De cele mai multe ori în viaţă nu poţi spune cum s-a născut un gând, nici măcar acela care ne-a schimbat în mod decisiv cursul existenţei. O vorbă a cuiva, un îndemn, o nevoie sau nu ştim ce altă socoteală par să ne determine să luăm o astfel de hotărâre capitală. În realitate, chiar dacă nu ne dăm seama, nimic nu se naşte fără sfat, căci aşa este mintea omului − dialogală, restul fiind pretexte.

Sfatul este dintru început, căci fără el nimic nu a făcut Dumnezeu din câte a făcut, dar de unde vine gândul, în cazul fiecăruia dintre noi, e mai greu de spus. Asta pentru că mintea omului zboară unde vrea, şi nu ştim cu cine se opreşte la taifas. Oricum, dacă sfatul este purtat cu îngerul lui Dumnezeu − sau cu altcineva care, în realitate, ne vrea răul, asta nu o va putea arăta decât urmarea acelui gând întrupat în faptele vieţii noastre.

Nevoia mărturisirii

Nici noi nu putem spune exact când şi cum am câştigat acest gând de a da naştere revistei noastre. Era undeva prin anul 2008 când s-au făcut primele demersuri, era la începutul crizei economice, deci bani nu prea mai erau, şi se anunţau vremuri grele. Aşa că nu bunăstarea ne-a determinat să gândim tipărirea unei reviste, când majoritatea optau pentru trecerea către online pentru a se salva de la dispariţie.

Mai curând tocmai criza e cea care ne-a provocat mai tare. Nu era vorba de bani, ci de constatarea faptului că lumea părea să se înstrăineze într-o măsură fără precedent de toate aşezămintele fireşti care au animat-o de-a lungul istoriei. Duhul ieşise din „sticlă”, şi nu părea să mai vrea să intre înapoi. Duhul „sticlei”, blestemata hidră cu multe capete, motor al imaginaţiei, puntea prin care cel rău pătrunde în minţile oamenilor, după cum observau Sfinţii Calist şi Ignatie Xantopol, îşi dovedea deja puterea fără precedent, putere pe care nu numai televizorul, dar şi tot ce înseamnă device-uri şi „transfer instantaneu de date” o făceau posibilă. Mamă şi tată, frate sau bunică, prieten bun, copii sau nepoţi, întreaga familie a omului modern ajungea astfel să capituleze în faţa ecranului. Singurătatea şi anxietatea deveneau stăpâne pe sufletul oamenilor, iar duhul lumii, mai nou minciuna globalizată cu ajutorul sistemelor interconectate, devenea năvodul în care erau prinse mulţimile, ca în pântecele unei fiare. Egoismul feroce ajungea din ce în ce mai mult dumnezeul la care se închinau oamenii, după cum ne amintea permanent Stareţul Dionisie de la Colciu în mai toate cuvintele pe care le-am primit de la dânsul de-a lungul anilor. Acesta este contextul în care am simţit nevoia să ne apărăm, să ne afirmăm cumva identitatea şi existenţa, dragostea faţă de adevăr − şi cum altfel, decât mărturisindu-L pe Hristos.

Cum s-a născut „Familia Ortodoxă”

La început, am crezut că lumea are nevoie de adevărul exprimat într-o presă ortodoxă, numind chiar astfel revista întru început. Pe urmă, după numai câteva luni, am realizat că oamenii de azi au mai puţin nevoie de informaţii, cât de o familie, de o comunitate de simţire, de mărturisire şi adevăr. Căci boala principală a zilelor noastre, cum spuneam, este singurătatea. Şi, de fapt, pentru noi, pentru români, nevoia de familie, de rădăcini şi de identitate apare odată cu intrarea noastră ca popor în modernitate, una dictată de Occident, Occidentul în care Evanghelia lui Hristos devenea obiect de studiu individual, sau piesă de muzeu. Astfel că am regândit revista pentru a susţine o familie − familia ortodoxă.

