În urmă cu 233 de ani, pe 28 februarie 1785, țaranii români Vasile Ursu Nicola, zis Horea, pentru că știa să horească, Ion Oargă  – Cloşca  şi Marcu Giurgiu – Crişan, erau martirizați bestial pe Dealul Furcilor de lângă cetatea Alba Iulia după ce au ridicat Țara Moților împotriva maghiarimii barbare asupritoare. Un tânăr cercetător din zonă. Alexandru Moldoveanu, susține că a reușit să identifice exact locul martirajului de pe Dealul Furcilor, comparând terenul cu prezentarea acestuia de pe cunoscuta gravură a lui Johann Andreas Brinhauser, realizată după relatările martorilor oculari (dintre care redăm și noi două mărturii la final).

Cercetătorul ne-a transmis locația (foto) și afirmă că terenul, împrejmuit, ar putea să ia o altă destinație, dacă autoritățile locale nu intervin pentru a ridica un cuvenit monument pe locul martiriului. De altfel, un astfel de pământ îmbibat cu sânge de martiri nici nu ar trebui să fie decât în proprietatea statului. În prezent nici măcar o troiță de lemn la stradă nu amintește de această oribilă crimă anti-românească.

La Arad, în schimb, ca să dăm un singur exemplu, statuia impunătoare a 13 generali ucigași de români – demontată de Guvernul lui Ion I. C. Brătianu în 1925 și reinstalată de Guvernul lui Adrian Năstase în 2004 – tronează sfidător în centrul orașului.

La Alba Iulia, în memoria lui Horea, Cloșca și Crișan există doar un obelisc ridicat prin donații în perioada interbelică, după ce regele criminal Carol al II-lea a refuzat să se implice. Aici au loc ceremonii de comemorare, după care se ține, ca și anul acesta, o slujbă, undeva pe Deal, pe unde se poate. Considerăm ca în Anul Centenarului Marii Unirii este imperios ca Alba Iulia să înceapă măcar demersul construirii unui monument pe Dealul Furcilor. Dacă nu sunt fonduri pentru așa ceva, deși zeci de milioane de euro se ventileaza sub pretextul sărbătoririi Centenarului, propunem o subscripție publică pentru acest act național. Nu în ultimul rând, Biserica Ortodoxă Română ar putea solicita edificarea unui schit sau a unei mănăstiri, pe locul jertfei dramatice a lui Horia și Cloșca și a batjocoririi animalice a trupului lui Crișan.

Răscoala a avut, de altfel, și un caracter creștinesc, nobilii maghiari fiind iertați dacă treceau alături de români. „Cari se dau cu noi şi se împărtăşesc cu noi din faptele noastre, – nu trebuie supăraţi. Ci ca să fim mai siguri că vor ţinea tot mereu cu noi, să-i botezaţi pe legea noastră.”, ar fi spus Horea. Nobilii botezaţi de preotul ortodox român primeau de la acesta câte un bilet pe care era scris „Acesta-i creştin bun”. Revendicările lor aveau, de asemenea, note creștinești și, evident, naționale. Acestea erau:

„1. Ca nobilul comitat dimpreună cu toţi posesorii şi cu toată seminţia lor să pună jurământul sub cruce!
2. Nobilime (nemeşime) să nu mai fie, ci fiecare nobil, dacă va putea să capete vreo slujbă împărătească, să trăiască din aceea.
3. Stăpânii nobili să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nobilitare.
4. Că dânşii (nobilii) încă să plătească dările întocmai ca poporul contribuabil plebeu.
5. Pământurile nemeşeşti să se împărţească între poporul plebeu, în înţelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Împăratul.”

