al II-lea. Părintele Ene Braniște consemnează că Intrarea Maicii Domnului în Biserică a fost consacrată ca sărbătoare în secolul VI, pe vremea împăratului Iustinian și adoptată de papa Grigorie al XI-lea care a și cinstit-o prima dată la Avignon în anul 1374. Adusă la templu, Fecioara Maria își petrecea zilele după principiul “ora et labora”, lucrul mâinilor și rugăciunea neîncetată și asta până când a fost logodită cu bătrânul Iosif , înțeleptul care a primit să fie tatăl după trup al Celui care pe pământ nu avut tată și în cer nu a avut mamă. Dincolo de acesta repere ale timpului, întrezărim nesfârșita grijă a lui Dumnezeu pentru om, care astfel arată cum iubirea Lui îl îmbrățișează pe prunc încă din pântecele mamei, îl primește ca fiu al Bisericii de când prinde a vorbi și învăța rugăciunile, într-o continuă împreună vorbire despre cele ale vieții de aici în lumina vieții de dincolo.
Chivot al sfințeniei
Sfântul Teofilact scrie că i-au ieșit întru întâmpinare preoții cu cântări pentru a cinsti pe Fecioara care avea să fie Maica lui Hristos, iar Sf. Tarasie zicea: “vino fiică spre Cel ce te-a dăruit. Vino chivot al sfințeniei către mult-înduratul Stăpân. Vino ușă a vieții către Milostivul dătător…Intră în bucuria și veselia lumii. “ Erau de urcat cincisprezece trepte și pe fiecare se cânta un psalm iar Maria le-a urmat de una până la ultima în văzul și spre uimirea tuturor celor de față. Domnul dezvăluia astfel puterea-i negrăit de mare care o va avea Fiul ei când va fi la vârsta desăvârșirii, a deplinătății dumnezeirii Sale. Pecetluită cu fecioria, Maria s-a făcut dezlegarea blestemul lui Adam, cel al morții care, prin Fiul Său și Dumnezeul nostru se face spre Înviere. Toți s-au minunat de cele ce nu mai fuseseră văzute și Zaharia, proorocul văzătorul înainte al celor ce urmau a se petrece, luminat de Duhul Sfânt, a strigat: “O, pruncă curată! O, fecioară neîntinată! O, doamnă preafrumoasă. O, înfrumuseţarea femeilor! O, podoaba fiicelor! Tu eşti binecuvântată între femei; tu eşti preamărită cu curăţenia; tu eşti pecetluită cu fecioria; tu eşti dezlegarea blestemului lui Adam”. Întorcându-se îndată către Sfânta Ana, i-a zis: “Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, o, femeie mai cinstită decât oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!” Apoi, Zaharia a luat de mână copila rostind: “Vino, împlinirea proorociei mele; vino, săvârşirea făgăduinţelor Domnului; vino, pecetea aşezământului Lui; vino, împlinirea tainelor Lui; vino, oglinda tuturor proorocilor; vino, înnoirea celor învechite; vino, lumina celor ce zac în întuneric; vino, dar nou şi preadumnezeiesc, intră cu bucurie în biserica Domnului tău; acum în aceasta de jos, pământească, iar puţin mai pe urmă în cea de sus şi neapropiată.”
Atunci s-a petrecut ceva fără precedent în biserica Domnului, uimind pe toți cei de față, un gest în care se prefigura un viitor încă neînțeles deplin a mers împreună cu prunca în sfânta sfintelor. Aici, după cea de a doua catapeteasmă, era chivotul Legii ferecat tot în aur, şi heruvimii slavei care umbreau altarul. Era un loc al sacralității depline unde nici preoţilor nu le era îngăduit să intre, cu excepția arhiereului și doar odată într-un an. Aici arhiereul Zaharia a dat Preacuratei Fecioare loc pentru rugăciune. Sf. Grigorie de Nisa scrie că, îndeobște, fecioarele erau aduse între biserică și altar, acolo unde avea să fie ucis Zaharia. A făcut-o fiind, cum consemnează Teofilact, luminat fiind de Duhul Sfânt prin care a cunoscut și recunoscut că este mai presus de el în curățenie și vrednicie. Acolo a stat fecioara, ferită de privirile oamenilor și chiar de ale preoților. Se cădea ca astfel să se petreacă lucrurile câtă vreme copila Maria avea să fie mai “ mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare decât serafimii“, câtă vreme nu era sub legea omenească ci sub darul dumnezeiesc. După ce părinții Ioachim și Ana au adus cuvenitele daruri s-au îndreptate spre casă purtând în suflet bucurie sfântă și aducând slavă lui Dumnezeu. Fecioara Preacurată a rămas în biserică despre care a istoricul Iosif Flavius: “că erau pe lângă peretele bisericii, treizeci de camere de piatră despărţite una de alta, largi şi foarte frumoase. Iar peste acelea erau alte camere şi peste acelea al treilea rând, şi de toate era numărul lor nouăzeci de camere, având toată îndemânarea. Iar înălţimea casei era ca şi peretele bisericii, ca nişte stâlpi întărind biserica pe dinafară”. Aici petreceau fecioarele și, mai târziu, văduvele care păstrau legământul castității până la sfârșitul vieții ca și bărbații care duceau o viață de monah și toți își aduceau avutul lor. La vreme, părinții Fecioarei Maria veneau să o vadă, mai ales mama care i-a dat și primele învățături. A învățat repede Scriptura Legii Vechi și Sf. Epifanie consemnează că: “Fecioara era ascuţită la minte şi iubitoare de învăţătură şi nu numai Sfânta Scriptură învăţa, ci şi toarcerea lânii şi a inului şi la cusături cu mătase se îndeletnicea”.
Mireasă a Cuvântului
Pentru că priceperea sa deosebită era mirare tuturor iar de lucrat, lucra mai ales veștmintele preoţilor pentru slujba Bisericii; încât mai pe urmă, pe vremea viețuirii cu Fiul ei, își putea asigura singură hrana de fiecare zi. Toate hainele, se spune, au fost pregătite de Fecioara-Mamă, până și hitonul cel necusut, cămaşa pentru care s-a tras la sorţi când Mântuitorul era răstignit pe cruce. Tot Sfântul Epifanie spune că Preacurata Fecioară prima hrana obişnuită, la fel cu celelalte fecioare de la biserică, însă ea o dădea săracilor străini, pentru că era hrănită cu pâine cerească. O atestă Sfântul Ghermano care consemnează: “Petrecea Fecioară în Sfânta Sfintelor, primind hrană dulce de la îngeri” iar Sfântul Andrei Criteanul grăieşte: “În Sfânta Sfintelor petrecând Fecioara ca într-o cămară, primea hrană străină şi nestricăcioasă.” Anii au trecut și copila i-a petrecut cu studiul Scripturi, adesea zăbovind în rugăciune mai mult decât la lucru, petrecându-și toată noaptea și cea mai mare parte a zile mai a înălțând rugi spre Cel Preaînalt. Lucrul mâinilor este necesar pentru că Domnul dorește ca omul să-I fie slujitor cu de întreaga-i ființă în armonia ei, așa cum a creat-o din pământ suflând peste el din Duhul Său. Pentru rugăciune,, Fecioara intra în Sfânta Sfintelor, unde nu era îngăduit s-o facă decât dacă aveai anume ceva precis de făcut. Cea mai multă vreme a vieţii sale Sfânta Fecioară a petrecut-o totuși în biserică, făcându-și loc de rugăciune după cea de a doua catapeteasmă, în cortul cel dinăuntru. Cei mai mulți hermeneuți dau mărturie că, până la doisprezece ani, Preacurata Fecioară a trăit în Sfânta Sfintelor, de unde ieșea arar și pentru foarte puțin vreme.