Am reuşit să vă facem să vă simţiţi în paginile revistei noastre ca într-o familie? La întrebarea acesta au răspuns mulţi dintre dumneavoastră, chiar fără să vă întrebăm explicit, motiv pentru care vă mulţumim. Au fost şi dintre aceia care s-au simţit ofensaţi de una sau alta dintre atitudinile noastre. Unora nu le-a fost pe plac faptul că am criticat televizorul, Internetul sau anumite filme. Alții ne-au spus că nu mai suportă să citească despre cei pe care noi îi numim „Sfinţii închisorilor”, dar pe care ei îi consideră nişte legionari proscrişi. Recent au fost şi mai mulţi care s-au smintit de faptul că nu am anatemizat ierarhii români pentru că au participat şi au semnat actele Sinodului din Creta.

Este greu, într-adevăr, să mulţumeşti pe toată lumea, însă de un lucru trebuie să vă asigurăm: niciodată nu am cedat presiunilor, indiferent din ce direcţie au venit, pentru a ne călca pe conştiinţă şi a publica un material care nu reflecta credinţa noastră şi, după înţelegerea noastră, a Bisericii. Din acest motiv nu am beneficiat niciodată de ajutoare materiale din partea vreunei puteri anume, totdeauna luptându-ne să ne plătim datoriile către tipografii cu ajutorul prietenilor, a celor care au iubit această revistă, pentru că iubesc Ortodoxia. Când ne-a fost mai greu, v-am cerut ajutorul − şi l-am primit, dublându-se într-o singură lună numărul de abonamente, dar la publicitate nu am recurs. Aşa am socotit că este mai bine, ca numai din partea celor care-L iubesc pe Hristos să primim ajutorul.

Încercări și izbânzi

Am simţit tot timpul binecuvântarea lui Dumnezeu, căci încercările nu au lipsit, acestea fiind adesea cuprinse în ispitele mai generale la care este supusă Biserica şi neamul nostru românesc. Şi astfel, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am reuşit să împrăştiem în lume, până astăzi, peste două milioane de reviste ale Familiei ortodoxe, şi aproape tot atâtea CD-uri cu muzică psaltică şi cuvinte ale Părinţilor români sau ale Sfinţilor Părinţi. Spunem în lume, căci numărul abonaţilor din Europa, America sau din orice alt colţ al lumii, cum ar fi Australia şi Noua Zeelandă, ajungea în urmă cu un an să-l concureze pe cel al românilor ce vieţuiesc pe binecuvântatul, dar atât de încercatul pământ românesc.

Am fost judecaţi de mulţi de-a lungul timpului sub acuza că pierdem timpul, căci nu se mai poate schimba nimic, răul fiind mult prea mare, iar noi neavând mai mult de 20-30.000 de cititori într-o singură lună. Criticii aceştia însă, cuprinşi de un duh apocaliptic − din ce în ce mai mulţi, din păcate, în zilele noastre −, reflectă, credem noi, un pericol la fel de mare ca urâciunea culturii timpurilor pe care le trăim. Aceasta este o altă „ofertă” a duhului Internetului, la fel de nocivă, pentru că paralizează printr-o împuţinare fără precedent a credinţei şi a nădejdii în Atotputernicul Dumnezeu. Ei uită că şi poporul evreu, când a fost dus în exil, nu era mai mare la număr decât această mică familie a ortodocşilor care doresc să-şi asume o viaţă creştină, suficient însă cât să dospească noua frământătură a poporului lui Israel.