La 10 ianuarie 1785, după capturarea prin trădare a capilor insurecției, împăratul Austriei Iosif al II-lea redactează “manu propria” un document destinat comisiei de anchetă, dând indicaţii despre cum dorea să se procedeze în cazul conducătorilor răscoalei ţărăneşti din Transilvania. Acest document spunea: „În orice caz, trebuie să dea un exemplu convingător şi aşa fel regizat, ca aceşti răufăcători să fie purtaţi nu numai prin una, ci prin mai multe localităţi…şi arătaţi poporului de rând…ca o înspăimântătoare pildă şi, apoi, la o zi dinainte anunţată să fie executaţi într-un chip spectacular într-un loc capital, unde să se poată strânge un număr cât mai mare de supuşi.”, informează EnciclopediaRomaniei.ro.

Cum a avut loc execuția sălbatică prin tragere pe roată

Primul a fost executat Cloșca. Întreaga procedură a durat 50 de minute și a constat în 20-25 lovituri. Apoi a urmat Horea, care a primit 8 lovituri, pentru că după primele lovituri, se spune că ar fi început să strige că adevăratul responsabil pentru izbucnirea răscoalei este împăratul. Atunci, reprezentantul Comisiei, de teamă ca poporul să nu se revolte din nou, a dat ordin de lovitură de grație, deși în sentința inițială nu era prevăzută, evocă istoricul Tudor Roşu de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia pentru Alba24.ro. La execuție au fost prezenți circa 7000 de țărani care au fost aduși cu forța să privească torturile bestiale, câte 3 tineri și 3 bătrâni din fiecare sat care fusese curpins în răscoală, și reprezentanți ai noblilmii, care asistau la eveniment ca la o sărbatoare, considerând că se dă un exemplu țăranilor, amintește aceeași sursă.Lovitura de grație se dădea pe piept, pentru a-l omorî pe condamnat imediat, fără a-l mai supune la chinuri, iar celelalte lovituri erau aplicate pe membre, pe mâini, pe picioare, la un interval de  aproximativ două minute. Aparatul de tortură era compus dintr-o roată de car ce avea o lamă de fier pe obadă, iar cu partea de fier se frângeau oasele. Se așezau niște suporturi de lemn, din 20 în 20 cm, sub membre, iar lovitura se dădea între suporturi, pentru a frânge osul mai ușor. După execuție, urma eviscerarea. Măruntaiele și inima au fost înmormântate la locul execuției, iar corpurile, tăiate în patru părți, așezate pe roți identice cu cele din execuție, la diverse răscruci de drumuri. Corpurile lor au fost mai apoi despicate în mai multe bucăţi şi au fost expuse în diferite sate şi oraşe din Ardeal unde s-a manifestat răscoala iobagilor români, cu scopul de a-i teroriza pe aceştia şi a-i descuraja de la viitoare acţiuni de acest gen. Fără a putea fi confirmat dintr-o sursă sigură, se spune că mâna dreaptă a lui Horea ar fi fost expusă pe Gorunul lui Horea de la Ţebea, acesta fiind unul dintre locurile unde Horea ar fi ţinut sfat cu răsculaţii. Mâna ar fi fost ulterior îngropată la rădăcina gorunului, mai consemnează EnciclopediaRomaniei.ro.

The Times din 1785: Românii, “deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni”

În arhiva celebrului cotidian lodonez The Times se găseşte un articol din 31 ianuarie 1785, care relata „la cald” despre răscoala lui Horea, transmite Rador citând un pasionat în cercetare. Articolul a fost inserat în secţiunea „Ştiri”, pe prima coloană din a treia pagină (din totalul de patru câte avea la acea vreme ziarul) şi încerca să explice cauzele răscoalei caracterizându-l pe Horea drept „un desperado îndrăzneţ”. Iată o traducere a textului, publicat sub titlul „O relatare despre insurgenţii din Transilvania”:

