Preocupat îndeaproape de mijloacele şi mesajele care modelează gândirea, atitudinile şi viaţa omului contemporan, am socotit că Virgiliu Gheorghe este unul dintre cei mai potriviţi oameni pentru a ne putea răspunde la câteva întrebări privind sensul participării noastre la Referendul pentru familie care va avea loc în zilele de 6 și 7 octombrie.. Miza, după cum vom vedea în rândurile ce urmează, este de o însemnătate esenţială pentru viitorul nostru ca neam creştin, şi mai ales  pentru mântuirea noastră personală. (G.F.)

 – Domnule Virgiliu Gheorghe, care credeți că este semnificația votului privind precizarea în Constituție a faptului că întemeierea familiei, căsătoria, este definită ca „unirea dintre un bărbat și o femeie”?

–Semnificaţia nu poate fi înțeleasă cu adevărat dacă nu realizăm ecourile pe care le-ar putea avea legalizarea căsătoriei dintre homosexuali în societatea românească, în general, și în viaţa fiecăruia dintre noi, în particular. Nu ştiu dacă mai există vreo lege care ar putea să influenţeze mai mult viaţa şi viitorul societăţii noastre.

Și asta deoarece în primul rând familia – familia în care se nasc copiii în chip firesc – va fi afectată. Prin această lege se doreşte un atac la adresa familiei, căci, după cum am arătat în cartea „Faţa nevăzută a homosexualităţii”, în urma unei astfel de reglementări politice se va impune, prin mass-media, mentalitatea conform căreia căsătoria nu mai are nimic comun cu naşterea de copii, cu asumarea fidelităţii în relaţie, cu legământul soților de a rămâne uniţi până la moarte.

Se ştie din statistici că homosexualii nu pot fi fideli relaţiei, că, în cazul lor, nu există monogamie, iar acest lucru este demonstrat într-un studiu făcut chiar de un cuplu de homosexuali. Aşadar, în momentul legalizării acestei uzurpări a familiei de către homosexuali, relaţia lor non-monogamă se va extinde ca mentalitate şi în cazul familiei formate din unirea firească dintre un bărbat şi o femeie. În raportul de negociere a relaţiei dintre bărbat şi femeie în cadrul căsătoriei, subînţeles și recunoscut de mentalitatea colectivă, se va impune astfel concepţia homosexualilor care susține că relaţiile accidentale (sau chiar permanente) din afara relaţiei intime de cuplu nu fac altceva decât să o „reînnoiască”, să o „împrospăteze”, eliminându-se astfel rutina.

Vedeţi, este un lucru esenţial faptul că relaţia dintre bărbat şi femeie conduce în mod firesc la naşterea de copii. Familia, atunci când se întemeiază, are în vedere și această perspectivă a naşterii şi creşterii copiilor. În momentul în care vor legaliza căsătoria dintre homosexuali şi înfierea de copii de către aceştia, sau existenţa mamelor-surogat, se va face încă un pas pe calea expulzării copilului din familia naturală şi confiscarea lui de către stat. Cu alte cuvinte, copiii vor deveni un element „recreaţional”, care se poate procura la cerere sau la care se poate renunţa în funcţie de opţiunile personale. Ei vor aparţine practic statului, care-i va gestiona după cerere şi dorinţă.

Nu o dată s-a afirmat, în forurile conducătoare ale societăţii moderne, faptul că, de drept, copiii nu aparţin familiei, ci statului, care trebuie să-şi asume într-o măsură tot mai mare acest rol. De fapt, instituţionalizarea copiilor prin învăţământul obligatoriu de la vârste tot mai mici – chiar de la un an, sau cel mult doi, ca în Franţa –, tocmai acest lucru îl exprimă. Probabil că asta se şi doreşte, căci aceşti copii nu vor mai putea conta la viitorul societăţii umane libere.

 – Și totuși, familia înseamnă mult mai mult decât această relaţie de fidelitate între soţi.

 – Desigur, însă această fidelitate, specificitatea acestei asumări reciproce, este esențială, deoarece copilul este rodul acestei relații, iar dragostea celor doi constituie cel mai fertil teren pentru educația acestuia, pentru dezvoltarea lui sufletească, emoțională sau psihologică.

„Noua revoluţie comunistă va fi făcută în numele minorităţilor”

– Este posibil ca o astfel de concepție să fie acceptată?

– De lucrul acesta se va ocupa mass-media. Ea este cea prin care se schimbă atitudinile şi mentalităţile, prin naraţiuni – filme sau telenovele – care să le susţină punctul de vedere; prin scandaluri publice; prin evenimente create special pentru a fi manipulate; prin talk show-uri şi prin alte și alte mijloace, nu puţine, prin care media (în special cea vizuală) ne formează sau reformează imaginea despre lume. Această imagine este, în ultimă instanţă, cea în temeiul căreia judecăm realitatea şi acţionăm.

Gândiţi-vă că vor apărea cupluri la televizor care vor mărturisi în faţa lumii că ieşirile sexuale cu alte persoane le-au salvat relaţia, şi că numai deschiderea pentru această idee şi înţelegerea nevoii celuilalt de diversitate a făcut posibilă stabilitatea cuplului lor. Poate vă închipuiți că lumea nu-i va crede. Din păcate, mult mai mulţi decât ne putem imagina vor crede, pentru că le va conveni ideea aceasta care le susţine patimile. Iar când pasul va fi făcut, abia atunci oamenii vor realiza că relaţia de familie le-a fost, de fapt, distrusă, nu salvată – dar cine va mai avea puterea să recunoască, sau ce televiziune va mai fi dispusă să dezmintă, când majoritatea vor sluji intereselor ideologiei dominante?

 – Și care este ideologia dominantă a zilei de azi?

 – Lumea, în ziua de azi, este recucerită de neomarxism – de o ideologie, în esenţă, antihristică, nu alta decât cea care a instaurat comunismul în Rusia, China şi ţările est-europene în urmă cu mai bine de o jumătate de secol. Este vorba de aceeaşi ideologie care, în numele „egalităţii de clasă” şi a ateismului „ştiinţific”, a omorât în chip bestial zeci de milioane de oameni. Diferenţa este că atunci revoluţia a fost făcută cu arma, deşi nu au lipsit ideologii şi propaganda de masă, iar acum revoluţia neocomunismului se face cu televizorul şi internetul, cu băncile şi politica taxelor, cu limbajul politic corect şi linşajul mediatic – şi chiar cu drepturile şi libertăţile minorităţilor, mai ales ale celor sexuale. Și asta nu o spun eu, ci Theodor W. Adorno, unul dintre corifeii Şcolii de la Frankfurt, care afirmă, într-una din cărţile sale, că noua revoluţie comunistă va fi făcută în numele minorităţilor, în care cele sexuale joacă un rol esenţial, acestea constituind noul proletariat.

 – De ce credeți că au nevoie de minorităţi ca să impună o altă ordine socială?

 – În primul rând, trebuie să-şi justifice cumva demersurile, iar lupta pentru drepturile minorităţilor este, ca şi cea pentru drepturile proletarilor, un argument destul de puternic, căci oamenii sunt, în general, înclinaţi să compătimească, şi astfel ar câştiga uşor aderenţa unei anumite părţi din populaţie. Pe de altă parte, în felul acesta reuşesc să dezbine, să polarizeze societatea în cei „pentru” şi cei „împotrivă”, pentru ca ei să poată conduce mai uşor.

De asemenea, în spatele promovării drepturilor minorităţilor sexuale sau a ideologiei de gen, de pildă, se află cea mai cumplită ofensivă împotriva ordinii morale naturale şi creştine a lumii. Scoşi din aceste rânduieli, oamenii pot fi mai uşor de stăpânit.

„Unica libertate care ne mai rămâne este cea interioară” 

 – Şi totuşi, atunci când este distrusă ordinea morală a lumii, familia și însuşi statul sunt puse în pericol. E vorba de viitorul unui stat primejduit de cei care sunt chemați să-l apere. Cum se explică această contradicţie?

 –Contradicţia poate fi văzută numai dacă se consideră că noii conducători ai lumii ar avea nevoie de un stat puternic, însă lucrurile stau cu totul contrar. Noii conducători ai societăţii globale nu au nimic cu logica naţiunilor sau a neamurilor. Nu doresc binele sau bunăstarea oamenilor. Acest lucru îl observă şi I. P. Culianu în cartea sa „Eros şi magie în Renaştere”. Noii conducători ai lumii nu sunt legaţi de o naţiune anume, ca să lupte în numele ei. Ei urmăresc doar acumularea şi menţinerea puterii şi, în chip iraţional, controlul populaţiei – un eufemism care ascunde în spate ideea de exterminare a unei părţi semnificative a populaţiei lumii. Spun iraţional, căci această luptă împotriva ordinii naturale a tuturor rânduielilor fireşti îi va ajunge în consecinţe pe ei înşişi, căci şi familiile lor trăiesc în această lume pe care o dezumanizează.