În toţi aceşti ani de când ne zbatem să răspândim cuvântul „Familiei Ortodoxe” în lume, s-au născut copii, şi nu puţini, atât redactorilor noştri, cât şi multora dintre cititori. Am primit fotografii, am aflat despre nenumărate minuni, toate mărturisind despre vremurile noastră că sunt binecuvântate de Bunul Dumnezeu pentru înmulţirea neamului şi sfinţirea lui. Spunem aceasta nu pentru că nu am fi şi noi mâhniţi şi oarecum îngrijoraţi de cele ce se arată în lume prin înmulţirea păcatului, dar credem că, dincolo de toate, avem nevoie de mai multă credinţă, de mai multă nădejde, de mai multă pace, care nu pot veni decât din rugăciunea şi viaţa autentică împreună cu Dumnezeu. Desigur, mai sunt şi dintre aceia care se pierd pe drum, însă ultimii ani ne-au arătat că mult mai mulţi sunt cei care se întorc către o vieţuire în Hristos, chiar şi după o viaţă petrecută în tâlhării şi desfrânări.

„Suntem cu toții o familie”

Revista noastră a fost şi pentru noi un prilej de a cunoaşte mai bine minunatul popor român − „România profundă”, cum se spune. Sunt mulţi români care nu au plecat genunchiul înaintea lui Baal, dar şi mai mulţi, după cum spuneam, care, deşi au fost amăgiţi şi seduşi să i se închine, s-au lepădat de el cu toată inima, fiind astăzi cu totul ai lui Hristos. Toţi aceşti oameni ne-au dat puterea de a continua, mai ales pentru că i-am simţit foarte aproape când treceam prin ispite mai mari.

Această prezenţă a cititorilor noştri în viaţa revistei, fie prin scrisori, fie prin e-mail-uri sau telefoane, a constituit cea mai bună confirmare pentru noi a importanţei acestei lucrări. Căci şi noi avem nevoie, la rândul nostru, de o confirmare din partea voastră, după cum orice om are nevoie să i se confirme gândurile, atitudinile şi comportamentele fireşti, creştineşti, într-o lume în care anormalul este promovat obsesiv de mai toată mass-media. Acesta credem că este principalul pericol al vremurilor noastre: faptul că, la un moment dat, în comunitatea în care trăieşti, ai senzaţia că tu eşti nebunul, când toţi ceilalţi te privesc astfel şi te condamnă în mod continuu pentru că nu eşti la fel ca ei etc. Există destule etichete, ca „demodat”, „extremist”, „fundamentalist”, pe care le promovează şi prin care societatea globalizată mediatic stigmatizează orice comportament sănătos. Toate acestea pot fi depăşite însă mult mai uşor când ştii că sunt alţii, nu puţini, care gândesc şi simt la fel ca tine, care se confruntă cu aceleaşi probleme de comunicare şi socializare în relaţie cu cei ce s-au lăsat ademeniţi sau pur şi simplu au cedat şi s-au integrat în duhul lumii.

Da, până la urmă, majoritatea subiectelor abordate în revistă de-a lungul anilor nu au făcut altceva decât să afirme firescul unei lumi în care guvernează rânduielile puse de înţelepciunea lui Dumnezeu, în faţa unei ofensive fără precedent a duhului lumii deghizat în cultură a divertismentului şi în consum. Iar dacă mai există încă acest număr 100 al revistei, după aproape nouă ani de frământări şi greutăţi, credem că aceasta e cea mai bună dovadă că Bunul Dumnezeu a binecuvântat şi ne întăreşte încă în această lucrare. Și asta nu atât pentru reuşitele noastre editoriale, căci au existat fără îndoială scăderi şi lipsuri, cât pentru faptul că suntem cu toții o familie, iar Mântuitorul Hristos binecuvântează şi apără familia, mai ales când aceasta se formează, se uneşte spre a-I pomeni cât mai mult Numele, într-o lume care nu mai vrea să ştie de El.

Nădăjduim, aşadar, ca această familie a noastră să continue să existe şi să se înmulţească, măcar până când neamul nostru se va trezi din nou ca să înţeleagă că de la nici un aşezământ al lumii acesteia nu poate veni ajutorul şi mântuirea, ci numai de la Unul, Singurul Dumnezeu Iisus Hristos.

Gheorghe Fecioru

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 100/Mai 2017

Foto sus: Simona Andrusca

Ziarişti Online urează colegilor de la Familia Ortodoxă La Mulţi Ani!