Mărturisim : Cred într-unul Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor, într-o recunoaştere a existenţei, împreună cu cele materiale, primite prin simţuri, şi a  celor a căror prezenţă ne este dezvăluită de inimă, organ al transcendenţei. Scria David că „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. Hristos întreabă retoric: „De ce gândiţi rău în inimile voastre? Din  Cartea Sfântă aflăm că „la început a făcut Domnul cerul şi pământul” prin cer înţelegând lumea spirituală a puterilor cereşti, iar pământul lumea materielnică.  Nu se spune explicit nimic despre îngeri şi aceasta din  înţeleapta pronie divină,  preîntâmpinând  lunecarea oamenilor, cu osebire a iudeilor, spre idolatrie, gata să se închine cine ştie cărui  „viţel de aur”. Despre îngeri aflăm explicit  în „Numeri”:”Numai Tu eşti Domn şi numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, pământul şi toate câte sunt pe el.” Mai târziu, Apostolul Pavel dă mărturie că „prin Acesta (Fiul) au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Începătorii, fie Stăpâniri. Toate prin El şi pentru El”. Apostolul Petru scrie şi el că „oştirea  cerească sau cele nevăzute, iar Tronuri, Domnii (şi altele) sunt cete îngereşti”. Începutul e tainic şi nu ştim  când anume au fost făcuţi dar ştim sigur că la căderea omului ei erau şi, mai înainte  chiar, din moment ce aflăm că, în ziua a patra, când Domnul a făcut stelele, ei aduceau laude Celui Prea înalt.

Creaţii ale lui Dumnezeu ca făpturi nevăzute ochiului omenesc, îngerii, inferiori faţă de Părintele ceresc, sunt superiori oamenilor ca „duhuri slujitoare” cum îi numeşte Sf. Ap. Pavel. De la Ion Damaschin, discipolul său,   aflăm că au „o fire raţională, spirituală, liberă şi schimbătoare în felul de a gândi şi vorbi sau de a vorbi căci tot ce este creat este schimbător”. Numai ce este necreat este neschimbător. Netrupeşti, fiind doar firi raţionale, spirituale, nu au sex, nu se pot căsători şi nu pot avea  copii şi, în consecinţă, nu cunosc moartea. Fiinţe libere, ei îşi pot schimba felul vorbirii sau al acţiunii, pot chiar să cadă, dar spre deosebire de om, odată căzuţi nu se mai pot ridica. Ce pot face  este să ia fire omenească şi să se înfăţişeze oamenilor cum sunt înfăţişaţi  în icoane cu aripi  spre a înţelege libertatea proprie spiritelor pure. Ei sunt dăruiţi oamenilor care şi cer de la Domnul, la fiecare Sfântă Liturghie„înger de pace, păzitor, îndreptător sufletelor noastre”.  Foarte aproape  de Dumnezeu, ei îi împărtăşesc sfinţenia şi nu pot păcătui, fiind, am spune, imuni la ispite, perseverând în bine  întăriţi necontenit prin har dumnezeiesc. Să ne amintim că, după ce a fost ispitit de diavol şi, a treia oară, Hristos  i-a spus: Piei înapoia Mea Satană, căci scris este Domnului Dumnezeului tău să i Te închini şi numai Lui unuia singur să-I slujeşti”, au venit îngerii şi-I slujeau. Misiunea îngerilor este de a fi copărtaşi la îndumnezeirea lumii, fiind „păzitori şi îndreptători” ai omului. Pentru toate,  începem săptămâna cu o cinstire a îngerilor într-un fel de recapitulare a  eliberării  omului de răul venit pe lume din neascultarea poruncii divine.

Praznicul de astăzi a fost la început aniversarea anuală a sfinţirii unei biserici închinate doar Arhanghelului Mihail pe temelia lui Arcadius din Constantinopol şi abia mai târziu a fost comună tuturor îngerilor. Sfinţii Părinţi au stabilit ca această zi să fie anume pe 8 noiembrie pentru că cifra opt sugerează infinitul, simbol al vieţii veşnice, iar noiembrie a noua zi de la creaţie, începută în martie, simbol al celor nouă cete îngereşti. Despre ei au scris numeroase lucrări  toţi Sfinţii Părinţi şi, mai mult, s-a creat şi o disciplină, aghiologia. Dintre toţi se distinge însă Sf. Dionisie Areopagitul, discipol al Sf. Apostol Pavel, care a descris pe îndelete fiecare dintre cele nouă cete îngereşti, cu numele şi misiunea pe care o au. Alcătuirea lor este una ierarhică după apropierea de Dumnezeu şi se  atrage atenţia că „Duhul Sfânt îi anatemizează prin Apostolul Pavel chiar și pe îngerii care ar inova ceva pe lângă ceea ce s-a propovăduit.”

„Cine e ca Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru?”

Dintru început, toţi îngerii erau buni şi zburau în jurul tronului lui Dumnezeu înzestraţi cu voinţă proprie pe care o supuneau voinţei divine, fără a fi înzestraţi cu puterea deciziei proprii. Această voie proprie  a permis ca  Lucifer, „aducătorul de lumină”, „stea a dimineţii” să cadă în abisul întunericului. Departe aducă mulţumire  lui Dumnezeu că l-a creat ca făptură minunată, prea plin de sine a dorit să fie el însuşi ca Dumnezeu, Cel care l-a făcut. A ignorat evidenţa că niciodată  creaţia nu poate fi mai mare decât Creatorul şi, în consecinţă, a cutezat spre imposibil. Proorocul Isaia transcrie cuvintele-i  trufaşe: „Mă voi sui la cer, voi ridica scaunul de domnie mai sus decât stelele lui Dumnezeu”. El este, am spune, primul adept al „liberului arbitru”. Refuzând sprijinul lui Dumnezeu s-a prăbuşit, trăgând după sine toate cetele lipsindu-se şi de  posibilitatea revenirii. Căderea din iubirea lui Dumnezeu l-a umplut de ură faţă de Ziditorul său şi faţă de întreaga creaţie; ură care se manifestă neîncetat prin folosirea a tot felul de vicleşuguri ca să-i atragă pe oameni întru pierzanie. Aşa  a pus şarpele să-i spună Evei că nu vor muri dacă vor mânca din pomul cunoaşterii binelui şi răului,  făcându-se asemenea lui Dumnezeu. …Restul îl ştim.

Nesfârşiţi ca număr, îngerii sunt cuprinşi într-o structură ierarhică şi, urmând învăţăturile Sfintei Scripturi, Dionisie Pseudo-Areopagitul  scrie de nouă cete structurate pe trei trepte:Tronurile (sau Scaunele) Heruvimii şi Serafimii;Stăpâniile, Domniile şi Puterile;Stăpânirile, Domniile şi Puterile; Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii. Nume proprii au arhanghelii Mihail, Gavriil  şi Rafail. Între ei, Mihail este conducătorul cetelor de îngeri, înfăţişat cu o sabie de foc, pus de Dumnezeu să păzească intrarea în rai. El este cel care a scrie  a rostit: „Să stăm bune, să stăm cu frică, să luăm aminte!”  În Apocalipsă, Arhanghelul Mihail este în fruntea cetelor îngereşti în lupta cu diavolul. Numele însuşi îl recomandă, căci înseamnă „Cine e ca Dumnezeu,mare ca Dumnezeu?”; e ca o rugăciune înălţată spre Cel ce „toate cu înţelepciune le-a făcut”. Cine poate avea o iubire care să se poată asemăna cu Cel care este Însăşi Iubire cum o rosteşte pentru toţi Psalmistul: „Cine este Dumnezeu afară de Dumnezeul nostru ? …Cel ce mi-ai dat scutul mântuirii mele şi dreapta Ta m-a sprijinit. Şi grija Ta m-a îndreptat până la sfârşit…”  Înfăţişat cu sabia gata de luptă, neînfricat abătându-se asupra a tot ce este rău, arhanghelul Mihail este de mare ajutor mai ales pentru cei bolnavi sau cuprinşi de tot felul de necazuri şi suferinţe. Cu asemenea virtuţi, Arhanghelul Mihail  este ajutor în toată lupta cea bună, protector al armatelor creştine care îi puneau  chipul pe steagurile de luptă.