 – Nu credeți că cineva ar putea cataloga astfel de afirmaţii drept „teoria conspiraţiei”?

 – Bine, dar conspiraţii există de când lumea! Cum credeţi că a devenit posibilă declanşarea Primului Război Mondial, a celui de-al Doilea Război Mondial, instaurarea comunismului, impunerea limbajului corect politic în modernitate şi, mai nou, a homosexualităţii şi a ideologiilor de gen?! Există nişte centrale idelogice sau strategice, nişte think tank-uri – cum a fost, de pildă, Şcoala de la Frankfurt – care au stat în spatele unora dintre aceste mișcări.

Istoria nu se desfăşoară sub presiunea fatalităţii. Credeţi cumva în spontaneitatea revoluţiilor, mai cu seamă în modernitate? Revoluţia română şi toate celelalte conflicte şi războaie moderne au fost gândite mai întâi de cei care urmăreau să obțină un profit de pe urma lor. De pildă, în cazul României, câte dintre ieşirile în stradă din ultimii ani credeţi că au fost spontane şi nu organizate de tot felul de Servicii secrete? Primăvara arabă a fost generată, de pildă, pe internet, mai precis prin reţelele de socializare. Acesta este şi motivul pentru care nu pot fi de acord astăzi cu proteste ce conduc la revolte, născute pe Facebook, mediu prin excelenţă infiltrat şi controlat de Servicii.

 – Dar, în acest context, cum rămâne cu libertatea – libertatea de a ne afirma propriul punct de vedere, propria opţiune politică sau morală?

 – Vă mărturisesc că a ajuns să-mi fie şi frică să afirm un punct de vedere politic sau altul. Mi-e frică, căci gândirea mea nu se poate baza decât pe informaţiile pe care le primesc despre lume, iar dacă acestea sunt manipulate, inevitabil voi gândi greşit realitatea şi voi acţiona corespunzător.

E cumplit să realizezi că ţi-ai irosit ani de zile într-o luptă care a fost, practic, coordonată de interesele unor străini, pe care probabil nu-i vei cunoaşte niciodată, luptă prin care nu ai făcut altceva decât să-ţi distrugi propria societate, propria lume în care trăieşti. Cred, în acest sens, că unica libertate care ne mai rămâne astăzi, în epoca manipulării globale, este cea interioară. Mai mult ca niciodată mi se pare evident cuvântul Mântuitorului, care spune că „Adevărul vă va face liberi” Ioan 8:32. În afara credinţei în Hristos, a adevărului Evangheliei Lui, cred că orice alt adevăr este relativ, conjunctural, modelat de duhul lumii.

„Am ajuns unde am ajuns fiindcă am fost prea pasivi” 

 – Și atunci, ce valoare mai are ieşirea la vot pentru modificarea Constituţiei României?

 – Cred că are valoarea unei mărturisiri. Dacă românii vor face această mărturisire, cu siguranţă mare va fi răsplata lui Dumnezeu asupra întregului neam. Suferim, am ajuns unde am ajuns fiindcă am fost prea pasivi în ultimii 28 de ani, prea toleranţi cu răul care a invadat societatea românească. Credinţa noastră spune clar că Dumnezeu ne va judeca nu numai pentru răul pe care l-am făcut, ci şi pentru binele pe care eram datori să-l împlinim și nu l-am făcut, din nepăsare sau din altă pricină Matei 25:41-46.

De fapt, adevărata cauză a acestui comportament pasiv al nostru este egoismul. Ne amăgim să credem că există o altă cale către Dumnezeu decât lepădarea de sine. Trebuie să te gândeşti întotdeauna la celălalt, să te pui în locul lui, să-l pui înaintea propriului interes, să te gândeşti că poate suferă, poate are o nevoie – dar noi rămânem nepăsători. Iar dacă vezi că are o scădere, o neputinţă, pune-te în locul lui. Cred că aceasta este calea pentru ajunge la puterea de a mărturisi.

 – De ce însă credeţi că acest vot reprezintă cu adevărat o mărturisire în faţa lui Dumnezeu și nu un act politic?

