de Elena Solunca Moise

Cinstim astăzi, după datină pe Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de mir, nume format din „de” pământ şi „meter”, mamă amintind de zeiţa Demeter a agriculturii şi fertilităţii. Numele semnifică „iubitor al pământului”, dedicat, credincios calităţi ce pot fi uşor recunoscute în viaţa mucenicului trăitor pe vremea împăratului Diocliţian. Iubirea de pământ aduce în ea, ca ofrandă, tot ceea ce ţine de viaţă ca dar al lui Dumnezeu şi astfel înţeles se cuvine omului a-l sfinţi după cum spunem în rugăciunea Tatăl nostru: Sfinţească-se numele Tău precum în cer, aşa şi pe pământ”. De mult de tot, se credea că, la începuturi, pământul a fost străveziu şi, plecând de aici, filosoful-poet de la Lancrăm scrie cum „S-a-ntunecat apoi lăuntric, ca de-o jale/ de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu/ Aceasta a fost când sub o sălbatică risipă de frumuseţi/ prilej făcu întâia oară păcatului să-şi facă pe sub arbori cale?” Seduce gândul şi merge mai departe cătând la întoarcere prin curăţirea de tot ce întunericul acoperă distrugător, fără biruinţă care este pentru vecie a Ziditorului cerului şi pământului. De aceea, toţi cei care, de-a lungul vremilor, au înfruntat păcatul cu numeroasele lui înfăţişări, au chipul luminos ca o mărturisire a credinţei în Hristos, Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut asemenea omului pentru a-l reda luminii care îl înveşniceşte. Fiecare zi are ca binecuvântare un sfânt iar astăzi Sf. Mare Mucenic Dimitrie arată cum moartea poate fi convertită în izvor de vindecare a bolilor care o pricinuiește. Sf. Dimitrie este unul dintre sfinţii tineri – toate vârstele sunt la fel de prielnice sfinţiei – şi calea urmată a fost a mărturisirii jertfelnice. El dă pildă, ca atâţia alţi mărturisitori, cum poţi sfinţi Numele lui Dumnezeu dăruind-I ceea ce se cuvine şi la fel Cezarului, conducătorului lumii acesteia. A trăit pe vremea împăratului Diocliţian, deschizătorul unei ere care îi poartă numele ca destin pentru omul aflat sub vremi ce arari pot fi biruite.

În plan politic, Diocliţian s-a afirmat printr-o serie de reforme benefice care au asigurat continuitatea imperiului de răsărit pentru încă o mie de ani. Faptele sale au fost însă umbrite prigoana pe care a pornit-o împotriva creştinilor, considerată a fi cea mai mare. În încercarea de a reforma şi viaţa religioasă care să dea unitate imperiului, între anii 303- 304 a emis patru edicte ce au marcat începutul celei mai cumplite mai persecuţii împotriva creştinilor care i se păreau potrivnici planurilor sale. Aşa s-a făcut că în anul 303, împreună cu Maximiam, Galerius şi Constantin Clhorus a dat o serie de edicte – documente care precizau normele după care se organizează şi conduce cetatea – care, iniţial, vizau doar clerul creştin căruia îi impunea să jertfească zeilor păgâni. Primul edict a fost dat la 24 februarie şi interzicea adunărilor creştinilor, al doilea şi al treilea prevedeau dărâmarea locaşurilor de cult şi apostazia iar cei care refuzau să fie ucişi. Cel de al patrulea edict a marcat, după sursele istorice, un adevărat război total împotriva creştinismului cu pedepse dintre cele mai severe. Atunci au fost martirizaţi numeroşi creştini, mulţi recunoscuţi ca sfinţi şi cinstiţi astfel de Biserică. În acelaşi sens şi cu urmări mai severe au fost şi celelalte edicte având ca scop restaurarea gloriei trecute a Imperiului Roman. Prin toate, Diocliţian a fost considerat autorul celei mai mari persecuţii din acel timp, lăsând impresia că nimic nu-i putea sta în cale. Legile prigonirii aveau să fie abrogate abia prin Edictul de la Milan al lui Constantin şi Licinius care pun capăt definitiv persecuţiei. Monografiile dedicate acestui subiect mai menţionează şi edictul de toleranţă dat, în anul 311 de Galerius. Acesta a fost climatul politic şi socio-istoric în care creştinii şi-au înscris sfinţenia ca mucenici, mărturisitori ai lui Hristos.

