„Pe mine nu m-au atacat reprezentanţii nu ştiu cărei etnii sau ai nu ştiu cărui regim politic. M-au atacat duşmanii omului.” – Vintilă Horia
Conform punctului Nr 8 al Ordinii de zi a Primăriei şi Consiliului Local Sector 4 al Capitalei, joi, 29 iunie 2017, chiar de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fără dezbatere publică şi fără aprobarea Consiliului de administraţie al Liceului Tehnologic “Mircea Vulcănescu”, denumirea acestuia a fost schimbată, pe şest putem spune, cu cea a primarului Cernăuţiului interbelic, Traian Popovici, punându-se astfel în practică, într-un mod pervers, obliterarea din spaţiul public a numelui marelui filosof şi martir român Mircea Vulcănescu, conform cererii aberante a Institutului “Elie Wiesel”. Modul pervers ales de primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi de autorul Expunerii de motive (PDF AICI), Doru Adrian Ghitcuță, director coordonator Direcția Tineret și Sport, constă în confruntarea necinstită a doua mari personalităţi ale României şi eliminarea cu laşitate a lui Mircea Vulcănescu, fără a se menţiona nicăieri adresa imperativa a Institutului “Elie Wiesel”, transmisă Primăriei abuziv, prin intermediul Ministerului de Interne, respectiv a Prefecturii Capitalei. O cerere transmisă Primăriei vineri, pentru a ni se explica votul din Consiliu a rămas, momentan, fără răspuns. Ne vom lămuri luni. În semn de protest, peste 250 de intelectuali şi bucureşteni au semnat în mai puţin de o zi o Petiţie Online adresată Primăriei Sector 4 pe care o redăm şi noi mai jos.
Propunerea de schimbare a denumirii Liceului “Mircea Vulcănescu” vine după ce Institutul “Elie Wiesel”, depăşindu-şi flagrant obiectul muncii – studiul holocaustului – a declanşat o campanie de tip bolşevic de eliminare a unor mari personalităţi ale României – unele martire ale temniţelor comuniste – din viaţa culturală universală şi din spaţiul public românesc. Între acestea, eroul aerului Gheorghe Jienescu, mitropolitul ortodox Visarion Puiu – pentru care se cere, ca pe vremea comuniştilor, demolarea statuii din interiorul Mănăstirii Putna (!) -, părintele pedagogiei româneşti I. C. Petrescu şi scriitorii Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia şi Radu Gyr. În cazul celui din urmă, Primăria oraşului Cluj Napoca a decis, cu doar o săptămână înainte de votul de la Sectorul 4 al Capitalei, amânarea oricărei acţiuni până la obţinerea unor date ştiinţifice, neideologizate, privind acuzele de “crime de război” aduse poetului cu 22 de ani de temniţă. Acelaşi lucru l-a solicitat de altfel şi Primaria Sectorului 1 al Bucureştiului, în privinţa lui Mircea Vulcănescu, în şedinţa Consiliului Local din 30 iunie a.c., când a analizat cererea aceluiaşi Institut subguvernamental de schimbare a denumirii străzii ce omagiază opera şi viaţa martirului ucis de bolşevici la Aiud şi aruncat la groapa comună, dar nu a Istoriei. Şi statuia marelui filosof, aflată în Sectorul 2 al Bucureştiului, este ameninţată de stafiile comunismului, solicitându-se, de asemenea, de către directorul acestui Institut, Alexandru Florian, fiul comisarului bolşevic Radu Florian, demolarea ei (!). Amintim că aceeaşi cerere aberantă fusese tratată cu refuz categoric în urmă cu trei ani de catre responsabilii Primăriei Sector 2, prezentându-se toate avizele legale, în timp ce 1000 de români semnau pentru apărarea statuii. La Cluj, o sumă de intelectuali extremişti consideră cu vehemenţă că decizia democratică a primarului Emil Boc “încalcă legea”. Până unde va merge această demenţă, demnă de nazişti şi comunişti, criminalii care au ars cărţi în piaţa publică şi au demolat şi profanat statui şi biserici în secolul trecut?
Dacă fiica mijlocie a martirului de la Aiud, care şi-a sacrificat viaţă pentru a o salva pe cea a unui tânăr, afirma că “În amintirea lui, sper ca cel puţin dvs, tinerii, să înviaţi ţara!”, fiica mai mică, Măriucă Vulcănescu, ea însăşi o martiră, arestată la numai 19 ani, şi care a împlinit chiar ieri 84 de ani (mulţi înainte!), ne îndeamnă “Să ne rugăm la Dumnezeu și pentru dușmanii noștri” căci aceasta este învăţătura lui Mircea Vulcănescu. Subsemnăm. (Victor Roncea)
Redam mai jos pledoaria consilierului local Cristian Tudose, o adevărată lecţie de demnitate naţională, bună, credem noi, şi pentru Primarul şi consilierii de la Sectorul 4 (şi nu numai):
“Putem sterge un nume de strada, putem demola o statuie, dar nu putem ucide spiritul national”
“Doar cine nu stie cine a fost Mircea Vulcanescu poate fi de acord cu aceasta solicitare aberanta de trecere in uitare a numelui marelui ganditor si erou national.
Colaborator al lui Dimitrie Gusti, publicist, filozof, teolog, negociator eficient pentru Romania cu Cel De-al Treilea Reich, decedat la Aiud la numai 48 de ani, dupa ani grei petrecuti in temnitele comuniste, Mircea Vulcanescu este acuzat de fascism pentru o simpla colaborare cu ziarul “Cuvantul” al lui Nae Ionescu si de atitudine antievreiasca.
