Am primit la redacţie un text semnat misterios cu două iniţiale: I.S.. Cum bănuim că este un tânăr jurnalist modest dar care pare foarte promiţător, publicăm materialul cu menţiunea că aspectele semnalate au fost verificate şi de noi şi, din păcate, se confirmă…
Interviul pe care Ana Blandiana l-a acordat postului „Radio France International” (RFI) imediat după ce poeta participase la protestul din Piaţa Victoriei nu face altceva decît să alimenteze ideea că „elita intelectuală” a primit ordin să se implice în proiectul „Guvernul Meu 2”. Gestul aparent civic al Anei Blandiana se înscrie în linia deschisă de Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu sau Andrei Pleşu.
În acest interviu, Ana Blandiana face mereu o paralelă între Piaţa Universităţii din 1990 şi Piaţa Victoriei din 2017. Nu aminteşte nici măcar o dată despre adevăratul lider al Pieţei Universităţii, Marian Munteanu, în schimb îl invocă, alături de propria sa persoană, pe Gabriel Liiceanu, punînd deasupra amîndurora aura Doinei Cornea! Nu este întîmplătoare nici omisiunea, nici lista invocată, căci în ultimele decenii s-a tot încercat „furtul coroanei” de pe fruntea lui Marian Munteanu şi transferul succesului spre alte nume!
Pentru cei mai tineri, apariţia Anei Blandiana între protestatari poate părea interesantă sau chiar mobilizatoare, căci aerul serafic al poetei aduce, într-adevăr, un sentiment de blîndeţe. Ce nu ştiu tinerii din Piaţa Victoriei este că PEN România, unde Ana Blandiana este preşedintă de onoare, a trimis încă de acum aproape două săptămîni un fel Apel internaţional, în care se spune: „disprețul față de principiile statului de drept demonstrat de Guvernul României reprezintă un indicator lipsit de orice ambiguitate al modului în care numitul Guvern respectă valorile democratice și libertățile publice, în primul rând libertatea de exprimare”! În propoziţia următoare, Apelul Pen România face o comparaţie halucinantă între situaţia din România, creată de Ordonanţa 13, şi cea din Turcia: „Modul de adoptare a ordonanței de urgență privind modificarea Codului Penal și a proiectului de lege privind grațierea reprezintă un pas în direcția formelor de exercitare abuzivă și discreționară a puterii care, în țări din imediata noastră apropiere (Republica Turcă, Federația Rusă), au dus la reprimarea și privarea de libertate a multora dintre confrații noștri scriitori”!
Astfel de opinii apocaliptice nu au decît un singur scop: compromiterea internaţională a Guvernului României, nu pentru că acesta ar „exercita abuziv puterea”, ci pentru a sluji interesele politice ale celor care au pierdut recent alegerile! Dacă îşi imaginează cineva că Ana Blandiana a citit Ordonanţa 13, Decizia 405/2016 a CCR sau dacă a înţeles ceva din protestul la care participă, înseamnă că a fost cuprins de o naivitate iremediabilă!
Ceausescu si Gogu Radulescu
Dar, să presupunem că şi Ana Blandiana a îmbrăţişat-o pe Zeiţa Dreptăţii, fiind speriată cu adevărat că Ordonanţa 13 a fost dată pentru a-l „scăpa” pe Liviu Dragnea de al doilea dosar penal. Atunci cum ne explicăm intervenţia sa din 1990 la Procurorul General pentru eliberarea comunistului Gogu Rădulescu, proprietarul Motanului Arpagic? Dacă a uitat cumva acest document pe care l-a semnat, i-l reamintim, căci datorită acestuia s-a ales cu pseudonimul „disidenta lui Gogu”:
Oricît de binevoitori am fi, nu putem rămîne indiferenţi în faţa grilei de valori a Anei Blandiana, în care comunistul de ieri, Gogu Rădulescu, este bun, iar social-democratul de azi, Liviu Dragnea, este cumunistul cel rău!
Dacă tot milităm pentru adevăr, atunci hai să-l spunem odată pînă la capăt, netrunchiat, neromanţat, căci, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, doar el ne poate elibera!
Ana Blandiana, deşi este fiica unui fost deţinut politic, rămîne în poezie cu cîteva splendide omagii adresate lui Lenin şi Partidului Comunist, din care cităm:
“Partid
Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
Cu-ntâiul plâns în curtea şcolii sub castani
Când clasa mea primea cravata roşie festiv,
Şi sufeream respinsă grav de colectiv
Că nu-mplinism încă nouă ani…
În ochii mei, dramatic deschişi spre mâna ta,
Oricâte maluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o şterge.
Candoarea ca un zid
Va măsura maturitatea mea, Partid” („Almanahul Luceafărul” din 1983).
“Odă
Slavă neamului acesta
Vremurilor noastre slavă!
Slavă erei ce se naşte
Duşmănită şi grozavă;
Slavă robului de veacuri
Care n-o să fie rob;
Slavă ţării ce înalţă
O şesime de pe glob…
Slavă anului acesta
Ce-a ucis în colb milenii;
Şi de flăcări, ca drapelul,
Slavă veşnica lui Lenin!”
Într-un interviu, Ana Blandiana a declarat cîndva că a avut parte de 3 perioade de interdicţie, informaţie preluată şi pe Wikipedia, acestea fiind delimitate astfel: 1959-1964, 1985, 1988-1989. Nu ne vom referi aici decît la ultimele două, prima fiind de-a dreptul ridicolă.
A doua perioadă de interdicţie cu care se laudă Blandiana ar fi fost în anul 1985. Consultînd vasta sa bibliografie, aflăm că în acest an de „interdicţie” îi apar două cărţi: volumul de eseuri „Autoportret cu palimpsest”, precum şi „Valaki engem almodik”, o traducere în limba maghiară, apărută la editura Kriterion din Bucureşti! Tot în anul 1985, revista „Tribuna” publică în nr. 44 eseul „Starea de insomnie” al lui Marian Papahagi despre Ana Blandiana! Îi lăsăm pe cititori să decidă dacă acesta este „tratamentul” unui scriitor într-o perioadă de interdicţie! De altfel, dacă ne uităm pe lista cărţilor sale, observăm că în perioada 1964-1989, adică în cei 25 de ani de la debut pînă la Revoluţie, doar în anii 1965, 1967, 1968, 1973, 1976, 1979 Blandiana nu a publicat cel puţin o carte, dar asta nu pentru că ar fi fost interzisă de cineva, căci, în aceeaşi perioadă, a publicat mai multe cărţi în acelaşi an: 1970, 1982, 1985, 1987! Ori, după cum bine se ştie, în acele vremuri oricare alt scriitor abia dacă putea să publice o carte în cinci ani.
A treia perioadă de interdicţie s-ar fi consumat în anii 1988-1989. Aici minciuna este şi mai evidentă, căci în aceşti doi ani Blandiana a publicat următoarele volume:
– 1988: „Întâmplări de pe strada mea”, „Poezii” (colecţia BPT, unde nu era publicat oricine) şi „Kopie eines Alptraums”, la ed. Spektrum din Berlin
– 1989: „The Hour of Sand”, Anvil Press Poetry, London, „Mineviku – Plaanid”, L.R., Tallinn în limba estonă şi „Sniega Stunda”, Liesna, Riga în limba letonă!
– 1989: “Poezii”, Colecţia Biblioteca Pentru Toţi (BPT), Ed. Minerva, prefaţă de Eugen Simion, 100.000 de exemplare.
În urmă cu cîţiva ani, cotidianul.ro a publicat un document senzaţional din arhiva Comitetului Central al PCR, mai exact o Fişă de cadre, pe care secţia specializată a PCR o întocmea de fiecare dată cînd cineva era numit într-o funcţie sau cînd trebuia confirmat într-una pe care deja o deţinea.
Cele două file se referă chiar la Ana Blandiana şi au fost scrise în mai 1977, cînd poeta era secretar literar la Uniunea Scriitorilor şi chiar membră a Biroului USR. Aici se scrie că Blandiana „este o reprezentantă strălucită a tinerei generaţii de poeţi din ţara noastră, care a debutat încă din perioada liceului cu versuri”! Şi tot în acest document ni se spune şi ce încearcă să ascundă acum Ana Blandiana: că „pentru meritele sale pe tărîm literar a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a IV-a”, pe care nu putea să-l primească decît din mîna lui Nicolae Ceauşescu! Iată, în facsimil, Fişa de cadre a Anei Blandiana întocmită de Comitetul Central al PCR:
Dacă adăugăm la toate acestea faptul că după apariţia primului volum a plecat împreună cu soţul într-o lungă excursie în Uniunea Sovietică pe traseul Moscova, Leningrad, Tașkent, Samarkand, Erevan, după care cei doi au plecat oficial în SUA, unde au stat 144 de zile, între decembrie 1973 și mai 1974, urmele acestei excursii fiind regăsite în cartea „America ogarului cenușiu”, a lui Romulus Rusan, publicată în 47.870 de exemplare! Pe scurt, în 1987 Ana Blandiana publică un volum despre 100 de oraşe de pe întreg globul pe care le vizitase.
Şi ar mai fi multe de spus. De aceea, Ana Blandiana ar trebui să evite să meargă în Piaţa Victoriei, alături de cei care protestează faţă de ceea ce nici ei nu ştiu. La o anumită vîrstă, cînd trecutul te ajunge din urmă, rişti să fii strivit de ruşinea amintirilor.
Ana Blandiana a fost profitoarea tuturor regimurilor, de la Gheorghiu Dej, pînă la cele instalate după Revoluţie, a slujit cu credinţă comunismul şi Partidul, fără să-l uite pe Lenin. A cîntat tot ce ţine de şantierele patriei, inclusiv „Vibratoarele de pe Argeş” („Vibraţi pentru munţi, pentru frumuseţea femeii / Pentru şantierele din Oneşti şi de la Galaţi, / Pentru Cosmos şi pentru tunelul de aducţiune, / Vibraţi, băieţi, vibraţi!”). Nu e posibil ca după astfel de „performanţe”, cineva – fie ea şi Ana Blandiana – să sfideze generaţii întregi, venind în faţa lumii cu un mesaj anticomunist, de dreapta, cînd toată viaţa şi opera ei au fost puse în slujba stîngii şi a mai marilor comunişti!
Sau, dacă e posibil, atunci n-ar trebui să mai ascundem gunoiul sub preş doar pentru că acum Ana Blandiana s-a internaţionalizat pe partea dreaptă, după ce mereu a stat pe-o rînă cu privirea spre stînga! Pentru poetă, trecutul nu este un pat confortabil, ci un rug înfricoşător pe care ar trebui să-l evite.
Nu-mi face plăcere să-i spun Anei Blandiana aceste lucruri, însă, văzînd-o acolo, în Piaţa Victoriei, mi-am zis: ce dracului, nu ajungea toată manipularea uriaşă de acolo, dezinformarea aceea deşănţată, instigarea unor oameni de către ONG-urile lui Soros? Şi, tocmai cînd mă frămîntam cu aceste „banalităţi”, o aud la RFI pe poetă:
„Rep.: Cum vă simţiţi ca protestatar, când auziţi afirmaţiile unor lideri ai coaliţiei aflate la Putere? Liviu Dragnea spunea recent că manifestaţiile sunt de origine “soroşistă”.
A.B.: (Râde) Mi se par ridicole! Dacă vă aşteptaţi să vă spun că mă simt jignită, nu pot să vă spun asta, pentru că este un nivel care nu poate să mă jignească. Este atât de fără acoperire acest lucru care de altfel s-a spus şi cu aproape 30 de ani în urmă, asta chiar mă uimeşte, cum nu inventează nimic nou. Uite, cei din Piaţa Victoriei inventează în fiecare zi altceva. Ei repetă exact acelaşi tip de manipulări, aceleaşi minciuni făcute de oameni proşti pentru oameni proşti”.
Atunci mi-am zis că nu mai pot să tac pentru că ipocrizia poetei a atins cote maxime. Şi întreb: „care proşti, Ana Blandiana?” Ăştia care au obţinut voturile acum două luni? Sau milioanele de oameni care şi-au folosit dreptul democratic de a alege? Soros este o manipulare sau o realitate înfricoşătoare?
Dacă aşa e vorba, atunci să spună Ana Blandiana cine ridica „Oda” pentru Uniunea Sovietică în aceste versuri nemuritoare: „Slavă robului de veacuri / Care n-o să fie rob; / Slavă ţării ce înalţă / O şesime de pe glob”? Liviu Dragnea? Sorin Grindeanu? Tăriceanu? Ca să ştim şi noi mai exact cine sînt cu adevărat „proştii”!
I.S.
Preluare: Ziaristi Online
