“Teologul Radu Preda, la deschiderea Simpozionului Stăniloae, desfăşurat la Iaşi: “TOT ce-i mai înalt în ortodoxia românească a venit prin străini”. Asta, după ce colaboratorul GDS-ului, actual preşedinte executiv al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, a minimalizat ocupaţia sovietică. Nu numai din România, ci şi din ţările baltice, încercând să transfere vinovăţiile agresorilor asupra victimelor represiunii! Acelaşi personaj a acuzat românii că, înainte de ura de clasă, au exersat ura de rasă. Execuţie după manual!”, scrie jurnalistul Florin Palas.
Reamintim că Institutul condus de Radu Preda, deşi pretinde că studiază crimele comunismului, nu a emis nici un comunicat la comemorarea celor 3000 de martiri români ucişi la Fântâna Albă şi nici nu a reacţionat după ce Ambasada Rusiei le-a batjocorit memoria.
“Redau mai jos un articol pe care l-am scris în anul 2011, în care atrăgeam atenţia asupra acţiunii lui Preda de minimalizare a marelui filosof Petre Ţuţea, mijlocită de Gabriel Liiceanu. În fotografia de mai sus este capul de ziar al numărului 1 al revistei 22, deschis de Brucan şi Liiceanu”, mai scrie Florin Palas.
“Acum 18 ani Editura Humanitas publica o broşură intitulată „321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea”. Broşura avea o scurtă prefaţă, purtând un titlu pompos: „O posteritate în 50 de pagini”. Editorul Gabriel Liiceanu credea că a surprins profilul spiritual al marelui gânditor creştin în „haina atât de subţire a 50 de pagini dactilografiate”. Petre Ţuţea era acuzat că nu a avut responsabilitate în ceea ce a scris, elaborând „câteva mii de pagini indigeste şi inutile”, care „nu vor constitui niciodată o operă”. Concluzia era că din Petre Ţuţea rămân doar câteva sute de vorbe memorabile.
Interesant este că Radu Preda publică în 1992, la vârsta de 20 de ani, tot la Editura Humanitas, un jurnal în care personalitatea exemplară a lui Petre Ţuţea era minimalizată şi în care, din îndelungata sa experienţă juvenilă şi cunoaştere filozofică şi teologică, avea „presimţirea că nu opera va face din Ţuţea un model, ci mai degrabă, dacă nu chiar exclusiv oralitatea”. Preda urma modelul lui Liiceanu, care făcuse acelaşi lucru cu Noica, în „Jurnalul de la Păltiniş” (Ţuţea a fost printre primii care au observat diversiunea lui Liiceanu). Ca să nu mai vorbim de impertinenţa junelui când vorbeşte despre „labilitatea” lui Petre Ţuţea, de „trecerile radicale de la o opinie la alta ”. Bineînţeles, atât Liiceanu, cât şi Preda, sunt acompaniaţi de Horia Radu Patapievici, care descrie ca fiind foarte plicticoase cărţile lui Ţuţea.
În acest context, credem că este importantă mărturia lui Noica din care aflăm că, în timpul unei anchete la Securitate, ofiţerul care îl maltrata îi spune la un moment dat: „Bă, cu mine nu-ţi merge, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!”. Se pare că acel securist, în nemernicia lui, înţelesese mai mult decât cei mai sus pomeniţi. Intelectualii de la revista “22” nu puteau percepe încreştinarea lumii româneşti pe care o săvârşea Ţuţea. Sau, poate, nu voiau! Şi confirmau în timp temerea magistrului că „ăştia vor să facă din mine un bătrân sclerozat, reacţionar şi vorbăreţ”.
Se spune că Liiceanu îi purta pică pentru că Ţuţea afirmase că în timp ce Nae Ionescu a produs profesori universitari, Noica a produs numai asistenţi. Deşi nu l-a avut la inimă, când a fost vorba de bani, Liiceanu a ştiut să-l exploateze la maxim. De curând, Editura Humanitas a lansat un audiobook cu „vorbele memorabile” ale lui Ţuţea. Editura recunoaşte că a intervenit în transcrierea vorbelor lui Petre Ţuţea, dar că a făcut-o, chipurile, în „spiritul” lui. De parcă spiritul celui care oscilează între Marcello şi Siegfried (numele de alint ale maşinilor lui Liiceanu, un Alfa Romeo şi un BMW) poate recunoaşte spiritul celui care se mişca între Dumnezeu şi neamul său.”
Preluare: Ziaristi Online