Mereu, dar mai ales astăzi să-i cerem ajutor să ducă lui Dumnezeu rugăciunea pe care o făcea Sf. Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu: „Arată lumina Ta care s-a  stins în mine.”

 Gavriil – Înger adevărului şi vestitor al bucuriei

După nume, arhanghelul Gavriil este ca a veste bună cum că „Dumnezeu a fost puternic”, tradus uneori şi „Dumnezeu este puterea mea” căci, veşnic fiind, este şi puternic. A fost dat ca nume de botez încă de la începutul creştinismului  şi s-a răspândit repede în întreaga Europă ca o mărturisire de credinţă.  La noi, numele Gavriil apare încă din 1388, ca fiind al unui egumen de la Mănăstirea Cozia, iar în documentele de pe vremea lui Ştefan cel Mare este amintit de patru ori. Restul e taină şi aşa se face că nu ştim dacă îngerii  au o singură natură sau se deosebesc între ei. E important însă că ne sunt aproape şi ne însoţesc pe drumul împlinirii îndemnului  dat de Hristos: „Fiţi desăvârşiţi cum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este.” Pentru prima oară Gavriil este amintit în Cartea lui Daniel din vechiul Testament, unde i se arată proorocului ca mesager divin, înger al revelaţiei divine.  Înger al darului, Gavriil, înfăţişat cu un crin în mână, simbol al purităţi. El este cel trimis la Sf. Fecioara Maria cu vestea minunată a întrupării Fiului lui Dumnezeu, care în cer nu are mamă iar pe pământ nu are tată. Vestea este ca zorii dimineţii pentru toţi oamenii reprezentaţi prin ceea ce are mai curat şi sfinţitor umanitatea – curăţia feciorelnică  şi iubirea  ascultătoare faţă de Dumnezeu. Când Gavriil, şi el mirat i-a spus: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine”, după ce s-a dumirit că nu este o amăgire cum a fost a Evei,a spus pilduitor:  „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău.”     Mai înainte, apăruse proorocului Zaharia vestindu-i că, trecut de vârsta rodirii de prunci, va avea un fiu, pe Ioan Înaintemergătorul Domnului, care strigă în pustiul devenirii: „pocăiţi-vă ca s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Tot el va vesti cea de a doua venire a lui Hristos.  Înger al bucuriei divine, Gavriil este şi apărător al Adevărului divin, el a fost în preajma Mântuitorului chiar şi în Grădina Ghetsimani, când îi ştergeau lacrimile de sânge ale rugăciunii: Părinte, dacă este cu putinţă, fă să treacă de la Mine paharul acesta, dar voia Ta nu voia Mea să se facă.” În ordine mundană, el este protectorul telecomunicaţiilor.