„Aceşti oameni sunt valahi (Wallachians), coborâtori la origine din coloniştii romani care au fost aşezaţi în Dacia. Cei mai mulţi ţin de Biserica Grecească [ortodoxă], iar populaţia ţării pe care o locuiesc este crezută să fie de 670.000 de suflete. Sunt de constituţie puternică, înalţi şi bine făcuţi; deşi sunt supuşi celui mai împovărător jug al guvernării feudale, ei nu îşi dezmint originea romană. Reduşi la cel mai abject statut de sclavi, nu li se îngăduia să se bucure de niciun fel de drept de proprietate, fiind la mila stăpânilor lor, care nu puteau accepta că aceşti chinuiţi vasali ai lor ar putea gândi că ar avea nişte drepturi de revendicat. Deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni, ei erau obligaţi să îşi pună până şi soţiile la muncă în câmp, să cultive pământul, ca să poată fi capabili să satisfacă birurile absurde puse de stăpânii lor. Această stare de servitute nu mai putea fi tolerată, iar ei urmăreau cu consecvenţă un moment favorabil să se elibereze de ea. De ceva timp era uşor de observat că inimile clocotesc în piepturile acestor oameni; după ceva vreme  au izbucnit şi au refuzat să îndeplinească îndatoririle feudale care le erau cerute; au transmis o listă cu plângerile lor Împăratului; dar deşi doleanţele erau îndreptăţite, şi susţinute de cele mai clare principii ale dreptului natural, acestea au fost nesocotite: nu era în interesul unor persoane puternice ca Împăratul să vadă aceste plângeri în adevărata lor lumină; ei au reuşit să se impună în faţa domnului lor şi nicio reparaţie nu a fost acordată acestei naţiuni oprimate.

Au vazut că nu au nimic la ce să se aştepte de la conducătorii lor; au simţit că trebuie să îşi ia soarta mâini; au aşteptat aşadar doar un moment propice pentru a scutura jugul împovărător al sclaviei. Această oportunitate le-a fost oferită în scurt timp. Perspectivele unui război cu Olanda a făcut necesară recrutarea de armate imperiale; ofiţeri cu ordine de recrutare au fost trimişi în Transilvania ca şi în alte provincii. Valahii s-au mobilizat în număr mare şi s-au înrolat: le-au fost puse bineînţeles la dispoziţie arme şi echipament militar din arsenalele imperiale. Procurându-şi astfel armele prin propria lor isteţime, au intrat imediat în război cu opresorii lor. Au ales un desperado îndrăzneţ să le fie căpetenie; se numeşte Hora sau Horiah, care a fost de mai multe ori condamnat la moarte pentru crime cumplite. Acestea sunt cauzele adevărate ale insurecţiei, care va fi de aceea mai greu de stins în timp scurt, deoarece insurgenţii se tem să se încreadă în promisiunile care li se fac, cu condiţia de a preda armele şi a se întoare la îndatoririle lor”.

Despre The Times trebuie spus că, la vremea aceea, era un cotidian proaspăt pe piaţă, primul număr apărând în 1 ianuarie 1785, numele sub care au apărut primele 940 de numere, până la 1 ianuarie 1788, fiind The Universal Daily Register. Prezentăm alpaturat și copia articolului de epocă.

În arhiva Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca există un număr al publicaţiei Transilvania din 1925 în care se vorbeşte despre relicvele lui Horea, Cloşca şi Crişan, obiecte personale care se presupune că au fost recuperate de la aceştia după execuţie şi care constau într-un pandativ şi două inele și care arată și starea lor socială. Vă punem la dispoziţie extrasul din arhivă:

Mărturii ale veneticilor despre martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan

Două documente importante sunt publicate de DacoRomania-Alba.ro sub Motto-ul lui Barbu Ştefănescu Delavrancea: “România este patria noastrã şi a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi. E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie”. Este vorba de epilogul dramaticei Răscoale ţărăneşti de la 1784-1785, care a fost execuţia barbară a căpeteniilor ei, Horea, Cloşca şi Crişan. Referitor la acest sângeros epilog sunt prezentate scrisoarea profesorului Iosif Gabri din Alba Iulia adresată prietenului său, Daniel Emeric de la Roma şi pe cea a omului de afaceri (săpunar?), Iohan Andreas Maetz din Alba Iulia adresată fratelui său Mihael, din Sighişoara(1). Scrisoarea lui I. Gabri, cea mai importantă, este scrisă în limba maghiară, pe o hârtie groasă, fină, cu cerneală neagră şi se păstrează la Biblioteca Documentară Batthynaeum din Alba Iulia. I. Gabri a fost profesor, între anii 1771-1796, la gimnaziul de pe lângă Episcopia româno-catolică din Alba Iulia. Scrisoarea lui I. A Maetz are 3 pagini, este scrisă îngrijit, în limba germană şi se află la Muzeul din Sighişoara, scrie profesorul dr. Cloşca L. Băluţa. Discordantele dintre informaţiile cuprinse în aceste două scrisori sunt relativ insignifiante: referirea la citirea sentinţei de execuţie: între caracterul detaliat şi punctual al descrierii execuţiei şi cel sumar, concis; legat de obiectul sinuciderii (uciderii) lui Crişan privitor la numărul celorlalţi ţărani întemniţaţi şi caracterul pedepselor s.a. Concordantele dintre elementele relatate sunt numeroase şi obiective: caracterul şi numărul militarilor care au escortat cele două care cu Horea şi Cloşca; ordinea execuţiei lor; unele detalii din timpul execuţiei; locul întemniţării lui Crişan informaţii referitoare la arestarea şi escortarea contelui Wcsselenyi; polemica dintre catolici şi reformaţi de atunci în Transilvania; poziţia ostilă fată de răscoală şi conducătorii ei etc. Cu toate acestea, scrisorile rămân documente valoroase care elucidează, în mare parte, epilogul răscoalei ţărăneşti condusă de Horea, Cloşca şi Crişan în Transilvania. Iată scrisorile:

Primită la Roma la 26 martie 1785

Alba Iulia , 2 martie 1785

Iubite domnule părinte

În sfârşit s-a terminat cu lumea lui Horia !

O ! de nu s-ar mai ivi în primăvara aceasta mai mulţi Horia !

În dimineaţa zilei de 26 februarie, între orele 10 şi 11 în faţa Gărzii celei mari, fiind de fată o mare mulţime, s-a dat citire în limbile germană şi română a sentinţelor de condamnare la moarte a lui Horea şi Cloşca; în nemţeşte a citit-o auditoriul ostaşilor grăniceri, iar în româneşte domnul Erckard, translatorul Excelentei Sale contele Iankovits. Sentinţa prevede ca aceştia să fie duşi până sub furci (locul execuţiei) şi acolo de vii să li se frângă oasele cu roata, mai întâi lui Cloşca, apoi lui Horea; iar după ce vor fi frânţi, să fie tăiaţi în bucăţi, măruntaiele să fie îngropate sub furci, câte o bucată din trupul lor să fie pusă aici pe roată, iar celelalte părţi să fie expuse în acele locuri unde au săvârşit atâtea crime, aprinderi şi prădăciuni.

După cum prevedea sentinţa, întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile 9 şi jumătate , Horia şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot schismatic. Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de fată. Ei au fost însoţiţi de un excadron de cavalerişti din Ioscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestri orăşeni şi de haiduci. Batalionul pedeştrilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat pe cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul în formă de careu şi între cavalerie şi astfel, am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie în faţa mea. În afară de nobili şi oameni mai deosebiţi din comitate au trebuit să fie de faţă mulţi oameni prosti şi asta se poate aprecia din faptul că din fiecare sat a celor patru comitate au trebuit să ia parte, după o grea poruncă, câte sase oameni prosti, trei bătrâni şi trei tineri, prin urmare a trebuit să fie cel putin cinci mii de oameni. Cloşca a primit cel putin 20 de lovituri până si-a dat sufletul.

În timp ce Cloşca era frânt cu roata, Horea, legat, a fost ţinut în picioare de doi ucenici ca să vadă de ce moarte şi prin ce chinuri grozave a trebuit să moară ucigaşul său tovarăş.