În acel timp a trăit şi Sf. Mare Mucenic Dimitrie, fiu al voievodului cetăţii Tesalonic, creştin în taină şi, din această cauză, a ţinut să-şi boteze fiul în ascuns ca să ca să-l ferească de mânia împăratului. L-au creştinat pe prunc într-o cameră bine ascunsă, unde mai apoi aveau să-i vorbească despre învăţătura creştină. De copil, părinţii i-au deschis ochii spre Lumina cea adevărată a învăţăturii creştine. Cele vorbite aproape în şoapte erau urmate de fapte de milostenie ca astfel tânărul să-şi poată însuşi deplin creştinismul ca religie a Iubirii. Au făcut-o exemplar şi, părăsind această lume, i-au lăsat moştenire un bun renume şi o avere care-l punea la adăpost de orice grijă lumească. Cunoscându-l pe tânărul Dimitrie, împăratul Maximian l-a chemat la el şi i-a încredinţat funcţia de voievod pe care o avusese tatăl său ca toate păreau să fie în bună rânduială şi înţelegere. Când însă împăratul a aflat că tânărul Dimitrie este creştin s-a înfuriat cumplit cu asupra de măsură şi a plănuit să-l pună la încercare. Cum tocmai Sf. Dimitrie se întorcea victorios dintr-un război cu sciţii, împăratul a dat poruncă să se facă sărbătoare mare în cinstea zeilor. Ajuns la Tesalonic, împăratul a întrebat pe Sf. Dimitrie dacă este adevărat tot ce a auzit despre el că ar fi creştin. Tânărul Dimitrie a răspuns ferm şi deschis că este creştin şi, mai mult, mărturisindu-şi credinţa a început un discurs în care incrimina închinarea la idoli. Furia împăratului i-a depăşit puterea de stăpânire de sine şi a dat poruncă să fie aruncat în temniţă până la terminarea jocurilor organizate special pentru a-i cinsti venirea victorioasă în oraş. A fost încarcerat dar nu într-o temniţă obişnuită ci una „pe măsura” urii împăratului Diocliţian într-o baie părăsită. Gândea tiranul că tânărul Dimitrie se va înspăimânta şi se va întoarce să aducă jertfă idolilor. Din tradiţie aflăm că, în închisoare, tânărul îşi petrecea timpul înălţând psalmi spre Domnul, cerând ca odinioară David: „Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte, ca să-mi ajuţi mie grăbeşte-te că Tu eşti răbdarea mea Doamne, nădejdea tinereţii mele. Spre Tine am nădăjduit din pântece, din sânul maicii mele. Tu eşti acoperitorul meu până ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea când voi cânta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta.” Când se ruga astfel ca prin minune, o lumină blândă – lumina slavei dumnezeieşti – s-a răspândit ca într-o Biserică în zi de liturghie. Se mai povesteşte că, odată, în celulă ar fi intrat o scorpie, Sf. Dimitrie a omorât-o făcând deasupra semnul Sfintei Cruci; a făcut-o după cuvântul evanghelic: „În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste toată puterea vrăjmaşului”. Se ruga fără încetare şi în lumina slavei lui Dumnezeu spre care îşi înălţa sufletul mărturisitor s-a un înger luminos zicându-i: „Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos Dimitrie… te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi.” Cu arma credinţei şi în numele Biruitorului lumii a mărturisit pe Hristos iar, văzând toate, i-a împodobit capul cu cununa sfinţeniei, mărturisind la rându-i : „Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu.” Aşa se ruga Dimitrie când ostaşii au intrat şi l-au străpuns cu suliţele. I-a privit fără să rostească un cuvânt, a ridicat braţul drept ca să fie străpuns ca odinioară pe Hristos pe care L-a urmat cu mult curaj. Trupul i-a fost lăsat acolo şi în noaptea câţiva creştini au venit, au luat trupul tânărului şi l-au înmormântat după cuviinţă.

Minunile prin care Dumnezeu cel nevăzut se arată prin cei care-L mărturisesc.

Între cei care priveau martiriul Sf. Dimitrie era şi fidelul său slujitor, Lupu, care a luat inelul şi haina pe care a înmuiat-o în sângele care cu nevinovăţia sa L-a mărturisit pe Hristos, Mântuitorul lumii. A început pe dată şirul minunilor căci nenumăraţi bolnavi, unii fără o speranţă erau vindecaţi. A prins de veste degrab împăratul şi cu o mânie sporită a dat ordin să fie tăiat şi capul credinciosului slujitor. Ieşit din minţi, Diocliţian s-a pornit cu o furie şi mai mare asupra creştinilor care au primit cu mucenicia suferind persecuţii pe care azi se mai văd doar în filmele horror. Mormântul Sfântului ce poartă în nume şoaptele pământului a fost temeiul unei mici Biserici, unde dintru început s-au întâmplat minuni de care s-a dus vestea. Aşa, bunăoară, boierul dreptcredincios Leonte, de prin părţile Iliricului a fost cuprins de o boală pe care medicii nu i-au găsit leac tămăduitor. Auzind de minunile de la mormântul care păstra preţioasele moaşte ale Sf. Mare Mucenic Dimitrie a mers acolo şi s-a vindecat pe dată. Înălţând slavă lui Dumnezeu şi mulţumind Sf. Mare Mucenic Dimitrie a dorit să zidească o Biserică mai mare pe acelaşi loc. Când au dărâmat însă Biserica au aflat moaştele sfântului întregi şi bine mirositoare. Bucurie nespusă a cuprins pe toţi, o bucurie al cărei ecou ajunge şi în sufletele celor care se roagă în acest sfânt locaş, o bucurie egală cu a tuturor celor care e merg la Biserica Sf. Dimitrie.