Cu chipul său  blând, înveşmântat în albastru sau alb, Arhanghelul Gavriil este descoperă tainele  dumnezeieşti de dincolo de rostire. Cu ochii sufletului îl întâlnim mai întâi cum vesteşte pe drepţii Părinţi Ioachim şi Ana cum Dumnezeu le împodobeşte cărunţia vârstei cu naşterea Maicii Fecioare, sau pe Zaharia şi Elisabeta cărora le-a dat de ştire de naşterea Sf. Ioan Botezătorul Domnului. Nenumărate şi dincolo de înţelegerea noastră sunt tainele pe care Arhanghelul Gavriil le-a făcut şi le face în chip neştiut  mai ales astăzi când percepţia noastră este maculată de invazia răului înveşmântat în întunericul în care aproape ne-am obişnuit a orbecăi părându-ne că vedem. Pe toate le-am subsuma cuvintelor pe care Arhanghelul Gavril le-a spus păstorilor vestindu-le naşterea şi făcându-i un fel de misionari: „Slavă întru cei de sus, pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Se mai spune că tot el a vestit femeilor mironosiţe că Domnul a înviat. Apoi, la Înălţarea Domnului, când ucenicii priveau spre cer, doi  îngeri au vestit: „Bărbaţi galileeni, ce staţi şi priviţi la cer? Acest bărbat pe care îl vedeţi înălţându-se de la pământ la cer, astfel va şi veni”; adică în slava pe care a avut-o de la începutul veacurilor doar că va fi   să judece vii şi morţii. Punând la inimă spre pază, după cuviinţă înălţăm imn: „Ca pe împăratul tuturor să-L primim. Pe Împăratul, Împăratul, tuturor să-L primim. Pe cel nevăzut de îngeri înconjurat. Pe Împăratul, Împăratul tuturor să-L primim”. Cum să-L primim? Aducându-I slavă pentru toate, închinându-ne şi lucrând cu vrednicie voia cea bună a  Lui, neuitând că lauda este deopotrivă recunoştinţă şi, spune David, spre îndreptarea inimii.

O lacrimă de pocăinţă – darul cuvenit îngerului păzitor

Făpturi de duh, una cu seninul contemplaţiei,  cu glasul rugăciunii tăcute, îngerii sunt stăruitori în slavoslovia lor, înălţând cântarea de supremă biruinţă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin e cerul şi pământul de mărirea Lui”. Neobosit,  îngerul păzitor ne e alături, trece  neobservat  şi nu ne dăm seama că   nu suntem nicicând  singuri chiar atunci când ne simţim astfel. Singuri suntem doar când ne refuzăm luminii sau atunci când spunem lumină întunericului din noi. Sau când mulţimea păcatelor şi fărădelegilor fac pe Dumnezeu să-şi întoarcă faţa de la noi. Creaţii ale iubirii divine, de o discreţie absolută îngerii se arată  grabnici când sunt chemaţi şi pleacă  întristaţi când sunt ignoraţi, desigur în numele unor lucruri „foarte importante”(!?). Îl izgonim pe înger cu gândul potrivnic Domnului, cu vorbele urâte şi faptele rele emanând mireasmă otrăvitoare . Sfinţii Părinţi spun că  îngerul păzitor şi îndreptător chiar plânge atunci când oamenii îi uită nu numai pe ei, ci şi pe Dumnezeu.  Un duhovnic povăţuia  că dacă vrem să facem un dar îngerului nostru, să vărsăm o lacrimă de pocăinţă, bun început al îndreptării. Să încercăm! Atât de grabnici în cereri şi uitând a mulţumi măcar astăzi să dăruim îngerilor prinosul recunoştinţei pe care îl merită pentru că „ne învaţă a face bine” şi „de tot răul ne păzeşte”.  Sf. Cosma Etolianul sfătuieşte să-i privim pe îngerii nu doar ca pe nişte copii pe care trebuie să-i îngrijim cu iubire căci ei sunt părinţi şi suntem datori cu ascultarea cuviincioasă.  Pilde şi rugători ne stau înainte  sfinţii, cei asemenea nouă şi care, lucrând voia lui Dumnezeu s-au făcut îngeri în trup. Între ei amintim  pe Sf. Ilie Tesviteanul, Sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Haralambie cel cu viaţă de cuvios şi moarte de martir.  Un astfel de înger a fost şi Cuvioasa Paraschiva care din copilărie a înţeles că rostul vieţii  este lepădarea de  sine ca luând crucea să urmăm lui Hristos. Şi încă mulţi ştiuţi şi neştiuţi. O tradiţie de demult spune că sfârşitul lumii va fi atunci când numărul sfinţilor va fi egal cu acela al îngerilor căzuţi, arătând cum nu se poate mai limpede care este rostul fiecăruia şi al tuturor. Arătând la fel de bine că sfârşitul lumii nu-i dat a fi cunoscut omului.