După ce s-a terminat execuţia lui Cloşca şi i-a dat leşul la o parte, l-au urcat pe Horea pe patul său şi l-au legat; în vaiete au început să-i sfarme picioarele cu roata, iar după patru lovituri, din porunca domnului Eckard, au început să-i lovească pieptul şi astfel, după opt-nouă lovituri a murit. N-am mai voit să văd şi despicarea lor în bucăţi, mi-am întors calul şi am venit în cetate, unde am povestit cele văzute lui Ştefan Regeny, Iosif K. Nagy şi colegilor mei profesori care m-au aşteptat acasă.

Excelenta sa contele Iankovits pleacă mâine la Timişoara, dar cu mai putin însoritori decât a venit, deoarece însoritorul său, consilierul Fraycsek s-a mutat pe lumea cealaltă în săptămâna trecută, iar pe subprefectul legal, pe ilustrul domn Ladislau Bela, l-au înmormântat în Aiud dimineaţa trecută, după ritul calviniştilor.

Pe robii care au mai rămas, i-au predat comitatului ca să-i judece după faptele lor, iar sentinţa, înainte de a fi pronunţată să fie înaintată Majestăţii Sale. Între aceştia se află şi preoţi, care pe lângă că au prădat, au îndemnat poporul sălbatec la omor şi prădăciuni.

Majestatea Sa a dat poruncă în toată tara că oriunde se va găsi contele Wasseleny să fie prins cu ajutorul soldaţilor. Domnul comisar, contele Ştefan Daniel, plecat la Datori, satul aceluia, a încercat cu vorba bună să-l înduplece pe contele Wasseleny să meargă la Sibiu. Au mai mers acolo şi domni, ca baronul Antonie Orban, groful Alexandru Bethnel, groful Ladislau Bethlen, baronul Iosif Balintet, baronul Iosif Bornemisza şi multi altii. Cu toate acestea după ce ei au iesit, excorta lor (militară) formată din soldaţi, dragoni din Savoia, au năvălit înăuntru, au apucat pe baronul Wasseleny de păr şi l-au legat. În zadar a strigat baronul Wasseleny: “Armă”, “Armă”, pentru că totul a fost în zadar. Ba chiar şi pe domnii mai sus amintiti, care au rugat soldaţii să-l trateze mai frumos pe baron, i-au împins cu patul pustii. O bucată de drum l-au dus pe baronul Wasseleny pe jos, apoi călăuza l-a legat de calul său şi l-a dus la St. Ivan (Sântioara); aceasta s-a întâmplat la 12 febr. În 19 febr., la St Ivan l-au pus în careta lui de sticlă şi l-au dus la Târgu- Mureş, în cetate; până acum cred că l-au pus în fiare şi i-au făcut identificarea ad notam.

(Domnia ta a citit sau a auzit noutăţi mai importante decât cele pe care vi le-am comunicat de la despărţire).

Despre prinderea lui Gheorghe Crişan şi aducerea lui aici, ştiu că v-am scris deja. Dar faptul că s-a sugrumat într-o noapte în închisoarea de sub Gardă cu legătoarele de la izmene, poate că nu v-am comunicat, şi că gâzii l-au dus sub furci şi l-au tăiat în patru; o bucată au lăsat-o aici, iar celelalte le-au dus în alte părţi.

Reutenstrauch a scris o cărticică în limba germană pe care calvariştii au tradus-o în ungureşte şi au umplut cu ea tot Ardealul, sub titlul: “O scrisoare înaintată Sfântului Papă de la Roma, lui Papa Pius al VI-lea”. Această carte a fost combătută foarte bine (într-o lucrare) de onorabilul domn Andrei Ferenczi, predicatorul din Târgu – Mureş, cu titlul “Combaterea scrisorii înaintată Sfântului Papă Pius al VI-lea, scrisă de Ferenczi Andrei”. Din numele său a făcut anagramă.