Mai înţelept decât mulţi aflaţi la vârsta iubirii de înţelepciune şi bucurându-se de toate „bunătăţile” lumii acesteia , Sf. Dimitrie ne arată, cu viaţa şi moartea sa mărturisitoare că bucuria cea mai mare, singura adevărată, este a-L mărturisi pe Hristos în toate, a primi la nevoie, să-i fi jertfă este adevăratul sens al vieţii şi rostul ei întemeietor. El se alătură celor despre care Hristos spunea: „Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni pe voi şi vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri.” O „plată” care sporeşte cu fiecare minune cu care acest Sfânt Martir, înzestrat cu eroismul propriu tinereţii şi înţelepciunea cărunteţii, a sfinţit pământul din care suntem alcătuiţi şi în care s-a întors. A făcut-o deplin încredinţat de cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”I-a fost dăruit să vadă şi să ne arate ă „împărăţia cerurilor este în noi” şi o putem mărturisi prin făptuirea voii Lui, căci El singur este „Bun”.

Deosebit de bogată, tradiţia cinstirii Sf. Mare Mucenic Dimitrie înscrie şi lupta lui Nestor cu Lie un vandal puternic şi înfricoşător care mai de fiecare dată era biruitor iar toţi cei învinşi erau aruncaţi suliţe. La jocurile dedicate sângerosului împărat a fost ales Nestor, un creştin care îl cunoştea pe tânărul Dimitrie. Înainte de luptă, Nestor a mers la Sfântul Mucenic, aflat înlănţuit în temniţă, şi i-a cerut să-i dea binecuvântarea şi să înalţe rugăciuni ca să poată birui. Însemnându-l cu semnul Crucii, Sf. Dimitrie l-a asigurat: „Du-te şi pe Lie îl vei birui şi pe Hristos îl vei mărturisi.” Prinzând astfel curaj, Nestor a intrat în arenă strigând cât îl ţineau toate puterile:”Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Minunea nu a întârziat şi Nestor l-a pus la pământ pe temutul Lie şi l-a omorât. S-a necăjit foarte tare împăratul de moartea lui Lie şi, mâniat pe măsură, a poruncit ostaşilor să meargă în temniţă şi să-l străpungă pe Sf. Dimitrie cu suliţele iar lui Nestor să i se taie capul. Tradiţia spune că atunci când ostaşii au intrat în temniţă, l-au găsit pe Martir senin, înălţând rugăciuni spre ceruri şi în ritmul lor înveşnicit şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Anii au trecut anii aşternând uitarea peste mărturisirea supremă a tânărului soldat şi părea că lințoliul ei este pentru totdeauna. Dar acum se arată limpede cum ceea ce omul acoperă, Dumnezeu descoperă, când s-a aflat mormântul Sf. Dimitrie care s-a jertfit pe sine pentru Hristos, în locul mirosului de nesuportat al putrefacţiei s-a răspândit miros de mir tămăduitor. Mărturisirea jertfelnică a tânărului Dimitrie a fost răsplătită cu însemnele sfinţitoare lucrătoare şi astăzi pentru că atunci când omul se dăruieşte lui Dumnezeu, Preabunul Părinte îl face purtător al peceţii Sale, prin care veşnicia se face contemporană ca şi noi să putem fi contemporani cu ea. În această zi, un gând pios pentru Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox din secolul trecut, de la care învăţăm să ne trăim viaţa ca o rugăciune, împreună vorbire şi împreună făptuire cu Ziditorul cerului şi al pământului. Nu ne îndoim că, acum, de acolo de sus, se roagă întru cu aceiaşi credinţă nespus iubitoare pentru noi, pentru neamul românesc pentru al cărui viitor a ţinut luminoasă candela dreptei credinţe, vestită la începuturi de Sf. Apostol Andrei şi predată urmaşilor ca moştenirea cea mai de preţ.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Celor care poartă numele Sf. Dimitrie le adresăm strămoşeasca urare de ani mulţi cu sănătate şi împliniri întru bucuria sfântă de a-l mărturisi pe Hristos Mântuitorul spre înveşnicire.