Să luăm aminte toate cele sfinte făptuite  de sfinţi

Să urmăm un crescendo pornind de la cuvintele Arhanghelului Mihail: „Să bine să stăm cu frică” la care adăugăm „să luăm aminte!” la marea dramă pe care o trăim într-o lume căzută condusă parcă de vrăjmaş împotriva noastră, dorind să ne facă prizonieri ai lui pe viaţă. „Să luăm aminte la sfintele sfinţilor”, a celor care cu viaţa lor au sfinţit Numele Tatălui Ceresc făptuindu-i voia cea bună. Să aducem jertfa noastră în pace,fără urmă de gând potrivnic şi, privind spre cer, să cutezăm ca „sus să avem inimile”, să le avem „la Domnul”, care este „întărirea şi scăparea şi izbăvitorul nostru”. Să nu tânjim atât pentru acea pace a lumii care e doar un răgaz mereu mai scurt între două războaie, nu „pax romana” sau „pax americana”; nu o pace devorată de moliile răzbunării. Pacea spre care duce îngerul nostru păzitor şi îndreptător  pacea pe care Hristos ne-a dăruit-o după Răstignirea şi Învierea Sa. E o întreită pace – cu Dumnezeu, mai întâi,  întru lucrarea voii sale; pace cu fratele nostru pe care să-l iubim cum Hristos ne-a iubit; pace cu natura cărei să-i redăm bogăţia de frumuseţe şi rodire care să ne apropie de Ziditorul ce toate le-a făcut cu pricepere şi înţelepciune, înălţând cânt de bucurie: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot. Plin e cerul şi pământul de mărirea Lui. Osana, Osana, Osana întru cei de sus. E Calea ce este deopotrivă Adevăr şi Viaţă şi începe cu rostirea Arhanghelului Mihail ca îndemn şi întărire continuă cu răspunsul Fecioarei Maria la vestirea îngerului care asigură „Bucură-te Fecioară, Ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine”; continuă cu îndemnul Maicii  Preacurate: Faceţi tot ce vă spune El. Hristos spune fiecăruia şi tuturor: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. E biruinţa încununată de darul suprem: „Pacea Mea v-o las vouă”. Iar noi, îngenunchind cerem din inimă trudită şi cuget însetat de înalturi: „Înger de pace, păzitor, îndreptător sufletelor noastre”. Făcând-o astfel, vom spune cu Apostolul neamurilor: Unde ţi-e moarte boldul tău? Unde ţi-e moarte biruinţa? Întrebarea este retorică fireşte, prea bine ştiind că „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.” E o luptă grea în lumea în care „necazuri vom avea”, dar fără osteneală slavă aducând lui Dumnezeu pentru toate să ne alăturăm Sf. Ap. Pavel zicând: „Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.” Cândva , întristat  de singurătatea sa, cu gândul la vremurile când Domnul trimitea  oamenilor solitori cereşti,  Arghezi se ruga şi prea bune am putea face mulţi dintre noi: „În rostul meu, Tu m-ai lăsat uitării/ Şi mă muncesc di rădăcini şi sânger/ Trimite, Doamne, semnul depărtării/ Din când în când, câte un pui de înger,/ Să bată alb din aripă la lună/ Să-mi dea din nou povaţa Ta mai bună.” La rându-ne să ne străduim ca prin curăţia vieţii să facem ascultare făptuitoare.

Celor care la botez au primit numele Mihail şi Gavriil le dorim, după tradiţie, viaţă îndelungată  cu sănătate şi prisositor roditoare în lucrarea  voii divine spre bucuria sfântă a pomenirii lor în Impărăţia Cerurilor.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online