Deşi, în esență, este un act politic, sunt momente istorice – iar acum este unul! –, când un popor își poate scrie istoria. De ce să ne-o scrie alții? De ce să trăiască urmașii noștri într-o lume infestată de o ideologie toxică? De ce credeţi că-i deranjează pe unii referendumul?! De ce ar trebui să-i deranjeze dacă nu ar avea în vedere posibilitatea legalizării căsătoriei între homosexuali. De fapt ideea aceasta pluteşte în aer, efectul manipulării mediatice.

Să nu uităm că legalizarea căsătoriei dintre homosexuali este un act care atentează la întreaga ordine morală a lumii în care trăim! Cum pot eu să stau nepăsător când statul consfinţeşte un act care, în esenţă, este considerat unul dintre cele mai mari păcate de întreaga Scriptură? Chiar și dacă nu ar fi pusă în pericol familia, totuși, prin această legalizare a căsătoriei dintre homosexuali îmi este pusă în pericol libertatea şi manifestarea credinţei în actele vieţii mele cotidiene. Această legislaţie, corelată cu cea antidiscriminare şi cu limbajul politic corect, nu este altceva decât instaurarea noii cenzuri a statului poliţienesc.

 – Și cum îmi afectează mie libertatea faptul că doi homosexuali au dreptul să se căsătorească?  

– Căsătoria dintre homosexuali este doar un act socio-politic care punctează impunerea în societate a ideologiei de gen, care înseamnă cea mai stranie, cea mai aberantă malformare a viziunii despre om şi lume pe care a cunoscut-o istoria umanităţii până astăzi. Nu mai este vorba doar de homosexuali şi lesbiene – sau ceea ce se numeşte, generic, „LGBT”. Noile definiţii socio-culturale ale identităţii umane includ o mulţime de fantasme de identităţi polimorfe, chiar zoomorfe, lista rămânând deschisă! Odată ce este acceptat principiul definirii socio-culturale a identităţii, dincolo de orice realitate concretă, cutia Pandorei este deschisă şi societatea întreagă devine un spital de nebuni. Știți anecdota aceea: dacă cineva se crede Napoleon, este imediat închis la spitalul de nebuni. Dar dacă un bărbat se crede femeie, atunci, bine, e dreptul lui!

În acest context, cine va susţine că toate acestea sunt nebunii, şi că bărbatul nu poate fi decât bărbat şi femeia numai femeie, va fi ostracizat social, lipsit de drepturi şi chiar închis. Căci a te împotrivi definiţiilor lor şi a spune adevărul va fi considerat un atentat la ordinea socială, nu numai un delict de opinie, ci chiar ceea ce se numeşte hate speech şi hate crime. Dacă legea e făcută de ei, atunci te vor putea închide pentru orice încercare de afirmare a libertăţii de a gândi. Orwell, cu „nou-limba”, va putea fi considerat mic copil. Probabil că imaginaţia anilor ʼ40 nu putea ajunge până la asemenea aberaţii exprimate în ideologia de gen.

 – Din punctul de vedere al credinţei, cum vedeți că ne-ar putea influenţa această ideologie?

 – E foarte simplu. Ţi se va interzice să mai propovăduieşti adevărul Evangheliei atâta timp cât acesta vine în contradicţie cu noua ideologie. Şi cu siguranţă acest lucru se va întâmpla, fiindcă această ideologie este o inversare, un fel de „negativ” al întregii Evanghelii a lui Hristos, proclamând păcatele împotriva firii ca virtute. Vom ajunge iarăşi la condiţia din perioada prigoanelor, când în Imperiul Roman condus de Nero era instituită o lege care spunea creştinilor: „Nu vă este permis să existaţi!” (Non licet esse vos[1]).

Deja în Canada a fost impusă în şcoală ideologia de gen, iar părinţii care se împotrivesc sunt în pericolul de a-şi pierde copiii. În Suedia s-a dat acum câţiva ani o lege care-i obligă pe episcopi să-i căsătorească pe homosexuali. În Malta se încearcă promulgarea unei legi care condamnă cu puşcăria pentru delictul de hate speech. Aşadar, se conturează, ca într-un puzzle, o legislaţie anticreştină europeană sau globală. Și asta pentru că, în spaţiul european, mai ales, legea unei ţări poate deveni uşor lege europeană, putând ulterior să fie impusă peste tot, pe temeiul faptului că în constituţiile ţărilor membre se stipulează că legile europene prevalează în faţa celei naţionale. Cel puţin în constituţia României aşa este scris.

De aceea este atât de important să mergem la vot. Nu e vorba doar de un câştig legislativ, căci legile, fiind în mâinile lor, vor putea mai târziu să le modifice după cum vor. Din punctul meu de vedere, mai important este faptul mărturisirii. Să ştim că tot ceea ce facem în faţa lui Dumnezeu facem, Care caută la intenţia inimii noastre, manifestată evident în fapte, şi ne păzeşte – sau, dimpotrivă, după cum spune legământul de pe muntele Ebal şi Garizim, ne va da pe mâinile celor de lege străină, după chipul în care poporul evreu a fost părăsit de Dumnezeu şi dat pe mâinile babilonienilor.

 „Ieşirea la votul din 6-7 octombrie nu este decât un prim pas”

 – Cum vedeţi viitorul unei asemenea societăți?

 – Înmulţirea păcatului în societatea globală a mass-mediei şi a internetului va face, cred, ca toată lumea să devină o mare închisoare. Cu atât mai mult cu cât oamenii vor fi cuplaţi mai strâns la această mass-media controlată de fanstasme. Libertatea va rămâne, aşa cum am mai spus, doar pentru cei care Îl urmează îndeaproape pe Hristos. Virtutea cea mai importantă va fi cea a discernământului, căci lumea va fi stăpânită, într-o măsură fără precedent, de puterile întunericului, de duhul lumii, al seducţiei şi al înşelării. Dar a câştiga discernământul va fi greu de realizat, atâta timp cât ne vom uita la televitor sau vom petrece timpul pe internet. Va fi un deziderat mult prea îndepărtat cât timp nu suntem mânaţi de duhul jertfirii de sine şi ne vom complace în confortul şi comodităţile pe care ni le pune la dispoziţie societatea de consum. Va fi de-a dreptul imposibil cât timp nu vom mărturisi adevărul, fiecare acolo unde se află şi toţi împreună, prin acte cum este și acesta al ieșirii tuturor la vot în 6-7 octombrie.

 – Și totuși, într-un viitor văzut atât de pesimist, ce rost mai are acest vot din 6-7 octombrie?

 – Realismul nu cred că trebuie privit ca pesimism. Nu sunt adeptul atitudinii struţului care-şi ascunde capul în nisip, crezând că astfel a îndepărtat pericolul. Mai curând, printr-o evaluare lucidă a situaţiei, putem realiza că este imperios necesar să ne eliberăm de ataşamentul la lumea aceasta, de prizonieratul aparenţei. Și asta pentru ca să nu ne scufundăm împreună cu corabia lumii, ce cade sub simţuri.

Destinul omului este dincolo de aici şi acum, de imanenţă, şi acesta este un motiv de optimism în logica credinţei creştine. Dacă am trăi Raiul aici, în lumea aceasta, şi nu ar exista nici o altă lume, viaţa omului ar fi extrem de tristă, cu perspectiva inevitabilă a deznădejdii şi a sinuciderii, ceea ce se întâmplă deja în zonele de maxim ateism ale lumii occidentale. Dacă însă lumea aceasta se dovedeşte incapabilă să ne mai procure pacea şi fericirea, ci, dimpotrivă, se luptă să ne facă viaţa un iad, atunci mult mai uşor ne vom putea dezlipi inima de ea pentru a ne pregăti pentru viaţa veşnică.

Ne apropiem, aşadar, de vremurile în care, pentru cei care sunt prizonierii aparenţei – lumii virtuale, de pildă –, viaţa va deveni încet-încet greu de trăit, în schimb pentru cei care se eliberează de mrejele seducţie şi minciunii, de „matrix”-ul cotidianului, altfel spus, de duhul lumii, pentru a se uni cu Hristos, perspectivele eshatologice sunt deschise mai mult ca niciodată.

Dar, pentru a ajunge până acolo, trebuie să trecem şi prin proba mărturisirii, în care ieşirea la votul acesta din 6-7 octombrie nu este decât un prim pas – poate cel mai uşor. Dar trebuie să-l facem şi pe acesta, pentru a putea merge mai departe.  

Interviu realizat de

Gheorghe Fecioru pentru Familia Ortodoxă

[1]  „Institutum Neronianum“ (Cf. Tertulian, „Apologeticum“ II, 4).

Foto: Benedict Both

Ziaristi Online