Flori, lumânări, lacrimi și veșnica pomenire, la slujba de parastas de șapte ani în memoria lui Mile Cărpenișan, fost corespondent pentru Antena 1 și Antena 3, plecat prea devreme dintre noi. Printre cei prezenți la slujba de pomenire s-a numărat și premierul Sorin Grindeanu, un bun prieten al ziaristului. De altfel, în perioada în care Grindeanu făcea parte din administrația locală din Timișoara a luptat pentru ca o stradă din orașul de pe Bega să poarte numele lui Mile Cărpenișan.

„Nu poți să spui două vorbe despre Mile Cărpenișan, și nu vorbesc ca prim ministru. Eu am venit aici ca fost prieten al lui Mile și, mă rog, cred că toți îi simt lipsa. Dumnezeu să-l ierte”, a declarat Sorin Grindeanu în fața jurnaliștilor.

Mile Cărpenișan s-a stins din viață pe 22 martie 2010, la Spitalul Județean din Timișoara, în urma unui șoc septic. A fost corespondent al posturilor de televiziune Antena 1 și Antena 3 timp de zece ani, vreme în care a realizat numeroase reportaje în zonele de război sau cele afectate de calamități naturale. A vorbit românilor despre conflictele din fosta Iugoslavie, l-a intervievat pe Arkan, a relatat despre efectele devastatoare ale tsunamiului din Asia și inundațiile din Banat. De fiecare dată cu profesionalism, cu suflet și cu obiectivitate.

Ultimele săptămâni  din viață și le-a dedicat unei campanii umanitare prin care încerca să salveze viața unui tânăr de 29 de ani, bolnav de leucemie. Cu doar o luna înainte de muri, jurnalistul și-a scos la licitație casca militară pe care o purtase în Irak, pentru a dona banii obtinuți tânărului bolnav.

Un mini testament lăsat de jurnalistul care a supraviețuit războaielor sună așa:

Tot în 2010, de Ziua Libertății Presei, pe 3 mai, jurnaliștii de la Civic Media au lansat site-ul inmemoriam-milecarpenisan.ro. și, începând de atunci au început să acorde „Premiul Mile Carpenișan” pentru Curaj în Jurnalism acelor ziariști care, ca și Mile, dovedesc că pentru a transmite un reportaj sau a aduce adevărul la cunoștința opiniei publice sunt în stare să-și riște, în situații extreme, chiar și libertatea. (Luciana Pop si Adriana Oprea-Popescu  – AN)

„VÃ PROVOC! (…) Vă provoc să fiți oameni și să o demonstrați măcar o săptămână în fața tuturor celor de la care aveți pretenția să vă citească. În fiecare zi, vă provoc să faceți câte o faptă bună astfel încât, peste o săptămână, să văd de la toți 7 povești care să descrie pățaniile ce i-au făcut să se simtă, din nou, oameni printre oameni. Pentru că nu sunt un lacheu, mă supun aceluiași test și, alături de mine, soția mea va trece probele de foc. (…) Nu de alta, dar știu că peste 7 zile vă veți simți mult mai lipsiți de toxinele unei vieți banale, într-o Românie de doi lei”, scria Mile, cu doar o lună înainte de a pleca dintre noi.

Și primul răspuns a venit atunci chiar de la el: „Am măturat în fața apartamentului și până la etajul 4. Am curățat toate florile ambientale de frunzele uscate. Am băgat în apartament cei 2 ficuși ofiliți, pentru a-i înlocui cu câțiva puieți de curmali verzi. Sper eu că am ajutat-o în felul acesta pe tanti aia drăguță care, întotdeauna când mătură scara și mă întâlnește, mă întreabă cât e ceasul. Pentru că văd că nu vă dă afară din casă pofta de fapte bune și pentru că scârbit constat că nu știți altceva decât să vă dați mari filantropi pe bloguri sărind în sprijinul unor cauze nobile doar pentru a vă face reclamă gratuită la sufletul mic, vă spun doar că o faptă bună nu trebuie întotdeauna să înceapă cu cuvântul cancer și să se termine cu zerourile unui cont deschis într-o bancă. O faptă bună e cea pe care ar trebui cu toții să o facem zilnic, cu zâmbetul pe buze și cu aceeași satisfacție cu care am salva viața unui om. Aș vrea să vă văd fiind capabili să faceți lucruri mărunte iar, la finalul zilei, când închideți ochii înainte de a adormi, să vedeți liniștea aceea atât de necesară îngerilor care vă păzesc știind că lucrurile mărunte au fost, de fapt, atât de mari pentru alții. Dacă voi nu veți povesti fiecare lucru mărunt, fiecare faptă mică, oamenii poate vor uita cum e aia să faci bine. Gândiți-vă că poate de noi toți depinde să îi învățăm pe oameni să redevină oameni. P.S. Nu mă voi opri doar la atât și chiar dacă ar fi să mă chinui, astăzi voi face tot posibilul să mai fac măcar o faptă bună. Vă mulțumesc!”