Excelenta Sa episcopul i-a obţinut aprobarea de la Viena şi zilele trecute i-a tipărit-o în tipografia sa din Cluj. Partea cea mai mare, după cum se poate observa este lucrarea Excelentei Sale, pentru că în ea se află foarte multă ştiinţă.

Acesta să fie destinul deocamdată. Un bucuros “aleluia”

I(osif) G(abri)

Prea onorate frate !

Domnia Ta m-a onorat cu o scrisoare încă de două luni în urmă şi eu vă sunt dator cu un răspuns. Vă rog să mă iertaţi pentru tăcerea mea atât de îndelungată şi sper că nu-mi veţi face reproşuri, cunoscând că am fost nevoit să fac fată multor neplăceri. Noi suntem cu toţi bucuroşi şi sănătoşi – slavă şi mulţumită lui Dumnezeu, şi dorim să ne bucurăm din inimă dacă am afla acelasi lucru şi despre dumneavoastră.

În ceea ce priveşte execuţia căpeteniilor răsculaţilor din ţara noastră a fost complet îndeplinită tocmai într-o formă cu totul militară. Delicvenţii au fost transportaţi până la locul execuţiei, sub paza unei trupe de 300 de soldaţi infanterişti şi a unui excadron de husari din Ioscana. Acolo domnul general auditor le-a citit, în public, în limbile germană şi română, sentinţa pentru faptele lor groaznice şi barbare. După aceea Cloşca a fost cel dintâi zdrobit cu roata de jos în sus, până la moarte, apoi Horia, prin intervenţia contelui Iankovitsch a primit , în numele Majestăţii Sale, cele două lovituri de gratie în piept, iar după aceea a fost zdrobit cu roata de jos în sus. După îndeplinirea execuţiei cele două trupuri au fost tăiate în patru bucăţi, capetele au fost fixate pe casele lor proprii, iar celelalte părţi ale trupului au fost expuse în locurile în care au comis fapte de adevăraţi câini turbaţi fiind fixate pe lângă drumuri spre învăţătura celorlalţi răsculaţi români.

Al treilea căpitan de oaste, cu numele de Crişan, s-a sugrumat el însusi în închisoare, sub (poarta) Gărzii principale, în cetate, dar cadavrul lui, a fost târât la locul execuţiei şi tăiat în patru părţi: capul a fost fixat pe casa lui proprie, iar celelalte părţi ale trupului au fost trimise să fie expuse pe marginea drumurilor. Ceilalţi (răsculaţi) care au fost prinşi, au fost pedepsiţi, unii la moarte, altii la închisoare pe viată iar altii cu 90 până la lovituri (de baston) şi apoi lăsaţi în libertate; dar mai sunt câtiva deţinuţi despre care nu se poate afla nimic sigur, despre care va fi soarta lor.

Gândurile mele despre însurătoare au fost întotdeauna pe primul plan, dar zadarnic; tulburările m-au ţinut departe de a încerca aşa ceva. Pentru un tânăr începător ca mine absenta îndelungată de la lucru este foarte păgubitoare. Am pus ochii la Sibiu pe o fată, adică fiica Domnului Martin Spetz, măcelar, cu numele de Sofia. Acesta este o cunoştinţă a Doamnei Hirling, deoarece sora vitregă a Doamnei Hirling este mama vitregă a fetei. Eu am ţinut mult la ea dar până acum n-am primit nici un semn. Cel mai profund compliment doamnei Mamă şi tuturor stimaţilor prieteni.

Va trimit câteva reproduceri ale căpitanilor de oaste ai răsculaţilor, căre au fost desenaţi după original.

Vă sărutam pe toţi din inimă şi rămânem al prea cinstitului domn şi frate.

Foarte prea îndatorat

Ion Andr. Maetz m.p.

Scrisă la Alba Iulia (Karlsburg) la 31 martie 1785