Am aflat cu stupoare că, la cererea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Primăria sectorului 4 din Bucureşti a schimbat numele Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu”. Motivul invocat este că Mircea Vulcănescu a fost subsecretar de stat la Finanţe în guvernul Ion Antonescu. Asupra distinsului cărturar planează acuza de criminal de război. Trecem cu dificultate peste amănuntul istoric că verdictul juridic a fost dat de un tribunal ilegitim, instituit de noul regim bolşevic din România după cel de-al Doilea Război Mondial. Nu putem trece, însă, peste un detaliu de cultură elementară: Mircea Vulcănescu – unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai generaţiei interbelice, autorul unor cărţi capitale precum Dimensiunea românească a existenţei, martir al puşcăriilor stalinisto-dejiste, unde a murit – face parte, în mod firesc, din patrimoniul spiritual al României. Mircea Vulcănescu merită un loc printre membrii postmortem ai Academiei Române, cum la fel merită ca măcar o universitate din ţară să-i poarte numele.

Din acest motiv, protestăm cu toată fermitatea faţă de atentatul la memoria unui mare cărturar. Facem un apel către edilii sectorului 4 să nu dea curs somaţiei Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Apelăm, de asemenea, la intelectualii cu răspundere ai ţării să nu stea cu braţele încrucişate în faţa unui asemenea afront. Când un nume ca cel al lui Mircea Vulcănescu este supus anatemei ideologice, trebuie să fim uniţi cu atât mai mult cu cât nu e pentru prima dată când suntem aduşi în faţa unor abuzuri de neacceptat.

Campaniile reducţioniste duse în perioada postdecembristă împotriva unor personalităţi de seamă ca, de exemplu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Ion Barbu, Constantin Noica, Adrian Marino, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Augustin Buzura, Tudor Vianu, Marin Preda, G. Călinescu, Mihail Sadoveanu, Paul Goma, Mircea Iorgulescu, Eugen Uricaru, Cezar Ivănescu, Nicolae Balotă ş.a., judecăţile nenuanţate, etichetele tendenţioase aplicate acestor cărturari de vârf ai naţiunii române – etichete vulgarizatoare ale adevărului istoric, ale vieţii şi operei acestor scriitori de seamă ai umanităţii proveniţi din spaţiul românesc – aduc prejudicii imaginii României şi clatină identitatea naţională. Viaţa şi opera acestor oameni exponenţiali ai României nu pot fi reduse la simpatiile lor de la un moment dat faţă de mişcările de extremă dreaptă sau, după caz, de extremă stângă din România şi din Europa, şi puse în aceeaşi categorie cu neîndoielnic condamnabilele crime ale legionarilor sau ale regimului comunist. Unii s-au detaşat de eroare la sfârşitul anilor 1930, alţii, mai târziu, în anii exilului. Sau, respectiv, după Revoluţia din 1989. Dacă din biografia unei personalități nu pot fi eliminate nici petele negre sau gri, nici din creația sa nu pot fi înlăturate acele opere care, nemarcate de ideologie, reprezintă valori ale culturii naționale și, de ce nu?, universale. Ne-a arătat acest lucru nu numai Franța, ci şi Germania, din ale căror geografii culturale nu lipsesc, de pildă, nici Celine, nici Heidegger (al cărui nume e purtat de un institut de cercetări al Universității Wuppertal: http://www.heidegger.uni-wuppertal.de/). Denunțarea unui episod biografic reprobabil (acceptăm: uneori, nociv, dar pentru care s-a plătit nu o dată cu viața) nu poate fi extinsă și asupra unei creații care se află dincolo de timp. Acțiunile de astăzi ne aduc aminte de eforturile preoților egipteni care, prin ștergerea numelui faraonului, credeau că-l scot din istorie, fără să înțeleagă și adevărul că piramida rezistă milenii.

Revista Contemporanul a publicat în nr. 3 şi 4 (2016) un grupaj de texte despre Legea 217/2015, lege numită în presa scrisă „legea anti-legionară”. Textele tratează abuzurile şi excesele comise în interpretarea legii menţionate. Reiterarea sau invocarea de către dl Alexandru Florian (directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din Români „Elie Wiesel”, care funcţionează sub autoritatea Guvernului României) a verdictelor date de Tribunalul Poporului din 1946 reprezintă o desconsiderare a principiilor statului de drept și o implicită relegitimare a unui regim calificat de Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România drept „nelegitim şi criminal”.

Aducem aceste acţiuni excesive privind interpretarea trecutului recent în atenţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, şi în atenţia domnului Călin-Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului, cerându-le să iniţieze schimbarea actualului cadru legislativ având ca referinţă legea 217/2015. Luând act de răul făcut, Guvernul României are datoria să reformeze Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care nu asigură standardele de profesionalism cerute de împlinirea importantelor atribuţii ce-i revin.

Ne exprimăm cu fermitate dezaprobarea faţă de măsurile de sprijinire din partea Ministerului Afacerilor Interne a unor asemenea abuzuri incalificabile.

Semnează: