Miting pentru salvarea copiilor Cameliei Smicală, marți 13 iunie, între 11:00 şi 13.00, la Palatul Victoria. Premierul Finlandei, programat azi la Bucureşti - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Miting pentru salvarea copiilor Cameliei Smicală, marți 13 iunie, între 11:00 şi 13.00, la Palatul Victoria. Premierul Finlandei, programat azi la Bucureşti

Un nou miting de solidarizare cu doctorița Camelia Smicală va avea loc marți, 13 iunie, începând cu ora 11:00, în fața Palatului Victoria. În aceeași zi în care premierul Grindeanu se întâlnește, la sediul Guvernului, cu șeful guvernului finlandez.

Românii sunt chemați să iasă și marți, 13 iunie, în stradă pentru a cere eliberarea copiilor doctoriței Camelia Smicală. Tot marți,  premierul Finlandei se întâlnește cu premierul Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria. „Veniți să-i cerem eliberarea copiilor Maria și Mihai Smicală și redarea minorilor mamei lor, Camelia Smicala, medic român exemplar în Finlanda. Manifestația va fi autorizată”, au scris organizatorii acțiunii, „Libertate pentru Maria si Mihai Smicala!”.

În preajma vizitei premierului Finlandei în România, profesorul Leon Dănăilă s-a arătat solidar cu doctorița Camelia Smicală și copiii săi, afirmându-și convingerea că românca va reuși să-și obțină copiii înapoi. Reputatul neurochirurg consideră că este necesară implicarea mai mare a statului român.

Românii s-au solidarizat cu medicul Camelia Smicală, ai cărei copii au fost luați abuziv de statul finlandez, și pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, când mitinguri de susținere a româncei au avut loc în mai multe orașe din țară.

Cei doi copii ai doctoriței Smicală au fost răpiți de statul finlandez și au fost abuzați psihic și fizic într-un mod care amintește de practicile totalitare, antiumane, ale regimurilor naziste și comuniste. De exact un an, Maria, de 10 ani, și Mihai, de 11 ani, sunt separați în centre de plasament diferite. Nici Ambasada României în Finlanda nu are acces – nici măcar telefonic – la cei doi copii, cetățeni români.

Ştefania Brânduşa / Active News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.