In privinta colaborarii cu ziarul Cuvantul, sa nu uitam ca un alt celebru colaborator al ziarului a fost chiar scriitorul Mihail Sebastian, pe numele sau adevarat Iosif Hechter. Sa-l stergem si pe el din istoria literaturii si din constiinta noastra pentru aceasta colaborare?
In privinta atitudinii antievreiesti Dimitrie Gusti declara ca martor la procesul lui Vulcanescu: ” Ştiu că la unul din Consiliile de Miniştri, acuzatul a intervenit, propunând ca evreii să fie lăsați să-şi exercite atribuțiile meseriei, pentru ca să-şi poată câştiga existența şi să dea un randament maxim pentru nevoile statului. […] Cu această ocazie, acuzatul nu a propus ca evreii să fie trimişi la ghetouri, după cum în mod greşit s-a strecurat în stenograma Preşedinției Consiliului de miniştri”.
Pentru Mircea Vulcanescu, între noțiunea de religie, ortodoxism şi românism era o corelație indestructibilă.
Sacrificandu-si propria viata pentru a ajuta un semen in inchisoare si daruindu-si intreaga existenta credintei ortodoxe, devine un Martir pentru Hristos.
Putem sterge un nume de strada, putem demola o statuie, dar nu putem ucide spiritul national. Generatia de maine care il va reabilita pe Mircea Vulcanescu, ne va trimite pe noi, cei care vom comite aceasta crima la adresa spiritului national, la cosul de gunoi al istoriei.
Cristian Tudose
Consilier Sectorul 1 al Capitalei
Petiţie: Nu modificați denumirea Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu“!
Motto: „Societatea este un complex de factori ce nu trebuie desconsiderați niciunul.“ (Mircea Vulcănescu, „Cauzalitate și teleologie în științele sociale“).
Îngrijorați de noul demers al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ de a fi schimbată denumirea Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu“ din București, vă comunicăm dezacordul nostru, considerînd resentimentară și nejustificată această măsură.
Cultural, Mircea Vulcănescu (n. 3 martie/mărțișor 1904, în București – d. 28 octombrie/brumărel 1952, în temnița din Aiud) este un creștin de formație enciclopedică, dovadă stînd scrierile sale antume și postume însumînd circa cincisprezece volume. Spre exemplu, doar răsfoind „Opere“, vol. I (1344 p.) și II (1627 p.) (București, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă & Univers Enciclopedic, 2005) cercetătorul de bună credință poate găsi dovezi de necontestat ale onestității, ale pregătirii excepționale, ale patriotismului ardent care l-au caracterizat.
Profesional, ca Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanțe (27 ianuarie 1941 – 23 august 1944), Mircea Vulcănescu a fost un excelent și perseverent negociator cu Germania, reușind obținerea înzestrării Armatei a 4-a cu echipament și tehnică de luptă la cel mai înalt nivel la care se ajunsese în epocă și a opt vagoane de aur pentru Banca Națională a României – contravaloarea petrolului românesc și a altor bunuri utilizate în conflagrația mondială – ceea ce ar trebui să fie un exemplu pentru guvernanții și diplomații români din toate timpurile!
Judecata nedreaptă, ideologică, din octombrie 1946, venită din partea unui așa-numit „tribunal al poporului“, ca nenumărate altele înființate de comisarii bolșevici trimiși în România de URSS, nu mai poate constitui un temei actual pentru măsuri ca acelea dorite de Institutul „Elie Wiesel“, deoarece sîntem de părere că nu există nicio legătură între studiul holocaustului – scopul declarat al acestui institut – și creștinul-martir care a lăsat conaționalilor săi celebrul testament verbal „Să nu ne răzbunați!“.
Prof. Mihai Floarea
Sursa: Ziaristi Online
Pingback: Mircea Vulcănescu, martirizat a doua oară la Sectorul 4 al Capitalei şi apărat cu demnitate în Sectorul 1 al Bucureştiului. Teroriştii culturali au declanşat războiul contra Liceelor, Străzilor şi Statuilor marilor valori româneşti . | Rezist
Pingback: EXCLUSIV. Cum s-a votat schimbarea denumirii Liceului "Mircea Vulcănescu" şi discursul demn al unui Consilier al Sectorului 4 care s-a împotrivit aberaţiei solicitate de Institutul "Elie Wiesel": "Tribunalul poporului" er
Pingback: EXCLUSIV. Cum s-a votat schimbarea denumirii Liceului “Mircea Vulcănescu” şi discursul demn al unui Consilier al Sectorului 4 care s-a împotrivit aberaţiei solicitate de Institutul “Elie Wiesel”: “Tribunalul poporului” era al ocupantului s
Pingback: Mii de români, academicieni, istorici, profesori, scriitori, regizori, actori, jurnalişti PENTRU MIRCEA VULCĂNESCU! Apel pentru demitere lui Alexandru Florian de la Elie Wiesel şi desfiinţarea Legii totalitariste 217/2015 - Ziaristi OnlineZiaristi On
Pingback: Mii de români, academicieni, istorici, profesori, scriitori, regizori, actori, artişti şi jurnalişti PENTRU MIRCEA VULCĂNESCU! Apel pentru demitere lui Alexandru Florian de la Elie Wiesel şi desfiinţarea Legii totalitariste 217/2015 - Ziaristi Onli
Pingback: Mii de români, academicieni, istorici, profesori, scriitori, regizori, actori, artişti şi jurnalişti PENTRU MIRCEA VULCĂNESCU! Apel pentru demiterea lui Alexandru Florian de la Elie Wiesel şi desfiinţarea Legii totalitariste 217/2015 - Ziaristi Onl