Soborul Mai Marilor Voievozi Mihail și Gavriil - Străjuitori și păzitori ai dreptei credințe. La Mulți Ani! - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Soborul Mai Marilor Voievozi Mihail și Gavriil – Străjuitori și păzitori ai dreptei credințe. La Mulți Ani!

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil de Andrei Rubliov

de Elena Solunca Moise

Cândva, în lumea lui a fost odată ca niciodată, de-o șchioapă fiind noi, îngenuncheam la marginea pătuțului și rugam cu glas șoptit îngerul dăruit de Dumnezeu ca să ne însoțească în tot locul și să ne păzească de răul ce s-ar putea abate asupra noastră. Prin ani, îngerul ne-a rămas dimpreună, chiar dacă noi, furați de treburile zilnice, îl uităm și prea arar ne aducem aminte de el. La Sfânta Liturghie ne rugam ca Domnul să ne dea “înger de pace păzitor, îndreptător al trupurilor și sufletelor noastre”, asigurându-ne că, astfel, nu suntem singuri, că Părintele Ceresc este mereu cu noi după măsura în care și noi suntem, cum spune David, împreună cu “Cel ca a făcut cerul cu pricepere… Cel ce a întărit pământul pe ape, că în veac este mila Lui/ Cel ce a făcut luminătorii cei mari, că în veac este mila Lui/ Soarele spre stăpânirea zilei, că în veac este mila Lui/Luna şi stelele spre stăpânirea nopţii, că în veac este mila Lui.”

Spre neuitare, cinstim îngerii în fiecare zi de luni a săptămânii, cea îndată după Duminica Învierii, ca să facem, după cuviinţă, pe pământ Voia lui Dumnezeu precum în cer, o fac îngerii. Pe 8 noiembrie prăznuim Soborul, sau sfatul, Sfinților Voivozi Mihail și Gavriil într-o împreuna cinstire și mărturisire a recunoștinței față de Părintele Ziditor care din prisosul iubirii Sale ne-a adus de la neființă la ființă. Sărbătoarea a fost stabilită de Sfinții Părinți în această zi anume pentru a face amintire nu doar pe cei doi voievozi, ci pe toate Puterile cerești,a celor fără trup. Cum anume au fost creați îngerii nu aflăm din Biblie și Sfinții Părinți consideră ca Domnul a făcut asta cu bună ştiinţă ca să preîntâmpine lunecarea spre idolatrie, lesne posibilă și la cei dinainte ca și, nu mai puțin, la noi, cei de astăzi. În chip anume, arhistrategilor Mihail și Gavriil cu întregul lor sobor le este consacrată o zi cu o semnificație specială care ajută să întrezărim perfecțiunea rânduielii divine. Astfel, cifra 8 este semnul infinitului reorientat spre înălțime unde este patria noastră cerească; cifra 9 trimite la Facerea lumii după calendarul evreiesc. Sf. Dionisie Areopagitul, care le dedică o lucrare, scrie că sunt nouă cete de îngeri așezate în trei grupe suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune, Domnii, Puteri, Stăpânii, Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Pe toți îi evocăm la Heruvic într-o liniște desăvârșită ca și cum înșine le-am fi împreună. Imnul a fost introdus pe vremea lui Iustinian şi în timpul când corul îl cântă, în altar preotul rostește tainic rugăciunea Imnului Heruvimic. Netrupești fiind, liberi de constrângerile pământescului veştmânt îngerii sunt veșnici, ei nu au gen, nu se căsătoresc dar își transmit unii altora gânduri și hotărâri fără să rostească vreun cuvânt. Cum lucrarea lor este de a-l păzi și ocroti pe om în lucrarea amplă de transfigurare a lumii, spre a se face înțeleși ei pot lua înfățișare omenească, să vorbească între ei sau cu noi și…chiar să mănânce. Uneori sunt înfățișați purtând haine, alteori aripi ce sugerează zborul. Așa ni-i aducem tainic în inimă și înălțăm Cântare Treimii Celei Făcătoare de Viață. Sunt șapte arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil și Varahil, însă cei mai cunoscuți sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Ca praznic al arhanghelilor, ziua de 8 noiembrie este cinstită de Biserică începând din secolul V și s-a răspândit repede în tot răsăritul creștin care vede în acești mesageri dumnezeiești “duhuri slujitoare ”, cum îi numește Sf. Ap. Pavel. Ei ascultă de Dumnezeu și sunt prietenii ocrotitori ai omului, cu misiunea de a-i însoți pe drumul anevoios ce începe în prima zi a vieţii până la plecarea la Domnul, la patria noastră cerească, care fi-va cerul nou și pământul nou.

De mici învățăm să ne rugăm lor, fiindcă sunt, cum scrie Sf. Ion Damaschin “lumini spirituale secundare”, ce-și au “lumina din lumina” Începutului și trimit mereu la iubirea ziditoare și purtătoare de grijă a Tatălui Ceresc. Avându-i în preajmă, suntem ocrotiți și sfătuiți dar, necum, obligați, libertatea fiind un dar de preț pe care Dumnezeu ni-l face pentru că să facem voia Lui conștienți că astfel lucrăm asemănarea cu Chipul Său după care am fost creați. Dacă omul nu dă ascultare, Îngerul păzitor se îndepărtează și în locul rămas gol dau năvală spiritele rele și pentru aceasta ascultarea se cere îngemănată cu veghea și “să stăm bine, să stăm cu frică sfânta jertfă în pace a o aduce”, pace din Pacea pe care ne-a dat-o Hristos. O știau bătrânii prea bine și își sfătuiau copii să nu mănânce înainte de Liturghie, pentru că, la Heruvic, îngerul lor de față în altar, primeşte hrană și ce poate fi mai trist decât să ştii că din caza ta un înger rămâne flămând. Mai spuneau acești înțelepți că sfârşitul lumii va fi atunci când numărul sfinților va fi egal cu acela al îngerilor căzuți despre care numai Domnul are știință.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte

Cinstim mai întâi pe Sf. Arhanghel Mihail, tâlcuit într-o întrebare retorică: Cine este Dumnezeu? Așa să facem luând aminte la îngerii căzuți în hăul întunericului. Nu fără severitate, Sf. Arhanghel Mihai este întâlnit în Vechiul Testament când îl mustră pe diavol pentru Moise zicându-i: “Ceartă-te pe tine Domnul.” În trecerea timpului, a însoțit poporul evreu pe drumul din Egipt spre Țara Făgăduinței și abătut cele zece pedepse asupra poporului pentru sufletul împietrit al faraonului. Destoinic “slujitor al legii”, Sf. Arhanghel Mihail a îndreptat focul mistuitor asupra cetăților Sodoma și Gomora, salvându-l doar pe Lot. Minuni fără de număr a făcut și după Învierea Domnului și ca încununare a dreptei sale slujiri, va veni la sfârșitul veacurilor cu întreaga ceată a îngerilor, va suna din trâmbiță și, auzind, toți cei adormiți se vor scula spre dreapta Judecată de apoi pe care Domnul o va face fără să caute la înfățișarea omului, când, spune o rugăciune, “nu va fi mai mare împăratul decât sluga, nici conducătorul decât soldat, pentru că fiecare doar din faptele lui se va ridica sau va coborî. Spune Sf. Ap. Pavel că” însuși Domnul întru poruncă , cu glasul Arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu va coborî din cer.” Tainic se vor alege toți cei care au lucrat voia Tatălui Ceresc de cei care nu au făcu-o, sau doar au zis că fac, dar cu fapta s-au lepădat de cuvântul lor. Până atunci, Sf. Arhanghel Mihail este alături de noi la tot lucrul bine plăcut lui Dumnezeu cu osebire în momente de cumpănă, când ne încearcă gândul cel pidosnic, sprijinindu-ne să nu cădem ca odinioară primii oameni. Îl aflăm alături de toți cei care suferă de boli sau de orice alte necazuri pe care îi sprijină, alină, încurajează, sfătuind și încurajând pe cei aflați în cumpănă, întărindu-i în credinţă, ajutându-i să crească în dragostea care niciodată nu cade.

Pentru toate faptele lui minunate și fără de număr, acest slujitor dârz al Domnului este considerat, între altele, ocrotitor al armatelor creștine al voievozilor porniți în luptă dreaptă care, pornind pe câmpul de luptă îl puneau pe stindard sau îi purtau icoana. Tot el este inspiratorul, ocrotitorul și sprijinul monahilor în războiul cel nevăzut despre a cărui strategie dă mărturie Nichifor Aghiorâtul ca fiind întemeiată pe patru puncte: să nu te încrezi în tine însuți; să te încrezi întotdeauna numai în puterea lui Dumnezeu; să lupți totdeauna și să te rogi. Ca vrednic slujitor al Domnului, Sf. Arhanghel Mihael ni se înfățișează ca apărător al credinței drepte, aspru cu cei ce se depărtează prin neascultare , dergrab ajutător celor în suferințe, necazuri și nevoi, ocrotitor neînfricat și sfătuitor întru dreptate.

Sf. Arhanghel Gavriil – îngerul darului

Într-un fel de complementaritate de bun augur, sau ca într-o îmbrățișare duioasă, îngerul Gavriil este îngerul darului făcut de Dumnezeu care, prin Fiul Său, ne cheamă să fim desăvârșiți cum Părintele Ceresc este, adică să fim Buni asemenea Lui. Anume atât de Bun a fost Dumnezeu încât L-a dăruit pe Însuși Fiul Său ca acela care va crede să aibă viață veșnică, adică „Să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat și e Hristos pe care L-ai trimis.” Darul este Biruința asupra morții și puterea de a veni la viața dăinuitoare întru numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Cuvântul său emblematic este “Bucură-te”, stare ce urmează fricii de Dumnezeu ca temei al înțelepciunii. De la început, frica nu a fost de la Dumnezeu ci este consecutivă nerespectării singurei porunci date primilor oameni. Îngerul Gavriil bine-vestește și unicul motiv pentru care omul se poate bucura este acela că Domnul este cu el, în ceea ce este mai de preț – anume credința curată întruchipată de Preasfânta Fecioară Maria. Răspunsul îl știm – “Fie mie după cuvântul tău”, adică facă-se voia lui Dumnezeu Cel Atotputernic într-o ascultare neîntinată de absolut nimic. Mai înainte, Îngerul darului i-a înștiințat pe drepții Părinți Ioachim și Ana care, la vârsta înaintată că pentru răbdarea și speranța lor au fost dăruiți cu Sf. Fecioară Maria. Asta după ce i-a vestit lui Zaharia nașterea Sf. Ioan Botezătorul,care înfruntând vremea ne cheamă și azi: “Pocăiți-vă ca s-a apropiat împărăția cerurilor”. Când dreptul Iosif a aflat că Fecioara Maria va naşte Fiu şi gândea s-o lase într-ascuns, Gavriil i-a spus că pruncul ce se va naște Fiul lui Dumnezeu se va chema. La plinirea vremii, ca o alinare fără seamăn, Gavriil l-a însoțit pe Hristos în grădina Ghetsimani alinându-I chinul singurătății, când se rugat fierbinte: “Părinte, dacă este cu putință fă să treacă de la mine acest pahar, dar voia Ta, nu voia mea să se facă.” Îndată după înviere, când femeile mironosițe au venit să facă cele îndătinate la mormânt și s-au spăimântat văzându-l gol, Îngerul darului le-a întâmpinat zicând “Bucurați-vă”, că nu este dat a-l căuta pe Cel Viu întru de-a pururi printre cei morți. Cu adevărat, darul pe care Dumnezeu l-a trimis omului prin Gavriil este cel al bucuriei, rugăciune de recunoștință și Sf. Augustin sfătuia să scriem durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă.

Rafail – tămăduitorul divin

Între îngeri, ades este chemat în ajutor și Rafail, înfățișat îmbrăcat cu o pelerină, purtând cu un toiag pe care e încolăcit un șarpe trimiţând la simbolul medicinii. Ades în icoane îl vedem cu arătătorul îndreptat pre cer de unde vine vindecarea adevărată: “Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul”. Din tradiție aflăm că acest tămăduitor divin l-a vindecat pe Abraham după circumcizie și că mereu ajută la vindecarea prin mijloace naturale, după un principiu uitat conform căruia natura a pus boala a pus şi leacul tămăduitor. E o recomandare ca omul să se întoarcă în natură precum odinioară Anteu care era nevoit să se atingă de pământ ca să-și reînnoiască forțele. Mai mult, Rafail ne învață să descifrăm taina ce se ascunde în fiecare boală și arată rostul anume al suferinței, ajutându-ne cum anume să practicăm ceea ce azi numim un stil de viață sănătos. Mesager al lui Dumnezeu, el înlesneşte înţelegerea adevărului după care boala vine mai întâi în suflet și apoi cuprinde trupul după cum vindecarea tot de acolo trebuie începută. În cele din urmă, taina sănătății constă în armonia din interiorul omului exprimată în exterior ca unitate în diversitate și, până la urmă, în bucuria că suntem făpturi ale iubirii lui Dumnezeu, stăpâni ai zidirii Sale și că este cuviincios s-o arătăm prin iubire.

