„Dragostea de țară – patriotismul – e însă un sentiment atât de firesc și de universal, încât se poate spune că omul care nu-și iubește țara, pământul pe care s-a născut și a crescut mare, este un om fără suflet. A fi patriot nu e un merit: e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de țară drept o datorie e în stare să se laude cu ea. (…) Să fii om cinstit, să-ți iubește țara, părinții, nevasta, să nu scuipi jos, toate acestea sunt datorii elementare pentru un om civilizat.” – George Topîrceanu, „Memorii de război. Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina”

Portul pescăresc Turtucaia a fost locul unde trupele ro­mâ­nești au suferit o înfrângere zdrobitoare, soldată cu mii de răniți și morți. În timpul Primului Război Mondial, în bătălia dintre trupele românești și cele bulgaro-germane, 30.000 de soldați au căzut în supapa neagră a Turtucaiei, cunoscută și sub numele de drum al Golgotei. Numai conștiin­ța de neam, iubirea de semeni au îndulcit suferințele soldaților, iar pentru sacrificul adus, aceștia merită amintiți și păstrați în memoria națională.

Un om ale cărui dârzenie, devotament și spirit naționalist merită amintite și care trebuie citit este George Topîrceanu. Puțini știu că poetul greierilor, furnicilor, florilor, al baladelor triste și vesele este una dintre persona­litățile ce au participat la bătălia de la Turtucaia, în anul 1916, când România intrase în Primul Război Mondial.

Cu o măiestrie stilistică a condeiului și o forță covârșitoare a cuvintelor, Topîrceanu ne-a arătat într-o impresionantă descriere lupta crâncenă a dezastrului militar de la Turtucaia.

„Memorii de război. Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina” este o carte care ar trebui să se afle pe rafturile fiecărei generații. Topîrceanu ne de­monstrează în aceste memorii că dincolo de talentul literar care zămislește cuvinte de o emoție copleșitoare rămâne uman în vârtejul de praf și fum, iar iubirea de casă, patrie și semeni îi este crezul de căpătâi.