Despre viaţa ei din acești ani, Sf. Ieronim scrie: “Fericită Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, îşi petrecea viaţa foarte cu rânduială. Pentru că de dimineaţă până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărţilor sfinte. De la al nouălea ceas, iarăşi îşi începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obişnuise a-şi primi hrană. Şi aşa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”. Și-a petrecut astfel viața asemenea altor fecioare de aceiași vârstă, întărindu-se în duh, iubind osteneala în Domnul și rugăciunea de care mai că nu se despărțea. Mergea astfel, cum scrie Psalmistul din “putere în putere” până în ceasul când a umbrit-o puterea Celui de sus. Iar despre îngerul care îi aducea hrană, arhiereul Zaharia spune că a văzut cu ochii săi toate după zisa Sfântului Gheorghe Nicomidianul: “Din zi în zi, înaintând cu vârsta, se înmulţeau şi darurile Duhului Sfânt întru dânsa”. Se povestește cum, odată, Zaharia, după obiceiul său, intrând în altar a auzit-o cum vorbea cu cineva cu un chip necunoscut și care îi dădea hrană. Era un înger și, Zaharia cugeta pentru sine: “Ce este această nouă şi neobişnuită asemănare îngerească ce s-a arătat şi vorbea către fecioară, cu chip fără de trup, aducând hrană care hrăneşte trupul, cel cu firea nematerialnică, dând fecioarei mâncare materialnică?” Acea vedere îngerească se făcea numai preoţilor, şi aceea nu totdeauna; iar către partea femeiască şi mai ales către o fecioară aşa tânără, nicidecum nu este obişnuit a se vedea. Căci de ar fi fost dintre cele însoţite cu bărbat, dar fără copii, s-ar fi rugat ca să i se dea rod – precum s-a rugat Ana odinioară -, atunci nu m-aş fi minunat de arătarea îngerească. Tulburat, Zaharia se întreba ce poate fi aceasta și ce hrană aduce, de unde o ia, cine o pregătește și ce anume îi vestește îngerul. Ce mână face pâinea pe care i-o dădea îngerul pentru că îngerii nu sunt slujitori ai oamenilor? Suntem în plină taină de nepătruns și se cuvine s-o primim cu bucurie sfântă întru împreună trăire ce depășește puterea de exprimare a cuvântului pentru a cuprinde făptura în deplinătatea unități ei. Cu atât mai mult, cu cât a fost proorocit de mult cum Cuvântul caută pe anume aceea care să slujească tainei. A fost dinainte căutată și pregătită ca să fie lucrătoare tainei și, scrie Sf. Gheorghe Nicomidianul, despre fericirea casei lui Israel că în ea a odrăslit această Fecioară mai cinstită decât heruvimii și mai preaslăvită decât serafimii? Cât de fericită este rădăcina lui Iesei din care a ieșit vița din care a odrăslit “ floarea mântuirii“. Că aici s-a născut fecioara care avea să fie Mireasa nenuntită a Cuvântului.
Pentru toate ne revine nouă a o cinsti cu recunoștință pe Fecioara Maria care s-a făcut sălaș al lui Dumnezeu Cuvântul. La fel, se cuvine ca în tot ceasul să aducem slavă lui Dumnezeu și laudă neîntreruptă Preasfintei noastre Stăpâne și Preacinstitei Maici. O facem și noi plecând genunchii trupului și inimii zicând cu Sf. Efrem Sirul: „Ajută-mi Stăpână să nu mă fac bucurie celui rău/ Ci răpește-mă din mâinile vicleanului amăgitor/ Rob al Fiului tău mă fă Fecioară/ Și iarăși vas de bună treabă a Duhului Sfânt/ Celui ce te-a umbrit pe Tine/În vremurile cele mai de după urmă/ Și mântuiește-mă Prealăudată precum voiești și precum ști. Mai cinstită decât heruvimii și mai preaslăvită decât serafimii, Fecioara Născătoare de Dumnezeu, ascultând lucrător Cuvântul Domnului are voirea împreună alergătoare cu puterea. Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, primește-ne pe noi sub sfânt Acoperământul rugăciunilor tău.”
Elena Solunca Moise