La începuturi, sărbătoarea Sf. Arhistrategi Mihail și Gavriil a fost aniversarea unei Biserici care avea ca îl avea ca sfânt protector pe Sf. Arhanghel Mihail și așa a fost o vreme, după care s-a răspândit repede în toată Biserica de Răsărit. Ne rugăm în fața icoanei care ne ține vie în minte Înălțarea Domnului iar îngerii încredințează pe apostoli: “Ce stați și priviți la cer. Acest Iisus pe care îl vedeți înălțându-se de la pământ la cer, astfel va veni să judece vii și morții.” Până atunci aceşti slujitori ai lui Dumnezeu şi ocrotitori ai noştri ne sunt dimpreună la bine și, mai ales la greu. O spunea din propria trăire poetul și medicul martir Vasile Voiculescu: „Oprită să urce la ceruri vreodată /Durerea nu are aripi să-și facă vânt,/ Ci calcă peste lespezi încovoiată./ Înger pururi încătușat de pământ…/Ea nu știe…dar când somnul o doboară,/ În miezul nopții și al tăcerii,/ Mari îngeri pe pământ coboară /Și se pleacă de sărută picioarele durerii.”

Noi știm însă că biruința lumii la care Hristos ne cheamă este consecutivă unei lupte, ades dificile, dar Domnul Mult iubitor trimite îngerii Lui să ne ajute. Într-un alt fel decât odinioară, lumea contemporană ne pune înainte provocările ei și poate cea mai grea luptă este lepădarea de tot ce reprezintă ea cu dramele ei, neuitând că împărăția lui Dumnezeu este în interiorul nostru și că, dând cezarului ce este al său, s-o facem numai după ce dăm lui Dumnezeu, ceea ce îi datorăm pentru că de la El am primit darul vieţii. Ei, îngerii, ne sunt aproape, gata să ne ajute, uneori putând a-i întâlni în chipul unui omului bun “de pus la rană” sau în curățenia zâmbetului cu care un copil se poate bucura pentru cel mai neînsemnat lucru. Îl poți cunoaște pentru că, privindu-i chipul senin zâmbitor, parcă îl auzi pe David: Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, Toate cu înțelepciune le-ai făcut. În clipe de încercare, îngerii nevăzuți ne încurajează asigurându-ne că, orice ni s-ar întâmpla, statornic rămâne iubirea lui Dumnezeu, care nu cade niciodată și rugăciunea pe care s-o înălțăm ca o altă scară a lui Iacob.

Celor care la botez au primit numele de Mihail şi Gavriil cu toate derivatele strămoşeştile urări de sănătate şi viaţă lungă împodobită cu biruinţele şi bucuriile aduse de îngerii ce veghează ca viaţa să le fie împodobită cu împliniri ce să le reînnoiască bucuria de a trăi.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Ziua puterilor cereşti

de Pr. Ciprian Florin Apetrei, 08 Noiembrie 2018

Biserica ne cheamă în fiecare an la 8 noiembrie să cinstim pe sfinții îngeri care sunt puteri cerești, create de Dumnezeu pentru a împlini voia Lui și a sluji tainelor cerești.

Sfântul Dionisie Areopagitul arată că îngerii se împart în nouă cete, fiecare având numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sunt împărţite în trei ierarhii sau grupe, şi anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri şi Stăpânii. Ei domnesc peste îngerii de mai jos şi stăpânesc puterile iadului şi întreg Universul. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhangheli şi Îngeri. Aceştia sunt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor. Dintre Sfinţii Arhangheli mai cunoscuţi sunt Mihail şi Gavriil.

Arhanghelul Mihail este numit „puterea lui Dumnezeu” şi are slujba de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor. După ce Lucifer, cu acoliţii săi, a „căzut ca un fulger din cer”, Arhanghelul Mihail a strâns oştile cereşti şi le-a spus: „să stăm bine şi să luăm aminte, noi cei ce suntem zidiţi” şi astfel a încetat căderea îngerilor. Aceasta este prima adunare a îngerilor. Tot Arhanghelul Mihail este alături de Lot pe care îl scoate din Sodoma, ferindu-l de pieirea cea prin foc şi pucioasă. El călăuzeşte poporul evreu spre Ţara Făgăduinţei, în numele lui Dumnezeu. La sfârşitul lumii va suna din trâmbiţă pentru Judecata de apoi şi cu sabia de foc a dreptăţii va despărţi într-o clipă pe drepţi de păcătoşi.

Arhanghelul Gavriil este numit „bărbat-Dumnezeu” şi aduce bunele vestiri de bucurie. Lui i s-a încredinţat vestea copleşitoare pentru îngeri şi mai ales pentru oameni, şi anume întruparea Fiului lui Dumnezeu. El aduce în Templu preotului Zaharia vestea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Arhanghelul Gavriil se prezintă Sfintei Fecioare Maria ca sol al dumnezeirii, aducându-i vestea naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El este mesagerul păcii în lume şi al bunei voiri între toţi oamenii, fiind reprezentat în pictură cu un crin în mână. (Ziarul Lumina)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.